8,833 matches
-
primele zile ale lui decembrie, și iarna se anunța foarte grea. Armata flavienilor își croi drum prin furtună, afundându-se în zăpadă la fiecare pas. Mulți soldați pieriră în avalanșe; alții, având mâinile și picioarele înghețate, se aruncau în propriile săbii, nefiind în stare să îndure gerul. Antonius Primus, neobosit, mergea înainte și înapoi de-a lungul coloanei soldaților săi, încurajându-i și ajutându-i. Era un exemplu pentru toți. Nimeni nu-i purta pică pentru că-și obosea atât de tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
armata mea. Allius Cerpicus zâmbi. Când Skorpius îl va învinge pe Orpheus, când sângele lui Orpheus va curge în arenă, Marte va trece de partea noastră. Atunci norocul vă va întoarce spatele, iar noi... Cerpicus agită însemnele ca pe o sabie. — ...noi o să vă alungăm din Roma și vom recuceri Imperiul. — Valerius va învinge, murmură Antonius. Sunt sigur de asta, zise apoi, mințind. — Fiecare cu iluziile lui, replică Allius Cerpicus. Ieși în lumina rece a după-amiezii de decembrie. 40 Marcus se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vârsta de Aur, când fiecare era liber să facă ce dorea. Vitellius îi văzu pe soldații lui adunându-se și croindu-și drum prin mulțime. Veneau din ce în ce mai mulți. Asemenea unui râu ce se revarsă, invadară străzile, ridicând în aer lăncile, săbiile și pumnalele și strigându-i numele, de parcă ar fi fost zeul războiului. Toți aveau torțe în mâini. Trecură în fugă pe lângă templele din Forurile Imperiale și ajunseră la poalele Capitolium-ului. Aici îi înfruntară pe soldații prefectului Flavius Sabinus, înaintând sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
contempla incendiul. Continua să mănânce, mereu hămesit, golind farfuriile pe care i le aducea Listarius. Privea flăcările și asculta strigătele soldaților săi care, în cele din urmă, reușiseră să pătrundă în Capitolium. Soldații lui Vitellius îi ucideau cu lovituri de sabie pe asediați. Alunecând pe sângele care acoperea pardoseala de marmură, îi omorau pe cei care încercau să le țină piept și îi urmăreau pe cei care voiau să fugă. Îi uciseră pe ofițerii și soldații din cohortele și milițiile urbane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
privindu-i pe soldații care îi aduceau pe Flavius Sabinus și Quintius Atticus, puși în lanțuri. Capitolium-ul continua să ardă. Soldații se opriră în fața lui Vitellius și îl aclamară ca învingător. Mulți îi insultau pe cei doi prizonieri. Unii ridicară săbiile, gata să-i ucidă. Vitellius rămase tăcut, cu mâinile în șolduri, uitându-se cum soldații îi omorau pe prefectul Romei și pe consul, cărora apoi le tăiară capetele. Vitellius făcu semn ca trupurile celor doi să fie duse de acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pus Imperiul la picioare... — Ești convins că-ți va lua apărarea în fața lui Mucianus? — Nu, șopti Antonius după o clipă. Nu sunt convins. Nici eu, interveni bărbatul. Vei avea mulți dușmani, Antonius, și nu vei putea să-i înfrunți cu sabia sau pumnalul. Vespasianus se sprijină și pe un cerc restrâns de oameni care, din umbră, influențează deciziile politice. Mă refer la cei care, așa cum bine știe Calvia - arătă spre femeie -, au averi de o valoare inestimabilă. Ei trebuie să îngăduie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
adăugau festivitățile Saturnaliilor; războiul transformase sărbătoarea în adevărate bacanale. Curgeau râuri de vin, se devorau munți de mâncare, peste tot erau oameni care se împerecheau, vrând parcă să se bucure de toate plăcerile vieții înainte de a sfârși sub tăișul vreunei săbii. Luptele cele mai sângeroase se dădură la Castrul Pretoriului. Flavienii erau de-acum siguri de victorie, în timp ce vitellienii se apărau cu disperare. În retragere, distrugeau casele, templele, capelele votive și altarele și ucideau pe oricine le ieșea în cale. Reușiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și altarele și ucideau pe oricine le ieșea în cale. Reușiră să-i prindă în capcană pe Antonius Primus și pe Arrius Varus, pe Câmpul lui Marte. Errius Sartorius își deschise drum printre atacatori. — Du-te, Errius! strigă Antonius înfigând sabia în pieptul unui dușman. Du-te... Găsește-l pe Vitellius! Se întoarse spre doi soldați care se năpusteau asupra lui. Nu-l lăsa să-ți scape! Se apără cu furie. În jurul lui erau vreo cinci soldați vitellieni. Unul îi înfipse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o mantie neagră. În clipa aceea, la Ludus cineva deschise ușile celulelor, una după alta. Gladiatorii năvăliră pe coridoare, doborându-i rapid pe puținii paznici care încercau să-i oprească. Dădură buzna în magaziile unde se păstrau armele și luară săbii, pumnale, tridente și scuturi. Ieșiră în fugă pe porțile de la Ludus, cu armele în mână. Se alăturară trupelor flaviene și înaintară împreună cu ele, înfigând tridentele în trupurile atacatorilor, sfârtecându-i cu săbiile și pumnalele, zdrobindu-le capetele cu scuturile. