9,812 matches
-
culcați devreme și voi, toți. Și spuneți-le la fel și oamenilor care stau de gardă, mai ordonă Hideyoshi, dinăuntrul plasei. Ușa fu închisă, dar ferestrele rămaseră deschise pentru a lăsa să intre adierea, iar lumina lunii părea aproape să tremure. Hideyoshi începu să picotească. — Stăpâne? îl chemă un glas de afară. — Ce e? Tu ești, Mosuke? Da, stăpâne. A venit marele preot Arima. Spune că ar dori să vă vorbească între patru ochi. — Cum, Arima? — I-am spus că vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
masiv, parcă exprimându-i uimirea. Hidekatsu, care era ful lui Nobunaga, fusese adoptat de Hideyoshi. — Bun venit? Bun venit cui? întrebă în continuare Katsuie. — Păi, Domniei Voastre, desigur. Hanshichiro își acoperi fața cu evantaiul, râzând. Pleoapele și gura adversarului său tremurau necontrolat, așa că nu-și putea stăpâni zâmbetul. — Mie? A sosit să-mi ureze bun venit mie? continuă să mormăie Katsuie în sinea lui. — Mai întâi, aruncați o privire scrisorii, stăpâne, îi ceru Hanshichiro. Katsuie era atât de stupefiat, încât uitase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Dezgustat, Shogen aruncă penelul. — Deci, el a fost. De câtva timp, nu l-am supravegheat pe nesocotitul ăsta. O s-o plătească. Se încrunta ca și cum ar fi blestemat pe cineva, iar mâna în care ținea scrisoarea adresată soției sale începu să tremure. — Ippeita! țipă el, subțire. Cel chemat apăru în grabă. — Ia un cal și aleargă la Nagahama. Găsește-i pe-ai mei și urcă-i într-o corabie. Nici nu te gândi să le salvezi și lucrurile; fugiți doar peste lac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a nu scăpa ocazia de a tăia capetele grăjdarilor. Ridicându-și săbiile însângerate cât mai sus în cerul dimineții, aduseră jertfă viața prizonierilor și țipară către demoni. Întreaga armată răspunse cu strigăte războinice. Talazuri învolburate de armuri se zguduiau și tremurau prin ceața dimineții, fiecare om întrecându-se să fie primul. Cai transpirați se frecau unii de alții, luptând să ajungă în frunte, iar companiile de lăncieri năvăleau înainte unele după altele, în învălmășeala lucirilor de lănci. Se auzeau deja împușcături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să-i bată la poartă, doar pentru ca propriul lui clan să aibă de câștigat? Cu atât mai mult, cu cât a petrecut împreună cu acel general în campanie atât de mulți ani ca mine! Lăsându-l în urmă pe Murai, care tremura, Inuchiyo porni spre intrarea principală, pentru a-l primi pe Katsuie. Acesta sosise la poarta castelului și încă mai era pe cal. Ținea într-o mână coada unei lănci rupte, dar nu părea a fi rănit, și avea fața - ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ei, uite-i! — Stindardul de comandant cu tigvele aurite. — Probabil Hideyoshi e înconjurat de vasalii lui. Honda și oamenii săi, care călăriseră fără oprire, priveau spre malul celălalt, arătând cu exclamații zgomotoase și punându-și mâinile streașină la ochi. Cu toții tremurau de emoție. Distanța era atât de mică încât, dacă oamenii lui Honda ar fi strigat, glasurile inamicilor ar fi ajuns înapoi la ei. Chipurile soldaților dușmani se vedeau bine, iar pașii celor douăzeci de mii de oameni, amestecați cu tropotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întrebă: — Ce s-a întâmplat, Tadatsugu? — Seniorul Nobuo s-a întâlnit ieri cu Hideyoshi. Se zvonește că au făcut pace fără să vă consulte, stăpâne. Tadatsugu văzu emoția stăpânită de pe chipul lui Ieyasu și, pe neașteptate, buzele începură să-i tremure. Abia își mai putea stăpâni sentimentele. Îi venea să strige că Nobuo era cel mai mare nătâng. Poate că asta îl și reținea pe Ieyasu. Să se înfurie? Să râdă? Fără îndoială, își stăpânea toate aceste porniri lăuntrice simultane, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pânză, pentru mine avea ceva din măreția unui transatlantic și, spre deosebire de bărcuță, stabilitatea unui ponton plutitor, deși singura apă pe care îi era dat să plutească încăpea într-un lighean, și acela cu emailul sărit și pete de rugină străvăzându-se tremurat sub limpezimea de un turcoaz pal a apei. Și singurul vânt care îi bătea din pupa era suflarea grijulie a creatorului. Deși mult mai sofisticat, n-avea soarta plină de romantism a bărcuțelor, pe care le vedeam prin filme plutind
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
