9,387 matches
-
salvare, în clipa aceea, era să-i vorbesc, să-l fac să nu plece, să nu mă lase iar singură, pradă verbiajului agresiv al bețivului. Și pentru că harta Florenței era unicul subiect de care mă puteam agăța, am exclamat cu disperare în glas: Nu e nici un loc ieftin! Da, nu e nici unul! a răspuns omulețul încercînd să-și compună o figură tristă, în concordanță cu propria mea amărăciune. Îmi dădeam seama că nu este prea afectat de acest lucru, dar trebuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
Ba da. Ziceau că băiatul învață la Saint-Jean, sau așa ceva. Există un astfel de oraș? Saint-Jean la Maurienne? și am impresia că Jackie devine mai palid decît propria sa barbă. Da, ăsta este! dar bucuria mea pălește și ea în fața disperării băiatului. E departe? Dac-ai fi intrat direct din Italia, poate că ar fi fost mai aproape. Nu merită să traversezi Elveția ca să te întorci cam de unde ai plecat, mîrîie nenorocitul, copleșit de fapta sa bună. Nu face nimic. Lasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
ce sens poate avea pentru un copil sărutarea unei femei obosite, nespălate și care l-a purtat prin munți cale de jumătate de noapte? Dar el rîde și se duce să-mi scoată sacul din portbagaj în timp ce eu apăs în disperare pe sonerie. Vocea caldă a femeii pe care o cunoscusem cu cinci ani mai înainte pe malul Mării Negre întreabă cine este. Desigur, e nevastă de doctor și apelurile de noapte îi sunt cît se poate de obișnuite. Îi strig: "Sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
a ne da seama că acea chemare stranie, sfîșietoare izbucnește din înaltul minaretului. Cu fața spre Mecca, muezinul își trimite mesajul spre orizont, peste deșert, spre Allah și Profetul său, într-un strigăt ce pare a aduna în el toată disperarea lumii în fața Nemărginirii, fără lumină, fără blîndețe, fără speranță. Mă las în iarbă și-mi dau seama că plîng, nu știu de ce, parcă m-aș afla deodată singură pe lume, înconjurată doar de chemarea aceea înspăimîntătoare. Îmi dau seama că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
de ceea ce se întâmplă în jur, la momente rare, cănd regretă lumea din care se autoexilase. Fără îndoială că arta se sprijină pe viață și fără îndoială că se bazează și pe experiența personală a artistului. Și pentru că simțea cu disperare nevoie de a avea o singură ființă de partea sa, Lăură decise în taină să frecventeze cursurile “șefului” SS, un bărbat adorabil, extrem de inteligent și de motivat în cariera didactica. Constribuise la sporirea curiozității ei și opinia unui student din
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
din cap afirmativ. -Mâine o să-ți fac o surpriză...Dar nu-ți spun nimic, vei vedea... Au mai lungit preludiul cu vreo zece minute, apoi s-au oprit, s-au sărutat iar și iar, îmbrătișându-se pătimaș. Lăură îl săruta cu disperare coborând pătimaș porțiune cu porțiune până când își simți dintr-o dată sexul mângâiat cu tandrețe de buzele ei. Avea parcă o tandrețe nemaiîntâlnita până atunci, iar mângâierile ei exact în zonele cele mai intime îl scoteau din minți. O urmărea cu
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
fost în regulă. A încercat să mai stea puțin culcata, vrând parcă să mai doarmă, dar a simțit brusc câteva lovituri puternice în stomac.. I-a venit imediat în minte că sunt „bătăile” celui mic și a simțit la început disperare, apoi o nebănuita plăcere. -Cât de plăcute erau amintirile ultimei vizite la Beirut! își zicea ea; restul nu mai conta pentru dansa. Deschise larg fereastră camerei. Aerul era proaspăt, soarele încă nu se înălțase pe bolta și a liniștii absolută
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
într-o tragedie care a durat șase ani. Hitler și Stalin au împărțit țara, iar ofițerii polonezi refugiați în URSS din calea lui Hitler au fost împușcați de KGB până la ultimul în pădurea de la Katyn. Când polonezii au declanșat răscoala disperării la Varșovia, în vara lui '44, armata sovietică și-a oprit ofensiva până când nemții i-au zdrobit pe răsculați. În sfârșit, dar nu în ultimul rând, polonezii nu uită sistemul politic impus cu forța de Uniunea Sovietică după război, intervențiile
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Science/939_a_2447]
-
fragilă În frumusețea ei necuprinsa: ,,Miraculoasă și albă/Asemenea chipului mireselor tinere/ Magnolia e stăpâna de o noapte a ochilor/Cu trupul de bizar alizeu”. Există și Spațiul de fugă, ,,o academie cu oase În buzunar”, spațiul jocului și al disperării, unde ,,Bărbierii cu sapă aprind lumânări/La examenul de palentologie balistică” și unde ,,Putem Începe jocul de-a baba-oarba”. Marile jocuri sunt Însă acelea grave, tragice, că jocul iubirii: ,,Îmi trebuie Îndrăzneala de lup celest/ Să trec prin arbori cu