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în magaziile unde se păstrau armele și luară săbii, pumnale, tridente și scuturi. Ieșiră în fugă pe porțile de la Ludus, cu armele în mână. Se alăturară trupelor flaviene și înaintară împreună cu ele, înfigând tridentele în trupurile atacatorilor, sfârtecându-i cu săbiile și pumnalele, zdrobindu-le capetele cu scuturile. Cu neputință de oprit, dădeau frâu liber furiei care îi ajuta să învingă în arenă. Printre ei se afla și Valerius. 43 — Ausper! continua să strige Vitellius. Glasul său răsuna în încăperile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lături. Își făcu apariția Valerius. — Orpheus... Numele acela trecu din gură în gură. Murmurul mulțimii părea un oftat de ușurare ce se ridica spre cerul întunecat al Romei. — Orpheus! Valerius înainta încet, hotărât. Era foarte palid și strângea în mână sabia scurtă. În urma lui veneau Marcus și Errius Sartorius, plini de sânge, cu armele în mâini. Se lăsase o liniște adâncă. Lumea părea o arenă imensă, în centrul căreia se întâlneau, în sfârșit, Orpheus, marele gladiator, și Vitellius, marele tiran. Marcus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
coadă, cirrus, așa cum obișnuiau să facă gladiatorii care înfruntau Moartea. — E al tău, zise Marcus grav, și se îndepărtă. — Orpheus... Vitellius plângea, și lacrimile mari i se prelingeau pe obraji. — Tu? — Eu, spuse Valerius hotărât. Privind în jos, îndreptă lama sabiei spre Vitellius. În cele din urmă, ridică ochii și îl privi drept în față. „Asta-i ținta mea“, se gândi. Zeii îi dezvăluiau acum înțelesul drumului pe care-l începuse cu un an în urmă, într-o casă dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
luminate de torțe. Printre soldații călare, ale căror siluete se decupau pe cerul înnorat, îl recunoscu pe Antonius și i se păru că simte focul privirii sale ațintite asupra lui. Își dădu repede seama că fratele său era rănit. Strânse sabia cu mai multă putere. Mulțimea aștepta într-o liniște greu de îndurat, în locul în care, la începutul aceluiași an, fusese ucis și decapitat împăratul Galba. Vitellius îngenunche cu greu și-și ridică spre Valerius chipul rugător. — Tu nu ucizi... Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
palid și tunica îmbibată de sânge. Văzu apoi trupul lui Salix în arenă, și trupurile tuturor gladiatorilor sacrificați de Vitellius, și pe toți cei uciși în războiul civil. „Acum“, își zise furios Valerius. Răsufla greu, din cauza emoției. Își sprijini vârful sabiei de gâtul lui Vitellius. Împăratul tresări și închise ochii. — Acum. Glasul lui Valerius răsună puternic, hotărât. Împlântă lama în gâtul lui Vitellius și o scoase repede. Pe când Vitellius se prăbușea, norii se risipiră și stelele nopții de decembrie străluciră peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ducând cu sine umbrele însângerate ale celor omorâți din porunca lui Vitellius. — Orpheus a salvat Roma! strigă deodată cineva. A salvat Imperiul! Oamenii izbucniră în ovații. Valerius se simți invadat de o senzație amețitoare de libertate și, o clipă, ridică sabia spre cer. O îndreptă, ca într-o ofrandă, spre stelele strălucitoare și spre zei, conștient că își îndeplinise misiunea. Se retrase repede, nebăgat în seamă de mulțimea ce se îngrămădea în jurul lui Vitellius, peste care zeița Dreptății își întindea lințoliul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cer. O îndreptă, ca într-o ofrandă, spre stelele strălucitoare și spre zei, conștient că își îndeplinise misiunea. Se retrase repede, nebăgat în seamă de mulțimea ce se îngrămădea în jurul lui Vitellius, peste care zeița Dreptății își întindea lințoliul. Înfipse sabia în pământul înierbat, ca s-o curețe de sânge. Căută nerăbdător amuleta. Abia acum își dădea seama că nu auzise glasul care, în acel an teribil, îi șoptise de atâtea ori: „Nu-l ucide“. Nici un glas nu rostise cuvintele acelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
