10,090 matches
-
găbjeam în undițe din iaz. Deodată prind ceva în aculețul meu și constat că trag destul de greu la fir. Doamne, este mărișor tare... Visul revine imediat în mintea mea și (ce prostie!) sper la... un balaur mare, dar mare, nu glumă... Cu emoție trag de fir și mă uit îngrijorat la Bogdan, ăla din vis cu scaunul, dar băiatul stă cuminte, doar puțin curios. Mă uit în spate și văd că nu era nimeni. Domnul Covalciuc privea cu interes, dar nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
fi mers un păhărel! Chiar! Și mai zic că ăștia respectă Coranul! În plus habar n-au de limba română! A fost frumos la iarbă verde, dar parcă n-a fost cine știe ce. Drepturile omului Ghiocel era un om nervos, nu glumă. Se enerva foarte repede și cîteva ore tot nervos rămînea. Atunci era bine să nu dai ochii cu el pentru că, oricum, tot i se punea pata pe tine. Oamenii, în general, calculează efectele, urmările acțiunilor lor. Adică gîndesc cam așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Taxiul și ambulanța. Ne uităm după semne de circulație și constatăm că nu există. Ba mă-nșel, observ un indicator de "Cedează trecerea". Șoferul intră în intersecție fără să se asigure, fără să privească în stînga și în dreapta. Intrigați, facem glume pe seama acestui fapt. Dacă vă ciocniți cu ambulanța, totuși? Nici o șansă, rîde acesta. Eu sînt șofer și pe ambulanță. Rîdem, rîdem cu poftă și urcăm pe vapor. Din nou la Brännö Rödsten Atunci cînd ești copleșit de frumos, de sublim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
supărat pentru că era un mare erudit în domeniul său și publicase mult și de calitate. Din acest motiv a venit în Algeria, ca s-o șteargă englezește în lumea largă. Băieții l-au cam mirosit, dar și el, șmecher nu glumă, i-a păcălit. Eram prieteni și mi-a destăinuit toate secretele lui. Nu mai primea vizitele românilor, de regulă turnători și trebuia să bat de trei ori în ușă, apoi să zgrepțăn puțin, ca să-mi deschidă. După ce mi-a făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
drumul spre satul unde am cabana, Meyries, optsprezece kilometri urcuș, tot atîta coborîș și apoi încă cinci kilometri de urcuș. Care este înălțimea maximă? Vreo două mii trei sute de metri... Încerc să calculez panta, nu-mi convine realitatea și încerc o glumă stupidă: Cam patruzeci de minute... O să vezi... Credeam că în materie de curbe sînt un as și acesta este adevărul. Totuși, nici chiar așa curbe nu-mi imaginam. Mai întîi, pentru că drumul este mai îngust decît cureaua mea de la pantaloni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
așteaptă din octombrie un client. Din păcate nu-l prea vrea nimeni. La ambasadă nu-i nici un diplomat. Au rămas șoferul și soția lui, ambii cu studii medii, să reprezinte Președintele și România. Diplomație ca la români, mon cher, nu glumă! Boxerul Vasilică strict autentic Vasilică Cantea era un redutabil boxer la categoria 70 kg. Avea perspective frumoase și omul nostru a luat în serios această meserie. Ducea o viață de sportiv, se antrena conform planului făcut de un celebru antrenor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
se dezlănțuia în ring ca o fiară și, după ce bătea gongul de final, redevenea acel băiat foarte cumsecade. Antrenorul lui a venit bucuros spre el și l-a anunțat: Vasile, mergem la campionatul din Cuba. Acolo o să vezi boxeri, nu glumă! Nu mă tem de ei. Nu te temi, dar ai să vezi ce iuți sînt. Din acel moment, Vasilică a prelungit antrenamentele și a dus o viață și mai sportivă decît pînă atunci. Prelucrările psihologice se prelungeau, hrana corespunzătoare indicațiilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mea s-a măritat de trei ori și este nefericită. Viața mea de familie a fost bună, plină. C.S Ați avut momente de disperare? G.B Niciodată. Nu am plîns mult în viață. Sînt o fire veselă, fac mereu glume, nu mă interesează viața vecinilor. C.S Chiar așa, n-ați prea plîns? G.B ??! Nu mă privește în ochi. C.S Ce ați dori să le transmiteți românilor? G.B Să nu fie pesimiști. Să nu uite că viața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
