9,447 matches
-
că-n sinea ei așteaptă să-i dau telefon, așteaptă să-mi dea "meditații", departe hăt cu gîndul că eu aș putea vedea în ea doar femeia frumoasă și provocatoare. Îmi vine să rîd. Dar totodată mă cuprinde o tristețe amară că o fată tînără și frumoasă ca ea rămîne pradă unui asemenea sistem de gîndire. Îmi place și mie să citesc din Biblie, pentru că văd în ea una din cărțile mari ale omenirii, "cartea cărților". "Cînd găsești, să-ți cumperi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
termina în douăzeci de zile, în loc de douăzeci și opt. He-he! rîd eu. Opt zile pe an de producție în plus. Asta înseamnă vreo șase-șapte milioane. Vă țineți la înălțime, Don Șef. N-ați văzut ce bine mă simt la înălțime? surîde el amar. Doctorii ce spun? Oboseală prea multă. Zi de zi, seară de seară, mă îngropam între hîrtii să pot realiza o programare bună. Apoi, excesul de cafea, patru-cinci pe zi... În ultimii ani m-am obișnuit cu rația zilnică de alcool
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mi s-ar cere textul piesei, ci de teamă să nu fiu întrebat dacă îl mai scriu sau nu. În privința asta nici eu nu mi-am răspuns la întrebare. Aș vrea să-i refuz, pentru că am rămas cu un gust amar de la colaborarea trecută, dar în același timp mă gîndesc cu regret că pierd o ocazie. Port în mine subiectul, pe zi ce trece se rotunjește tot mai mult, e mai bine conturat decît piesa inspirată de atmosfera biroului unde lucrează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de sus. M-aș bucura să nu fie cum zici tu..., murmură ea într-un tîrziu. Ca să-mi puteți da palme, o completez eu, pufnind în rîs. Nu, Mihai... Ca să nu primesc eu o palmă, precizează ea pe un ton amar. Alo, da! Tovarășa Roman la telefon! se aude vocea Brîndușei în receptor. Doamna Cristina tresare, depărtează receptorul de la ureche și-l privește lung, mirîndu-se de vocea aceea rece: "tovarășa Roman la telefon!" Ce faci?! îi spun, lovind-o ușor cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Sărmană căprioară!", izbucnește în mine gîndul, în timp ce palma mea îi alintă obrazul, întorcîndu-i încet fața în sus, spre mine. N-a opus rezistență și nici n-a deschis ochii; doar colțul gurii i s-a strîns într-un surîs trist, amar. Apoi, ca prin vis, ochii ei se deschid, mă privesc o clipă, goi de orice expresie, după care se închid la loc, prin aceeași mișcare obosită a pleoapelor, împodobite cu gene de păpușă. Mă plec încet, s-o sărut, cuprinzîndu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
spun și mă înfior ca scuturat de friguri. Mă apropii de pat, mă aplec, întind mîna și-i cuprind umărul. Cristina..., șoptesc eu, dar ea rămîne nemișcată, cu ochii închiși, mulțumindu-se doar să-și subțieze buzele într-un surîs amar. Îi alint cu palma umărul, apoi brațul, palma mea trece de pe braț pe pieptul ei, îi atinge pieptul, coboară peste mijloc, și se oprește un timp pe coapsa stîngă. Îi privesc fusta ridicată și am o reacție de jenă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ridicată și am o reacție de jenă la vederea picioarelor dezgolite. Prind între degete marginea fustei și o trag încet spre genunchi, acoperindu-i picioarele. Aștept un gest din partea ei, dar ea continuă să stea ca mai înainte, cu surîsul amar încremenit pe buze. Mă ridic de lîngă pat, stau un timp în picioare, întrebîndu-mă ce să fac, dar pentru că nu-mi pot răspunde, mă așez pe scaunul de lîngă masă, cu un cot sprijinit de masă, iar cu celălalt sprijinit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
indicat de-a răspunde?! Ascultă-mă ce-ți spun: dovedește-ți altfel, cinstit, bărbătește, partea ta de adevăr... Lașitatea, orgoliul și furia nu dau niciodată roade comestibile... Se întoarce spre scrumiera de pe masă și stinge țigara, zdrobind-o îndelung, surîzînd amar. Știi, zice, continuînd să zdrobească țigara, mi-ar fi plăcut să stăm de vorbă la o cafea... Poate că de-aceea te-am și oprit... Te văzusem de departe și te-am așteptat acolo, în fața cofetăriei... Mi-ar fi plăcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
