8,259 matches
-
siguranța Bucovinei, declara: " În Bucovina nu cunosc decît germani, evrei... Și trădători"25. Retras din "lupta" totală, Iorga s-a dedicat cursurilor universitare, activității lui de la Academie și a participat la sesiunile Camerei. A organizat ajutorarea prizonierilor români (ai armatei austriece) aflați acum în Rusia. Scriindu-și editorialele, Iorga avertiza mereu împotriva demonstrațiilor, a violenței și nerăbdării. Jurnalistica sa avea un ton surprinzător de moderat, dar lipsită de echivoc. Iorga era un fervent susținător al Franței și (cum spunea el) al
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
1915 (Vălenii de Munte, 1915) face apologia Adunării de la Blaj a românilor din Transilvania din 1848. La question roumaine en Autriche et Hongrie (Bucarest, 1915) tratează problema majorității românești din Transilvania și Bucovina și soarta ei sub stăpînirea maghiară și austriacă, ca și Histoire des Roumains de Transylvanie et de Hongrie (două volume, Bucarest, 1915-1916). Lucrarea Carpații în luptele dintre români și unguri (Vălenii de Munte, 1915) descrie Munții Carpați și rolul jucat de aceștia în lupta dintre români și unguri
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
remarcabil de prost informați în ceea ce privește atitudinea germanilor față de ei și a ceea ce le pregătim". Hilberg continuă spunînd că în timpul Primului Război Mondial masele de evrei considerau armatele germane care înaintau drept "cvasieliberatoare"33. Putem astfel înțelege loialitatea evreilor din Bucovina față de autoritățile austriece. În Ungaria (și în Transilvania), evreii s-au asimilat fără nici o rezervă și și-au demonstrat loialitatea. Între 1914 și 1918, atitudinea evreilor est-europeni era radical diferită de cea din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Deși lui Iorga
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
războiului să fie judecați. În cele din urmă, Camera Română a rezolvat această problemă printr-un compromis inteligent: a emis o lege care acorda amnistierea lui Brătianu și a tuturor politicienilor "răspunzători" de declanșarea războiului împotriva Germaniei 112. Fostul ambasador austriac, Contele Czernin, s-a întors la București; putea acum să joace rolul de "proconsul" la care aspirase dintotdeauna. Generalul Berthelot și misiunea militară franceză au fost obligați să părăsească Iașul. La plecarea lor, regele, regina și, firește, Iorga le-au
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
acțiune militară. După părerea lui Iorga, era vorba despre o confruntare între spirit, gîndire, bun simț și pumn. Acestea constituiau dominanta poporului german, care dăduse dovadă de o mare complexitate spirituală. O altă carte interesantă este Originea și dezvoltarea statului austriac (Iași, 1918). Iorga a prezentat creșterea Statului și a Imperiului Austriac, care s-a produs într-o manieră conjuncturală oarecare, aproape fără nici o evoluție organică. O cultură și un mod de viață au apărut totuși în timpul dominației habsburgice. Iorga nu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
între spirit, gîndire, bun simț și pumn. Acestea constituiau dominanta poporului german, care dăduse dovadă de o mare complexitate spirituală. O altă carte interesantă este Originea și dezvoltarea statului austriac (Iași, 1918). Iorga a prezentat creșterea Statului și a Imperiului Austriac, care s-a produs într-o manieră conjuncturală oarecare, aproape fără nici o evoluție organică. O cultură și un mod de viață au apărut totuși în timpul dominației habsburgice. Iorga nu a pierdut ocazia să scoată în evidență importanța caracterului universal al
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
susținuse doctoratul în universitățile germane nu a mai vizitat și nu a mai ținut conferințe sau cursuri în Germania nici măcar o dată! Cu excepția unei scurte vizite la Viena făcută după război, nu a mai vizitat niciodată un institut de învățămînt superior austriac. Ungaria nici măcar nu intra în discuție. Nu din cauza restricțiilor impuse lui de către unguri, pur și simplu refuza să se ducă acolo. Antipatia și suspiciunile lui Iorga față de fostele Puteri Centrale, în special față de Germania, erau (ca să folosim termenul folosit de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
zigzagurilor", naivității și visurilor sale. Îi sfătuia pe albanezi ca, "dată fiind lipsa populației, să se inspire din vitalitatea aromânilor vecini cu ei" și "să opteze pentru protectoratul Italiei", care nu avea să fie atît de abuziv ca (fostul) protectorat austriac. Mai mult, protectoratul italian asupra Albaniei "nu va duce la înrobire sau deznaționalizare"228. Trist era faptul că Iorga nu glumea. Îi simpatiza pe albanezi datorită originii lor trace (Iorga avea el însuși o oarecare ascendență albaneză trasabilă) și nutrea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
