8,392 matches
-
pe care niciunul din cele două spații luate separat nu i-ar fi conferit-o, pe care nicio instanță enunțiativă solidă și coerentă nu i-ar fi permis-o. Și astfel, modulațiile auctoriale configurează un loc polifonic în care se topesc identități, țări, limbi și tradiții, într-un vesel și cutremurător imn adresat diversității vieții. Și rătăcirii. În sensul pe care i-l conferă Edouard Glissant anume ceea ce incită ființa să-și părăsească ancorele pentru a investiga realul, lumea întreagă, să
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
care este oxigenul sufletului. (Tournier,1979) Gilbert Durand merge încă și mai departe, afirmînd că "Literatura, și îndeosebi povestirea romanescă, sunt un departament al mitului." (Durand, 1961) În fapt, orice scriere presupune o sumă nesfîrșită de voci suprapuse, voci tăcute, topite în țesătura cuvîntului, o multitudine de surse și de instanțe ; e nevoie de mai mulți pentru a scrie și mai ales pentru a percepe un text. Derrida susținea că orice text e dublu, că implică două mîini, două priviri, două
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
că cititorii obosesc dincolo de două-trei idei pe text, sau după cel mult două sute de pagini. În plus, ei reabilitează moștenirea romantismului german, în descendența lui Novalis, pentru care romanul este instrumentul cel mai complet al artei, opera totală prin excelență, topind toate genurile în tentativa sa de a explora și a înțelege universul: "Isomorf omului, romanul ar trebui în mod normal să-l poată conține în întregime" (scrie Houellebecq în Interventions). De unde jocul și alunecarea necontenită de la un registru la altul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
textele sale sunt un permanent răsfăț eufonic, te tăvălesc în mătasea și catifeaua vorbei, conferindu-i altitudini halucinante. Într-un asemenea context, precum cel oferit de orașul Shenzhen, deznodămîntul poveștilor devine irelevant, căci orice suferință, iubire sau revoltă individuală se topește în proliferarea generalizată. Excesul e definitoriu, și pentru lumea din fundal, și pentru scriitură. Rămîn doar, ici și colo, perlele baroce ale cuvîntului. Shenzhen, un megapol de citate, cu parcurile sale oglinzi ale tuturor monumentelor, ale tuturor habitatelor, ale tuturor
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
această luptă, câștigă oare cei mai nefericiți? Nu, cu siguranță, ci cei mai influenți și cei mai intriganți. Uniunea, concordia, armonia, sunt ele măcar rodul fraternității astfel înțelese? Ah! Fără îndoială fraternitatea este lanțul divin care, pe termen lung, va topi într-un întreg indivizii, familiile, națiunile și rasele, dar numai cu condiția să rămână ceea ce este, adică cel mai liber, cel mai spontan, cel mai voluntar, cel mai religios dintre sentimente. Nu masca sa va împlini minunăția; și spolierea legală
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
cumpărături? Dar ce veți cumpăra? Fără îndoială obiecte utile, lucruri capabile să procure satisfacții eficace, stofe, case, cărți, tablouri. Ar trebui deci să începeți prin a demonstra că toate aceste lucruri se produc singure, prin faptul că la Monetărie se topesc lingouri căzute din lună sau că se pune în mișcare la Imprimeria Națională planșa asignatelor 44; căci nu puteți gândi de o manieră rezonabilă că, în cazul în care cantitatea de grâu, de stofă, de nave, de pălării, de pantofi
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
moartea fiului Petre dovedesc o înaltă rafinare în ondularea retorică: " Unde este acum frumusețea obrazului? Iată s-au negrit. Unde este rumeneala feței și buzele cele roșii? Iată s-au veștejit. Unde este clipeala ochilor și vederile lor? Iată să topiră. Unde este părul cel frumos și pieptănat? Iată au căzut. Unde sunt grumazii cei netezi? Iată s-au frânt. Unde este limba cea repede și deslușită? Iată au tăcut. Unde sunt mâinile cele albe și frumoase? Iată s-au deznodat
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
mitropolit al Mirelor. Pentru cele trei sferturi de veac până la domnia lui Mihai, precum și pentru epoca lui Matei Basarab și a urmașului său Constantin Cârnul, există fragmente care presupun alți redactori. Toate acestea cu mici adaosuri de umplutură au fost topite laolaltă de un cronicar de la sfârșitul secolului XVII, de Stoica Ludescu, se presupune, care a împlinit din partea sa letopisețul până la sfârșitul domniei lui Șerban Cantacuzino, de unde numirea de Cronica Cantacuzinilor dată acestei porțiuni (1654-1688). Stilul e savuros vulgar, cu citații
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