recreație am s-o trimit pe Niculina c-o scară și c-un burete. În rest, faceți abstracție... Nu numai că vremea mohorâtă stăruia, dar se pornea să și plouă. Ba chiar vreo două tunete de vară întârziată făceau să tremure geamurile. Pe hol, băieții aruncau săculețul cu nisip peste zece careuri numărate de la linia de aruncare. Unii trăgeau cu coada ochiului către ușa cancelariei, sperând să-l vadă pe domnul Ionescu ieșind vesel, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
sta în dreptul ușii, Silvia!... Fata care fusese strigată Silvia aruncă o privire fugitivă și indiferentă de pe coridorul luminat spre fereastra dindărătul căreia pândea Dănilă. Îi răspunse vocii nevăzute: Stai liniștită, Petra, lumea doarme la ora asta... Lui Dănilă gâtul îi tremură de încordare când făcu ochii mari și se uită cu și mai multă atenție la fata cu sânii goi din cadrul ușii ce dădea în coridor. Ea era, Marilena... sau Melisa? Nu putea fi vorba de nicio confuzie. Era ea. Îi
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de bine. O felicitare de la bunicul. Mamei i s-au tăiat genunchii. Răvășită toată și poate și revoltată, a strigat la el, gata să izbucnească în plâns: Cum, de la bunicul? Care bunic? I se umpluseră ochii de lacrimi și îi tremurase buza de jos chiar și câteva zile mai târziu, când, venit s-o iau pe Iulia înapoi acasă, îmi povestise întâmplarea. Pe moment, nu-și dăduse seama că Iulia mai avea încă un bunic, cel din partea mamei, de la care sosise
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ascuns, să-l împiedice să se arate în toată splendoarea și să își declare astfel superioritatea netă. Își petrecu un colț capitonat al măsuței de lângă pat printre coapse și își frecă perineul de ceasul de plastic cu radio. Rămase acolo, tremurând, cu două valuri de excitație străbătând-o simultan, unul dinspre penisul erect, celălalt venit dinspre crăpătura care pulsa, și îl privi pe Dan, care se împiedicase în pantaloni încercând să se dezbrace și căzuse pe o parte, lovindu-se cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Carol? Ei bine... nu-i așa că e frumoasă? A avut inițiativa prudentă și, aș zice eu, estetică, de a-și lega o eșarfă de mătase peste lenjerie. Așa că acum o putea sfâșia pentru a-și lăsa liber penisul fantastic, să tremure, să se ridice, înconjurat de fâșii de mătase neagră și de coloanele suple ale coapselor ei. Cum se mai mișca la capătul patului! Cum lua poze nobile și sfidătoare pentru câteva secunde! Își smulsese sutienul pentru ca sânii ei micuți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
peep-show-urilor, a chiloțeilor decupați și a țigărilor cu marijuana. Trecuse cu mult de ele și galopa către acest coup de foudre pe care îl reprezenta chestia lui Bull. Asta îl făcea mai puțin bărbat. Revenise la faza adolescentină a homoerotismului. Tremura pe tușă, cu coapsele prea înguste să umple cracii largi ai pantalonilor de rugby. În apropiere de linia de treizeci de iarzi, Bull își exersa loviturile. Alan își dorea enorm să fie ca Bull - inimos, popular, acceptat. Ar fi dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
a lui Bull, Alan vizualiza cu ochii minții armurile strălucitoare ale Cavaleriei Casnice sclipind în lumina soarelui de la Whitehall. Își imagina mirosul de Givenchy venind dinspre obrazul parfumat al doamnei ministru, care se apropia de un Alan pe jumătate gol, tremurând din cauza excitației, înlănțuit de Cenotaph. Verigheta ei sclipea stins pe mîna care ținea mânerul de plastic verde al foarfecii de grădină, iar Alan auzea în minte hârșâitul asurzitor și rău-prevestitor pe care îl scotea foarfeca mânuită de femeie. Bull fremăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
dispensa. Abia acum își dădea Bull seama că seva vieții adevărate a orașului era transportată în și prin miliarde de vagine. Orașul semăna cu o imensă bucată de șvaițer, iar pătrunderea în el era o experiență gurmandă și erotică totodată. Tremura din tot corpul și abia reuși să strunească volanul cât să parcheze la Lincolns Inn. Se împletici printre birourile de la Get Out!. Sediul redacției, care se întindea pe un etaj întreg al unui imobil de la Grays Inn Road, căpătase o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
simțise că ar putea fi un aliat. — Și zici că nu stai departe? Chiar după colț, iubire. Hai să ne plimbăm, n-are nici un rost să stăm aici. Ramona se înfășură în haina neagră de velur, cândva la modă, și tremură ostentativ. — Știi... De fapt, nu sunt interesat de... știi tu... de fapt... — Cauți companie. Înțeleg, iubire, nu trebuie să te rușinezi. Lăsând în urmă bulevardul din fața stației de metrou, Bull și Ramona plecară împreună cu aerul firesc al unui cuplu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