armata ei "ca să fie terenul exteriorizării acestor uri turbate". (El uita să comenteze rolul nefast jucat de "sora latină", Italia fascistă, în tragedia spaniolă din timpul războiului civil)117. Ajungem astfel la relațiile lui Iorga cu Mussolini. Atunci cînd naziștii austrieci l-au asasinat pe Dolfuss, Mussolini a trimis trupe italiene ca să împiedice Anschluss-ul. Iorga a fost de acord cu măsura aceasta. El era de părere că "vina lui Dolfuss consta în faptul că voia să țină Austria departe de ghearele
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
fost uitată nici originea germană a contelui Kunó Klebelsberg, ministrul învățămîntului (adevăratul motor al revizionismului maghiar)206. Iorga nu trebuia să susțină această asimilare împotriva ungurilor. Dimpotrivă! Dat fiind că dezbaterea aceasta nu era adecvată recunoașterii acestui fapt, politicianul istoric austriac H. Friedjung sublinia că "trebuie să considerăm în rîndul celor mai bune calități ale ungurilor faptul că știu să-i atragă pe fiii cei mai buni ai altor naționalități și să-i trateze după aceea cu toată căldura și temperamentul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
opiniile lui Giurescu despre jurnalismul și corupția lui Ilie Rădulescu erau foarte proaste. Munteanu, op. cit., p. 446 142 Goga era un fascist liric. Cînd a aflat că în timpul puciului (care a dus la asasinarea n.t.) lui Dolfuss, trei naziști austrieci au strigat "Heil Hitler!" înainte de a fi executați, el a remarcat cu tristețe: Dacă măcar trei oamei ar muri în acest mod pentru mine!" Memorii, vol. VII, p. 273 143 Corneliu Zelea Codreanu, "Circulare, Scrisori, Sfaturi, Gînduri" (volum litografiat), p.
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
atotputernic cu doar câteva luni Înainte - aluneca În irelevanță. Partidul Comunist din Lituania tocmai se pronunțase pentru desprinderea imediată de Uniunea Sovietică și pentru independență. Iar În taxiul care mă ducea la gară am auzit la un post de radio austriac primele știri despre revolta din România Împotriva dictaturii nepotiste a lui Nicolae Ceaușescu. Un cutremur politic fărâma topografia Înghețată a Europei postbelice. O eră se sfârșea și o nouă Europă se năștea. Nu Încăpea Îndoială. Dar, odată cu apusul vechii ordini
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Germania a fost Înfrântă, Austria, repartizată În tabăra vestică, a primit statutul de „primă victimă” a lui Hitler. Acest noroc de două ori nemeritat i-a permis Vienei să-și exorcizeze trecutul. Uitându-și În mod convenabil simpatiile naziste, capitala austriacă - un oraș „vestic” flancat de Europa „estică” sovietizată - a căpătat o nouă identitate ca avanpost și exponent al lumii libere. Pentru foștii ei supuși (captivi acum În Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, România și Iugoslavia), Viena era simbolul „Europei Centrale”: o comunitate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din garnituri vechi și murdare, sosite de la Budapesta sau Belgrad. Așa cum cele două mari gări ale orașului confirmau involuntar clivajul geografic al Europei - una privind optimist și profitabil spre Vest, cealaltă trădând cu neglijență vocația estică a Vienei -, străzile capitalei austriece reprezentau o mărturie a abisului tăcerii care separa prezentul senin al Europei de trecutul ei tulbure. Clădirile impunătoare de pe Ringstrasse aminteau de chemarea imperială a Vienei de altădată (deși bulevardul era parcă prea grandios pentru o simplă arteră de circulație
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
păsării Phoenix, din cenușa propriului trecut criminal (și sinucigaș). Ca multe alte mituri, și această povestire agreabilă despre Europa din cea de-a doua jumătate a secolului XX conține un sâmbure de adevăr. Dar omite numeroase lucruri. Europa de Est (de la granița austriacă la munții Ural, de la Tirana la Tallinn) este lăsată pe dinafară. Deceniile sale postbelice au fost Într-adevăr pașnice În comparație cu ceea ce se Întâmplase Înainte, dar numai datorită prezenței nedorite a Armatei Roșii: era liniștea din curtea Închisorii, impusă cu tancul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și mai multe femei au fost violate În Berlin pe durata marșului sovietic, majoritatea Între 2 și 7 mai, cu o săptămână Înaintea capitulării germane. Ambele cifre sunt, cu siguranță, subestimări și nu includ nenumăratele atacuri asupra femeilor din satele austriece, poloneze și germane aflate În calea forțelor sovietice. Comportamentul Armatei Roșii nu era un secret. Milovan Djilas, colaborator apropiat al lui Tito În armata iugoslavă de partizani și, pe atunci, comunist fervent, a abordat subiectul cu Însuși Stalin. Răspunsul dictatorului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe loc acest statut). Astfel au scăpat de repatriere mai bine de 1.500.000 de polonezi, unguri, bulgari, români, iugoslavi, sovietici și evrei. Alături de baltici, ei formau majoritatea covârșitoare a persoanelor strămutate În Italia și În zonele germane și austriece ocupate de aliații vestici. În 1951, Convenția Europeană a Drepturilor Omului a consacrat protecția la care aveau dreptul străinii refugiați, punându-i În sfârșit la adăpost de Întoarcerea forțată În mâinile persecutorilor. Rămânea o singură Întrebare: ce urma să se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deosebit de corupt, a fost denazificat cum se cuvenea: au fost concediate 2.493 de cadre din Învățământul primar și 477 din cel secundar, Însă numai 27 din Învățământul superior - În ciuda simpatiilor evident pronaziste ale multor profesori universitari. În 1947, autoritățile austriece au promulgat o lege ce făcea distincția Între naziștii „vinovați” și cei „mai puțin vinovați”. Cei din urmă, În număr de 50.000, au fost amnistiați anul următor și repuși În drepturile civile. Cei dintâi, maxim 42.000, aveau să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
