12,849 matches
-
sa, o scară monumentală, cioplită în chiar trunchiul copacului. Îi urcă treptele și ajunse pe o terasă, care ducea la o ușă închisă. Ciocăni cu putere. După aproape un minut, lui Gosseyn îi fu clar că în casă, chiar dacă era luminată â giorno, nu-i nimeni. Mai ciocăni încă o dată și apoi răsuci clanța sferică. Ușa se deschise fără zgomot, lăsând să se vadă un coridor slab luminat, săpat în lemnul trunchiului. Pereții natur, dar șlefuiți impecabil, aveau un luciu mătăsos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
duș, gândindu-se: "De unde știe ea ce fac și cred toți ceilalți. Cine este ea?" Ieșind din sala de baie constată că mai are un vizita tor. Instalat comod într-un fotoliu se afla președintele Hardie. Chipul său aristocratic se lumină văzându-l pe Gosseyn. Așezat acolo, lăsa o impresie de calm olimpian, de hotărâre.... ce mai, imaginea ideală a unui mare om de stat. Privirea lui decisă se aținti asupra chipului lui Gosseyn. ― Ți-am pregătit acest apartament, pentru că doream
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
orele dimineții, fără ca vreunul din ceilalți s-o știe. Oricum, trebuia să încerce. Îi telefonă de îndată ce se ridică de la masă. Avu puțin de așteptat, după ce-și dădu numele, dar o văzu apoi apărând pe ecranul videofonului. Chipul fetei se lumină, dar îi zise cu însuflețire: ― N-am timp să-ți vorbesc acum. Unde ne putem întâlni? El i-o spuse. Fata se încruntă, începu prin a nega cu o mișcare a capului, apoi îl privi gânditoare. În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
să se afle acolo, în dreptul Mașinii jocurilor. Și, oricare i-ar fi fost forma, nu putea să fie decât foarte mic. La 600 de metri, chiar și un proiector trebuie să aibă o anumită putere și o anumită formă ca să lumineze corespunzător. Gosseyn reglă aparatul atomic astfel încât să taie armătura metalică acoperită cu tencuială. Decupă un panou de 2,5 metri pătrați și, dintr-o smucitură, îl smulse. Lăsând în urmă un nor de praf fin, îl târî și-l rezemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
oricine ar putea lua tot ce-și dorește, cu singura condiție s-o facă pe loc. Dan Lyttle îl privi uluit. Băiatul abia putu să îngâne sufocat: ― Păi... tocmai asta au și făcut. Au montat o mulțime de proiectoare ca să lumineze. Se pare că din Mașină s-a și dus vreo optime și că... Ce s-a întâmplat? Mintea lui Gosseyn era pur și simplu îngrozită. Mașina se descompunea și odată cu ea, tot ce reprezentase aceasta. Asemenea templelor și catedralelor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
foarte clară, pe care o întrezări se spulberă numaidecât. Datorită tehnicilor tahistoscopice deprinse la Institut, Grosvenor izbuti totuși să păstreze în minte imaginea. Era ca și cum s-ar fi aflat în interiorul uneia dintre acele clădiri înalte și înguste, un interior vag luminat de reflexele razelor de soare ce pătrundeau prin ușile deschise. Nu existau ferestre, iar în loc de pardoseală erau niște podețe, pe care ședeau câteva din ființele acelea cu aspect de pasăre. Pereții aveau numeroase uși, care indicau prezența unor dulapuri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
ceva, spuse Smith. A ghicit adevărul, de vreme ce a părăsit nava. Iar faptul acesta pare să-ți infirme teoria, Korita! Spuneai că, având o mentalitate rurală, nici nu și-ar fi putut imagina că vom ieși din navă. Un zâmbet vag lumina fața palidă a arheologului. - Domnule Smith, rosti acesta politicos, nu încape nici o îndoiala că și-a închipuit ce vom face. Probabil că era pe treapta cea mai de sus a "ruralității". - Bine-ar fi să avem și noi unele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
novelor ce se pot vedea de la o distanță de zeci de galaxii. De asemenea, a schimbat orbitele unor planete și a făcut să crească vegetația în lumea moartă a altora. Deșerturi arse de sori mai dogoritori decât cel ce ne luminează Pământul au fost înlocuite cu oceane fremătătoare de viață. Până și prezența noastră aici, în această navă uriașă, este expresie a puterii omului, putere mult mai răzbătătoare decât murmurul pe care-l auzim acum. - Scuză-mă, îi întrerupse Gourlay, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