aproape în șoaptă, eliberîndu-i mîinile. "Aș vrea să-l găsesc eu, / Înaintea hoților de lucruri sfinte", adaug, apoi mă plec și iau de jos sacoșa, vrînd să mă îndrept spre ușă. Ești cinic, Mihai, îmi spune ea pe un ton amar. Uneori, aprob eu din cap, chiar și cinismul poate da roade comestibile. Prefațîndu-ți volumul, un critic a spus: "S-ar părea că Ina Cristian a găsit arcușul sfînt..." Acum, vin eu și te întreb: dacă l-ai găsit, ce-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și de privirile celor de față. Știu, schimbă ea tonul, devenind gravă, știu că, în cazul acesta, pentru dumneavoastră, nu există "nu pot"... Există "nu vreau"! i-o tai eu scurt, iritat de tonul ei grav. Adică sînt răuvoitor, surîd amar, ridicîndu-mă de pe scaun. Mai rămîne să spuneți că eu am aruncat în aer turnurile de filtrare și să chemați paza combinatului să mă ridice!... Mihai! strigă Tamara, izbucnind în sus de pe scaun, amenințîndu-mă cîteva secunde, zece-douăzeci, cu mîna întinsă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
picioarele în ghete și a ieșit în grabă, să mă ajungă. În lift, stăm amîndoi cu ochii plecați, cu teama în suflet că privirile noastre s-ar putea întîlni. Eu pufnesc din cînd în cînd într-un rîs trist, aproape amar, în timp ce Ion oftează. Stăm față în față, continuînd să ne ocolim privirile. Așa-mi trebuie, lua-m-ar dracu'! izbucnește Ion în plîns, așezîndu-se cu fundul pe trepte, lăsîndu-și fața în palme. Îl las să plîngă în liniște, să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ora șase, când umbrele se armonizează cel mai bine cu florile, cu potecile, cu gardurile vii. Mă gândesc la tine, volbura mea, dulcea mea, neuitata mea Euridice. Într-o bună zi trebuie să vii și tu aici, să culegi iarba amară și fermecată a amintirii și a disperării, și poate ți se va spune: „Aici își petrecea ore și ore scriind“ - și numai tu ai să știi că ție îți scriam, chiar fără să scriu. Din când în când, un dangăt
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Și, dacă asta înseamnă să contramandăm nunta, atunci asta o să facem. Scumpa mea, nu trebuie să mergi înainte pe drumul ăsta, decât dacă ești sigură sută la sută. Sută la sută, auzi? — Dar... ați muncit atâta... murmur. Ați cheltuit atâta amar de bani... Nu are nici o importanță! Banii nu contează! Mă strânge mai bine. Becky, dacă ai cea mai mică urmă de îndoială, o anulăm chiar în clipa asta. Noi nu vrem decât ca tu să fii fericită. Asta-i tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mental, voi da doar câteva exemple. Aluzii privind mirosul specific al evreilor se găsesc consemnate la sfârșitul secolului I e.n., la epigramistul latin Marțial. Poetul latin Venance Fortunat, ulterior episcop de Poitiers și sanctificat, scrie În anul 576 despre „mirosul amar” al evreilor <endnote id="(464, p. 249)"/>. Un text datat circa 1220 redă o răspândită legendă europeană, intitulată Evreica devenită catolică. Întâlnindu-se cu tatăl ei, evreica proaspăt botezată a simțit „o duhoare pestilențială emanând de la el”, un miros pe
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
ar părea că ștacheta stilistică nu putea fi coborâtă mai mult - și totuși, Îndemnurile publicate În anii 1939-1940 În reviste de tip Porunca Vremii sunau și mai populist : „De ești Român, de ce stai la braț cu jidanca ? Ai să plângi amar căsătoria ta cu Rifca ! Vai de copilul ce ese din unirea ta cu Israel ! Legătura ta cu jidanul e trădare de neam ! Repară-ți greșala, rupe-o cu jidanul !” etc. <endnote id="(718)"/>. Pentru gândirea tradițională, rodul unei căsătorii mixte
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
se vor dovedi a fi „inerente” evreului (de exemplu, marea lui capacitate de a practica sofismul și dialectica) și care sunt doar rezultatul unor condiții istorice nefavorabile <endnote id="(331, p. 71)"/>. La rândul său, Friedrich Nietzsche, vorbind despre „condițiile amare” În care au trăit evreii din diaspora, admira la ei „acumulările de bogăție spirituală și de voință, care s-au adunat din generație În generație, prin școala suferinței” <endnote id="(598, p. 296)"/>. Dimpotrivă, Otto Weininger era convins că „tarele
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
care societatea a pus-o la index” -, Alecu Russo pare să continue ideea economistului francez : „Ovreiul [din Moldova] e bătut și batjocorit de mulțime, josnicia lui târâtoare stă În fața netoleranței și a prejudecăților sălbatice ale norodului, el n-are demnitatea amară a raselor decăzute ; frica lui a ajuns proverbială” <endnote id="(366, p. 109)"/>. Când evreul reacționa totuși, românul se arăta uimit. În 1823, de exemplu, câțiva evrei au Îndrăznit să se apere În fața agresiunii unor români. Slugerul Costache, vătaf la
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
