8,268 matches
-
deci, el a crezut că apa era HO, nu HO). Acest lucru, în plus față de rudimentaritatea echipamentelor lui, i-au viciat rezultatele. De exemplu, în 1803 el credea că atomii de oxigen sunt de 5,5 ori mai grei decât atomii de hidrogen, pentru că în apă el a măsurat 5,5 grame de oxigen pentru fiecare 1 gram de hidrogen și deci credea că formula apei este HO. Adoptând date mai bune, în 1806 el a concluzionat că masa atomică a
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
în 1806 el a concluzionat că masa atomică a oxigenului trebuie să fie de fapt 7, mai degrabă decât 5,5, și a considerat această greutate pentru tot restul vieții sale. Alții, în acel moment, ajunseseră deja la concluzia că atomul de oxigen trebuie să cântărească 8 dacă hidrogenul cântărește 1, presupunând formula lui Dalton pentru molecula de apă (HO), sau 16 dacă se asumă formula modernă a apei (HO). Defectul teoriei lui Dalton a fost corectat, în principiu, în 1811
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
împarte în două, pentru a contribui la formarea a două particule de apă. Astfel, Avogadro a putut oferi estimări mai exacte ale masei atomice a oxigenului și a diverselor altor elemente, și a făcut o distincție clară între molecule și atomi. În 1827, botanistul englez Robert Brown a observat că particulele de praf din interiorul granulelor de polen plutind în apă se agită în mod constant fără vreun motiv aparent. În 1905, Albert Einstein a teoretizat că această mișcare browniană este
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
dezvoltat un model matematic ipotetic pentru a descrie fenomenul. Acest model a fost validat experimental în anul 1908 de către fizicianul francez Jean Perrin, oferind astfel o validare suplimentară a teoriei particulelor (și, prin extensie, teoriei atomice). S-a crezut că atomii sunt cea mai mică diviziune posibilă a materiei până în 1897, când J. J. Thomson a descoperit electronul lucrând cu . Un este un recipient de sticlă sigilat în care doi electrozi sunt separate de vid. Atunci când la electrozi este aplicată o
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
a numit „corpusculi” (care mai târziu aveau să fie numite „electroni” de către alți oameni de știință). El a măsurat raportul masă-sarcină electrică și a descoperit că era de 1800 de ori mai mic decât cea a hidrogenului, cel mai mic atom. Acești corpusculi erau o particulă cu totul diferită de cele cunoscute anterior. Thomson a sugerat că atomii sunt de fapt divizibili, și că corpusculii sunt elementele lor componente. Pentru a explica faptul că atomul ste per ansamblu neutru din punct
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
a măsurat raportul masă-sarcină electrică și a descoperit că era de 1800 de ori mai mic decât cea a hidrogenului, cel mai mic atom. Acești corpusculi erau o particulă cu totul diferită de cele cunoscute anterior. Thomson a sugerat că atomii sunt de fapt divizibili, și că corpusculii sunt elementele lor componente. Pentru a explica faptul că atomul ste per ansamblu neutru din punct de vedere electric, el a avansat ipoteza că corpusculi sunt distribuiți într-o mare uniformă de sarcini
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
cea a hidrogenului, cel mai mic atom. Acești corpusculi erau o particulă cu totul diferită de cele cunoscute anterior. Thomson a sugerat că atomii sunt de fapt divizibili, și că corpusculii sunt elementele lor componente. Pentru a explica faptul că atomul ste per ansamblu neutru din punct de vedere electric, el a avansat ipoteza că corpusculi sunt distribuiți într-o mare uniformă de sarcini pozitive; acesta a fost modelul budincii de prune, în care electronii erau încorporați în sarcini pozitive ca
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
într-o budincă de prune (deși în modelul lui Thomson, ei nu erau staționari). Modelul lui Thomson a fost infirmat în 1909 de către unul dintre foștii săi studenți, Ernest Rutherford, care a descoperit că majoritatea masei și sarcinii pozitive a atomului este concentrată într-o foarte mică fracțiune din volumul său, într-o zonă care el a presupus că se află în centru. În , Hans Geiger și (colegi ai lui Rutherford care lucrau la sugestia lui), au propulsat particule alfa către
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
în modelul budincii de prune, experimentatorii se așteptau ca toate particulele alfa să treacă prin folia metalică fără devieri semnificative. Spre surprinderea lor, o fracțiune mică din particulele alfa au fost puternic deviate. Rutherford a concluzionat că sarcina pozitivă a atomului trebuie să fie concentrată într-un volum foarte mic care produce un câmp electric suficient de intens pentru a devia particulele alfa atât de puternic. Aceasta l-a condus pe Rutherford să propună un model planetar în care un nor
