9,213 matches
-
exploatăm numai». Și au dreptate: două treimi din femeile «elegante» și trei pătrimi din tinerii «lei» sînt străini, adică nu născuți în Paris”. Relatarea lui Artemiu Homorodeanu e, cum se vede, minuțios documentată și făcută cu distanță, iar ici-colo cu ironie. în „La Belle Époque”, epoca studenției lui Bacovia, și în cea interbelică, multe din obiceiurile pariziene erau împrumutate și ilustrate copios de „Micul Paris”. Celibatare și prostituate Două categorii de femei stimulează compasiunea lui Bacovia: celibatarele („fetele cu multe roze
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cu compătimire și cordialitate. Indulgența lui nu poate fi apreciată îndeajuns decît comparînd poemul său cu alte scrieri din epocă. „Pietre în casă”, „fecioarele îmbătrînite”, „fetele nemăritate” erau subiect de fabulă și de anecdotă veselă; - obiect de glumă și de ironie. în timp ce în succintul tablou psihologic și somatic pe care li-l face Bacovia ele au o anume grandoare și solemnitate, la ceilalți apar ca ridicole, antipatice, penibile. „Fetele bătrîne (fecioarele întîrziate) care n-au avut contact cu bărbații, din cauza abstinenței
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
aceasta, din „Vînt”1), naște o serie de întrebări. Ce înțelege Bacovia prin „versuri fără de talent”? Au vreo legătură cu poemul în care se amintește de ele? „Talentul” e o dispoziție de moment asemănătoare cu „inspirația”? Dacă nu-i o ironie 2), această autocritică e neobișnuită. Ea evocă un soi de neputință despre care se vorbește doar în jurnalele intime, sub pecetea secretului. Autori care să se refere negativ, în poezii, la versurile altora sînt destui 3). Bacovia o face, iată
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
în „Pulvis”, imaginea lui vine ca un contrapunct al elanurilor erotice, le sancționează ca o poantă implacabilă și le plasează în derizoriu: „Imensitate, veșnicie,/ Pe cînd eu tremur în delir [iubea „o fată din oraș” - n. m.],/ Cu ce supremă ironie/ Arăți în fund un cimitir”3). Thanatos se împotrivește lui Eros. Cimitirul e o „lecție de viață”. Alexandru Vlahuță își mustra iubita cu ideea de cimitir, spațiu imaginar în care sînt plasate iluziile, visurile, sentimentele defuncte: „Acum, cînd nu ne
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
10) și din „Requiem” („Dar, tot aceeași poezie la infinit!?”) 11), indispune și irită. Bacovia consemnează, apoi, existența unui „infinit demonic” (formulă reținută, se pare, din „Ruga de seară” a lui Arghezi) ce avivează amintiri penibile: „Un infinit demonic/ Și ironii amare,/ Dureri ce-au răsunat/ în umbre solitare...” 12) E atracția unei lumi de care se credea detașat. Scriitor Bacovia a fost scriitor atît în sensul actual al cuvîntului, cît și în cel vechi. în acesta „scriitor” însemna slujbaș: copist
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
rînduri din „Dintr-un text comun” trebuie citite împreună cu poemul „De iarnă” (în ecouri bocitoare) sau cu „Și ninge”. Un ironist tutelat de un sentimental, autorul Scînteilor galbene și-a exprimat nu o dată inaderența la timpul său. Ce altceva decît ironii la adresa demagogiei de atunci (similară cu cea de azi) sînt aceste versuri: „Vor fi acum de toate cum este orișicînd” din „Nervi de primăvară”? Sau „Mulțimea anonimă se va avea în vedere” din „Note de toamnă”? Sau acel „Deocamdată e
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
el i-a oferit acestuia șansa unei activități (asociindu-l la conducerea revistei, o revistă - subliniez - alcătuită pe profilul său intelectual) și pe cea, ca să întrebuințez un temen la modă, a unei „socializări”. Dar, am spus-o deja, printr-o ironie a istoriei (sînt locuri în lume unde istoria a fost prea ironică și continuă să fie), cel ajutat, o anexă de lux, a devenit uzurpator. Evident, - repet -, nu fiindcă ar fi vrut aceasta. Bacovia și-a lăudat protectorul, într-un
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
transit(I)” și „Antrenare” sînt ortografiate diferit (și de ce), orice nedumerire și orice interpretare tendențioasă ar fi fost excluse. Datoria unui editor e să argumenteze tot ce i ar putea contraria pe cititori. Viorel Savin a sesizat lipsa, și pac! ironiile și supoziția amintită. Mai departe de asta, însă, el intră pe un teren pe care nu-l cunoaște îndeajuns și, evident, greșește. Susține, de pildă, că „între cele două războaie, limba romînă se ortografia (sic!) cu «Î», cu apostrof și
