10,028 matches
-
cu mine. Singura persoană pe care pot conta sunt eu, eu și iar eu. Când i-ai luat? S-a gândit puțin. —Chiar ieri. E vreo problemă? Nu. Dar mă întrebam dacă mirosul pe care îl simțisem ieri venea de la crinii lui Ornesto. Mirosul ar fi putut să intre prin sistemul de ventilare în bucătăria mea. Oare asta se întâmplase? Nu avusese nimic de-a face cu Aidan? Capitolul 25tc " Capitolul 25" Visam o nuntă albă. Genul de vis din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
rândului, lua o pauză și citea cu voce tare. Domnul și doamna Raipur, care locuiau în cămăruța de la capătul casei celei mari și dărăpănate a familiei Raipur, ieșiră să își plimbe bebelușul în sus și-n jos printre tufele de crini canna din grădină. — Ce copil frumos, spuse domnul Raipur. Vai, ce copil frumos. Uite, are fața exact ca a mea. — Nu-i deloc ca a ta, spuse doamna Raipur. Apoi cântă: — Năsuc. Năsuc micuț, năsuc drăguț, bob micuț, regină mică-mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
rădăcini, scutura fructele din copaci și se întorcea acasă cu părul răvășit, cu mâinile murdare de noroi pline de flori, cu gura roșie și albastră din cauza tuturor lucrurilor din care gustase. Colțurile sariului îi erau legate strâns și avea înăuntru crini de ghimbir și trufe, mostre de semințe și bucățele de scoarță. Uneori aducea câte o potârniche sau un pitpalac de junglă, înfipte într-un băț și cărate astfel pe umăr. Se întorcea pe poteca abruptă ce ducea exact în spatele adăpostului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Vera Crăciun Din sublim de trandafir Și din petale de crin, Covor țes, Din alb... Firesc Și mă înalț până la nori, Să cer roua pentru flori. Vreau să intru, Dar mă tem, De plutire... De lin zbor, De purul înălțător . Prind curaj, Nici nu respir, Când, Prin valul de plutire, Casa
Roua florilor. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_549]
-
din reclame, de pe cutiile de ciocolată; sau de la pokerul mecanic. Dar acum stăpânesc domeniul ceva mai bine. Botoasele alea purpurii cu gura ca a unui pește la pândă - sunt lalele. Frumusețile ale cu câte trei flori de un portocaliu pistruiat: crini indieni. Făpturile roșii cu gâturile ca o volbură de apă sunt trandafiri, așa cum știe toată lumea. Mai sunt și din cei galbeni și roz. Scufiile alea cu tulpini groase și cârcei - sunt amarile. Privită de aproape, apa din stropitoarea ei părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
monoton, Cu suflet taciturn- În visul meu te port. Iubito, cu fața de mort, Mireasă pe tron Cu grai monoton În visul meu te port. Iubito, cu fața de mort, De geniu trăsnită, De-a pururi monotonă, Goală madonă, De crini prăfuită- În visul meu te port... * Contrast Femeie, -mască de culori, Cocotă plină de rafinării- Tu, care țipi la desfrânări târzii Pe visători, cu greu, îi înfiori... Oh, sunt fecioare cu obrazul pal, Modele albe de forme fine- Și singure
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
maică și fecioară, răspândită‐n universul lumii „ca o mireasmă‐ntr‐o pădure”, cum spunea Arghezi, învățătoare a umanității, inițiatoare în cele esențiale ale cunoașterii. Nu întâmplător cea dintâi lună a primăverii, din vechime, o sărbătorește; nu întâmplător floarea de crin este lăsată să‐și defolieze înmiresmările la porțile caselor care au biruit iarna, unde Columba și neprihana iubitei așteaptă dezghețul pământului. Ei, mamei noastre, soției, celei pentru care omul (bărbatul) lasă casa părinților și întemeiază o nouă familie, înainte de toate
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
doamna Gribb. Pielea-i delicat de rozalie se întindea perfect peste protuberanțele și adânciturile fine ale cărnii. Gura îi era mică și ușor țuguiată, iar ochii ca apa scânteietoare. Hainele-i erau din dantelă veche, șalul brodat cu flori de crin și pălăria cu boruri la fel de largi ca și ochii ei mari și verzi, boruri care-i cădeau peste față ca niște gene lungi și tăcute. Adesea purta văl. în cea mai mare parte a timpului era fericită și molipsea totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
să cred că mi-am greșit cariera, că de fapt trebuie să intru și eu în noua politică, profund militantă, și să-mi îndrum neamul de sloboziți spre orizontul în care ghioceii din clipa trecută se transformaseră în plantație de crini. Când venea și romul cu care îmi încheiam, în sfârșit, lectura articolului publicat la prânz, eram hotărât ca, imediat ce ajung acasă, să-i dau telefon conului Str. și să-i spun că, în sfârșit, accept invitația de a merge cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