diferite, ne sînt prezentați ca fiind viețuitoare ce depășesc frecvent suta de ani. Se remarcă printre aceștia unii de o culoare rozaliu-sidefie, adevărate rarități protejate de lege. Uite, nevastă, cu două ghiocuri din astea ne putem hrăni tot restul vieții... Gluma nu este gustată și, cu toate insistențele bătrînului, nu-i traduc ce-am spus. Obiecte din carapace de broască țestoasă cizelate cu migală îmbogățesc oferta bătrînului spre vînzare. Pe un perete văd o bucată de lemn pe care este fixată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și zilele nelucrătoare. Era o fericire nedisimulată pe fața sa, era alt om, mai luminos, cu ochii arzînd ca doi cărbuni aprinși într-o noapte de smoală. Ce făcea señor de Luz în timpul liber? Păi... sculpta! Da, nu este nici o glumă. Sculpta, pur și simplu. Istoria este mai veche, a început de mult, de peste un sfert de secol. Găsise un lemn, o bucată de lemn de abanos și o privea insistent. Mai lua o gură mică de rom și iarăși o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
am căzut peste el. Era doar unul? Nu, erau doi, dar unul a fost nimerit. Deci, îl pocnesc și îl întorc cu fața în sus. Ei, semăna cu dumneata. Cu părul alb și la față era roș, dar roș nu glumă. Uite, ți-ai mai revenit...face el o remarcă. Îl înhaț, îl leg și-l duc la ai mei. Îi căzuse șăpcălia și chelia se roșea în soarele acela ucigător. Ai mei l-au lăsat în soare și fără apă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mai spus. Nu prea înalt, cu mîinile lungi care treceau cu mult în josul genunchilor. Eu n-am văzut mîini așa de lungi decît la maimuțe. Era urît ca naiba. Nina era volubilă și plăcută la vorbă. Făcea mereu cîte o glumă și răspîndea celor din jur bună dispoziție. Du-te și fă o cafea, spune Nina autoritar soțului. Amorul meu, dar mîine am examen... Băiatul, uite aici... cine face treaba? spune Nina apăsat. Nu înțeleg. Nina arată pielea mîinii ei. Apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
urmare vezi ce deosebire e între noi; n-ași vrea să-ți dovedesc și altă deosebire, mai palpabilă.” Ce crezi c-a făcut? Îți închipui că s-a schimbat cât de puțin la față? De loc, a întors-o în glumă: „Uite doctorul, cum s-a supărat!” Cum era societatea târgului Pungești, care le erau preocupările, cum se manifesta bârfa și care-i erau consecințele, tot cartea ne-o spune, că doctorul Pravăț fusese de mult „premutat” din localitate: „bărbații, oameni
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
de la școală, de cazarmă în perioada de alegeri, el neavând drept de vot, dar se axează mai mult pe celelalte întâmplări ce a stârnit mult haz, în dauna unei monotonii ce apăruse la-nceput. Talmaciu și Gruia, înțelegând bine rostul glumelor înviorătoare vin și ei cu exemple din lumea politică a vieții satului, de cine se folosește mai mult noile autorități și în ce scop, dar sunt invitați la prudență din partea Maricicăi, care le amintește că pereții casei poate fi subțiri
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
preocupările mele profesionale, pe lângă cea de gospodar și, de ce nu, îmi place și grădinăritul în timpul când nu sunt solicitat. - De aceea și proverbul : « vai săracu dascălu / când aude clopotu / lasă coasa-n buruiene / și fuge după pomene !, interveni cu o glumă, pentru a se mai slăbi încordarea discuțiilor, crezute prea profunde, de Emilia. - Ai găsit momentul, Emilia, să mă ataci, cu această veche zicală. Credeam că ai ceva mai nou de zis, replică Talmaciu. Apoi continuă : poate voi găsi o persoană
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
noii familii. E cu ochii pe Gică al ei, iar Maricica, a-nțeles el oare bine, că-i curtată de Talmaciu? Oricum, Săndel speră să nu fie ținta unor atacuri din partea surorilor sale. Cu povestiri, cu unele cântece, cu unele glume mai reușite sau mai puțin reușite, timpul a trecut, și foamea începuse a da târcoale celor prezenți la șezătoare, la clacă, și de ce nu la un schimb de idei, de cunoaștere, de cultură în general. Vasile, cel ce avea principala
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
ca aceea propusă de Ioan Casian și de patristică în genere, reușește să scoată la lumină încrengături imprevizibile: afli că înclinația spre cabotinaj și bufonerie e legată, indirect, de păcatul desfrânării: dorința de a seduce, penajul arborat ca o nadă, gluma groasă și vorba deșucheată pregătesc terenul echivoc al concupiscenței. Îndărătul naturilor veșnic bombănitoare, atinse de insom nia spiritului critic, stă orgoliul, buna impresie despre sine. Meschinăria sufletească (pusilanimi tatea) e un aspect secundar al tristeții, al proastei dispoziții. Incapabil să
