10,163 matches
-
să-i dea Încă o șansă, precum toate elementele ei, de la un moment reprezentate de vietăți, iar de la un altul, viitor, de spirite, apoi de zei... De aceea nu cred În iad sau rai, căci o pedeapsă sau o recompensă veșnică nu se potrivește cu o faptă limitată la finitul a vreo 70 de ani... Îmi Încadrez deci existența Într’o lume populată evolutiv: sub mine de animale și paralelul lor vegetal, iar mai departe mineralul; desupra mea de spirite care
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
iertare pentru comparația atât de neelegantă cu Natura -, În care ne afundăm cu cât ne zbatem mai tare. Instinctul de conservare a speciei ne spune că, deși putem, nu trebuie să plusăm. Și totuși, chiar și așa, nu putem fi veșnici. O dovedesc toate etapele pe care viața le-a parcurs pentru a se naște. Vom fi și noi Înlocuiți de altcineva; și, ca În trecutul filogenetic, de cineva născut dintre noi, chiar cu prețul unui salt calitativ. Ca, de exemplu
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
prietena noastră verde, vița. Se vede treaba că Burebista a cam greșit tăind viile dacilor; dreptu-i, pe atunci Încă nu exista nici poluare, nici Cernobîl. Dar, despre asta, las sămânță de vorbă mai la căldurică, atunci când viața va deveni, În veșnica ei ciclicitate, mai evidentă pentru ochii noștri mai mult Închiși. À propos: E lumea minunată? Nicidecum. Ea este așa cum e, și doar neștiința ne face să percepem minuni, atunci când - când și când - catadicsim să deschidem ochii... „Sâmbătă cu prieteni“, 15
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
modelează porțelanul În fața aceluiași cuptor... Bibelou, căci acel oarece impuls, bobârnacul amintit la Început, nu este altceva decât ceva bani strânși În saltea, care nu produc dobândă, implicit orice Încercare de a folosi dispozitivul drept motor, departe de a fi veșnică, Îl devalizează curând de acea energie „de saltea“. Hm! Cineva ar putea să-mi replice invocând imaginea Universului: galaxii, sori și planete În continuă mișcare, amindindu-mi și că acela e fără Început și fără de sfârșit, propria-mi convingere adică. În
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Hm! Cineva ar putea să-mi replice invocând imaginea Universului: galaxii, sori și planete În continuă mișcare, amindindu-mi și că acela e fără Început și fără de sfârșit, propria-mi convingere adică. În care Univers ar trebui să văd o mișcare veșnică. Doar că Însuși acest Univers nu e decât un vast bibelou, câtă vreme nimeni n’a Încercat, și nici nu prea văd cum ar putea-o face, să smulgă oarece energie, din rotația Pământului barem... Mai mult, veșnicia mișcărilor dintr
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
cantonezi (doar) lângă realitatea imediată, nu spui nimic nou, iar dacă-l accepți, ducându-te mai departe, te expui atacului celor care au adoptat prima alternativă, În care postură au ajuns chiar (paradoxal) doctori, pe când tu, veșnic atacat, cantonat În veșnice ipoteze și ipoteze la ipoteze pe care conservatorii nu le acceptă, n’ai cum să fii. Și asta face parte din meserie. Și mai e și implicarea socială, cu „frigul“ inerent, născător de neplăceri, În antiteză cu călduța postură a
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
prieteni deci au pus grâu după grâu 5 milenii; de prosperitate... Vezi tu, Moti? Acolo, În fiece an, solul era reîmprospătat de mâlul lăsat de revărsarea Nilului, care acoperea muniția neexplodată, dându-i timp să „ruginească“. La noi, cu același veșnic sol, e nevoie de „geniști“. Cred că ai În vedere heterotrofele solului, acelea de care pomeneam mai an. Exact. Acelea caută acea muniție și o distrug, culmea, trăind din asta. Dar au nevoie de oxigen. Pe care-l obțin dacă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
neagră la amiază, una bălțată pe seară... pe același teren și cu același succes. Noi nu ne Împușcăm unul pe altul cum mai faceți voi, și vai de șoarecii care se confruntă astfel cu „sindicatul“ nostru. Dar lăsăm și urme veșnice. Măcar cât durează substanța și nu numai ea. Precum cea lăsată de pățania unui prieten - de astă dată felin - care a greșit, o dată și rău. Acel loc e ocolit, de mulți ani, de toate pisicile ce ajung pe acolo. Dar
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
pictor, dar și inginer... Știu că numai de asta nu-ți arde acum, dar tot spui că’s o pisică răutăcioasă - deh, ca alint... Hai, Moti, dă-i drumul. E vorba de ce-am văzut odată la televizor, de lampa veșnică pe care chinezii o așezau lângă Împărat; mort, desigur. Să-i lumineze drumul spre zei, precum pe al tău spre Zamolxe. Doar că... Doar că acea lampă, care era un fel de opaiț, dar cu fitilul băgat În măcar 100