viitoare. Îmi încetinesc voit mersul, lăsând ca distanța dintre noi să se prelungească tot mai mult. O urmăresc cum în zorul ei se micșorează tot mai mult, tot mai mult, cu dimensiuni de păpușă înaltă, un fel de cupă de crin grăbit pe alee. Pare, în minciuna depărtării, cum zorește spre a se întoarce la trupu-i de pruncuță, de nou-născută, spre a se mistui apoi, în capătul aleii, în conturul gurii căscate din îngemănarea crengilor castanilor din depărtare. Nu-i metaforă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
au băgat, răcnind ca din gură de șarpe, sub pat. Fără să mai stea prea mult pe gânduri, masterandul și-a luat pe umeri halatul galben, asortat peisajului automnal, și s-a Întors În salonul său, proaspăt năpădit de orhidee, crini imperiali și crizanteme albe ca zăpada. Ajungând Înapoi În salon, Lawrence se apropie prudent de patul său acoperit de o pătură În carouri galbene și negre și dădu să așeze pe marginea lui; observând-l Însă cu atenție, sări ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
lumea pe un drum greșit... În pildele sale din Evanghelii, Iisus spunea: „Priviți la păsările cerului; ele nu seamănă și nici nu seceră și nici nu strâng nimic În grânare și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Priviți la crinii care cresc la marginea câmpului...”. Apostolul Pavel a adugat la spusele lui Iisus un simplu „dar”. Și acest cu acest dar a Împins lumea pe calea pierzaniei. „Da”, a spus apostolul Pavel, „așa este. Păsările nici nu seamnănă și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
este. Păsările nici nu seamnănă și nici nu adună nimic În grânare, dar dați-vă seama singuri cât de mult muncește pasărea cerului și cine știe cât de mult zboară ea până când găsește vreo grăunță. Dați-vă seama cît de mult muncesc crinii de câmp ca să-și Întindă rădăcinile...” „De unde știe Pavel ce simte pasărea cerului? A intrat el - fie măcar pentru o clipă - În pielea ei? Atunci de ce Își dă cu părerea? Cu ce drept răstălmăcește lumina lui Domnului Hristos? Dacă Iisus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
râuri, păduri, dealuri și câmpii. Apa rece de izvor Îi potolea setea, iar grâul și ovăzul dat În spic, dar și pietricelele culese de pe drum, foamea ce-i chinuia măruntaiele... Masterandul Oliver umblase mult timp să găsească locul unde Înfloresc crinii pe câmp. Nu găsise acest loc. În schimb dădu peste alte flori, cărora le smulse rădăcinile și le băgă În buzunar, cu scopul de a le studia mai bine În cuibul său. Apoi, În același loc, Își Înfipse mânile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o oferea pământul. După aceste experiențe trăite pe propria sa piele, masterandul Lawrence a tras concluzia că Iisus spusese adevărul... Păsările cerului nu săpau și nici nu arau. Și nici nu-și adunau grâne În hambare. După cum nu munceau nici crinii sălbatici de pe câmp... Da, Învățătura lui Pavel Îndreptase lumea pe calea rătăcirii. Vrabia, zicea Oliver, nu-și făcea hambare cu grâu fiindcă În gușa ei nu Încăpeau mai mult de zece boabe. Pe când omul, da. Hălăduind pe câmp, masterandul ajunsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
meditând Îndelung la șirul Întâmplărilor ce au avut loc În ultimele zile, Oliver simți cum un ghimpe nemilos Îi scormonește În inimă. Stând acolo neclintit În mijlocul camerei, el Își aminti cum, tot alergând pe dealuri și căutând să ajungă la crinii sălbatici ce umpleau altădată câmpul biblic, din neatenție, În vreme ce se tot hârjonea cu niște sălcii aflate pe malul unei ape line, Oliver, care uitase să-și ia câteva măsuri de precauție necesare În astfel de ocazii, le lăsase Însărcinate. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
trup, cu sămânța lui Oliver. Dar nu numai trupul, ci și sufletul nevăzut al tuturor acestor creaturi fusese marcat, măcar simbolic, de viforul de pistrui al masterandului, ce plutea peste dealuri și lunci și În Întreg spațiu cosmic, În căutarea crinilor sălbatici Înfloriți cândva pe câmpul biblic. Crinii erau de negăsit. Consecințele acestor acte au fost dezastruoase. Răchitele de pe deal, dar și cele din vale au Început să aibă grețuri, iar Oliver s-a ales și el cu o bolă rușinoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