pierdea timpul mai devreme prin barul cu kebab. Krishna, care nu era căsătorit și nici nu se temea de Consiliul Medical, își dusese pe furiș târfa în cameră ca să i-o poată pune pe cearșafurile de nailon. Cât despre Alan, tremurând din pricina unei dorințe nefirești, plătise în avans experiența aceasta tristă. Nici măcar gândul la aluziile pe care i le va face lui Naipaul în dimineața următoare nu reușea să anuleze senzația neplăcută pe care i-o dădea frecarea cefei sale teșite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cu nume prinse în piept. Ambii beau câte un pahar de bitter de prin partea locului, o băutură fără personalitate. Ambii erau excitați. Nu sunt sigur că mai suport mult. Mâna lui Alan (fină și prelungă, așa cum am spus deja) tremura groaznic. Un pahar de bere se vărsă peste masa de joc, scoțând barul din inerție pentru câteva momente. — Mă simt foarte vinovat pentru toată chestia asta. Îmi înșel nevasta, sunt la limita eticii medicale, mă chinui și, cel mai important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
gravitau toți ÎN JURUL UNUIA SINGUR, căruia Mircea îi recunoscu figura imediat, găsind că nu era deloc diferită de cea din ziare. - ELEFTERIE MĂCEȘ? urlă el, scos din minți, simțind că momentul dreptății urma să sosească în curând. Cuțitul nu îi tremura. Copiii se opriră din zumzăit brusc, pentru că simțiseră cumva glasul răului abătându-se asupra lor. Elefterie Măceș radia, împrăștiind lumină în jurul său. O fată îi era agățată de gât. - ELEFTERIE MĂCEȘ?! urlă din nou Mircea Cârpenișteanu. Cine e Elefterie Măceș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de gât. - ELEFTERIE MĂCEȘ?! urlă din nou Mircea Cârpenișteanu. Cine e Elefterie Măceș? Să iasă în față! Înțelegând rapid situația, căci și figura lui Cârpenișteanu îi era lui bine cunoscută, copilul ieși în față, așa cum i se ceruse. O fată tremura, înțelegând din grozăvia scenei respective că ceea ce se întâmplă nu poate fi de bine. - Eu sunt, spuse Elefterie, vesel, breaz, frumos, dârz, imberb. Eu sunt. - Vino-ncoace, îi porunci celălalt, săgetându-l cu o privire desprinsă parcă dintr-un film
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
dobitoc. Ținând cablul cu amândouă mâinile, Ionel este pregătit. Dar nu, nu, ce se întâmplă, ce este sentimentul ăsta absolut nepotrivit care îi cuprinde treptat sufletul? Ce nume are spaima asta fioroasă care îi cotropește deodată intestinele, făcându-l să tremure ca și cum abia ar fi comis o crimă? Ce remușcări cumplite îi sfâșie ființa sub povara imaginilor câtorva sute de milioane de nevinovați dispărând? Și ce milă absolut ieșită din comun îi înjunghie inima, făcându-l să se îngrijoreze profund de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Un minut mai târziu, Michael Berzelius Clossettino înainta pe culoarele școlii, tăcut, funebru, înveșmântat într-o draperie. Era condus de Roxana Dobrescu, o elevă slabă ca paiul, blondă și plină de pistrui, căreia îi clănțăneau dinții asurzitor, atât de tare tremura de frică. Într-adevăr, nimic nu era bine, de asta își putea da seama și Michael, din care numai ochii mai rămăseseră, înaintând întunecați asemeni unor planete verzi colosale, de un verde pal, evanescent, cu excepția interiorului, stingându-se ușor în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Luca. Franțuzul se bucură de acest lucru. - Trece tot ce-am scris pe numele lui, se hotărî Emil. Tot. Redactorul înlemni, dar când află că tocmai pula lui Cioran stă în joc, își dădu seama instantaneu de gravitatea situației. Transpirat, tremurând, scoase pana din călimară și semnă actul care îl făcea din acea clipă pe Luca Dinulescu autorul tuturor scrierilor lui Cioran. Dinulescu jubila. Cioran semnă. - Du-tei-n pula mea, Ciorane, zise apoi Luca bucuros, cu un accent țigănesc. Sau, mă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de faptul că îmi puteam pierde viața în timpul acestei crize fantastice. - Deodată ea intră pe ușă! țipă biata Aurora, interpretând reacțiile sălii drept admirative - și pe bună dreptate de altfel. Intră pe ușă văzându-l cât de înalt era și tremură toată de iubire virgulă de iubirea neștiută ce picura asemeni laptelui virgulă asemeni strigătelor de lilieci ce luminau noaptea cavernele tumultoase punct. El o zări, o zări și se năpusti asemeni leului turbat din pădurile Kamceatkăi, se năpusti culcând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]