10,542 matches
-
luat sfîrșit atunci cînd unul dintre ele a început să-l extermine pe celălalt. Afinitatea aceasta rămîne un mister. Dar ea constituie un ingredient esențial în alchimia care i-a permis civilizației occidentale să ajungă la Iluminism. Este suficient să pomenim numele lui Moses Mendelssohn. Acestea sînt cîteva din motivele atitudinii evreilor din timpul Primului Război Mondial. Dar încleștarea nesocotită cu naționaliștii români locali, ca și cea cu Nicolae Iorga trebuie și ea să fie considerată drept inevitabilă și explicabilă. Atitudinea aceasta s-
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
absolvenți ai facultăților de arte liberale și lipsa de profesioniști de a căror formare depindeau atît de mult economia și prosperitatea României Mari! Iorga ignora înmulțirea alarmantă a acestei drojdii pseudointelectuale. Mentorul său, Eminescu, era conștient de problema aceasta și pomenea mereu de "proletariatul condeiului". E ciudat că Iorga nu a lansat niciodată o campanie serioasă de alfabetizare, dat fiind că mai mult de 50% din populație era analfabetă. Pe la sfîrșitul toamnei lui 1922, amarul studenților a dus la o grevă
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
multe scrisori care îi erau adresate purtau trista menționare Fostul Apostol ("celui care era cîndva un Apostol")123. La începutul anului 1923, Iorga a ținut o conferință la Ateneu. La ieșire, fiind însoțit de ministrul învățămîntului, dr. Angelescu, s-a pomenit în fața unei violente demonstrații studențești. (Iorga fusese avertizat că Șumuleanu și Cuza erau autorii acestei manifestări ofensatoare anti-Iorga). Iorga i-a înfruntat pe studenți. Așa cum comenta el ulterior, dacă ar fi dat vreun semn de ezitare, n-ar fi făcut
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
Nici o sărbătoare națională, nici o comemorare sau serviciu religios nu se afla în afara preocupărilor "Noului naționalism". Iorga a menționat că la Blaj, în timpul unor celebrări comemorative ale Sărbătorii Naționale a Transilvaniei, în mai 1925, studenții au mîzgălit zidurile bisericii cu zvastici. Pomenea și despre "neputința guvernului"192. "Tumultuoșii Ani Douăzeci" erau tumultuoși și în alte părți. Liberalii, care voiau să înfăptuiască această industrializare forțată "numai prin propriile noastre mijloace", îi nemulțumiseră atît pe țărani cît și pe capitaliștii străini. Iorga nu a
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
Nici un alt rege nu a abuzat cu atîta lipsă de scrupule de devotamentul sincer al poporului său cum a făcut-o el. Celălalt păcat capital al țării, violența, era răspunsul Legiunii la corupția lui Carol, așa că sărmana țară s-a pomenit prinsă între aceste două nenorociri. Peste cîteva zile, Prințul Carol va deveni Regele Carol II al României și va domni asupra țării pînă în septembrie 1940. Am văzut că mama sa, Regina Maria, credea că prințul Carol era blestemat să
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
să fie de acord cu aprecierile nefavorabile pe care autorul acestei cărți le-a auzit în România zilelor noastre. După aceste masacre, Legiunea era "ca un cartof, cea mai bună parte a ei fiind sub pămînt". Garda de Fier se pomenea lipsită de conducere tocmai atunci cînd trebuia să facă față răspunderilor puterii, să se ridice la înălțimea idealurilor pe care se angajaseră să le împlinească. Iorga nu a făcut nici un comentariu în legătură cu masacrele, deși, după spusele alor lui, era foarte
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
Dar acum, când cele mai importante evenimente ale vieții mele s-au consumat, nu-mi mai rămân decât „aducerile aminte în liniște netulburată“. Căința pentru o viață de egoism? Nu tocmai, totuși ceva în genul ăsta. Desigur, niciodată n-am pomenit de asemenea lucru femeilor și bărbaților cu care aveam de-a face în teatru. S-ar fi prăpădit de râs. Teatrul este, fără îndoială, locul unde poți învăța cel mai bine ce înseamnă vremelnicia gloriei; ah, toate acele minunate, strălucite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
bine că aș fi fost nebună de fericire să primesc o veste de la tine. Nici măcar nu-mi cunoști adresa, a trebuit să-mi trimiți scrisoarea prin bunăvoința agentului meu. Toate astea sunt fapte grăitoare, Charles. Și acum, din senin, mă pomenesc cu scrisoarea asta ciudată și ambiguă. Nu e decât o idee care ți-a trăsnit prin cap; scrisoarea este foarte abstractă. Probabil că, între timp, te-ai și răzgândit. Dacă aș veni să te vizitez, așa cum dorești tu, dacă aș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să râd și apoi râdea și ea. Obișnuiam să râdem unul de altul prin restaurante și, pe urmă, în chip misterios, în timpul repetițiilor. Nu era necesar să mi se spună cât de mult mă iubea, deși Lizzie nu mi-a pomenit niciodată de sentimentele ei, nici măcar la început. Am socotit că a fost o purtare foarte elegantă din parte-i. Cât timp repetam Visul unei nopți de vară, privirea ei strălucitoare zăbovea asupră-mi, dorința ei o atingea pe a mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de dragul meu, că nu era și el o „figură“ mai impunătoare. Poate că mama i-a intuit acest regret (sau poate că față de ea l-a și exprimat), fapt care contribuia la irascibilitatea ei, nu întotdeauna bine strunită, ori de câte ori se pomenea numele lui Abel Arrowby, și, mai ales când, mai târziu, au venit la noi în vizită. Nu ne vizitau foarte des, pentru că mama simțea că nu-i poate „primi“ îndeajuns de stilat, și că, atunci când veneau, îi punea în situații
