82,996 matches
-
XVIII-lea și este o sursă importantă pentru studiul interpretării din perioada barocului. Cartea este structurată sub forma a 24 de exerciții acompaniate de un text relativ scurt dar foarte informativ ce oferă instrucțiuni detaliate despre articulații, triluri și alte tehnici, schimbarea pozițiilor și alte aspecte ale mâinii drepte și stângi. Instrucțiunile din acest tratat sunt opuse celor oferite de Leopold Mozart în "Tratatul Principiilor Fundamentale ale Cântatului la Vioară" (1756) cu privire la unele tehnici precum ținerea arcușului sau despre vibrato. "Guida
Francesco Geminiani () [Corola-website/Science/329884_a_331213]
-
instrucțiuni detaliate despre articulații, triluri și alte tehnici, schimbarea pozițiilor și alte aspecte ale mâinii drepte și stângi. Instrucțiunile din acest tratat sunt opuse celor oferite de Leopold Mozart în "Tratatul Principiilor Fundamentale ale Cântatului la Vioară" (1756) cu privire la unele tehnici precum ținerea arcușului sau despre vibrato. "Guida harmonica" (1752) este una dintre cele mai neobișnuite tratate de armonie din barocul târziu și servește pe post de ghid enciclopedic pentru modele de basso continuo; sunt 2.236 de modele per total
Francesco Geminiani () [Corola-website/Science/329884_a_331213]
-
Palestina (sec. IV), deși - în funcție de specificul deșertului local chiliile puteau fi apropiate una de alta, ele își conservau totuși caracterul individual în ansamblul lavrei respective. Apariția monahismului cenobitic, face ca chiliile să fie integrate în obștea mănăstirilor. Caracterele arhitecturale și tehnicile de construcții au variat în funcție de specificul locurilor, lăcașurile putând fi construcții din lemn, piatră, pământ, chirpici sau stuf, uneori chiar simple bordeie săpate în pământ.
Chilie (lăcaș) () [Corola-website/Science/329910_a_331239]
-
iulie 1980, Moscova, RSFSR, URSS) a fost un matematician rus și alpinist. În onoarea sa a fost numită triangulația Delaunay paralelă. A fost tatăl fizicianului Nikolai Borisovici Deloné. Încă din tinerețe a manifestat un interes deosebit pentru matematică, astronomie și tehnică. Studiile secundare și universitare le-a urmat la Kiev în perioada 1903 - 1913. În 1916 și-a susținut examenul de magistru, apoi a fost numit docent, trecând la munca universitară. Activitatea sa ca profesor universitar (1921 - 1935) a fost legată
Boris Delaunay () [Corola-website/Science/329941_a_331270]
-
reținem din presa vremii: „Trebuie să elogiem sonoritatea fără reproș a viorii lui Ioan Fernbach, prin care solistul a modelat cele mai expresive idei muzicale [...] Sunetul viorii sale este cald, bogat și străbătut de resurse de culoare și expresie, iar tehnica îi este fermă în pornirile ei, avântată și îi poate asigura o largă și bineclădită interpretare a pieselor” (Mihai Sorin Lazăr, Măiestrie și grandoare, Renașterea Bănățeană, 10 aug. 1999) „[...] prima vioară a orchestrei caligrafia convingător aspirația muzicianului Ioan Fernbach (n.n.