înierbat, ca s-o curețe de sânge. Căută nerăbdător amuleta. Abia acum își dădea seama că nu auzise glasul care, în acel an teribil, îi șoptise de atâtea ori: „Nu-l ucide“. Nici un glas nu rostise cuvintele acelea în timp ce înfigea sabia în gâtul lui Vitellius. Ridică amuleta. Inima îi bătea cu putere, dureros. Din cauza neliniștii i se pusese un nod în gât. Privi amuleta. Văzu luna ridicându-se la orizont, cu strălucirea ei blândă, limpede prin piatra care își păstrase transparența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că Vitellius va fi ucis de un bărbat născut în Gallia... Tu. — Da, exclamă Valerius. Da, am făcut ce trebuia. Cuprins de o imensă ușurare, strânse puternic în pumn piatra limpede ca apa izvorului. Apoi, cu un gest hotărât, smulse sabia din pământul reavăn. Contextul istoric Faptele povestite în roman se desfășoară într-un arc de timp cuprins între ultimele zile ale lunii decembrie din anul 68 d.Hr. și ultimele zile ale lunii decembrie din anul 69 d.Hr. - un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
porticurile interioare. Editor: finanțatorul oficial al luptelor de gladiatori. Corespunde actualului sponsor. Eques (pl. equites): cavaler (lat.). În primele două secole ale Imperiului, cavaleria ușoară romană era compusă în mare parte din galo-romani; de origine galică erau și majoritatea armelor: sabia, scutul plat alungit și lancea. Equites gladiatori: cavaleri specializați în luptele desfășurate în amfiteatru. Poartă galea de bronz cu boruri plate, circulare, o lance, o sabie și un scut rotund din piele (parma). Deoarece nu sunt gladiatori legitimi (morituri), ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
era compusă în mare parte din galo-romani; de origine galică erau și majoritatea armelor: sabia, scutul plat alungit și lancea. Equites gladiatori: cavaleri specializați în luptele desfășurate în amfiteatru. Poartă galea de bronz cu boruri plate, circulare, o lance, o sabie și un scut rotund din piele (parma). Deoarece nu sunt gladiatori legitimi (morituri), ci cetățeni particulari, nu apar niciodată cu bustul gol, fiind obligați să poarte tunică. Expeditum: literal, „cel care lasă încărcătura grea pe câmp“. Termenul îi desemnează pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la nord de Germania Superior, este zona cuprinsă actualmente între Bonn și Marea Nordului. Germania Superior: zona sudică aflată în partea stângă a Rinului, între lacul Geneva și confluența râului Vinxtbach cu Rinul. Legatul Germaniei Superior avea reședința la Mainz. Gladius: sabie scurtă, ce permitea lovituri atât cu tăișul, cât și cu vârful. Gymnasium: termen grecesc ce desemnează locul unde au loc activitățile sportive. În epoca clasică, aici se desfășoară și activitățile didactice, muzicale și filosofice. Hoplit: infanterist grec din falangă. Strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sau sica de lemn, folosită de gladiatori și soldați la antrenamente, pentru a nu se răni. Era, de asemenea (alături de boneta frigiană, care va deveni simbolul Revoluției franceze), simbolul eliberării gladiatorului după perioada de recrutare obligatorie, ce dura 3-5 ani. Sabie: în latină spatha. Este o lamă mai lungă decât gladius-ul, având aproximativ 80-100 cm. În epoca clasică era din fier, nu din oțel, ca în Evul mediu, și se îndoia cu ușurință la impactul cu alte lame sau cu scuturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
este „țiparul ascuns între stânci”. Sica supina devine un fel de deschizător menit să învingă rezistența pasivă a adversarului. De altfel, tracul B are ca simbol o creastă cu un grifon, care este pe jumătate vultur, pe jumătate leu. Sica: sabie scurtă; era totuși mai lungă decât un pumnal. Arma predilectă a gladiatorilor, deoarece este rezistentă și ușor de mânuit. Fiind ușoară și având dimensiuni reduse, poate fi ascunsă sub haine și de aceea este arma preferată a sicarilor, al căror
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui Suvorov - în care mai mult a fost învins decât biruitor dar recompensat din belșug - de anexarea Basarabiei, de războiul Crimeii sau pentru Ca ucaz , de războiul ruso-turc de la 1877 1878, de expedițiile pentru cucerirea Asiei, mijloacele au fost aceleași: paloșul, sabia, tunurile, dar și minciuna, cumpărarea conștiințelor, potolirea în sânge a răscoalelor, deportarea opozanților și învinșilor. Niciodată mai marii rușilor nu și-au respectat cuvântul dat cu ocazia înțelegerilor și a tratativelor... Nu au existat regrete sau ezitări nici atunci când a
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
înaintare spre Principate, în 1790 aceeași soartă o au Ismailul și Gurile Dunării, Suvorov lăsând pe câmpul de luptă peste 30 de mii dintre ostașii săi morț i și face ca întreg teritoriul dintre Bug și Nistru să devină prin sabie și baionetă a Rusiei, alături de Crimeia și Olea kov. .. Ceva mai devreme, în războiul ruso-turc din 1768-1774, sosit pe pământ românesc, același Suvorov trimis să ne elibereze de turci, avea drept scop să ne sub juge rușilor. Numai că, buimac
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]