9,707 matches
-
ales in permisie. În timpul jafurilor, soldații se îndreptau prima dată spre pivniță pentru a căuta băutură alcoolică depozitată. Nu era o acțiune individuală, ci o politică de stat, alcoolul fiind distribuit de către instituțiile militare în rații zilnice. Britanicii primeau rom, francezii primeau vin , iar germanii primeau bere. Alcoolul era distribuit înainte de efectuarea marilor operațiuni. O altă motivație era dependența de adrenalină de luptă și de ucidere. La britanici, actul uciderii era asociat cu vânătoarea. Au apărut coduri referitoare la uciderea unui
Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/296816_a_298145]
-
soldaților, spuse din perspectivele acestora. Sistemul de tranșee era împărțit în trei segmente. Germanii erau avantajați pentru că puteau să-și aleagă singuri sistemele. În spatele tranșeelor se află o structură elaborată din noduri de comunicații de investiții masive. Transportul se dezvoltase. Francezii și britanicii erau nevoiți să se folosească de configurația frontului impusă de germani. Infanteria trăia în adăposturi subterane, în tranșeele de comunicație și tranșeele de mici dimensiuni care erau foarte apropiate de cele inamice. Alimentele erau băgate în conserve. Soldații
Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/296816_a_298145]
-
să fie în funcție după numărul de prizonieri că potențială forță de muncă. Încă din 1915 , germanii folosesc prizonierii la scară mare pentru munca. Cei mai multi lucrează în agricultură germană. 95% din prizonieri până în 1917 sunt exploatați economic. 30 000 de francezi lucrau pentru Krup. În minerit 30% sunt prizonieri. Randamentul utilizării prizonierilor este discutabila și considerată îndoielnic muncă forțată nu este eficientă. Cel forță va face totul pentru a nu-și duce la bun sfârșit muncă. Utilizarea în calitate de combatanți avem mai
Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/296816_a_298145]
-
regizat o serie de filme notabile și apreciate. Filmul său "" a câștigat Palme d'Or și Premiul Juriului Ecumenic la Festivalul de Film de la Cannes din 1998. Diaspora grecească a dat și ea lumii cineaști de renume mondial, între care francezul de origine greacă și americanii , și . Bucătăria grecească este una cu specific mediteranean, și în cadrul ei, o tradiție culinară foarte reprezentativă este cea cretană. Bucătăria grecească folosește ingrediente proaspete pe care le integrează în diferite feluri de mâncare tradiționale locale
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
genocidul împotriva popoarelor creștine a fost executat de otomani și aliații săi sub forma Genocidului Armean și a celui Asirian, orașul Deir ez-Zor din Siria otomană fiind destinația finală a acestor marșuri ale morții. La mijlocul Primului Război Mondial, doi diplomați ai aliaților (francezul François Georges-Picot și britanicul Mark Sykes) s-au înțeles în secret asupra împărțirii de după război a Imperiului Otoman în zone de influență prin Acordul Sykes-Picot din 1916. Inițial, cele două teritorii au fost separate de o graniță ce se întindea
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
doua opțiune”. Este ceea ce a făcut Gouraud. În 1925, Sultan al-Atrash a condus o revoltă ce a izbucnit în Muntele Druizilor și s-a răspândit în toată Siria și în unele părți ale Libanului. Al-Atrash a câștigat niște bătălii împotriva francezilor, notabile fiind Bătălia de la al-Kafr din 21 iulie 1925, Bătălia de la al-Mazraa din 2-3 august 1925 și bătăliile de la Salkhad, al-Musayfirah și Suwayda. Franța a trimis mii de soldați din Maroc și Senegal, redobândind astfel multe orașe, deși rezistența a
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
din 21 iulie 1925, Bătălia de la al-Mazraa din 2-3 august 1925 și bătăliile de la Salkhad, al-Musayfirah și Suwayda. Franța a trimis mii de soldați din Maroc și Senegal, redobândind astfel multe orașe, deși rezistența a durat până în primăvara lui 1927. Francezii l-au condamnat la moarte pe Sultan al-Atrash, dar acesta a scăpat cu rebelii la Transiordania și a fost în cele din urmă iertat. S-a întors în Siria în 1937, după semnarea Tratatului Siriano-Francez. Siria și Franța au negociat
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
republicii moderne Siria. Oricum, tratatul n-a avut nici o putere deoarece Legislatura Franceză a refuzat să-l ratifice. Odată cu căderea Franței în 1940, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Siria intrat sub controlul Franței de la Vichy, până britanicii și francezii liberi au ocupat țara în campania Siria-Liban, în iulie 1941. Presiunea continuă din partea naționaliștilor sirieni și a britanicilor i-a forțat pe francezi să-și evacueze trupele în aprilie 1946, lăsând țara în mâinile unui guvern republican ce a fost
