8,628 matches
-
fie degradat, de care să nu ne fie rușine. Și în tot acest timp, noi trebuie să scandăm lozinci spre proslăvirea lui Ceaușescu și a familiei sale, călcând prin glodul străzilor desfundate, căzând prin gurile de canal descoperite și nesemnalizate, pășind cu toții, cei 23 de milioane de cetățeni ai României socialiste, prin bezna fizică și spirituală a socialismului multilateral dezvoltat. Ne-am însușit cu toții dictonul lui Lenin, conform căruia comunismul înseamnă socialism plus electrificare. Socialismul este prezent, îl simțim prin toți
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
eliberați de teroarea Securității? Dacă nici să plecăm nu suntem lăsați, nici să trăim nu suntem lăsați, nu este evident ce se urmărește? Mai trebuie s-o spunem noi? Prea multe exemple tragice o spun. Suntem doi oameni care am pășit pragul bătrâneții, suferințele ne-au marcat trupul, dar prin harul lui Dumnezeu sufletul îmi este teafăr și credința intactă, mult sporită. Cred în biruința binelui creștin și în întoarcerea celor păcătoși, îmi iubesc Biserica și neamul și sunt convins că
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
În adevăr (și În poezia-adevăr) reluată, iarăși și iarăși, niciodată aceeași. Finalul suspendat se leagă de Începutul „expediției” din poemul Ca o șenilă, cu care am deschis aceste fugare note: „Înaintez oarbă surdă mută ca o femeie Îndrăgostită/ traversez anotimpuri pășesc prin ape cu sânge/ trec lanuri cu maci trec orașe cu oameni/ da Îmi trec viața”. Un soi de marș perpetuu, fără răgaz sau refugiu și fără iluzii, dacă nu și unul pe loc, Înșelător refren, moderat melancolic, o invocare
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Mateiaș ar fi putut face ceva. El locuia în oraș și dispunea de mijloace materiale mai mult decât oricare dintre noi. Însă nici el nu se lăsa ușor. În teorie era de părere că trebuie făcut ceva, dar până a păși la înfăptuire, mai era. Văzând această stare de lucruri am coborât la sate. Începutul l-am făcut în comuna Mândra, primul sat pe drumul de țară care duce de la Făgăraș spre Brașov. Pe aici se ținea Horia Sima, pe la niște
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Omul pe care pusesem ochii era încă militar. Era un băiat din generația noastră, inteligent și bun. Mai târziu a făcut din Sâmbăta de Sus cea mai puternică garnizoană legionară din Făgăraș. Acesta a fost Ion Leonte Florea. Partide politice Pășind pe teren în mijlocul maselor populare, ne-am lovit în curând de politicianism. Partidul național-țărănesc, deși guverna de aproape doi ani, și dezamăgise pe toată lumea, nu-și pierduse însă aderența țărănimii. încercările liberalilor de a amăgi lumea pe la întruniri restrânse în
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
bătrân negustor scăpătat de la Focșani. În contact cu băieții care formau frăția de cruce din acel oraș, a ajuns legionar și a rămas pe urmă unul dintre cei mai devotați luptători și admiratori ai Căpitanului. Umbla mereu cu capul gol, pășind legănându-se și cu trupul puțin aplecat înainte, parcă voia să taie vântul. Nu purta haine prea bune, iar pantalonii erau întotdeauna ronțăiți de ghetele lui scâlciate și lungi ca niște corăbii. Când mergea, părul îi cădea peste frunte și
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
se încheie prima mare epocă de viață legionară. Căci acum statul român, împins de alții pe cascada prăbușirilor, a fost salvat și va fi cu siguranță regenerat de noul suflu legionar. Vindecându-și rănile primite, acest stat va putea să pășească mai departe spre rosturile lui de proteguitor al neamului românesc. Horia Sima, de la moartea Capitanului, acum m-a învrednicit Dumnezeu să trăiesc cele dintâi clipe de liniște și bucurie! Toate aceste ți le datoresc numai ție, căci am avut norocul
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
care au coborât: mama Căpitanului, soția lui, Cătălina și Lizeta Gheorghiu. Așadar, pentru aceasta ne alungaseră de acolo! Căpitanul era în Jilava și noi nu trebuia să-l vedem. Numaidecât l-au adus. L-am urmărit cu privirea de când a pășit pe poarta fortului și, cu toate că ochii mei erau împăienjeniți de lacrimi, iam reținut toate detaliile. încadrat de doi soldați și urmați de un ofițer, pe care îl depășea cu un cap în înălțime, se apropia Căpitanul, cu pasul său mare
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