conservatorul Partid Popular, moștenitor al Partidului Creștin Social dinainte de război, avea toate motivele să cosmetizeze ceea ce era nongerman, la el Însuși și la Întreaga Austrie, pentru a face uitat regimul corporatist pe care Îl impusese cu forța În 1934. Social-democrații austrieci, indiscutabil antinaziști, aveau totuși de șters amintirea apelurilor lor dinainte de 1933 la Anschluss cu Germania. Un alt motiv era faptul că toate partidele doreau să atragă voturile foștilor naziști, o masă electorală semnificativă, cu un rol determinant pentru viitorul țării
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o nouă creatură politică: partidele creștin-democrate. Partidele catolice erau ceva obișnuit În Europa continentală, prosperând În special În Belgia și Olanda. Germania wilhelmină și apoi Republica de la Weimar au avut un Partid Catolic de Centru, iar aripa conservatoare din politica austriacă a fost multă vreme legată de Partidul Popular Catolic. Însăși creștin-democrația era o idee mai veche, cu origini În reformismul catolic de la Începutul secolului XX și În mișcările catolice de centru care Încercaseră - fără succes - să-și croiască o identitate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rămăsese În urma Austriei, Belgiei și restului Europei Occidentale, dar era mai săracă și mai ineficientă decât cu douăzeci de ani Înainte. Dacă În 1938 numărul de mașini pe cap de locuitor era comparabil În Austria și Cehoslovacia, În 1960 cifra austriacă era de trei ori mai mare decât cea cehoslovacă. Nici măcar produsele În care excelau - În special armele mici - nu le mai aduceau cehilor vreun profit, de vreme ce erau obligați să-și direcționeze exporturile exclusiv către stăpânii sovietici. Cât despre apariția unor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
căderea Habsburgilor În 1918, a fost Împărțită, ca și Berlinul, Între cele patru puteri aliate. Abia reușea să asigure haine și alimente locuitorilor săi; de contribuții la viața intelectuală a continentului nici nu putea fi vorba. Filosofii, economiștii și savanții austrieci, ca și omologii lor din teritoriile fostei monarhii austro-ungare, fie reușiseră să fugă (În Franța, Marea Britanie, Statele Unite), fie colaboraseră cu autoritățile sau fuseseră uciși. Germania Însăși era distrusă. Emigrația intelectuală germană după 1933 nu lăsase În urmă decât figuri compromise
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
distribuite 134 de milioane de cărți În limba engleză, un procent semnificativ din locuitorii Vienei (administrată de cele patru puteri) și Salzburgului (aflat În zona americană de ocupație) vizitau Casa Americană locală unde citeau ziarele și Împrumutau cărți. În liceele austriece, elevii au optat pentru studiul limbii engleze În loc de franceză sau limbi clasice. Ca și posturile de radio finanțate de americani (Europa Liberă a fost inaugurat la München la o lună după izbucnirea războiului din Coreea), programele Casei Americane erau uneori
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de limbă germană ai fostei monarhii austro-ungare erau sortiți să se alăture celorlalți germani Într-o Anschluss (joncțiune) și acest lucru s-ar fi Întâmplat deja dacă clauzele de autodeterminare ale Acordului de la Versailles ar fi fost aplicate sistematic. Stânga austriacă s-a bazat dintotdeauna pe muncitorimea vieneză și din centrele urbane ale estului Austriei. Pe timpul Primei Republici Austriece, În perioada interbelică, mai tot restul țării - rural, alpin și profund catolic - votase pentru creștin-sociali, un partid conservator și provincial care nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și acest lucru s-ar fi Întâmplat deja dacă clauzele de autodeterminare ale Acordului de la Versailles ar fi fost aplicate sistematic. Stânga austriacă s-a bazat dintotdeauna pe muncitorimea vieneză și din centrele urbane ale estului Austriei. Pe timpul Primei Republici Austriece, În perioada interbelică, mai tot restul țării - rural, alpin și profund catolic - votase pentru creștin-sociali, un partid conservator și provincial care nu agrea străinii și schimbările. Spre deosebire de social-democrați, creștin-socialii nu aveau dorințe pangermaniste: ar fi fost absorbiți de o Germanie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]