spuse, fără nici o introducere: - Personal, cred că dovezile pe care le avem deocamdată nu sunt concludente. Dar Lester m-a rugat stăruitor să vă convoc. Poate că vom afla câte ceva. Privindu-l, Grosvenor rămase surprins de expresia de satisfacție ce lumina fața omulețului. "Ce-o fi punând la cale?" se întrebă. I se părea ciudat ca directorul locțiitor ținea să precizeze, încă de la început, că, dacă ședința va avea rezultate bune, el, personal, nu va revendica nici un merit. Kent i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Iulia Margulis, care căuta câteva idei ieftine pentru cadourile de Crăciun. Și Luigi Cazzavillan, directorul ziarului, care, împreună cu diplomații de la Legația italiană, sărbătorise deja Anul Nou. Și mulți alții, nenumărați, ale căror nume și preocupări nu ne privesc. Ultima fereastră luminată de la Universul, la etaj, cea mai din stânga, cum te uiți din stradă, se cufundă în întuneric la miezul nopții. Domnul Procopiu porni pe jos spre casă. Îi era cam urât, poate și fiindcă vorbiseră de atâtea lucruri... neobișnuite. Așa că grăbi
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
soare, iarăși pâlcuri de pădure și câte o pasăre care zburătăcea fără griji. Am dat curând de drumul mare, pe care se vedeau multe urme amestecate. — E vineri, a catadicsit să-mi spună, parcă îmbunat. Sculat când încă nu se luminase de ziuă, după o noapte cu somn prost și doborât de emoții, cred c-am adormit. — Mai e un strob și-am ajuns! Am deschis ochii și privirile mi-au fost furate de cea mai uluitoare scenă pe care o
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
s-a părut limanul spaimelor mele. Așternutul era curat, alb, și plapuma groasă, din mătase vișinie. Mirosea neplăcut, a praf contra insectelor, cred. Apoi am adormit adânc. Atâta liniște, atâta singurătate - de ce-am visat cuvintele astea? Începe să se lumineze de ziuă. S-a sculat și vecinul meu și-a scos tot felul de sunete, nu știi dacă s-a înecat sau scuipă sau își dă duhul. Apoi s-a dezbrăcat în pielea goală și-a început să se spele
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
drama. O carte mare, pe onoarea mea, și foarte curajoasă. Uite, îți spun cinstit că eu n-aș fi avut îndrăzneala să scriu așa ceva... Pentru prima dată traducătorul văzu zâmbetul lui Dan și rămase aproape uluit. Era ceva care-l lumina și-l schimba cu totul, îi îndulcea trăsăturile, de parcă ar fi ieșit dintr-un tablou florentin, din bisericile pe care Peppin le vizita primăvara, când căuta soarele sudului și urmele strămoșilor italieni. Continuă după o pauză mai lungă: — Iar după
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
consimte, așa că Alexandru se sui pe capră. — Conduc încet, dar vă rog să vă apucați cu mâna cealaltă de mâner, ca să fim siguri că nu mai pățiți ceva! După nici o jumătate de oră ajunseră la peron, în dreptul marchizei. Casa era luminată și pe dinafară, și pe dinăuntru. Apăru Toader, vesel ca-ntotdeauna, deși nu era cazul, și-l ajută pe stăpânul lui să-l dea jos pe bărbatul din trăsură. Toader nu scoase o vorbă, nu se miră și nu făcu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
lăsa citit, parcă râdea și plângea în același timp, nu se înțelegea nimic de pe figura lui. — Matale ai... am câștigat? întrebă Nicu și de emoție nu brodi cuvintele nici cât altă dată. Portarul luă tacticos ziarul. Deodată fața lui se lumină și începu să râdă, iar lui Nicu nu-i veni să creadă că visurile lui se împlinesc așa ușor: dacă râde, cu siguranță că au câștigat. Dar portarul îi arătă, în loc de numerele la loterie, o poză mare. Era Calea Victoriei, tocmai
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
lui vorbi primarul Dale: - Fara, nu te juca! Ce vrei să faci înăuntru? Fara constată cu uimire că trecuse pragul. Se întoarse uluit și se holbă la fețele acelea șterse: - Păi... începu el cam fără noimă, dar apoi se mai lumină. Păi, bineînțeles, vreau să cumpăr o armă. CAPITOLUL II ÎNĂUNTRU PLUTEA o liniște supranaturală. Nu pătrundea nici un sunet dinspre noaptea din care venise. Se strecură ușurel înainte pe covorul care-i absorbea sunetul pașilor. Încetul cu încetul, ochii i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
timp să-și dea seama că hainele de pe el îl apărau de frig ca și cum acesta nici n-ar fi existat, iar apoi... Viscolul dispăru. Și copacii. Se afla pe o plajă cu nisip. Dinaintea lui se întindea o mare albastră, luminată de soare, care făcea vălurele peste clădirile albe, sfărâmate. De jur-împrejur, răspândite până departe pe marea aceea frumoasă, prea puțin adâncă, departe de tot; spre colinele năpădite de ierburi, se aflau rămășițele unui oraș cândva impresionant. Peste tot plutea nimbul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