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
vorbi mai târziu Rogers. Un asemenea mod existențial este caracterizat de încrederea în sine, printr-un simț al responsabilității foarte ridicat, recunoscând rolul critic al libertății în viața omului, în vreme ce modul estetic de existență poate să decadă în melancolie și disperare. Mai mult decât atât, modul etic poate atinge un profund simț al ironiei. Cel de-al treilea mod existențial, cel religios, este legat funciarmente de divinitate și se confruntă cu un conflict între imperativele credinței și cele reale ale nevoilor
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
în opțiunea/alegerea sa. Fără îndoială, pot fi identificate o serie de trăsături comune între existențialismul lui Sartre și dialectica existențialistă a lui Kirkegaard. Ambii tratează un gen negativist de filosofare, deoarece ambii determină existența umană dinspre fenomene negative: frica, disperarea, lipsa. În mod similar, Kirkegaard determină ca și Sartre subiectivitatea fundamental ca negativitate, deoarece subiectul există în devenire. Subiectul, omul, este ca mod de a fi libertate, existând într-o continuă formă de indeterminare. Chiar dacă s-a inspirat inițial din
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
mari restricții materiale. El a fost obligat să accepte, prin generozitatea unui fost valet, o muncă deosebit de grea; lucra nouă ore pe zi pentru a trăi și, în final, pentru a solicita o mică pensie. În 1823 a încercat, din disperare, să se sinucidă și, prin împușcare, își pierde vederea la un ochi. Trupul său neînsuflețit a fost depus în cimitirul Père Lachaise din Paris. A rămas în conștiința urmașilor deopotrivă ca participant activ la mișcări violente (soldat în armata lui
Deschideri spre o istorie a sociologiei by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
ar trebui instruit și în legătură cu intervențiile nonfarmacologice și farmacologice, pentru a micșora reacțiile locului de injectare. Problemele psihosociale ca, starea disforică, absența rețelei de sprijin și preocupare financiară pot avea impact semnificativ asupra rezultatului tratamentului. Simptomele depresiei includ: lipsa speranței, disperare, vină, oboseală, insomnie, ideea de suicid. Indivizii cu SM au o rată crescută de suicid (SADOVNICK A.D. și colab., 1991). Depresia reduce voința și dorința pacientului de a lua medicamentele. MOHR D.C. (1999) a detectat că 41% din pacienți aveau
Scleroza multiplă by Petru Mihancea () [Corola-publishinghouse/Science/92062_a_92557]
-
mână la spate și au coborât toți patru, cu tot cu păgubaș, la prima stație. Nici n-a apucat să scape de portofel. Astea erau riscurile când lucrai singur. La secția de poliție, înconjurat de cei trei bărbați gălăgioși, Aurică încerca cu disperare să se apere în fața agentului din tură. — Io n-am luat nimic, șefu’! Pă onoarea mea! N-am pus io mâna! Ei, lasă, Aurică! îl luă polițistul peste picior. Doar ne știm de atâta vreme. — N-am pus io mâna
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
iubitul împotriva pedepsei ce riscă se abată asupra lui și îl îndeamnă să fugă : Ovidiu, ești espus/ La trăsnetul de moarte ce fulgeră de sus. Ovidiu preferă însă să ofere o ultimă petrecere la el acasă, ca probă de cruntă disperare, cu gândul ca cea de pe urmă noapte a lui la Roma să marcheze o epohă sinistră de falsă veselie. Poetul își dă seama că e condamnat la dispariție fizică și că doar opera lui are șansa de a se sustrage
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Sosirea în sala de judecată a lui Anytos îmbătrânit mult, gârbov, trist, ca o mașinărie stricată (p. 86) impresionează asistența mai mult decât cuvintele meșteșugite ale lui Meletos, primul acuzator. Tatăl îndoliat nu este în stare decât să dea glas disperării și neputinței sale de a accepta sfârșitul celui drag : Am dorit să ajungă om de vază, devotat statului... Nu știu ce s-a petrecut... s-a schimbat... Voia altceva, dar n-a spus niciodată ce vrea... Și plângea întruna... (p. 86). Retorul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
iar seara adoarme uitându-l aprins. Dacă, din întâmplare, infirmierele îl închid, ea îl deschide la loc când i se întâmplă să se trezească. Dacă nu-l deschide, începe să strige cu o voce neliniștită: Bijou, Bijou! Christine, Bijou, Christine! Disperarea în stare pură. Nici Bijou, nici Christine, nici nimeni altcineva nu vine s-o vadă pe bătrâna doamnă. II Se trezește în mijlocul nopții sub presiunea unei porniri lăuntrice. Ce e? Farul, știi, farul pe care-l vezi în visele tale