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Cioculescu, Liviu Călin, EPL, 1962, p. 16 18. 6. Scrieri alese, 3, ediția cit., p. 24. 7. Op. cit., p. 18. 8. Op. cit., col.”Destin”, Madrid, 1965, p. 79. 9. Extinsă și asupra altor produse pentru care se făcea insistent reclamă, ironia lui Arghezi era primul pas în „desființarea” unei piese de Duiliu Zamfirescu: Lumină nouă. „Titlul este, fără îndoială, frumos. Puține titluri și nume sînt frumoase; în afară de acela de academician, abia cunosc cîteva, demne de o luareaminte deosebită. Aș putea aminti
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
văd brazde de iarbă cosită de curînd”. Tot Vlahuță îl folosește, pentru puterea lui evocatoare, și în cîteva poeme. în discuția de atunci, i-am mai citat pe Bacovia („Buciumă toamna/ Agonic - din fund”, sau: „Imensitate, veșnicie/.../ Cu ce supremă ironie/ Arăți în fund un cimitir”, sau: „E toamnă... metalic s-aud/ Gorniștii, în fund, la cazarmă”), Voiculescu („Din fund amara sevă suind, se îndulcește”), Neculuță („Prin codri adînci, prin fund de zări”), însă nu și pe Șt. O. Iosif, în
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
după studenție. Ca și Kirkegaard (v. „Allocution de René Maheu”, în Kirkegaard vivant. Colloque organisé par l’Unesco à Paris du 21 avril au 23 avril 1964, Gallimard, Idées, 1966, p. 14), Bacovia „decelează vidul sub existența noastră obișnuită”. Și „ironia e prisma prin care filtrează percepția sa a realului”. în poemele în proză ale lui Bacovia sînt mici sinteze intelectuale, făcute cu efort, dar duse pînă la capăt. Opintirile se văd în fiecare paragraf, căci Bacovia nu prea are poftă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Poetul s-a comportat decenii la rînd ca un Rege Lear care nu mai aude zgomotele și intrigile lumii din jur. I-a lăsat pe ceilalți să dezbată situația sa. Dintre poeții de la „Ateneu”, Ovidiu Genaru a evoluat în sensul ironiei bacoviene (n-am citit încă un poem de-al său „autocritic”, cu umbre și remușcări, în care să-și reproșeze ceva), iar Ioanid Romanescu în sensul tragismului bacovian (la el, dimpotrivă, aproape totul e suferință). Cum se vor fi simțit
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
plimbat cu trenul regal. Deși nu cred că ținea să aibă așa ceva, Bacovia a primit (ca să folosesc o formulă de ferpar) ordine și medalii: la 51 de ani, la 54 și la 75. Primele două de clasa a II-a. Ironia e însă că poetul a fost decorat cu opt ani mai tîrziu decît fratele său mai mic, ziaristul Constantin Vasiliu-Langa, căruia i s-a acordat, în august 1924, „Steaua Romîniei” în grad de cavaler. Maestru recunoscut de o serie de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
patru decenii. Cînd ții prea mult pe șantier o lucrare, nu se poate să nu ajungi la îndoieli asupra oportunității ei ori la soluții contradictorii pentru a o definitiva. Deși impulsionat de nevastă, care-mi amintește vîrsta, și sancționat cu ironii de un prieten, care-mi spune, zîmbind, o serie de adevăruri, stau totuși pe loc cu volumul III al Dosarului. Simt că n-am pus încă în el tot ce ar putea explica uimitorul „triumf ” (cum îl numesc în subtitlu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
înțeleg (cum cred că a făcut și Bacovia) situația în locul și timpul în care trăiesc, mă compar, mă raportez la cunoscuți și necunoscuți, disociez între adevăr și minciună, între aspirații și posibilități. îmi trec prin minte devize, formule, vorbe tari, ironii, care mă urmăresc și în casă și la plimbare, de unde, nu o dată, mă întorc la fel ca poetul, „pierdut”, „cu brațele învinse”. Gîndindumă la mine, aș vrea în unele momente, să pun punct gîndului, să-l încui în interiorul meu, neștiut
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Sosește și ziua execuției; Eric ar fi putut să o achite pe Sophie, dar în schimb face parte din plutonul de execuție, și la cererea ei o împușcă de două ori în față. În timp ce o face, Eric este conștient de ironia ultimă: răzbunarea Sophiei. Cerându-i s-o execute, ea l-a marcat pentru a deveni, pe viață, pradă remușcărilor. Nu-i de mirare că ultimele lui cuvinte sunt: Cu femeile ești întotdeauna prins în capcană. Povestea este extrem de violentă și
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
-o asupra jucăriilor sau a fraților mai mici), b') Modificarea formei agresiunii; agresiunea directă este, în general, inhibată de cultură, de interdicțiile morale ale societății; ea îmbrăcând atunci forme mai subtile, cum ar fi de exemplu reauavoință ascunsă, minciuna, calomnia, ironia etc. (astfel că este greu de a le lege, le prima vedere, de o reacție agresivă). e) Autoagresiunea: S. Freud o interpretează ca rezultatul întoarcerii agresiunii asupra subiectului însuși, sub frica pedepsei pe care ar provoca-o „heteroagresiunea”, sau ca
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