a acoperit întregul subiect. Și, oricum, oferea tabloul unei soții necăjite și hotărâte, ceea ce era foarte important. Dacă individul ar fi bănuit că Arsenalele se interesează de Cayle Clark, cazul ar fi fost nefericit. Observă că până la urmă grăsanul se lumină: - A, la el te gândești? (Râse scurt fără s-o scape din ochi.) Îmi pare rău, tânăra mea doamnă, eu n-am făcut decât să apelez la un serviciu de avioane de transport care avea toate contactele. Ce fac ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
strada, apoi traversă, trecu pe lângă un aranjament floral și ajunse la ușa magazinului de arme. O clipă îl cuprinse teama că ușa n-o să se deschidă, dar ea se deschise aproape de la sine. Când trecu din antreul nu prea bine luminat în magazinul propriu-zis îl văzu pe bătrânelul cu părul argintiu așezat pe un scaun, într-un colț, citind la lumina blândă a unei veioze. Acesta înălță ochii de pe carte, o lăsă jos și se ridică în picioare: - Ah, domnul Clark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
mai relaxeze fața încordată, în acest moment, vreo cinci-șase cameriste, care stăteau mai mult sau mai puțin la pândă în spatele unui paravan insonorizat, se repeziră spre ea, oferindu-i o băutură energizantă. Adaptară lumina solară și dormitorul cel mare se lumină pentru o nouă dimineață. Masaj, duș, machiaj, pieptănat, coafat - și mereu, în timp ce trecea prin toate aceste operații cotidiene, ea se gândea: "Trebuie să pornesc la acțiune, căci altfel atacul va culmina printr-o umilință personală. Este sigur că după patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
exact ceea ce au făcut și alți... ăă... dezertori. Mi-am scos uniforma și m-am dus la un magazin de arme cu gândul să cumpăr un pistol. Dar ușa n-a vrut să se deschidă. În timp ce vorbea, ochii i se luminară, dar în scurt timp se întristară din nou: - Sunt exact în situația în care vreți să-i aduceți pe toți. N-am încotro. Trebuie să mă supun legilor dumneavoastră. Trebuie să accept declarația secretă de război împotriva unei instituții care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
care i-o făcu. În clădire aveau să intre șapte grupuri de savanți, fiecare cu propriile instrumente. Era o adevărată plăcere să-și dea seama că ofițerul Clark a verificat personal listele de mașini ale fiecărui grup. - Căpitane, zise ea, luminată de un zâmbet, ești o adevărată comoară. Cayle nu răspunse. Laudele ei nu însemnau nimic pentru el. Fata aceasta era literalmente stăpâna lumii și, fără doar și poate, nu se aștepta ca oamenii inteligenți să-i fie întru totul credincioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
care au crezut înainte de exil au fost motivele dominante ce au marcat, de fiecare dată, fuga și căutările din primii zece ani petrecuți pe un pământ nou ale tuturor celor care mi s-au confesat. Așa se face că am luminat dintr-un unghi anume zoroastrismul lui Omar, iar în aceste pagini preliminare nu intenționez decât să ofer minime repere ale cultului lui Zoroastru cititorilor români care nu au avut încă ocazia să ajungă într-un templu al acestui profet. În
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
La sfârșit de an, Godun îi lucrase o ramă pentru fotografia cu Armin Caryan, în ziua în care împlinise opt ani. O privea uneori înainte s-adoarmă și îl revedea alergând în parcul Shatran, printre artezienele cu cordoane de apă luminate de becuri multicolore. Îl revedea lingând o înghețată lângă arcul Bagh-e Melli ori mâzgălind pe peretele pe care, în souk, bunicu-său așeza carpetele. Se gândea dacă Armin o să-l ierte că a fugit. Promitea că va face bani, atât de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
caturi și cupolă turtită - o cutie a blestemelor pentru mulți. Nu-l dărâmă, că le e frică, le spusese Baroun, încruntând din sprâncene ca un uliu deasupra prăzii... Că de-aici au plecat, duși de stea, magii alchimiști ai Clarvăzătorului... Luminau încăperile cu lanterna și copilul simți, prinse în beznă, mii de duhuri ale celor plecați. Nu păreau arhangheli ai binelui, ci închipuiri osândite ale unor tăinuitori. — Mamă, ăsta e un loc al zartosht-ilor? întrebase. — Da, iubitule, îi spusese strângându-i
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]