9,387 matches
-
și a absolvit Brigham Young University și University of Utah. In momentul de față el trăiește in Greensboro, Carolina de Nord, cu soția lui Kristine, fiind tatăl a cinci copii: Geoffrey (și el scriitor), Emily (dramaturg, a transpus pe scenă nuvela A Sepulcher of Songs), Charlie Ben (decedat), Zina Margaret și Erin Louisa (decedată). Pe lângă activitatea sa de scriitor SF, Card este un critic, scriitor politic și orator. Este un susținător al lui George W. Bush și al războiului împotriva terorismului
Orson Scott Card () [Corola-website/Science/303450_a_304779]
-
iar din 1993 este Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Autor a 19 cărți de proză, poezie și teatru, peste 20 de lucrări muzicale puse pe muzica, versurile și înterpretare proprie (vezi rețeaua de socializare youtube.com). Publică romane, povestiri, nuvele, poezii, pamflete politice (vezi rețelele de socializare: agonia.ro; https://borisdruta.wordpress.com/). Nu a fost membrul partidului comunist, nu a avut și nu are apartenență la vreo formație politică. A contribuit activ la distrugerea ideologiei comuniste, manifestându-și activitatea
Boris Druță () [Corola-website/Science/303480_a_304809]
-
este o nuvelă scrisă de Ion Luca Caragiale care construiește o metaforă a victoriei de la 1877. Acțiunea se petrece pe durata unei nopți petrecute la „Grand Hôtel” din Ploiești, oraș pe care naratorul îl numește orașul său natal. Viziunea asupra lumii este subiectiva
Grand Hôtel „Victoria Română” () [Corola-website/Science/300011_a_301340]
-
metaforă a victoriei de la 1877. Acțiunea se petrece pe durata unei nopți petrecute la „Grand Hôtel” din Ploiești, oraș pe care naratorul îl numește orașul său natal. Viziunea asupra lumii este subiectiva, relatarea se face la persoana întîi singular. Tema nuvelei este exasperarea autorului dornic să petreacă o noapte liniștită la hotel; el este o victimă a societății din care provine. Caragiale folosește o serie de procedee naturaliste cum ar fi: încercarea de a prezenta viața cu părțile ei întunecate: sărăcia
Grand Hôtel „Victoria Română” () [Corola-website/Science/300011_a_301340]
-
ar fi: încercarea de a prezenta viața cu părțile ei întunecate: sărăcia, mizeria, câinele chinuit și omorât, tulburarea liniștii publice de către oamenii autorității, țipetele, strigătele. Autorul, câinele, femeia lovită cu mâna peste gură sunt victime. Elementul modernist întâlnit în această nuvelă este alienarea personajului principal, căruia îi eșuează încercarea de a petrece o noapte liniștită. Pe fondul unei indispoziții cauzate de neodihnă, naratorul ajunge pe înserate în orășelul pe care nu-l mai văzuse de când era copil. Călătorise înghesuit, într-un
Grand Hôtel „Victoria Română” () [Corola-website/Science/300011_a_301340]
-
într-o Belle Époque, o perioadă de dezvoltare care a început în anul 1840, odată cu dezvoltarea transportului feroviar. O mulțime fără precedent de imigranți au luat cu asalt Parisul, unde puteau găsi de lucru în noile industrii din suburbii. Intriga nuvelei o constituie momentul sosirii la hotel. Privirile celorlalți îi creează discomfort, de aceea hotărăște să meargă la restaurant. În restaurant nu poate rezista privirilor copilului care îl determină să plece cât mai repede în camera sa. Durerile de cap sunt
Grand Hôtel „Victoria Română” () [Corola-website/Science/300011_a_301340]
-