într-o poziție amenințătoare. Totul era perfect regizat pentru înspăimântarea de moarte a victimei. Acele figuri păreau niște demoni gata de a porni la atac. O imagine de Apocalips, care din statică așa cum părea la început, se puse în mișcare, pășind câte un pas spre victimă. O groază nemaipomenită îl cuprinse pe Tavi și o marcă, fără să vrea, printr-un urlet de fiară încolțită. Pe măsură ce ochiul se acomoda își dete seama că nu era vorba de demoni ci de gardieni
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
și am observat o caschetă a unui ofițer, care ne supraveghea de sus de pe malul de pământ de deasupra „Cazimcii”. Ne urmărea desigur, nu pe mine sau pe ceilalți, ci pe Nea Pătru. Se mirau probabil că mai putea să pășească și de faptul că se sprijinea pe Nuti, care fusese pus în celulă să-l terorizeze, așa cum făcuse Aligo cu Nea Vică în celula vecină, iar el îl ajuta în loc să-și țină angajamentul pe care desigur și-l luase. Nu
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
balama iar diametral opus aveau niște urechi prin care se introducea un nit spre fixare. Operația de nituire se făcea la plecarea din temnița de origine. Când se ajungea la destinație se tăiau niturile, brățările se desfăceau și omul putea păși liber. Pentru baterea și tăierea niturilor trebuia să stai culcat ca balamaua să se poată rezema pe o bucată de șină de cale ferată, drept nicovală și cu un ciocan să se izbească nitul, care odată tăiat se puteau desface
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
dar cu ochii scânteind de lumină și credință, este poetul eternei tinereți legionare, Radu Gyr, îmbătrânit de boli (hemofilie, prolaps cu sângerări permanente, TBC pulmonar cu caverne, grave tulburări hepatice, renale și câte altele) de greul temniței abia putând să pășească, de ani și ani între viață și moarte. Colonelul Crăciun spre a-l păstra pentru scopurile sale îi acordase dreptul să stea întins pe pat în timpul zilei. Nicolae Petrașcu își dădea seama ce pierdere pentru lupta legionară ar fi fost
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
lumea umbrelor. El era fabricantul acelui flux imponderabil, a acelui combustibil spiritual, muzica eternă a versurilor sale, care alimenta sufletește și ideatic nu numai închisoarea, dar și pe cei de afară. Trebuia salvat cu orice preț. în urma lui cel care pășește cu pas mare și rar, asemenea Căpitanului, este prințul Alexandru Ghica. El bătuse toate recordurile, cu cele 400 zile de izolare executate; fusese arestat de Antonescu, în ianuarie 1941 ca fost director al Siguranței Statului, deși el era cel care
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
la guvernarea țării a partidelor politice cu caracter naționalist și antisemit. De aci înainte, drepturile evreilor au început a fi restrânse în mod progresiv și fără putință de revenire. A. În Ianuarie 1938 guvernul Goga este cel dintâi care a pășit la o realizare legislativă prin Decretul-Lege pentru revizuirea cetățeniei din 22 Ianuarie 1938. Acest Decret-Lege pornește de la suspicionarea regularității încetățenirilor intervenite de la 30 Decemvrie 1918 încoace, și în special, asupra constatărilor de cetățenie ce s’au făcut în teritoriile alipite
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
a întreprinderilor evreești sau străine de interesele noastre; de asemenea a urmărit o informare exactă asupra drepturilor și intereselor economice, aflate în mâinile străinilor de rasă și religie”. „Acest scop a fost realizat în parte până azi”. „Statul trebuie să pășească la organizarea unui sistem de conducere și de control unitar, pentru a pregăti viitoarea reformă de reconstrucție a vieții economice; în același timp el este chemat să înlăture primejdia unui marasm economic în producția națională și în exercițiul comerțului, datorit
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
La intrare părea îngustă, dar se lățea pe măsură ce se adâncea. Nu m-a tentat să mă aventurez. Cu lanterna în mâna dreaptă, am început să urc asemenea unui pește care se avântă în amonte. Lespedea era udă, așa că trebuia să pășesc cu grijă. Dacă spărgeam lanterna sau cădeam în râu, acolo rămâneam. Pentru că toată atenția îmi era concentrată asupra picioarelor, n-am observat de la bun început o luminiță care pâlpâia. Când am ridicat privirile, era deja în fața mea, la o distanță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de fier. Bărbatul a scos din buzunarul pelerinei un obiect ce semăna cu un calculator minuscul, l-a introdus într-o fantă, a apăsat niște butoane