9,079 matches
-
modificat radical vegetația. În nordul Europei, grâul nu mai era cultivat în condițiile predominării pădurilor și mlaștinilor. Terenurile cultivate erau tot mai puține în raport cu spațiile naturale. O mare parte din suprafața Europei era dominată de păduri, însă străpunse de drumuri, poieni în care erau instalate sate. Negustorii le traversau pentru a cumpără lemn sau vânat. Ogoarele au fost părăsite la scară largă de către populația romană, iar nou-veniții, "barbarii", au profitat. Un milion de indivizi ce aparțineau populațiilor germanice migratoare s-au
Evul Mediu () [Corola-website/Science/297797_a_299126]
-
brad de la Sinaia (lângă castelul Peleș), care mai cuprinde încă arbori monumentali de până la 50 m înalțime și diametre considerabile. De asemenea, unul dintre cele mai frumoase arborete pure de brad din Bucegi, deși mai tînăr, se găsește deasupra localității Poiana Țapului, pe drumul spre cascada Urlatoarea. Între speciile cu răspândire sporadică în Carpați și caracteristice acestui etaj de vegetație menționăm în primul rând tisa , care se află în exemplare izolate sau în pâlcuri în câteva stațiuni, și anume la :stâncile
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
răspândire sporadică în Carpați și caracteristice acestui etaj de vegetație menționăm în primul rând tisa , care se află în exemplare izolate sau în pâlcuri în câteva stațiuni, și anume la :stâncile Sf. Ana (2 exemplare); valea Peleșului; sub stâncile de sub Poiana Stânci, la 1050 m, și deasupra carierei de piatra Piatra Arsă; pe Jepii Mici; pe valea Comorilor, la circa 1250 m; pe Caraiman, în vâlcelul Spălat de sub colțul Picătura, la 1280 m altitudine (circa 10 exemplare). O altă raritate în
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
aproximativ 16 specii, între care se numără: șopârla de nisip ("Lacerta afilis agilis"), șopârla de zid ("Lacerta muralis muralis"), șopârla vivipară("Lacerta viviparia"), viermele orb ("Anguis fragilis"), șarpele fin ("Coronella austriaca austriaca"), vipera comună europeană ("Vivipera berus berus"), vipera de poiană ("Vipera ursinii macrops"). Fauna Bucegilor este una dintre cele mai cunoscute din țară, în primul rând datorită studiilor efectuate aici în cadrul Staționarului Zoologic Sinaia, întemeiat în anul 1922 și care funcționează pe lângă Facultatea de Biologie a Universității din București. Pentru
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
, cunoscută și sub numele de Peșteră Pietroasa, este situată în Munții Poiana Rusca, lângă localitatea Pietroasa (la 12 km de Făget), Județul Timiș. Denumirea peșterii este dată de dominantă cromatică, studiată și descrisă de speologi că „albastru de Pietroasa“. Dacă doriți să vă deconectați, puteti vizită peșteră de la Pietroasa, unde se ajunge
Peștera Albastră () [Corola-website/Science/307032_a_308361]
-
Baba, Bărbat, Bârsan, Crăciun, Crețul, Florea, Mălina, Mănăilă, Mândra, Micu, Negrea, Negrilă" etc.; locurile (așezări, munți, ape, alte particularități de relief): "Apșa, Bârsănescu, Basarabă, Bătrâna, Brusturi, Bucureasa, Copaci, Cuc, Dobric, Frumoasa, Frumușaua, Gușat, Laz(uri), Leordina, Lunca, Muncel Piatra, Pietriceaua, Poieni, Prislop, Răchitiș, Rotunda, Ruginoasa, Săcel, Săliște, Slatina, Slătioara, Spini, Stâna, Strâmba, Vad" etc. Nume de oameni și locuri tipice pentru tot arealul de răspândire a limbii române. Studiul este făcut la fața locului, implicând prezența nemijlocită a cercetătorului nu numai
Ioan Mihaly de Apșa () [Corola-website/Science/307210_a_308539]
-