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Siria intrat sub controlul Franței de la Vichy, până britanicii și francezii liberi au ocupat țara în campania Siria-Liban, în iulie 1941. Presiunea continuă din partea naționaliștilor sirieni și a britanicilor i-a forțat pe francezi să-și evacueze trupele în aprilie 1946, lăsând țara în mâinile unui guvern republican ce a fost format în timpul mandatului. Răsturnarile de putere au dominat politica siriană de la independență până la sfârșitul anilor 1960. În mai 1948, forțele siriene au invadat
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
șters de tot. Cultul lor a devenit secret, numele s-a transformat... Prin caracterul său, spiridușul poate fi comparat cu spiritul protector "genius" din mitologia romană, cu piticii Elf și Kobold din mitologia popoarelor nordice, cu demonul familial "lutin" de la francezi, cu omulețul "Brownie" din poveștile scoțiene, cu Leprechaun din mitologia irlandeză și cu duhul Domovoi din mitologia slavă. Legenda spune că spiridușilor le place să strângă aur, pe care îl păstrează într-o oală și îl ascund la capătul curcubeului
Spiriduș () [Corola-website/Science/298275_a_299604]
-
cu radicalii în problemele reformelor, nu a păstrării unei rezerve pline de precauție față de ideile lor. Briand i-a succedat lui Clemenceau ca prim-ministru în 1909 - 1911 și în 1913. În octombrie 1915, după o serie de înfrângeri ale francezilor pe frontul de vest al primului război mondial, Briand a devenit din nou prim-ministru și pentru prima oară a deținut și portofoliul externelor, înlocuindu-i pe René Viviani și pe Théophile Delcassé. Guvernarea sa nu a fost una plină
Aristide Briand () [Corola-website/Science/298323_a_299652]
-
teritoriului la data de 7 august 1960, dar nu și la influența economică și militară (trupe franceze sunt poziționate și astăzi în țară, iar majoritatea investitorilor sunt francezi). Primul președinte după proclamarea independenței a fost Félix Houphouët-Boigny (citit Ufue-Buani). Colonialiștii francezi au procedat în Coasta de Fildeș așa cum procedaseră și celelalte puteri coloniale în Africa sub-sahariană: s-au bazat pe populațiile animiste din sud, mai înainte victime ale sclavagismului practicat de emiratele musulmane din nord, pentru a își asigura în aceste
Coasta de Fildeș () [Corola-website/Science/298331_a_299660]
-
Mai lasă o altă rentă anuală, de 1800 de franci, primului șef al Secțiunii de muzică de la Institut, pentru finanțarea unui concurs internațional de cantate pentru cor și orchestră, pe o temă din Vechiul Testament. Concursul trebuia să fie deschis atât francezilor cât și străinilor, dar nu și femeilor. Fiul său, Eraïm Miriam, zis Elie Delaborde (1839-1913), a fost concertist și profesor de pian. Sora sa, Céleste, s-a căsătorit cu un membru al familiei Mayer-Marix, care se ocupa ci distribuția și
Charles-Valentin Alkan () [Corola-website/Science/298337_a_299666]
-
întemeietorul noii limbi literare și creatorul unei versificații care a constituit baza dezvoltării ulterioare a poeziei engleze. Chaucer s-a născut în jurul anului 1343 la Londra. Tatăl său era negustor de vinuri și se trăgea, poate, dintr-o familie de francezi stabiliți în Anglia după cucerirea normandă. La vârsta de 17 ani, este numit paj în suita contesei Elisabeth of Ulster, soția ducelui Lionel of Clarence, unul din fiii regelui Eduard III al Angliei. În 1359, pleacă într-o expediție în
Geoffrey Chaucer () [Corola-website/Science/298321_a_299650]
-
creația lui, drumurile artei și ale frumuseții s-au separat, temele pictate necesitau alte categorii estetice, incluzând și ""urâtul"". Privirea artistului transformă oroarea realității în opere pline de dramatism și cruzime. În anul 1823, Ferdinand al VII-lea le cere francezilor ajutor armat pentru a înăbuși revoluția care izbucnise la Madrid. În 1824, Goya pleacă la Plombières-les-Bains, o stațiune din munții Vosgi. După o lună în care vizitează Parisul, se stabilește la Bordeaux. Faptul că se găsea în străinătate nu îi
Francisco de Goya () [Corola-website/Science/298333_a_299662]
-
a 230 de minieri greviști pașnici și neînarmați și care erau angajații companiei engleze de exploatare minieră a aurului "Lena" ("Lenskoie Zoloto-promișlenoie Tovarișcestvo" - sau pe scurt "Lenzoto"). Proprietarii erau în majoritate cetățeni englezi, evrei (membrii ai familiei Ginzburg), însă și francezi, germani și americani), dar printre acționari se aflau și mulți miniștri ruși (fostul ministru de finanțe și un timp prim-ministrul contele Witte, octombristul și fostul ministrul al comerțului și industriei Timiriazev, fostul ministru al comerțului și industriei Timașev, directorul
Nicolae al II-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/298304_a_299633]
-