din C. Stamati: Caleașcă, drum de noapte, păduri adânci de fag, Și prin frunzișe lună cernită-n ceață fină, Poiene necosite de mult, și miros vag De flori de fân în floare, de fragi și de sulfină... În pace sufletească topindu-se se-alină Realitatea vremii pe al naturii prag. Prin ce metepsichoză revăd obrazul drag Al fetei de-altădată în albă crinolină. Aceiași ochi sălbateci, același zâmbet trist, Din care făurisem a dorului povară, Și cu același tânăr și palid
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
o parte avem informații că medalia a fost oferită la festivitatea organizată cu ocazia încheierii lucrărilor de reparații capitale la Palatul Cuza, de pe strada Lăpusneanu, iar pe de altă parte că exemplare din tombac ale acesteia (circa 300) au fost topite de Monetăria Statului. Apreciem că atât placheta cât și medalia rămân realizări notabile ale artiștilor medalieri Vasile Gabor și Maximillian Fetiță, atât ca transpunere grafică, cât și ca noutate tematica (noi imagini medalistice ale Domnitorului Unirii și prime imagini medalistice
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
a controlului asupra companiei la care lucra. Se pare că proprietarului/președintelui companiei Îi plăcea să plece În concediu pe perioada iernii. Cam pe la mijlocul lui octombrie, Își făcea bagajele și se Îndrepta spre sud, unde rămânea până primăvara, când se topeau zăpezile. Deși ținea legătura cu personalul său prin telefon și rapoarte lunare, operațiunile cele mai importante din companie erau lăsate pe mâinile senior managerilor. La Început, aceștia erau intimidați de absența lui și Încercau să-i ghicească deciziile. În ciuda lipsei
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
afecțiune fratele Nicolae. Alecu scrie, așadar, repede, fără ezitări, În situații nefavorabile și, dacă dăm crezare primului său biograf și critic (Nicolae), scrie sub presiunea amorului și a fricii. Poetul se descurcă, cîștigă prinsoarea, scapă de vrăjmași, Înmînează versurile și topește rezistența femeii. Imperfecțiunea lor nu-l neliniștește. Alecu are firea unui risipitor. El cheltuiește la Întîmplare bunurile spirituale adunate de părinte, nu ține nici o contabilitate, trece din aventură În aventură, imprudent și avid de plăceri. Scrisul nu-l preocupă, grija
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
chiar ca un năluc, Și aidoma ca luna Ce să schimbă totdeauna.” Singura formă de Întrupare a femeii este privirea. Ochișorii furioși, Înlănțuitori sau săgetători, anunță prezența unei ființe materiale. Calitatea lor este mai degrabă negativă: ard, ucid, produc leșinuri, topesc picioarele și Înmoaie brațele bravului suferind. Însă robul este satisfăcut, fără durere el n-ar fi nimic, viața-i atîrnă de aceste lațuri ce le Întind, de săgețile otrăvite ce le slobozesc privirile femeii: „A ochilor tăi rază Îmi place
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
care Înfloresc pasiunile tinere, este un paradis al parfumurilor. Cerul, floarea, Cythereea revarsă din fragede cupe vapori de parfumuri („prefumul voluptății În aer revărsase”), portocalul parfumează „linul vînt”, În fine, sinul, suspinător și totdeauna dulce În poezia lui Bolintineanu, se topește În „noaptea parfumată”. Marea este principalul furnizor de substanțe adorate: Conrad soarbe cu nesaț „parfumu-ți dulce” și-și spală gîndurile negre În efluviile aromitoare ce Însoțesc voiajul său În jurul insulelor grecești. Toate corpurile din cele trei universuri (uman, vegetal, animal
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lucirii un atribut de preț: grațios, aflat, cum se știe, pe treapta de sus a ierarhiei poetice a lui Bolintineanu. Lucirea grațioasă indică starea maximă de Încîntare a privirii: „Unda se despică, geme cu turbare; Valurile aspre cresc și se topesc; Niște late cercuri se răsfrîng pe mare Și la focul lunii grațios lucesc.” Mai toate imaginile mării sînt imagini ale privirii: transparența, strălucirea, forfotul colorat de sub apă, mozaicul cîrdului de pești, „splendida țărînă” scînteietoare indică o progresivă Îmbătare a ochiului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o Doamnă mare, nu alta, Își dă seama păstorul, decât moartea. Cilia, Întocmea ca păstorul din balada lui Alecsandri, Îi lăsase un testament prefăcut: „Voi, oițe, voi, mioare, CÎnd păstorul va veni Ochii lui În lăcrimioare Lipsa lui Îi va topi, Spuneți lui cu-ndemînare Că-ntr-o noapte de amar A venit o doamnă mare Și m-a luat pe al ei car. Că În roche de mireasă Ea pe mine m-a-mbrăcat, Și mi-a pus pe frunte leasă De lilițe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