Grand Hôtel Victoria Română reprezintă în opera lui Caragiale "o reminiscență din provincie", iar expresia "simt enorm și văd monstruos" este concluzia lui Caragiale, după ce descrie "exasperarea nervoasă a nopții petrecute la Grand Hôtel Victoria Română".. Zarifopol observă similitudini între nuvela Grand-Hôtel Victoria Română și : "Petrecerea aceasta inconștient neomenească, în mijlocul târgului, ne duce brusc în plina dezolare a vieții de provincie. Accentul violent al acestui început e însuși fiorul perfectei exactități artistice. Privim aceeași esență de mizerie care ne întâmpină în
Grand Hôtel „Victoria Română” () [Corola-website/Science/300011_a_301340]
-
este o nuvelă satirică scrisă de Ion Luca Caragiale în anul 1874 și publicată în revista Ghimpele. Faptele sunt relatate la persoana întâi, timpul prezent, deși din primele rânduri ale nuvelei cititorul este avertizat că se află într-un timp viitor. Caracteristicile stilistice
Cronica fantastică () [Corola-website/Science/300015_a_301344]
-
este o nuvelă satirică scrisă de Ion Luca Caragiale în anul 1874 și publicată în revista Ghimpele. Faptele sunt relatate la persoana întâi, timpul prezent, deși din primele rânduri ale nuvelei cititorul este avertizat că se află într-un timp viitor. Caracteristicile stilistice ale satirei din "" sunt ironia și exagerarea caricaturală a numelor personajelor și a locurilor. Nuvela începe cu un scurt dialog între autor și cititor, cititorul fiind cel care
Cronica fantastică () [Corola-website/Science/300015_a_301344]
-
Faptele sunt relatate la persoana întâi, timpul prezent, deși din primele rânduri ale nuvelei cititorul este avertizat că se află într-un timp viitor. Caracteristicile stilistice ale satirei din "" sunt ironia și exagerarea caricaturală a numelor personajelor și a locurilor. Nuvela începe cu un scurt dialog între autor și cititor, cititorul fiind cel care întrerupe șirul povestirii prin nedumerirea sa legată de anul 3874, obținut de autor prin adăugarea a două mii de ani anului 1874. Din punct de vedere estetic, prin
Cronica fantastică () [Corola-website/Science/300015_a_301344]
-
cu un scurt dialog între autor și cititor, cititorul fiind cel care întrerupe șirul povestirii prin nedumerirea sa legată de anul 3874, obținut de autor prin adăugarea a două mii de ani anului 1874. Din punct de vedere estetic, prin această nuvelă autorul dezvăluie comportamentul lingvistic al personajelor și evidențiază exprimările greșite și rezistente în timp care au rădăcini puternice în societatea din acele timpuri: Tema nuvelei este raportul cetățeanului (chinezul, Pim Pim) cu biserica, justiția, poliția (cazarma și cancelaria Mandarinului Păcei
Cronica fantastică () [Corola-website/Science/300015_a_301344]
-
prin adăugarea a două mii de ani anului 1874. Din punct de vedere estetic, prin această nuvelă autorul dezvăluie comportamentul lingvistic al personajelor și evidențiază exprimările greșite și rezistente în timp care au rădăcini puternice în societatea din acele timpuri: Tema nuvelei este raportul cetățeanului (chinezul, Pim Pim) cu biserica, justiția, poliția (cazarma și cancelaria Mandarinului Păcei), finanțele publice (Punga-publică). Acțiunea se petrece, după cum vom afla la sfârșitul nuvelei, în București, Țara Românească (cetatea Tâmpitopole), unde locuitori sunt Sinecorzii sau chinezii ("ființe
Cronica fantastică () [Corola-website/Science/300015_a_301344]
-