numai trupul, ci și sufletul nevăzut al tuturor acestor creaturi fusese marcat, măcar simbolic, de viforul de pistrui al masterandului, ce plutea peste dealuri și lunci și În Întreg spațiu cosmic, În căutarea crinilor sălbatici Înfloriți cândva pe câmpul biblic. Crinii erau de negăsit. Consecințele acestor acte au fost dezastruoase. Răchitele de pe deal, dar și cele din vale au Început să aibă grețuri, iar Oliver s-a ales și el cu o bolă rușinoasă. Din mădularul lui a curs mai Întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
somitate că Oliver era consecvent principiilor sale, refuzând să presteze, indiferent de oră, de zi sau noapte, orice fel de muncă? Și dacă nu muncea, creierul lui Oliver nu obosea... Gândurile sale erau asemenea păsărilor cerului, asemenea norilor și a crinilor sălbatici ce Înfloreau pe câmpul ancestral.... Însuși Tatăl ceresc se juca deseori cu ele... Noaptea, Oliver avea să-și propovăduiască ideile, transmițându-le prin intermediul alfabetului Morse În camerele vecine, unde se aflau amestecați de-a valma oameni-picior, oameni-urechi, oameni-gât, oameni-mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
omul uită de adevărul suprem ce sălășluiește-n el. Iisus a spus: „Priviți la păsările cerului; ele nu seamănă și nici nu seceră și nici nu strîng nimic În grânare și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Priviți la crinii care cresc pe câmp...”. Starețul se uită la chipul chinuit al lui Bikinski și deodată sufletul lui fu cuprins de milă. „Cine știe”, gândi el. „Poate că e mai curat decât mine. N-a spus oare Iisus: Fericiți cei slabi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nuci și vin, iar la plecare Îi strecură În geantă o sticlă de vin călugăresc și niște colaci pe care, la rândul său, cu o zi mai Înainte, le primise de pomană... „Sunteți și voi ca păsările cerului, sunteți asemenea crinilor ce cresc pe câmp, iar eu, la drept vorbind, sunt un păcătos... Mergi cu bine! Domnul să vă aibă pe amândoi În paza Lui”, spuse el, conducându-l pe Bikinski pănă la poarta mare a mănăstirii. Iar după ce acesta ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
trei sferturi pasăre și, În rest, câinele Spinoza”, răspunse Bikinski, făcând doi pași Înapoi și Închinându-se În fața lui până la pământ, simțind În același timp că trebuie să-i arate mulțumirea printr-un ciripit... „Sunteți ca păsările cerului, sunteți asemenea crinilor sălbatici ce Înfloresc pe cîmp...” Pipăindu-și geanta cu sticla de vin roșu și colaci primiți de pomană ce i se bălăbănea pe umăr, pictorul se gândi să-și acompanieze ciripitul cu clinchetul dumnezeiesc pe care Îl scot crinii sălbatici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
asemenea crinilor sălbatici ce Înfloresc pe cîmp...” Pipăindu-și geanta cu sticla de vin roșu și colaci primiți de pomană ce i se bălăbănea pe umăr, pictorul se gândi să-și acompanieze ciripitul cu clinchetul dumnezeiesc pe care Îl scot crinii sălbatici atunci când Înfloresc pe țarină, dar În auz nu-i răzbătu decât un zumzet Îndepărtat al unui roi de albine. Ar fi vrut, drept mulțumire pentru găzduire, să-l răsplătească pe starețul Pafnutie fredonând această melodie, dar de pe buzele-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o adiere... O fantasmă oarbă care avea menirea de a semăna sămânța zâzaniei În mintea omenească... Văzând că provocarea nu prinde rădăcini În sufletul convivilor, inginerul Edward Își Îndreptă atacurile Într-o altă direcție. „Sunteți asemenea păsărilor cerului, sunteți asemenea crinilor sălbatici ce Înfloresc pe câmp...” spuse el, făcând aluzie la vorbele pe care i le aruncase la plecare lui Bikinski starețul Pafnutie. „Suntem”, răspunse scurt Bikinski. „Chiar suntem...” „Înfloriți așa frumos”, continuă pe același ton inginerul. „Înflorim, chiar Înflorim”, replică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
vine, În jurul lor. Unde se Întâmplase asta? Nu cumva În fața Poștei mari? Dar, dacă ajunsese să sugă și deodorantele aceasta, era desigur foarte grav. Dar oare nunta lui Bikinski se petrecuse-n realitate? Nu-i adusese Noimann o coroană de crini regali, Împodobită cu o banderolă aurie, pe care scria: „Regrete eterne. Corso nu te va uita!”? Mai erau apoi și niște secvențe legate de Mathilda, pe care Noimann o fugărise prin casă, amenințând-o cu satârul... Toate se petrecuseră oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]