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
un model planetar în care un nor de electroni înconjoară un nucleu mic și compact de sarcină pozitivă. Numai o asemenea concentrare de sarcină ar putea produce câmpuri electrice suficient de puternice pentru a provoca puternicele devieri. Modelul planetar al atomului a avut două deficiențe semnificative. Primul era că, spre deosebire de planetele care orbitează în jurul unui soare, electronii sunt particule încărcate. O sarcină electrică în accelerație se știe că emite unde electromagnetice potrivit din electromagnetismul clasic. O sarcină aflată pe orbită ar
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
în mod constant energie și să cadă în spirală spre nucleu, ciocnindu-se cu el într-o mică fracțiune de secundă. Cea de-a doua problemă a fost că modelul planetar nu putea explica emisiile și spectrele de absorbție ale atomilor care au fost observate. Teoria cuantică a revolutionat fizica la începutul secolului al XX-lea, atunci când Max Planck și Albert Einstein au postulat faptul că energia luminoasă este emisă sau absorbită în cantități discrete cunoscute sub numele de cuante. În
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
secolului al XX-lea, atunci când Max Planck și Albert Einstein au postulat faptul că energia luminoasă este emisă sau absorbită în cantități discrete cunoscute sub numele de cuante. În 1913, Niels Bohr a încorporat această idee în modelul Bohr al atomului, în care un electron poate orbita nucleul numai pe anumite orbite circulare cu moment cinetic și energie fixe, distanța față de nucleu (adică raza) fiind proporțională cu energia. În acest model, un electron nu putea intra în nucleu pentru că nu putea
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
se absoarbe lumină la o frecvență proporțională cu diferența de energie (de unde absorbția și emisia luminii în spectrele discrete). Modelul lui Bohr nu era perfect. El putea prezice doar liniile spectrale ale hidrogenului; nu le putea prezice pe cele ale atomilor cu mai mulți electroni. Mai rău încă, pe măsură ce tehnologia spectrografică a evoluat, s-au observat linii spectrale adiționale ale hidrogenului, linii pe care modelul lui Bohr nu le putea explica. În 1916, Arnold Sommerfeld a adăugat orbite eliptice la modelul
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
modelul lui Bohr nu le putea explica. În 1916, Arnold Sommerfeld a adăugat orbite eliptice la modelul Bohr pentru a explica liniile de emisie în plus, dar acest lucru a făcut modelul foarte dificil de utilizat, fără a putea explica atomii mai complecși. În timp ce experimenta cu produse de dezintegrare radioactivă, în 1913 radiochimistul Frederick Soddy a descoperit că păreau să fie mai mult decât un singur element pe fiecare poziție în tabelul periodic. Termenul de izotop a fost inventat de către ca
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
să fie explicată mai târziu prin descoperirea neutronilor în 1932. În 1917, Rutherford a bombardat azot gazos cu particule alfa și a observat că gazul emite nuclee de hidrogen (Rutherford le-a recunoscut, deoarece și el obținuse în prealabil bombardând atomii de hidrogen cu particule alfa, și observând nucleele de hidrogen în produse). Rutherford a concluzionat că nucleele de hidrogen rezultă din nucleele de atomi de azot (practic, el divizase atomul de azot). Din propria muncă și din cea a studenților
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
gazul emite nuclee de hidrogen (Rutherford le-a recunoscut, deoarece și el obținuse în prealabil bombardând atomii de hidrogen cu particule alfa, și observând nucleele de hidrogen în produse). Rutherford a concluzionat că nucleele de hidrogen rezultă din nucleele de atomi de azot (practic, el divizase atomul de azot). Din propria muncă și din cea a studenților săi, Bohr și Henry Moseley, Rutherford știa că sarcina pozitivă a oricărui atom putea fi întotdeauna echivalată cu un număr întreg de nuclee de
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
le-a recunoscut, deoarece și el obținuse în prealabil bombardând atomii de hidrogen cu particule alfa, și observând nucleele de hidrogen în produse). Rutherford a concluzionat că nucleele de hidrogen rezultă din nucleele de atomi de azot (practic, el divizase atomul de azot). Din propria muncă și din cea a studenților săi, Bohr și Henry Moseley, Rutherford știa că sarcina pozitivă a oricărui atom putea fi întotdeauna echivalată cu un număr întreg de nuclee de hidrogen. Acest lucru, împreună cu faptul că