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
problema, locotenentul își desfăcu larg brațele: Rămas bun, Grigore, trebuie să plec..." Se îmbrățișară cu un nod în gât. Înnebunită, Lillișu se azvârli asupra locotenentului: "Ia-mă cu tine, Filip!" Cu neputință de potolit, se agăța de el cu forța disperării, voia să plece cu el, urla, cu privirea rătăcită și gura schimonosită. Grigore izbuti, nu ușor, să-l elibereze pe locotenent și s-o imobilizeze pe fată, înlănțuind-o cu brațele. Și în vreme ce ea se zbătea cu ultimele puteri, locotenentul
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
nu încetase să-l iubească și chiar, mai mult ca oricând, nu-și concepea viața fără el, că resimțea și mai crud despărțirea de când inima ei era astfel sfâșiată și rațiunea întunecată. Se întreba cum, continuând să-l iubească cu disperare și patimă, putea iubi, în același timp, la fel de puternic pe altul? Insista asupra acestei neputințe de a înțelege, ca și când ceea ce trăia ar fi fost o dramă a inteligenței, și făcea apel la judecata și clarviziunea lui de poet s-o
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
câteva scrisori unde nu mai aducea vorba de Nel. Locotenentul își exprima aici dorința ca ea să nu ajungă să cunoască abisurile de oroare în care poate coborî omenirea. E mai bine să-și păstreze, spunea el în marea lui disperare, câteva iluzii despre oameni... Ultima scrisoare, foarte scurtă, fusese expediată în noiembrie 1942, anul Stalingradului. Visătoarea e tot amețită și istovită. Îi merge chiar foarte rău. Asta nu o împiedică să facă proiecte. Dacă s-ar duce, de exemplu, la
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
și Carpați. Lasă să treacă sărbătorile. Sunt totdeauna intervale dificile, iar în anul acesta, mai mult ca altădată. Dureri și oboseală, un gust bizar în gură, toate astea nu prevestesc nimic bun. Mai ales, să nu speri. Speranța este preludiul disperării. Păstrează-ți calmul și citește ziarele. E instructiv, e distractiv. Erau considerați mari prieteni, socotiți simbolul însuși al prieteniei dintre două țări. S-au fotografiat mână în mână, ca doi ibovnici pederaști, pretinzând, avant la lettre, să-și legalizeze relația
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
și strângeam semințe de bumbac rămase după recoltat (greu de crezut că erau și hrănitoare), din care făceam niște turte, dar erau și zile când nu era nimic de pus pe masă. Din nou îmi amintesc chipul mamei care, în disperarea ei, încerca să găsească o cale de a ne hrăni. În vara anului 1947, când au apărut primele forme de organizare a gospodăriilor agricole de stat, tata a putut să găsească de lucru la o fermă devenită “gospodărie de stat
PE URMELE UNUI REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Moruzea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1691]
-
scena despărțirii din apropierea Reșetilovkăi. Ritmul este foarte lent, iar detaliile abundente. Apar laolaltă rudele care se instalează în casă, încercând să o îngrijească pe suferindă, preotul duhovnic, venit și el pentru a încuraja și a smulge un suflet din ghearele disperării. Lumea supranaturală intervine și ea prin demoni și îngeri, primii îngrozesc și vânează sufletul hotărât să se piardă prin sinucidere, ceilalți intervin la timp pentru a împiedica un deznodământ întunecat. Este singura dată când în textul Autobiografiei apare viziunea, se
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
chiar la urechile Împăratului. În fața dezamăgirii produse de imposturile unanim acceptate ale sistemului social, amândoi găsesc aceeași soluție: fuga de lume între ziduri de mănăstire. Amândoi o fac din credință: primul ajunge la flacăra credinței prin vocație, al doilea prin disperare, așa cum ne-o spune și textul: „iar disperarea unde-l dusese? - la Dumnezeu, la credința lui din copilărie, care-i rămăsese neatinsă.”<footnote Vezi Lev Tolstoi, Părintele Serghi, traducere de C. Petrescu și S. Recevski, în „Sonata Kreutzer și alte
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
imposturile unanim acceptate ale sistemului social, amândoi găsesc aceeași soluție: fuga de lume între ziduri de mănăstire. Amândoi o fac din credință: primul ajunge la flacăra credinței prin vocație, al doilea prin disperare, așa cum ne-o spune și textul: „iar disperarea unde-l dusese? - la Dumnezeu, la credința lui din copilărie, care-i rămăsese neatinsă.”<footnote Vezi Lev Tolstoi, Părintele Serghi, traducere de C. Petrescu și S. Recevski, în „Sonata Kreutzer și alte povestiri”, BPT, Minerva, București, 1979, p.149. footnote
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]