și ușa s-a deschis încet, spre interior. — Am ajuns. Te rog, intră. A pășit în urma mea și a încuiat poarta. — A fost greu? întrebă el. — Nu chiar atât de greu, am răspuns eu evaziv. Bărbatul izbucni în râs. Felinarul atârna de o sfoară, gluga și ochelarii erau la locul lor încă. Ce râs straniu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Din cauză că nu fusese folosită multă vreme, am găsit pereții scorojiți și pătați, pervazurile prăfuite. În cameră am un pat vechi, o măsuță și două scaune. La fereastră atârnă o perdea care miroase a mucegai. Dușumeaua arată jalnic și scârțâie când pășesc. Colonelul își face apariția dimineața, luăm micul dejun împreună și ne retragem după perdele pentru niște partide de șah. După-amiezele n-avem ce face, așa că jucăm iar șah. — Cred că îi este foarte greu unui tânăr ca tine să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
semnificația unicului corn. Unicornul chinezesc este considerat animal sacru de bun augur, la fel de stimat ca dragonul, pasărea fenix și broasca țestoasă. Se numără deci printre primele patru animale din cele trei sute șaizeci și cinci existente pe Pământ. Este un animal blând și pășește cu atâta grijă, încât nu distruge nici o vietate. Nu se hrănește cu plante verzi, ci doar cu iarbă uscată. Trăiește aproximativ o mie de ani, iar apariția lui vestește nașterea unui sfânt. De exemplu, se spune că mama lui Confucius
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
simți penisul greu? Nici vorbă. — E la fel și cu cerceii. Ne-am văzut o vreme de drum fără să mai scoatem o vorbă. Ea cunoștea foarte bine drumul. Din când în când mai lumina cu lanterna în jur și pășea înainte fără ezitare. Eu mergeam în urma ei încordat, atent la fiecare pas pe care-l făceam. — Îți scoți cerceii când faci baie sau duș? am întrebat-o brusc. A încetinit puțin pasul. Nu. Mă dezbrac de tot, dar nu-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
diverse canale și cavități. Întunegrii nu ajung la suprafață, dar aerul da. Oamenii îl trag în piept. — Și crezi că o să mai supraviețuiesc dacă trec pe-aici? — Trebuie să fii convins de asta. Ți-am mai spus și înainte. Dacă pășești cu încredere, nu se întâmplă nimic rău, n-are de ce să-ți fie teamă. Gândește-te la ceva frumos, la oamenii pe care i-ai iubit, la evenimente petrecute în copilărie, la lacrimile pe care le-ai vărsat fără rost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Înțeleg. — Atunci, hai să mergem! Nu prea avem timp de pierdut. Am pornit la drum legați unul de altul cu funia de nailon. Făceam eforturi uriașe să nu-i mai aud ecoul pașilor. Țineam lanterna îndreptată spre spatele ei și pășeam cu ochii la canadiana mea kaki. Mi-o cumpărasem în 1971. Eram sigur de asta. Încă nu se terminase războiul din Vietnam. Pe vremea lui Richard Nixon, cu fața aia sinistră a lui. Toată lumea purta atunci păr lung, încălțăminte murdară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ori pe lună. De unde era să știu că tocmai azi o să avem parte de asemenea experiențe? — Numai belele, am zis eu. De fapt la asta m-am gândit tot timpul. Nu mai terminam cu problemele. Înaintam de la groapă la groapă, pășind cu grijă, dar nu se mai terminau. Unde-o fi capătul lor? m-am întrebat. Ca să nu mai vorbesc de tălpile tenișilor, pline de lipitori moarte. Nici nu mai simțeam pământul sub ele. Îmi era tot mai greu să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
poți suprapune peste cealaltă. Puțin câte puțin ca să poți conștientiza totul. Lumea de aici și de-acum există practic, dar, din punct de vedere fenomenologic, este doar una dintre nenumăratele posibilități. Schimbările nu sunt strigătoare la cer... e ca și când ai păși mai întâi cu dreptul sau cu stângul. Așa că nu văd de ce să ți se pară ciudat că se schimbă lumea o dată cu modificarea amintirilor. Sună tare sofisticat! Prea abstract, dacă-mi permiteți. Ignorați complet factorul timp, inversând ordinea lucrurilor. — Nu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
era imposibil să mă mișc. Mi-a ars o palmă peste obraz fără să mă aștept. A fost atât de puternică, încât am crezut că am surzit. — La dreapta! țipă ea. Am auzit-o de data asta. La dreapta! Auzi? Pășește cu dreptul, tontule! Hai, dreptu-n față! Am reușit să-l urnesc cu greu. Aveam senzația că-i auzeam și pe ei împiedicându-mă să mă mișc. — Și-acum, stângul! Am pășit și cu stângul. — Bine. Așa. Pas cu pas! Te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]