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
până astăzi un repertoriu standard pentru contrabasiștii desăvârșiți. Bottesini a fost foarte apreciat iar aptitudinile sale virtuoze la contrabas erau comparate cu cele ale lui Paganini la vioară. Datorită contribuțiilor lui Bottesini (împreună cu cele aduse de Sperger și Dragonetti) la tehnica contrabasului mulți au început să privească instrumentul ca fiind unul versatil și divers. Cel mai important, mulți contrabasiști contemporani se inspiră după acești trei muzicieni. Se spune că instrumentul deținut de Bottesini era un instrument unic și cu un sunet
Giovanni Bottesini () [Corola-website/Science/329936_a_331265]
-
modalitate de a face ca unele bucăți muzicale sau mișcări, să se repete, prin urmare ar face muzica să fie foarte repetitivă, fără a fi plictisitoare. (Bowen) Repetiția este importantă în formă muzicală. (Benward & Saker, 315), Schenker a susținut că tehnica muzicală, caracteristic - izbitoare și distinctivă este repetiție (Kivy, 327), în timp ce Boulez susține că un nivel ridicat de "interes" și de variație în repetiție (analogie și diferență - recunoaștere și nerecunoaștere) este caracteristică tuturor muzicienilor, mai ales muzicienilor contemporani, și dialectici. --[Conversație
Repetiție (muzică) () [Corola-website/Science/329951_a_331280]
-
se târâ) apare ca procedeu sportiv la sfârșitul secolului al XIX-lea când în anul 1844 la Londra, doi înotători indieni din America de Nord, practică un stil total neeuropean, lovind violent apa cu brațele și bătând piciorele energic în jos. Apariția tehnicii de înot craul este legată și de numele lui Harry Wickham din insula Rubiana (insulele Solomon din oceanul Pacific), și fratele acestuia, Alik în vârstă de 12 ani care în anul 1893 o demonstrează la Sydney. Johnny Weissmuller este cel
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
este legată și de numele lui Harry Wickham din insula Rubiana (insulele Solomon din oceanul Pacific), și fratele acestuia, Alik în vârstă de 12 ani care în anul 1893 o demonstrează la Sydney. Johnny Weissmuller este cel care a perfecționat tehnica craulului, el reușind pentru prima dată să înoate sub un minut pe distanța de 100 m. Cea mai scurtă probă, de 50 m liber, debutează la Campionatele Mondiale de la Madrid din anul 1986. La femei primul record mondial în proba
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
din cele mai utilizate, mai ales datorită vitezelor pe care le poate dezvolta. Procedeul spate sau craul pe spate a fost folosit încă în urmă cu câteva secole. Acest procedeu era destul de des utilizat de către înotători, dar aceștia foloseau o tehnică similară brasului, cu corpul în poziția pe spate (bras-spate). Ca procedeu de înot utilitar este utilizat și în prezent. Stilul spate a fost introdus în cadrul întrecerilor de înot din programul jocurilor olimpice din 1912, de la Stockholm, de către americanul Harry Hebner
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
în poziția pe spate (bras-spate). Ca procedeu de înot utilitar este utilizat și în prezent. Stilul spate a fost introdus în cadrul întrecerilor de înot din programul jocurilor olimpice din 1912, de la Stockholm, de către americanul Harry Hebner care a practicat o tehnică nouă, derivată din stilul craul. În 1912 stilul spate a fost recunoscut ca probă competitivă. Probele în procedeul spate sunt cele clasice, 100 m și 200 m, la acestea se adaugă cursele din probele de mixt individual sau ștafetă mixt
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
David Armbruster, un antrenor de la Universitatea Iowa a studiat procedeul bras, unde a observat că înotătorul era încetinit semnificativ în timp ce ducea brațele spre înainte pe sub apă. În 1934, Armbruster a perfecționat metoda, aducând brațele spre înainte pe deasupra apei. Deși această tehnică era dificilă, a adus îmbunătățiri majore în ceea ce privește viteza. Un an mai târziu, în 1935, Jack Sieg, un alt înotător de la Universitatea Iowa, a dezvoltat o tehnică de înot într-o parte și cu bătaia de picioare simultană asemănătoare unui pește