pp. 14 și 31)"/>. „Evreii - scria Dimitrie Dan - țin la credința că sufletul acelui ce În viață a greșit, după moarte va intra Într-un câine. Câinele este alungat de evrei. Prin urmare, sufletul acelui om păcătos Își ispășește destul de amar păcatele trupului prin petrecerea În aceste animale și se mântuiește abia după pristăvirea [= moartea] lor. Această credință explică teama evreilor de câini” <endnote id="(126, p. 31)"/>. „Să nu lovești câinele - spune o veche credință evreiască -, pentru că nu poți să
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
aflu pe drumuri neîncetat. Pân’ la sfârșitul zilelor toate, N-o să am repaos, călătoresc, Soarta să-mi schimbe nimeni nu poate, Nimeni nu știe cât pătimesc. Nimeni nu știe câtă povară Este viața veacuri trăind, Nimeni nu știe cât de amară Mi-este osânda tot rătăcind. O versiune interesantă a legendei a publicat Ion Heliade-Rădulescu, În 1836, În prima revistă de teatru din Țara Românească. Este vorba de o „imitație” realizată de C.G. Filipescu după un poet german : după unii comentatori
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
M-au bucurat toate veștile trimise de D-ta. în privința moravurilor gazetărești intrate în toate aspectele vieții, D ta le cunoști bine ca unul ce ai lucrat mai aproape de ele. Bine că te-ai despărțit de acestea cu un gust amar și cu hotărîrea de a nu le practica. 2. Mă bucur că ai lăsat în locul D-tale pe un tînăr bine pregătit care va urma linia sănătoasă practicată de D-ta o bună bucată de vreme. Îi urez lui Sergiu
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
prin curier pe masa prefectului spre dreaptă luare a unei decizii: „În acestu orașu nu sa găsitu nici o persoană care să facă ofrande de vinuri vechi. Pentru care cu respectu vă supunem acestea ca Îndeplinire a oficiului (serviciului, n.n.)”. Același amar răspuns primise polițaiul pe data de 12 august 1877 și de la subordonatul său din Despărțirea a II-a, comisarul Holban, care scrisese un text parcă tras la indigo după cel al colegului de la prima Despărțire. g. Nici trăsurile rechiziționate
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
În acest orașu, de depărtarea lor de gara drumului de feru cea mai apropiată și de prețurile lor curente”. Consultându-se pe marginea acestei grele probleme cu cei doi comisari ai despărțirilor, Alexandrescu fusese În măsură să trimită expeditorului următoarea amară constatare: „Se va răspunde D-lui Prefect că În acest orașu nu se află producte disponibile și nici fânu sau pae, decâtu numai niște mici cantități care sunt neapărat trebuincioase pentru hrana și Întreținerea familiilor loru”. Pe bună dreptate, nesatisfăcut
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
greutățile” combinate armonios cu „lipsurile”. Cu toate că aceste documente nu fuseseră etichetate niciodată ca fiind secrete sau măcar confidențiale, totuși circulația lor era restrânsă deoarece, dacă ar fi Încăput pe mâinile „dușmanilor de clasă”, sioniștii, atunci ar fi fost vai și-amar de propaganda comuniștilor antimigrare! Iată din cine era format comitetul de conducere: „Apfelbaum (secretar), Gutman Iancu (organizatoric), Veigrach Mariea (cultural), Herșcovici Copel (evidență), Gherșen (administrator financiar), Bichman Smil, Aron Ceobotaru, Cuța Sechter, Gronic Mendel, Suhăr David și Sroter Aurel (membri
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
la sub-punctul „c”: „Același Mirescu spune mai departe: <<...la toate magazinele de confecții se vor găsi aripioare, chimbale, tobe și muzicuțe iar pentru cei aleși tromboane. Va fi domnia tromboniștilor (subl. În orig.)>>”. Și Încă cum, spunem noi după atâta amar de vreme! În sfârșit, ultima găselniță cenzorială se referise la textul din pagina 5 a actului II unde, „...doi reacționari plănuesc o acțiune violentă Împotriva regimului și unul din ei spune: <<Pentru ceea ce propui dumneata ar trebui să găsim oameni
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
să Întrebe pe traseu, din om În om (ca-n „crunta” ilegalitate comunistă!!) cam pe unde veneau bazele astea, bată-le să le bată! Ca să nu se spună că a stat degeaba, cu mâinile-n cele trei litere (cot) atâta amar de vreme (8 noiembrie-20 noiembrie 1971), Ion Andrei a scris În aceeași notă „confidențială” despre „...revistele școlare <<Făclia>> și <<Aripi tinere>>, ziarul de uzină <<Rulmentul>>, monografia Școlii generale nr.1 din municipiul BÎrlad precum și o broșură a secției de propagandă
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]