rezistente în timp care au rădăcini puternice în societatea din acele timpuri: Tema nuvelei este raportul cetățeanului (chinezul, Pim Pim) cu biserica, justiția, poliția (cazarma și cancelaria Mandarinului Păcei), finanțele publice (Punga-publică). Acțiunea se petrece, după cum vom afla la sfârșitul nuvelei, în București, Țara Românească (cetatea Tâmpitopole), unde locuitori sunt Sinecorzii sau chinezii ("ființe bipede, cărora le lipsește partea stângă a toracelui cu toate ale ei" și care "domnesc asupra continentului vechi pe care l-au chinizat"). Există o discrepanță creată
Cronica fantastică () [Corola-website/Science/300015_a_301344]
-
viitor, însă numai în introducere, pentru că paranteza "istorică" explicativă aduce cititorul în prezent ("acum două mii de ani"), pentru a-l plasa mai apoi din nou în viitor, cu puțin înainte de a închide paranteza istorică ("Două mii de ani au trecut"). Titlul nuvelei sugerează o incursiune în viitor prin prisma trecutului. Cititorul este derutat atunci cînd citește nuvela, pentru că timpul este dereglat, iar trecutul și viitorul se regăsesc perfect în prezent. Autorul își imaginează realitatea viitoare și o prezintă cititorilor printr-o cuvântare
Cronica fantastică () [Corola-website/Science/300015_a_301344]
-
de ani"), pentru a-l plasa mai apoi din nou în viitor, cu puțin înainte de a închide paranteza istorică ("Două mii de ani au trecut"). Titlul nuvelei sugerează o incursiune în viitor prin prisma trecutului. Cititorul este derutat atunci cînd citește nuvela, pentru că timpul este dereglat, iar trecutul și viitorul se regăsesc perfect în prezent. Autorul își imaginează realitatea viitoare și o prezintă cititorilor printr-o cuvântare asemănătoare celebrei cuvântări ciceroniene rostite împotriva lui L. Sergius Catilina, după descoperirea conspirației acestuia împotriva
Cronica fantastică () [Corola-website/Science/300015_a_301344]
-
I Am Legend" (1954) a lui Richard Matheson, un horror științifico-fantastic despre o plagă care face ravagii în Los Angeles-ul anilor '70. Decedații din "I Am Legend" se reîntorc la viață, hrănindu-se cu cei vii. Adaptări în film ale nuvelei lui Matheson au apărut în 1964, "The Last Man on Earth", în 1971 "The Omega Man" și în 2007 "I Am Legend"; totuși Matheson nu a fost impresionat de interpretarea lui Romero. Într-un alt interviu, Matheson a spus: „Omagiu
Noaptea morților vii () [Corola-website/Science/312969_a_314298]
-
(5 iunie, 1930 - 4 ianuarie 1996) (arabă: أليفة رفعت) a fost o controversată scriitoare egipteană. Este autoarea unor nuvele care descriu viața femeilor din spațiul rural egiptean. Scrierile sale sunt considerate a fi feministe, totuși feminismul sau nu este influențat mai mult de către lumea occidentală, ea a căutat să ofere femeii musulmane fericirea și libertatea pe care ea consideră
Alifa Rifaat () [Corola-website/Science/313060_a_314389]
-
săi s-au opus și a fost căsătorită împotriva voinței sale. Căsătoria a fost anulată după opt luni iar Alifa s-a căsătorit cu unul dintre verii săi, un ofițer de poliție. Soțul nu i-a permis să-și publice nuvelele și astfel a fost nevoită să aștepte până după moartea acestuia pentru a le publică fără a se folosi de un pseudonim. Majoritatea nuvelelor sale au apărut în revistă "Ath-Thaqafa Al-Usbu'iyya". Ea a rămas văduva la vârsta de 48
Alifa Rifaat () [Corola-website/Science/313060_a_314389]
-
unul dintre verii săi, un ofițer de poliție. Soțul nu i-a permis să-și publice nuvelele și astfel a fost nevoită să aștepte până după moartea acestuia pentru a le publică fără a se folosi de un pseudonim. Majoritatea nuvelelor sale au apărut în revistă "Ath-Thaqafa Al-Usbu'iyya". Ea a rămas văduva la vârsta de 48 de ani și a fost nevoită să-și crească singură cei trei copii. A murit la 4 ianuarie 1996, la Cairo. Nuvelele sale au