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
În 1934, Armbruster a perfecționat metoda, aducând brațele spre înainte pe deasupra apei. Deși această tehnică era dificilă, a adus îmbunătățiri majore în ceea ce privește viteza. Un an mai târziu, în 1935, Jack Sieg, un alt înotător de la Universitatea Iowa, a dezvoltat o tehnică de înot într-o parte și cu bătaia de picioare simultană asemănătoare unui pește, modificând ulterior tehnica și înotând cu fața în jos. Armbruster și Sieg au combinat aceste tehnici, dezvoltând o variantă a procedeului bras, numită bras-fluture. Pe parcursul timpului
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
a adus îmbunătățiri majore în ceea ce privește viteza. Un an mai târziu, în 1935, Jack Sieg, un alt înotător de la Universitatea Iowa, a dezvoltat o tehnică de înot într-o parte și cu bătaia de picioare simultană asemănătoare unui pește, modificând ulterior tehnica și înotând cu fața în jos. Armbruster și Sieg au combinat aceste tehnici, dezvoltând o variantă a procedeului bras, numită bras-fluture. Pe parcursul timpului, în special în secolul XX, tehnica brasului a suferit mai multe îmbunătățiri, în special referitoare la sporirea
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
Sieg, un alt înotător de la Universitatea Iowa, a dezvoltat o tehnică de înot într-o parte și cu bătaia de picioare simultană asemănătoare unui pește, modificând ulterior tehnica și înotând cu fața în jos. Armbruster și Sieg au combinat aceste tehnici, dezvoltând o variantă a procedeului bras, numită bras-fluture. Pe parcursul timpului, în special în secolul XX, tehnica brasului a suferit mai multe îmbunătățiri, în special referitoare la sporirea vitezei de înot, cele mai importante fiind înregistrate în cadrul școlii japoneze de înot
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
și cu bătaia de picioare simultană asemănătoare unui pește, modificând ulterior tehnica și înotând cu fața în jos. Armbruster și Sieg au combinat aceste tehnici, dezvoltând o variantă a procedeului bras, numită bras-fluture. Pe parcursul timpului, în special în secolul XX, tehnica brasului a suferit mai multe îmbunătățiri, în special referitoare la sporirea vitezei de înot, cele mai importante fiind înregistrate în cadrul școlii japoneze de înot. La jocurile olimpice procedeul bras se înoată în probele de 100 și 200 m.; este al
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
loviturilor de coadă ale delfinului. Inventatorul procedeului este considerat înotătorul german Erich Rademacher în anul 1926, care înotând bras cu picioarele, executa mișcările de fluture din brațe înainte de întoarceri și la sosire. În anul 1933, americanul Henry Myers perfecționează această tehnică. În anul 1935 acest procedeu este recunoscut sub denumirea de bras-fluture care concurează la jocurile olimpice de la Londra din 1948 și jocurile olimpice de la Helsinki din 1952. Primul înotător de fluture a fost maghiarul György Tumpek, care a executat lovituri
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
de formă poligonală cu trei laturi, în axul cărora se află dispusă câte o fereastră dreptunghiulară de dimensiuni reduse. Absidele laterale au tavanul ușor înclinat spre exterior, compunându-se din scânduri de brad alăturate. Bolta naosului este realizată în aceeași tehnică de execuție ca și bolta pronaosului, doar că are o deschidere mai largă. Cele 12 nervuri ale bolții pornesc de pe un plan poligonal, rezemându-se pe console mici ornamentate în „cap de cal” și unindu-se în cheia bolții marcată
Biserica de lemn din Broșteni, Suceava () [Corola-website/Science/329957_a_331286]
-
bizară înstrăinare se degajă din stânci găunoase, văgăuni sinistre sau masive suprafețe de lavă erodată. "Cu opera intinsa pe mai bine de cinci decenii de creație, RADU este un artist fascinat de lumile stranii, ordonate după rigorile matematic-vizionare ale onirismului". Tehnica pictorului devine polivalentă și polistratificată. Tehnicile artelor plastice tradiționale - "pictura", "acuarela", "acryl-ul" sau "tempera" sunt deliberat evitate în favoarea unui melanj interactiv al acestora. "Pensula" intervine rar; locul ei este preluat de folosirea abuzivă a "cuțitelor de paletă", a "lamei de