avut un frate Dragomir, boier mare în vremea lui Matei Basarab și era nepoată, de frate sau de soră, a marelui ban Dobromir dintre 1568-1581. Tatăl ei era, probabil, un jupân Stan. Ea a avut moștenire satele Cârstienești (Vâlcea) și Poiana. Stăpân ocazional al Cetății Făgărașului, Mihai Viteazul dăruiește Doamnei Stanca în anul 1600 atât castelul, cât și domeniul Făgărașului. El se va retrage aici după înfrângerea de la Mirăslău (18/28 septembrie 1600) și tot aici își va adăposti familia, până în
Doamna Stanca () [Corola-website/Science/307258_a_308587]
-
ienupăr (boabe mari, negre, zbârcite) se utilizează în bucătărie drept condiment, în special în marinade, pentru vânat sau varză, și ca ingredient la fabricarea ginului. Specia crește în întreg lanțul carpatic la 700-1400 m, adesea în tufărișuri și pâlcuri, în poieni, pășuni, rariști, putând crește pe solurile cele mai sărace. Este recoltabil în mari cantități în Transilvania (mai puțin Sălaj și Satu-Mare), Muntenia (Argeș, Buzău, Prahova), Moldova (jud. Bacău, Neamț, Vrancea, Suceava), Oltenia (jud. Gorj, Vâlcea). Se utilizează pseudobacele (Fructus Juniperi
Ienupăr () [Corola-website/Science/307338_a_308667]
-
Delniței, pe cumpăna de ape dintre Stâna și Valea Ciumărna, se află hotarul cu comuna cu același nume. În general el urmează șoseaua europeană ce leagă orașul Cluj de Zalău, pe la Popasul Romanilor. De la Popasul Romanilor, în sus (pe lângă marea poiană numită Berindei), se încheie hotarul pe Măgura Stânii (716 m). Populația este în totalitate românească. Primul recensământ organizat pe aceste locuri a fost efectuat de împăratul habsburgic Iosif al II-lea. Satul Stâna, inclus în acea vreme în administrația comitatului
Stâna, Sălaj () [Corola-website/Science/308612_a_309941]
-
în Transilvania, situată în județul Hunedoara, pe valea râului Cerna Hunedoreană . Relieful predominant sunt dealurile cu păduri de foioase și conifere. La nord, ținutul este mărginit de valea râului Mureș, la sud de Țara Hațegului, iar la vest de Munții Poiana Ruscă. este un platou înalt, așezat între Depresiunea Țării Hațegului, la sud, și Valea Mureșului, la nord, respectiv la apus fiind înălțimile apropape nelocuite ale Munților Poiana Ruscă. Industria tradițională din "Ținutul Pădurenilor" este cea a prelucrării lemnului, la care
Ținutul Pădurenilor () [Corola-website/Science/308669_a_309998]
-
valea râului Mureș, la sud de Țara Hațegului, iar la vest de Munții Poiana Ruscă. este un platou înalt, așezat între Depresiunea Țării Hațegului, la sud, și Valea Mureșului, la nord, respectiv la apus fiind înălțimile apropape nelocuite ale Munților Poiana Ruscă. Industria tradițională din "Ținutul Pădurenilor" este cea a prelucrării lemnului, la care se adaugă, din cele mai vechi timpuri, extragerea metalelor, predominantă fiind extragerea minereului de fier. Zona se remarcă prin valoarea etnografică deosebită exprimată în frumusețea portului popular
Ținutul Pădurenilor () [Corola-website/Science/308669_a_309998]
-
datorită caracterului arhaic al tehnicii de construcție. Pe lista monumentelor istorice biserica de lemn Sf. Nicolae din Vălari apare datată din secolul 17. Tradiția orală susține că biserica a fost adusă cu mai bine de două secole în urmă din Poiana Răchițelii, unde a fost folosită timp de un secol. Ioana Cristache-Panait a surprins de asemenea tradiția mutării bisericii în Vălari din Poienița Tomii, însă, în lipsa unor însemnări de mutare și datorită existenței anterioare a unei biserici asemănătoare în satul vecin
Biserica de lemn din Vălari () [Corola-website/Science/308672_a_310001]
-