luminează ca un far tainic tabloul măreț, fantastic. Soarele este, Într-o oră a zilei, „rotund și palid”, apoi, cînd ninsoarea Încetează, „doritul soare” apare și „strălucește și desmiardă oceanul de ninsoare”. Plopii pierduți În clăbuci albi de fum se topesc În zare, În timp ce fulgii „zbor, plutesc În aer ca un roi de fluturi albi” etc. Feericul acesta cînd grandios, cînd miniatural tinde să capteze o undă cosmică. În poetul Înspăimîntat de tulburările materiei se aprind, sub inspirația iernii, o fantezie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și nu părăsesc aproape niciodată sfera abstracțiunii. Cuvintele dematerializează imaginea. Ființa „albă și serafică” plutește Într-o indeterminare absolută. Îngerul n-are gen, serafia este o stare de beatitudine În care poftele trupului nu pătrund. Agresiunea instinctului se oprește (se topește) În „raiul fierbintei sărutări”. În rest o castitate totală. Erotica alecsandriană nu cunoaște nici latura demonică. Îngerul nu formează, ca la Eminescu, un tandem cu demonul, adesea sub același chip. Puținele poeme În care este vorba de sburător, de duhul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unirea eternă În moarte. Este mitul tristanian al pasiunii care află plenitudine și liniște În transcendent. Nu-ți vine să crezi că ipocritul boier moldav Împinge libovul lui spre o asemenea metafizică: „Amar nouă, ce durere ne arde și ne topește, Noi murim, și lumea toată nimic nu ne folosăște! Nu-i scăpare, căci nădejdea de la noi este departe, S-o-nchegat lumina vieții cu apusul cel de moarte. Scăpare zicem, dar unde-i, cînd și viața ne omoară, Două inimi ce-s
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
chiar deștepți vorbind aiurea, neștiind cum și către cine. Ba Încă unii rămîn zmintiți pentru totdauna, fără a-și mai putea găsi leacul, și din Spitalul Amorului ajung În Spitalul nebunilor (la Balamuc); alții cad În melanholie și Încet-Încet se topesc și Își sfîrșesc viața; alții iar, ca muierile care se bocesc la morminte, prin cîntece Își ușurează durerile, ca prin niște rețete potrivit după chipul și asemănarea patimii, drept ierburi și alifii: pentru că În Spitalul Amorului numai astfel de doftorii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-i este permis. „Lucrurile nepotrivite” i-ar putea aduce suferință, iar suferința l-ar băga În mormînt. Erotocrit se hotărăște să fugă, dar Înainte de asta ia chitara și cîntă În stilul lui Ienăchiță: „Arz fără de Încetare, mă usuc și mă topesc, Fără să cunosc pricina de ce atît pătimesc, Plîng, vărs păraie de lacrămi, dar toate-mi sînt În zadar, Că nu pot să-mi stingă focul, cît de puțintel măcar...”. Un Ienăchiță Într-un vers Însă de 15-16 silabe. CÎntecul purifică
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
reverie a creatorului care iese din timp, din "istorie", pentru a regăsi paradisul pierdut: "Pentru a nu știu câtea oară, pe timp de vară, în fața brazilor casei natale. Acum ca și anul trecut, ca și anii trecuți, mulți, suprapuși, dezindividualizați, topiți într-o panglică punctată de momente muzicale"15. Altfel spus, contactul nemijlocit cu realitatea e neutralizat de percepția vieții ca "devenire" și de o trăire sensibil diferită a timpului comprimat în "durată". Nu întâmplător, pentru a exista cu adevărat și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
va începe să putrezească, pe când popa va continua să mugească peste Tana lui. [...] îi era greață; nu mai fusese niciodată la mort. În raclă, printre zambile, i se năzări că Truțu și pornise să intre în descompunere; carnea i se topea, și de sub scufiță, pe tâmple, curgea parcă materie lichidă; luându-și, îngrozit, ochii de la cadavru, văzu cu spaimă că hainele de aur ale popii îi căzuseră în țoale, și că trupul lui gros și buhav începuse a musti de viermi
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cu spaimă că hainele de aur ale popii îi căzuseră în țoale, și că trupul lui gros și buhav începuse a musti de viermi; toți putrezeau în jurul lui, și dascălul și mama și fata. Simți apoi cum începe să se topească și dânsul și să-i foșnească viermii prin ochi, prin gură, dar mai ales prin nas". Spaima animalică trezită de terifianta "condițiune materială" a omului alungă dorul de moarte ca pe o vinovată iluzie, de basm mincinos: Va să zică așa sunt
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
obraz, pe nas, pe umăr, Tot cad fulgii, fără număr. S-a oprit în palmă unul... Iute, iute, închid pumnul. Desfac pumnul, Unde-i fulgul? Am în mână-un strop de roua, Sau un bob de apă? Ploua? S-a topit în mâna mea, Cu o lacrima de nea... Săniuța mea Uite săniuța mea, Zboară că un fulg de nea. Cand o șui pe derdeluș, Trage spre alunecuș. Când se vede-n sus, ei bine, Ar zbura și fără mine Dar
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]