Radu-Anton Maier () [Corola-website/Science/329990_a_331319]
-
găunoase, văgăuni sinistre sau masive suprafețe de lavă erodată. "Cu opera intinsa pe mai bine de cinci decenii de creație, RADU este un artist fascinat de lumile stranii, ordonate după rigorile matematic-vizionare ale onirismului". Tehnica pictorului devine polivalentă și polistratificată. Tehnicile artelor plastice tradiționale - "pictura", "acuarela", "acryl-ul" sau "tempera" sunt deliberat evitate în favoarea unui melanj interactiv al acestora. "Pensula" intervine rar; locul ei este preluat de folosirea abuzivă a "cuțitelor de paletă", a "lamei de ras", a "acelor", a "șabloanelor", a
Radu-Anton Maier () [Corola-website/Science/329990_a_331319]
-
la rezolvarea problemelor inginerești. Având în vedere acest ultim obiectiv, hidraulica este o disciplină tehnică, în sensul că problemele privind repausul și mișcarea fluidelor, precum și acțiunea fluidelor asupra corpurilor, sunt rezolvate de pe poziții tehnice, în limitele unor aproximații acceptate în tehnică. Suportul teoretic al hidraulicii este dat de mecanica fluidelor. Principalele aplicații ale hidraulicii se referă la curgerea în conducte, curgerea prin orificii (de exemplu la diafragme și ajutaje), curgerea peste deversoare și baraje și curgerea lichidelor în jurul profilelor hidrodinamice. Tot
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
dar și matematicile s-au dezvoltat prin lărgirea domeniului de probleme abordate cu cele specifice hidraulicii. Din acel secol, hidraulica s-a dezvoltat ca disciplină științifică de sine stătătoare, cu cele două ramuri ale sale - hidraulica teoretică și hidraulica aplicată (tehnică) - datorită îndeosebi contribuției hotărâtoare a unor matematicieni ca Euler, Daniel Bernoulli, D'Alembert, Lagrange, și alții. Astfel, Leonhard Euler (1707-1783) a stabilit ecuațiile fundamentale ale staticii și dinamicii fluidelor perfecte, a demonstrat ecuația de continuitate a fluidelor și a formulat
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
baza noțiunii de „lungime de amestec”. La dezvoltarea hidraulicii au avut o contribuție importantă și unii oameni de știință români. George Constantinescu (1881-1965) a creat sonicitatea, știința transmiterii energiei cu ajutorul undelor în fluide și în solide, având numeroase aplicații în tehnică. Henri Coandă, un mare inventator în diverse ramuri ale tehnicii, constructorul primului avion cu reacție, a descoperit un nou fenomen caracteristic interacțiunii dintre un jet de fluid și un obstacol, numit efectul Coandă, de asemenea cu numeroase aplicații în tehnică
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
avut o contribuție importantă și unii oameni de știință români. George Constantinescu (1881-1965) a creat sonicitatea, știința transmiterii energiei cu ajutorul undelor în fluide și în solide, având numeroase aplicații în tehnică. Henri Coandă, un mare inventator în diverse ramuri ale tehnicii, constructorul primului avion cu reacție, a descoperit un nou fenomen caracteristic interacțiunii dintre un jet de fluid și un obstacol, numit efectul Coandă, de asemenea cu numeroase aplicații în tehnică. Primul tratat românesc de hidraulică îi aparține lui Dionisie Germani
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
tehnică. Henri Coandă, un mare inventator în diverse ramuri ale tehnicii, constructorul primului avion cu reacție, a descoperit un nou fenomen caracteristic interacțiunii dintre un jet de fluid și un obstacol, numit efectul Coandă, de asemenea cu numeroase aplicații în tehnică. Primul tratat românesc de hidraulică îi aparține lui Dionisie Germani (1877-1948), fiind publicat în anul 1942. Alți cercetători români, ca acad. Dumitru Dumitrescu și acad. Cristea Mateescu, și-au înscris numele alături de mari hidraulicieni ai secolului XX. În timp, hidraulica
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]