și ca urmare execută numeroase icoane și iconostase câștigând astfel mijloace bănești necesare scopurilor sale. Au rămas drept mărturie acestei perioade din viața pictorului lucrări în diferite biserici din comunele transilvănene: Racovița, Sâncel, Ilva Mare, Măgura, Romos, Rodna Nouă și Poiana Sf. Iosif, Mihalț, Vereșmort și Timișoara Fabrică. În anii 1890-1891 vizitează Viena, revine la München după care vizitează Dresda fiind profesor de desen în Banská Štiavnica (Șemniț). În anul 1892 este profesor de desen la liceul de stat din Elisabetopol
Octavian Smigelschi () [Corola-website/Science/308714_a_310043]
-
dăruit un teren pe măgura Iașului, care a devenit, după aceea, locul de îngropare a celor morți de ciumă. Pe acest loc Bosie a zidit o bisericuță de lemn, care s-a numit “Schitul Sihăstria” pentru că era amplasat într-o poiană din Codru, departe de lume. În acest schit s-au oploșit câțiva călugări pusnici, care duceau o viață grea"”. Cei câțiva călugări iubitori de isihie au ridicat ulterior, în plin codru al Pietrăriei, ""pe o dărâmătura de stâncărie, ce forma
Mănăstirea Piatra Sfântă () [Corola-website/Science/307999_a_309328]
-
a ars frumoasa biserică de lemn din Dealu Negru iar în martie, același an, a ars până la temelii valoroasa biserică de lemn din Gialacuta, Hunedoara, de la miriști aprinse în satul vecin. În anul 2011 a ars biserica de lemn din Poiana Largului, Neamț. În 2010 au ars biserica de lemn din Vârteșca, Sălaj, și cea din Prădăiș, Bacău. În 2009 au ars nu mai puțin de șapte biserici de lemn, precum cea din Valea Ierii, județul Cluj, biserica aproape în ruină
Biserici de lemn din România () [Corola-website/Science/307978_a_309307]
-
Șcheia este o comună în județul Iași, Moldova, România, formată din satele Căuești, Cioca-Boca, Poiana Șcheii, Satu Nou și Șcheia (reședința). Șcheia se numără printre puținele localități ale județului Iași care dețin o tradiție notabilă în arta sculpturii în piatră. Comuna se află în sudul județului, la limita cu județul Vaslui, pe interfluviul între râurile
Comuna Șcheia, Iași () [Corola-website/Science/308115_a_309444]
-
cătunul Ciuroaia, populația fiind de 1900 de locuitori. În 1931, comuna era alcătuită din satele Căuești, Găunoasa, Șcheia și Ciuroaia. În 1950, comuna a fost transferată la raionul Negrești din regiunea Iași. Satul Găunoasa a primit în 1964 denumirea de "Poiana Șcheii". În 1968, ea a trecut la județul Iași, primind și satele Cioca-Boca (de la comuna Ipatele), Drăgușeni și Frenciugi (de la comuna Drăgușeni, desființată). Satele Drăgușeni și Frenciugi s-au separat din nou în 2004, de atunci comuna Șcheia având alcătuirea
Comuna Șcheia, Iași () [Corola-website/Science/308115_a_309444]
-
507 m iar lacul are o lungime de 3,75 km, o suprafață de 334 hectare și un volum de 98 milioane metri cubi. Adâncimea maximă a lacului este de 64,7 m, la baza construcției. Prin execuția barajului de la Poiana Uzului s-a creat o acumulare de 90 mil m³ necesară satisfacerii cerințelor de apă din zonele industriale ale bazinului râulului Trotuș și a municipiului Bacău. În afara barajului s-a executat o stație de tratare a apei, 50 km de
Lacul Poiana Uzului () [Corola-website/Science/308142_a_309471]
-
umpluturi din materiale locale să fie neeconomice. Pentru reducerea cantității de beton a fost adoptată soluția tipului de baraj cu contraforți, prevăzuți cu tălpi de fundație joantive, lestate. In plus s-a coborât cota talvegului în aval pentru micșorarea subpresiunilor. Poiana Uzului este al treilea baraj de acest tip din țară, după Barajul Secu (H=40 m) și Lacul de acumulare Strâmtori (H=52 m).Barajul este constituit din 33 de ploturi, dintre care 3 sunt de construcție masivă, 3 deversante