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
aceea care va fi Înglobată În plusul spectaculos de producție. Iar omul a valorificat asta, hapsân cum e, mai mult, a exacerbat-o, hibridând, entropizând, de două ori: exemplul e porumbul dublu hibrid. Doar că starea de hibrid nu e veșnică. Motivul? Acea viețuitoare caută să părăsească starea entropică străină sieși În care a adus-o hibridarea, să acceadă la starea firească, negentropică care neagă entropia, caracteristică părinților. Și, firesc, pe parcursul a câteva generații, dar vizibil Încă de la prima, Își atinge
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
consemnate, fie numai ca Încărcătură istorică, adică fixarea În scris a gândurilor generate cuiva de acel efemer, trăit totuși. Și mă gândesc și la ideea că un popor care n’are istorie n’are nici viitor; căci, În lumea În veșnică schimbare În care suntem „condamnați“ a trăi, nu putem supraviețui, exista adică, decât echilibrându-ne pe o „funie“ Întinsă Între două „chiroane“: trecutul și prezentul care, În prelungirea lor prefigurează viitorul, adică ce avem de făcut mai departe fără a
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
al uneia străine, inclusiv de meteahna amintită. Cât despre Bucovina, Basarabia, Ardeal, ele erau atunci doar sfărâmături ale unor imperii defuncte, dar care le lipsiseră de calitatea de apanaj al cuiva. Erau „orfane“ deci. Așa vorbind, Întocmirea trebuia să fie veșnică. Doar că tot geografia Îi dezvăluie un „călcâi al lui Ahile“, taman aici, În răsărit. De ce Prutul n’a luat-o de-a dreptul spre Nistru și Siretul la fel, ci adună și ceea ce pleacă spre răsărit, precum Siretul cu
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
pare capul unui animal care impune respectul, fie numai prin mărimea ochilor, cu ghilimele desigur, pictați pe aripi. În sfârșit, se lasă confundată cu o mortăciune, căci nu’s prea mulți cei care procedează precum hiena. Cam asta Îmi sugerează veșnica campanie electorală românească, deși paradoxal când mă gândesc la bionică. De ce se teme puternicul zilei, de seamănă atâta confuzie Între bieții alegători, pe care nimeni nu i-a Învățat cum se folosește dreptul constituțional În discuție? Când alegătorul nu știe
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
acestuia: „Ceea ce mă conduce, ceea ce mă îndârjește, ceea ce mă asigură, este neabătuta mea credință în drepturile și dreptatea neamului românesc. Răspunderea mea este prea grea și mă apasă destul suferința neamului meu ca să mi fac datoria de a apăra drepturile veșnice și viețile românești. Principalele scopuri ale politicii mele, vor fi reîntoarcerea la Patria-mamă a Basarabiei și a regiunilor de nord ale Bucovinei și Transilvaniei. Prefer să fac această declarație de la începutul relațiilor noastre.” La propunerea făcută de Hitler, ca armata
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
va rămâne pentru veșnicie un nume mereu viu, un erou-martir a cărui făptură luminoasă colindă toate pământurile românești, chiar dacă în pământul acesta pentru care a trăit, a luptat și s-a jertfit, nu și-a aflat locul pentru odihna cea veșnică, în fața căruia, noi românii să îngenunchem cu smerenie. După reocuparea Basarabiei, fiara bolșevică a dezlănțuit teroare și nenorocirile asupra românilor basarabeni, au început deportările către gulagurile siberiene, în care mii de oameni și-au pierdut viața, membrii familiilor au fost
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
accesul la cuceririle lumii civilizate, dar și dezavantajul de a nimici atâta frumoasă, sfântă și sănătoasă tradiție pe care cu dragoste de viață și cu înțeleptă înțelegere au cultivat o și au conservat o înaintașii noștri. 3. Trecerea la cele veșnice Cultul morților, preocupare dintotdeauna a omului, indiferent de perioada istorică, de meridianul sau de paralela pe care și-a trăit viața, are un rol tot atât de important și la noi ca și aiurea unde se afă oameni. De altfel în tot
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
îmbrățișat de chiar fratele regelui, prințul Leopold, tatăl prințului moștenitor al tronului României, viitorul rege Ferdinand I «întregitorul», pe care Badea Cârțan nu va mai apuca să-l vadă încoronat la Alba Iulia, el aflându-se atunci trecut la cele veșnice de mai mult de un deceniu. Întors din Germania, Badea Cârțan își reia din nou cu aceeași tenacitate, activitatea lui de colecționar de cărți, aducând de oriunde se putea, desagi doldora de cărți, reviste și orice fel de alte publicații