copii, „lichidarea” agresivității poate fi făcută în timpul jocului activităților simbolice, exercițiilor fizice intense, expresiilor grafice sau verbale etc. Adultul întâmpină dificultăți mai mari în a găsi căile de lichidare a agresivității, acestora fiind, în general, indirecte: sport, muncă manuală istovitoare, ironii, glume răutăcioasa, reclamații, răzbunări verbale etc. Cu toate acestea, adultul are posibilitatea să dea un nou sens agresivității, trarsformând-o pe cea negativă (distructivă) în agresivitate pozitivă: munca, invenția, activitățile sociale de grup etc. îi vor furniza substițuianți ce permit agresivităiții
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
judicioase și să se justifice mai mult rațional, decât afectiv; va reuși să adopte „agresiunea” ca modalitate de răspuns la frustrare nu atât în forma sa directă, cât în aspectele ei mascate, în formele ei cele maisubtile, cum ar fi: ironia, insinuările răuvoitoare, calomniile, invidiile etc. 4) La omul adul normal, complexitatea organizării personalității maschează, adesea, în forme greu perceptibile, natura reacțiilor la frustrare. ÎNtre cele două extreme, - conduita combativă, ostilă, prin care persoana frustrată încearcă repunerea sa în drepturi, și
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
a măririi, a gloriei, a grandorii proprii: individul în cauză își supraevaluează în așa măsură meritele, are o părere atât de bună despre sine, încât simte nevoia să-i convingă și pe ceilalți de calitățile sale deosebite. Orice indiferență sau ironie la adresa valorii sale de om excepțional este resimțită imediat de sensibilitatea lui suspicioasă, și o interpretează ca o apreciere răutăcioasă, sau ca o nedreptate la adresa sa, venită din partea unor oameni mediocri, incapabili de a discerne valorile. Ca forme particulare ale
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
sisteme filosofice sau politice (care au virtutea de a asigura, de exemplu, pacea universală și veșnică). Astfel de oameni, consumă mult timp și energie pentru a convinge, pentru a-și impune proiectele, iar în situația în care sunt priviți cu ironie pot deveni fie agresivi în cadrul revendicărilor lor, fie profund depresivi, realizând chiar suicidul. În delirul de filiație, persoana respectivă se crede urmașul unor celebrități, a unor familii renumite, care au avut sau care au o situație economică, socială sau culturală
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
culturală deosebită. Este memorabilă, în acest sens, evocarea Cellei Delavrancea care, amintindu-și de asiduele preocupări ale lui Mateiu Caragiale de a-și demonstra cât mai convingător obârșia lui italiană, ne oferă câteva pagini memorialistice de o fină observație și ironie, care avertizează asupra periculozității unei exaltări a productivității imaginative, respectiv a unor trăiri în afara realului: „Uneori, mama îl poftea la dejun. După masă, rămânea cu noi. Se ocupa pe atunci de heraldică. Ne uluia știința lui în privința blazoanelor tuturor familiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
aia sunt eu turtit în creștet!». Matei s-a făcut roșu de ciudă și a tăcut. Ce șoc resimte cel care se autoînchipuie și nu se poate oglindi în mintea celorlalți!Ă Ca și cum te-ar trezi cineva brusc din somn. Ironia părintească dezvoltase în el o amărăciune, evoluând cu vremea în necaz. Niciodată nu i-a iertat Caragiale că mama lui nu fusese cel puțin o baroneasă, ci doar o fată frumoasă, de modestă origine”. Delirul erotoman, sau delirul pasional. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
la țărm; o placentă infinită./ Chemare a morții..." (Pastel). Alte două par a fi, în acest prim volum, obsesiile majore ale poetului, chiar și în textele cu inserții sociogonice ori cosmologice în care se invocă frecvent, cu marja inerentă de ironie (postmodernă), "O, apele liliachii și verzui/ ale Oceanului Primordial scăldând/ malurile erodate ale arhipelagului/ cu nume exotic": Logosul și erosul. Preeminența Logosului în lirica lui Liviu Antonesei poate fi justificată de varii motive poetice sau trăsături formale. Între ele: componentele
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
anistoric ("au rămas/ Odiosul și Sinistra sa.// Ody și Siny/ sunt două personaje/ care n-au nici în clin,/ nici în mânecă/ de-a face cu istoria") sau cele aproape aforistice, care amestecă în doze bine calculate cinismul și (auto-)ironia amară, rizibilul slogan electoral și calamburul facil, probabil pentru a mai atenua din gravitatea reflecției, așa cum se întâmplă în peSemne: "aveți încredere!/ istoria e mereu/ de partea turmei.// cei din turmă/ vor fi cei dintâi/ păcăliți -.// semne bune/ anul are
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]