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
Rutherford a concluzionat că nucleele de hidrogen rezultă din nucleele de atomi de azot (practic, el divizase atomul de azot). Din propria muncă și din cea a studenților săi, Bohr și Henry Moseley, Rutherford știa că sarcina pozitivă a oricărui atom putea fi întotdeauna echivalată cu un număr întreg de nuclee de hidrogen. Acest lucru, împreună cu faptul că masa atomică a mai multor elemente este cu un număr de atomi de hidrogen pe atunci presupus a fi cea mai ușoară particulă
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
Bohr și Henry Moseley, Rutherford știa că sarcina pozitivă a oricărui atom putea fi întotdeauna echivalată cu un număr întreg de nuclee de hidrogen. Acest lucru, împreună cu faptul că masa atomică a mai multor elemente este cu un număr de atomi de hidrogen pe atunci presupus a fi cea mai ușoară particulă l-au condus la concluzia că nucleele de hidrogen sunt particule singulare și un constituent de bază al tuturor nucleelor atomice. El a numit aceste particule protoni. Mai multe
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
l-au condus la concluzia că nucleele de hidrogen sunt particule singulare și un constituent de bază al tuturor nucleelor atomice. El a numit aceste particule protoni. Mai multe experimente ale lui Rutherford au arătat că masele nucleare ale majorității atomilor depășesc pe cel al protonilor pe care îi posedă; el a speculat că acest surplus de masă este compus din niște particule necunoscute, neutre din punct de vedere electric, pe care provizoriu le-a numit „neutroni”. În 1928, Walter Bothe
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
electric, pe care provizoriu le-a numit „neutroni”. În 1928, Walter Bothe a observat că beriliul emite o radiație neutră electric și foarte penetrantă, atunci când este bombardat cu particule alfa. S-a descoperit mai târziu că această radiație putea scoate atomi de hidrogen din ceara de parafină. Inițial, se credea că este radiațe gamma de energie mare, întrucât radiația gamma avea un efect similar asupra electronilor din metale, dar James Chadwick a descoperit că efectul de ionizare este prea puternic pentru
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
de Broglie a avansat ipoteza că toate particule în mișcare—în special particulele subatomice cum ar fi electronii, prezintă un oarecare comportament de undă. Erwin Schrödinger, fascinat de această idee, a explorat dacă nu cumva mișcarea unui electron într-un atom ar putea fi mai bine explicată ca o undă, decât ca o particulă. Ecuația lui Schrödinger, publicată în 1926, descrie un electron ca o undă în loc de o particulă punctiformă. Această abordare a prezis elegant multe din fenomenele spectrale pe care
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
devenit cunoscut ca principiul incertitudinii al lui Heisenberg, după fizicianul Werner Heisenberg, primul care l-a descris și l-a publicat în anul 1927. Acesta invalida modelul lui Bohr cu orbitele sale circulare curate și clar definite. Modelul modern al atomului descrie pozițiile electronilor într-un atom în termeni de probabilități. Un electron poate fi găsit la orice distanță de nucleu, dar, în funcție de nivelul său de energie, există mai frecvent în anumite regiuni din jurul nucleului decât în altele; acest model de
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
lui Heisenberg, după fizicianul Werner Heisenberg, primul care l-a descris și l-a publicat în anul 1927. Acesta invalida modelul lui Bohr cu orbitele sale circulare curate și clar definite. Modelul modern al atomului descrie pozițiile electronilor într-un atom în termeni de probabilități. Un electron poate fi găsit la orice distanță de nucleu, dar, în funcție de nivelul său de energie, există mai frecvent în anumite regiuni din jurul nucleului decât în altele; acest model de probabilități se numește orbital atomic. Orbitalii
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
respinge atitudinea pesimistă a celor care cred că omenirea se află în pragul dispariției și consideră că transformarea oamenilor este o evoluție de la materie la spirit. Ca urmare a faptului că doctorul Harwester arsese însemnările lui Pi referitoare la descompunerea atomului, considerându-le fără sens, lampa cu opt conuri pentru eliberarea energiei atomice la care lucrase fostul președinte nu poate fi pusă în funcțiune deoarece îi lipsește gazul ultimului con. Inginerul Whitt încearcă inutil să găsească gazul nr. 8, trăgând concluzia
Orașele scufundate () [Corola-website/Science/334109_a_335438]