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
în pustiu, în post și rugăciuni. A plecat în Țara sfântă. La vârsta de 25 de ani, un înger îi apare în vis și îi spune să se întoarcă la locurile natale și să se pregătească pentru călătoria în Împărăția veșnică. Așa a făcut și nu după multă vreme, cum se arată în cartea „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și-a dat „luminat sufletul în mâna lui Dumnezeu și nimănui nu spuse de unde a fost și cine este”<footnote ”Sfânta Cuvioasă Parascheva”, dar
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
Ipotești. Iată ce spune actul: casele ce le am în orașul Botoșani cu tot locul lor și cu toate acareturile aflătoare pe acel loc după mărimea văzută prin actul din '842 iunie, [...] de bună voia mea le-am trecut de veșnică vânzare către dumnealui neguțitoriul losip Munteanu, în preț de 1050 galbeni, adică una mie cincizeci galbeni blanci cu zimți, din care acum am primit 500, iar restul de 550, până la împlinirea întregii sumi se îndatorește dumnealui cumpărătorul a mi-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
-ntunecoase/ Și lanțul ce se mișcă în valuri de smarald 73. Satul e atemporal spune Lucian Blaga el s-a păstrat în toată curățenia sa, iar copilul Mihai, purtându-și aceeași inocență naturală, a intrat cu el într-o consonanță veșnică: La sat copilăria e o vârstă autonomă, care înflorește pentru sine74, la fel ca viața săteanului adult. Într-un fel, copilul și satul său se unesc prin aceeași credință în Tot și în toate. Moșnegii spun așa de frumos povești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Nu-i cărare ca să ieși154. Dovada cea mai clară a comuniunii profunde a omului cu pădurea (organism viu și prieten nedespărțit) este aceea că la moartea cuiva apropiat se "smulge" din codru un arbore drag pentru a-l resădi, ca veșnică aducere-aminte, la căpătâiul celui pierdut: Iar când am auzit/ Că bărbatul mi-au murit,/ Teiu-acesta am sădit,/ Crește teiul și-nflorește/ Și viața mi-o umbrește./ Și în umbra-i cum trăiesc/ Eu nu mai îmbătrânesc 155 (s.n.). Ideea că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Iar când am auzit/ Că bărbatul mi-au murit,/ Teiu-acesta am sădit,/ Crește teiul și-nflorește/ Și viața mi-o umbrește./ Și în umbra-i cum trăiesc/ Eu nu mai îmbătrânesc 155 (s.n.). Ideea că oamenii trec, în vreme ce pădurea e veșnică, se desprinde ușor din Lumineze stelele: Neamurile-mbătrânească/ Și pădurile să crească 156. Raiul pierdut al copilăriei este pentru Eminescu pierderea supremă. Natura este singurul absolut. George Gană observă cu justețe că această afirmație a poetului exprimă o valorizare superlativă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
nu lucrurile înseși 16. Poetul este asemenea viermelui de mătase: el își creează propria viață și atmosferă alta decât cea a prea comunei realități înconjurătoare contribuind cu mijloace proprii la înțelegerea celei din urmă. Trăirea obișnuită este ca o zbatere veșnică a valurilor mării, învălmășindu-se continuu în eterna-i neodihnă 17, pe când cealaltă trăire, trăirea poetică, este un flux al intuiției care constă într-o viziune penetrantă asupra realității, în descoperirea unui sens (s.n.) al lucrurilor mai adânc decât cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
1960, nimeni dintre cei vii nu i se putea opune lui Adi Cusin (...) Doi ani de zile am trăit în Iași obsedat și tiranizat de modelul Adi Cusin..." Ultima oară l-am întâlnit tot la "Eternitatea": se muta la cele veșnice poetul Mihai Ursachi și l-am întâmpinat pe Adi, ca întotdeauna, cu distihul lui exemplar prin cadență și sugestivitate, devenit parolă: "Pe o stradă din Suceava / Mirosea a mere coapte." Nu bănuiam că-i măcinat de cancer încă de pe atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
care Ionel Teodoreanu îl considera "mausoleu al poeziei și idealismului mormintele atâtor eroi ai culturii!" La o repede ochire, am numărat 49 de academicieni repausați aici cu câți vor mai fi fiind, se poate constitui un adevărat cvorum, întrunit în veșnică sesiune academică mută... Cele 434 pagini ale cărții adună o cantitate enormă de informații (te întrebi cum și de unde au putut fi culese atâtea amănunțimi biografice!) despre 1180 de personalități reprezentând cele mai varii domenii, de la Kogălniceanu și Creangă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]