dar Franța și Cehoslovacia aveau un pact de ajutor reciproc. După căderea Austriei, Comisia de Politică Externă a Cabinetului a luat în considerare formarea unei „largi alianțe” pentru a opri Germania, sau asigurarea Franței de ajutor în cazul în care francezii decid să intre în război. În schimb, comisia a ales să ceară Cehoslovaciei să negocieze cu Germania. Întregul Cabinet a căzut de acord cu recomandarea comisiei, sub influența unui raport al generalilor în care se arăta că Regatul Unit nu
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
avea să fie anexată de Germania dacă un plebiscit în respectiva regiune este favorabil anexării. Cehoslovacia avea să primească garanții internaționale ale independenței sale, garanții ce aveau să înlocuiască obligațiile din tratate, în principal angajamentul francez de acordare a ajutorului. Francezii au acceptat aceste cerințe. Sub mari presiuni, și cehii au acceptat, ceea ce a dus la căderea guvernului cehoslovac. S-a întors în Germania, întâlnindu-se cu Hitler la Bad Godesberg la 22 septembrie. Hitler a dat la o parte propunerile
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
anterioare, spunând că „nu mai sunt suficiente”. El a cerut ocuparea imediată a regiunii Sudete și satisfacerea pretențiilor teritoriale germane în Polonia și Ungaria. Chamberlain s-a opus, spunându-i lui Hitler că s-a străduit să-i aducă pe francezi și pe cehi de acord cu cerințele Germaniei, mergând până la a fi acuzat că cedează în fața dictatorilor și la a fi huiduit la plecare în dimineața aceea. Hitler a rămas neclintit. În seara aceea, Chamberlain i-a spus Lordului Halifax
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
în germană, subliniind cerințele pe care le comunicase verbal cu o zi în urmă. Chamberlain a răspuns oferindu-se ca intermediar între el și cehi, și sugerând ca Hitler să-și pună cererile într-un memorandum ce putea fi transmis francezilor și cehoslovacilor. Liderii s-au întâlnit din nou în seara zilei de 23 septembrie, întâlnire ce a durat până a doua zi dimineața. Hitler a cerut ca cehii ce pleacă din zonele ocupate să nu ia nimic cu ei. El
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
europene în același spirit, și Hitler lăsând să se înțeleagă că regiunea Sudetă i-a îndeplinit ambițiile teritoriale în Europa. A zburat înapoi la Londra, declarând că „acum depinde de cehi”. Propunerile lui Hitler au întâmpinat rezistență, nu doar din partea francezilor și cehilor, ci și din partea unor membri ai cabinetului lui Chamberlain. Nu se prefigura niciun acord și războiul părea inevitabil. Primul ministru a dat o declarație de presă, prin care cerea public Germaniei să renunțe la amenințarea cu forța în schimbul
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
care Hitler a refuzat să o abordeze. Liderilor li s-au alăturat după prânz și consilierii și s-a discutat îndelung, timp de mai multe ore despre fiecare clauză a propunerii avansate de italieni. Târziu în acea seară, britanicii și francezii au mers la hotelurile lor justificând că trebuie să ceară instrucțiuni din capitalele lor, în vreme ce germanii și italienii au participat la o recepție pe care Hitler o organizase pentru toți participanții. În timpul acestei pauze, consilierul lui Chamberlain Sir Horace Wilson
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
o acțiune „sinucigașă”. În pofida liniștii relative păstrate de Hitler în timp ce "Reich"ul a absorbit regiunea Sudetă, grijile legate de politica externă au continuat să-l preocupe. A călătorit la Paris și la Roma, în speranța de a-i convinge pe francezi să-și grăbească reînarmarea și de a-l convinge pe Mussolini să aibă o influență pozitivă asupra lui Hitler. Mai mulți miniștri, însă, conduși de ministrul de externe Lord Halifax, au început să se îndepărteze de politica de pacificare. Halifax
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
parlamentarul conservator Leo Amery i-a cerut: „vorbește în numele Angliei, Arthur”, sugerând că primul ministru nu vorbise în numele țării. Chamberlain a răspuns că problemele tehnice pe liniile telefonice făceau comunicarea cu Parisul dificilă, și a încercat să risipească temerile că francezii își slăbesc poziția. Nu a avut prea mult succes; prea mulți parlamentari erau la curent cu eforturile lui Bonnet. Parlamentarul laburist Harold Nicolson a scris mai târziu: „în acele câteva minute, și-a irosit toată reputația”. Aparenta întârziere a dat
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
navigator portughez, "Pedro de Mascarenhas" după care sunt numite insulele arhipelagului Mascarenelor. Insula este numită "Santa Apolonia", dar nu este ocupată, fiind folosită în secolele următoare ca un loc de escală pentru comercianții britanici sau olandezi în drum spre India. Francezii au debarcat în secolul XVII pe insulă și au luat-o în posesie în numele Regelui Franței, fiind botezată insula Burbon (), numele dinastiei familiei regale. În urma acestei decizii, pe insulă au început să sosească coloniști, ce au adus cu ei sclavi
Réunion () [Corola-website/Science/298403_a_299732]