Alifa Rifaat () [Corola-website/Science/313060_a_314389]
-
pseudonim. Majoritatea nuvelelor sale au apărut în revistă "Ath-Thaqafa Al-Usbu'iyya". Ea a rămas văduva la vârsta de 48 de ani și a fost nevoită să-și crească singură cei trei copii. A murit la 4 ianuarie 1996, la Cairo. Nuvelele sale au fost traduse printre altele, în engleză, olandeză, germană și suedeză. Cincisprezece dintre cele mai bune nuvele ale sale au fost traduse în limba engleză în volumul "Distant View of a Minaret" apărută la Londra, ed. Heinemann în 1987
Alifa Rifaat () [Corola-website/Science/313060_a_314389]
-
48 de ani și a fost nevoită să-și crească singură cei trei copii. A murit la 4 ianuarie 1996, la Cairo. Nuvelele sale au fost traduse printre altele, în engleză, olandeză, germană și suedeză. Cincisprezece dintre cele mai bune nuvele ale sale au fost traduse în limba engleză în volumul "Distant View of a Minaret" apărută la Londra, ed. Heinemann în 1987. Printre cele mai reușite nuvele se numără "Oricare ar fi bărbatul", "Mân yakūn ar-raĝul" apărută în 1981 și
Alifa Rifaat () [Corola-website/Science/313060_a_314389]
-
printre altele, în engleză, olandeză, germană și suedeză. Cincisprezece dintre cele mai bune nuvele ale sale au fost traduse în limba engleză în volumul "Distant View of a Minaret" apărută la Londra, ed. Heinemann în 1987. Printre cele mai reușite nuvele se numără "Oricare ar fi bărbatul", "Mân yakūn ar-raĝul" apărută în 1981 și "În lungă noapte de iarnă", "Fī layl aŝ-ŝita' aț-țawīl" publicată în 1985.
Alifa Rifaat () [Corola-website/Science/313060_a_314389]
-
domeniul apărării și spațiului, pentru care a lucrat 14 ani, locuind în Syracuse, New York, Ann Arbor, Michigan, Scottsdale, Arizona, Beverly Hills și Los Angeles, California. În timpul liber a continuat să scrie science fiction. A câștigat al doilea Hugo după publicarea nuvelei "Riders of the Purple Wage" (1967), o pastișă dupâ romanul "Ulysses" a lui James Joyce și, de asemenea, o satiră futuristică. Revigorat, Farmer devine din nou un scriitor full-time în 1969. Odată cu mutarea înapoi la Peoria în 1970, intră în
Philip José Farmer () [Corola-website/Science/313077_a_314406]
-
și patru strănepoți. Scrierile lui Farmer implică deseori teme de sexualitate; unele dintre primele lucrări sunt notabile pentru impactul pe care l-au avut introducând această problematică în literatura science fiction. Prima lucrare science fiction publicată (cu o mică excepție), nuvela "The Lovers", i-a adus premiul Hugo pentru "Cel mai promițător tânăr autor" în 1953 și este considerată de către critică a fi povestea care a spart tabuul sexului în science fiction. Asta l-a pus imediat pe Farmer pe harta
Philip José Farmer () [Corola-website/Science/313077_a_314406]
-
și amestecul personajelor fictive ca Childe Harold cu oameni reali ca Forry Ackerman. În seria "World of Tiers", el explorează tema complexului oedipian. Scrierile sale conțin uneori și teme religioase. Iisus apare ca personaj atât în seria "Lumea Fluviului" (în nuvela "Riverworld", dar nu în romane, cu excepția unei mențiuni a morții sale în "Labirintul magic") cât și în "Jesus on Mars". "Night of Light" (1957, extinsă în 1966) îl poartă pe nu prea sfântul părinte John Carmody într-o odisee pe
Philip José Farmer () [Corola-website/Science/313077_a_314406]