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
ministrul și președintele, ca și respectivii lor susținători, își consumă o bună bucată de timp îmbrân cin du-se reciproc nu e de luat în serios. Atmosfera generală e aceea a unui internat de băieți scă pat de sub control, cu glume de gang, capcane grosolane, farse puerile. Trăim în sosul unei imaturități cronice, al unei pubertăți care nu se mai termină. Prin urmare, ce mai poate însemna să votezi „schimbarea“? Să schimbăm pe cine cu cine? Ceea ce ne trebuie este instaurarea
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
virtuți esențiale: virtutea bunei dispoziții, a bunului dozaj dintre seriozitate și relativism, dintre melancolie și zâmbet, dintre „criză teribilă, mon cher!“ și „a se slăbi!“. Pe scurt, e păcat să-l citești pe Caragiale fără bucuria de primă instanță a glumei enorme sau minore pe care o oferă fiecare frază. Trebuie să știi să descoperi, de pildă, cu câtă vervă și competență stâlcește, în joacă, limba franceză, în cutare scrisoare către Alceu Urechia („Douleurs vouloir pas passer!“), să râzi candid de
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
datorită unui mare cunos cător: vesel, ca și Caragiale, voluptuos, lacom de realitate, neobosit consumator - dar și mare fur nizor - de miresme și cuvinte, dinamic până la risipă, trândav, când senzualitatea o cere, ca un turc, bun de gură, bun de glumă, „dat în Paște“. Îl cheamă Dan C. Mihăilescu și a pus pe piață, de curând, trei borcane de miere humuleșteană: două antologii (Cele mai frumoase scrisori și Despre lume, artă și neamul ro mâ nesc) și o lucrare proprie: I.L.
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
pot încă să servească drept obiect de activitate etnologilor a scăzut mult. În același timp, imediat după al doilea război mondial, voga științelor sociale și umane sporea numărul cercetătorilor. Încă de acum cincizeci de ani, în Statele Unite se spunea în glumă în mediile profesionale că familia indiană numără minimum trei persoane : soțul, soția și etnologul... Situația s-a înrăutățit întruna de atunci încoace și grupuri indigene, sătule pînă peste cap să tot fie prada etnologilor, se răzvrătesc. Ca să-ți permită să
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
pe Voltaire și Rousseau, Grétry și Rossini, clasicul și romanticul, ci și datoria și plăcerea, morala și dorința, justiția și echitatea... Probabil că această importanță filozofică acordată opoziției nu era pentru el, așa cum rămîne și pentru noi, decît o simplă glumă. În miturile lor, amerindienii îi conferă însă sens deplin și desprind toate consecințele ei. Cu toate acestea, după ei, opoziția nu exista la origine. Pe vremuri, povestesc amerindienii, Linxul și Coiotul erau prieteni apropiați și aveau aceeași morfologie. S-au
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
a fost scrisă de de Tăvi Loghin. Spectacolul a fost botezat „În veselul vieții pas” și primele versuri cu care se începea erau: „În veselul vieții pas... Noi ne-am oprit anum, Să va-nveselim un ceas Cu ale noastre glume...” După vacanța de iarnă, au început seară repetițiile, într-o clasă de la parter, care într-o zi mergeu bine, a doua zi nu...orchestră șchiopata... dar cel mai bine mergeau repetițiile la tabloul sportiv și „acrobațiile” de la cel sovietic. Toate
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93340]
-
care a fost educat. La un moment dat, l-am invitat la un eveniment, iar dânsul răspunde: „Știi, am o vârstă (avea 85 de ani) și mi-e mai greu să vin, drumul fiind lung.” Eu, încercând să fac o glumă, îi spun: „Părinte, anii în care ați stat în temniță nu se pun.”, la care sfinția sa replică: „Măi, n-am stat, mi am văzut de treabă.” La fel și părintele Justin Pârvu, când a fost eliberat, milițienii l-au întrebat
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
neimaginat, imaginația aparținând doar lumii prezente. Un salt calitativ pare a fi apariția rațiunii, Într’un regn irațional, evident În dauna mijloacelor de apărare față de alții - colți, gheare - ori față de mediu - blana, pe care o simpatică prietenă o regretă În glumă ca cel mai eficace fard... N’aș crede, căci saltul n’a fost total: omul, că de el e vorba, a păstrat În Întregime esența biologică a predecesorilor care, mai mult, i-au rămas contemporani, Împărțind cu el același mediu
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]