Lacul Poiana Uzului () [Corola-website/Science/308142_a_309471]
-
de rupere a presiunii și centrala hidroelectrică. Prima asigură o presiune constantă în conducta de aducțiune, indiferent de nivelul apei în lac, iar centrala cu o putere instalată de 4,1 MW produce 14 GWh/an energie electrică. Barajul de la Poiana Uzului a introdus, pentru prima dată în activitatea firmei și în țară, câteva soluții tehnice inedite la acea vreme și de eficiență practică. Dintre acestea amintim folosirea prefabricatelor de beton de până la 2,5 t, utilizate la cofrarea și protecția
Lacul Poiana Uzului () [Corola-website/Science/308142_a_309471]
-
este o mănăstire ortodoxă de maici din România, situată într-o poiană de la poalele munților, în satul Văratec din comuna Agapia (județul Neamț), la o distanță de 12 km de orașul Târgu Neamț și la 40 km de municipiul Piatra-Neamț. Este cea mai mare mănăstire de maici din România, aici viețuind peste
Mănăstirea Văratec () [Corola-website/Science/307713_a_309042]
-
Mănăstirii Văratec este legată de numele Bălașei Herescu (1757-1842), fiica preotului Mihail de la Biserica "Sf. Nicolae Domnesc" din Iași. Aceasta viețuia ca rasoforă în Schitul Topolița din apropiere, cu numele de sora Olimpiada. Ea a dobândit mai multe terenuri în poiana Văratec, de la marele vistiernic Deleanu și de la pădurarul Ion Bălănoiu. Sfătuită de starețul Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamț, care urmărea desființarea schiturilor mici de călugărițe aflate la marginea orașelor și satelor și concentrarea lor în câteva mănăstiri mai mari, izolate
Mănăstirea Văratec () [Corola-website/Science/307713_a_309042]
-
Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamț, care urmărea desființarea schiturilor mici de călugărițe aflate la marginea orașelor și satelor și concentrarea lor în câteva mănăstiri mai mari, izolate de lume, maica Olimpiada a întemeiat, între anii 1781-1785, o mică sihăstrie în poiana Văratec. În iunie 1785, Olimpiada, împreună cu duhovnicul Iosif, au început construirea unei biserici de lemn cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". Lângă biserică, s-au clădit și chilii în care s-au stabilit mai multe călugărițe, fondându-se astfel Schitul Văratec
Mănăstirea Văratec () [Corola-website/Science/307713_a_309042]
-
se desparte hotărât de congeneri, de cei care au transformat, prin textuare, „facerea poemului” într-o productivă inginerie lirică. Cuvintele, împreună, „nu pot face altceva / decât un poem”; dorind a afla „pantoful de aur al poeziei”, autorul visează însă texte - „poieni de lumină”. Sufletul planează „peste veșnicia cuvintelor”. Ar fi vorba de o destrupare, spărgând crusta tabieturilor, dezicându-se de „verbul ermetic”, părăsind necredința. Lepădarea învelișului înseamnă o fereastră deschisă spre cer, îmbrăcând „haina de lumină”. Ultimul Leo Bordeianu a intrat
Leo Bordeianu () [Corola-website/Science/307770_a_309099]
-
Vatra” devine și un precursor al curentelor ideologice și culturale de la „Sămănătorul”. George Sfetea propunea un format de copertă executat de către pictorul Nicolae Grigorescu, cu care el mai colaborase. Propune un model după tabloul în ulei „Țărancă cu oile la poiană” în care să apară și un semănător. În final, se acceptă o copertă cu o țărancă torcând, în dreapta semănătorului, și cu aceiași simbolistică pe care pictorul o gândise pentru îmbrăcăminte. Desculță, simbolizând viața de la țară, cu fustă neagră peste genunchi
Sămănătorul () [Corola-website/Science/307761_a_309090]