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
care începuse să mă frământe intens. Dar până la urmă am hotărât să scriu despre ea, ca să constat dacă pot aborda în vreun fel, sau să descopăr că am reușit să abordez subiectul vast care e Hartley. Și, așa cum m-am pomenit pe neașteptate scriind spontan că „Bunicul meu dinspre tată avea o grădină de zarzavat pe care-l vindea la piață în Lincolnshire“, am descoperit acum că, rătăcind prin caverna mea, n-am făcut decât să mă apropii de marea sursă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o viziune, ci o idee. Nervii îmi erau încă teribil de surescitați. Auzeam parcă din nou marea bubuind. Dar cum nu-mi puteam închipui că Rosina aranjase să fiu bântuit și de un monstru marin, am hotărât să nu-i pomenesc nimic. Dar de ce mă persecuți în halul ăsta? Și de ce-ai hotărât să mă lași acum să te descopăr? — Am văzut-o azi în sat pe Lizzie Scherer. — Da, a fost aici și a plecat. Dar ce legătură e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-l văd pe domnul Fitch încă azi. O să le fac o vizită azi, la ora șase seara!“. Numai în clipa când apăsam butonul soneriei de la Nibletts am început să mă întreb dac\, în toți acești ani, Hartley i-o fi pomenit vreun cuvânt despre mine. Nibletts este un bungalov mic, pătrat, construit din cărămidă roșie, care, din fericire, a fost parțial văruit. Pur și simplu se cațără pe deal, având în față un pâlc de copaci turmentați de vânt, alături panta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ce în ce sub un cer verde paj, mi-am așezat paharul gol într-o crăpătură și m-am cățărat pe o stâncă și mai înaltă, de unde puteam cuprinde cu ochiul întreg întinsul apei. În lumina cadaverică, șovăielnică, m-am pomenit deodată scrutând depărtarea și pândind încordat. Ce așteptam? Monstrul marin? A doua zi, înainte de ora nouă, intram în biserică. Venisem pe un drum ocolit, cățărându-mă întâi pe stâncile aflate de cealaltă parte a digului, apoi cotind prin grozamă în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am zărit un mic pasaj care se deschidea din stradă, o fisură îngustă, neînsorită, între zidurile oarbe a două clădiri. Am luat-o pe acolo, continuând să fug, m-am poticnit de niște grămezi de prundiș și am dat colțul, pomenindu-mă într-un spațiu pătrat, îngrădit de zidurile joase, văruite, ale curților din spate și plin de lăzi de gunoi supraâncărcate, cutii vechi de carton, plus o bicicletă abandonată. Și acolo, stând nemișcată în mijlocul acestui decor, se afla Hartley. Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
discutate sunt importante pentru situația mea. De fapt, acum că stau să mă gândesc, aproape tot ce se întâmplă pe lume e important pentru situația mea. Firește, lui Peregrine nu i-am spus nimic despre Hartley. Nici nu i-am pomenit vreodată despre ea, deși poate că mi-a scăpat cândva vreo aluzie despre „o primă iubire“. Am mai făcut câteva cumpărături, și am adus ingredientele necesare pentru cina noastră, în apartamentul lui din Hampstead. Mi-a trebuit mult până să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nu era acolo. Și apoi ceasurile se porniră cu toate să sune, anunțând ora patru. Niște muncitori reparau ceva la parter, ciocănind de zor, fulgerări de lumină țâșneau și se retrăgeau, amestecându-se cu durerea mea de cap. M-am pomenit scormonindu-mi mintea în căutarea a ceva ce mi se păruse foarte important să nu uit, ceva în legătură cu noaptea în care zăcusem pe stânci și văzusem cea de pe urmă tainiță a stelelor, când universul se răsucise cu înăuntrul în afară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
din nou cuprins de același sentiment, combinat cu imaginea vie a fălcilor căscate ale dragonului lui Tizian. — Ce ai, Charles? Te frământă ceva. Și la muzeu arătai abătut. Te-am urmărit. Ce este? Ești bolnav? — Îți amintești să-ți fi pomenit vreodată de o fată cu numele Mary Hartley Smith? În mod cert, nu avusesem intenția să-i vorbesc lui James despre Harley, nici nu concepeam o asemenea confidență. Dar aveam senzația că fusesem înghesuit într-un colț sau că fusesem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
că fusesem victima unei vrăji al cărei unic remediu era rostirea numelui ei. James, reluându-și aerul plictisit, răspunse după o scurtă gândire: — Nu, nu pot spune că îmi amintesc. În realitate, eram sigur că avusesem gijă să nu-i pomenesc niciodată lui James despre Harley. — Și cine e? — A fost prima fată pe care am iubit-o în viața mea, și nu cred că de atunci încoace am mai iubit cu adevărat. Și ea m-a iubit. Eram colegi de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
s-o conving că o iubesc în mod absolut, trebuie să-i scriu o scrisoare lungă pe care să i-o dau în taină, și din clipa în care va înțelege...“. În versiunea mea solemnă, dar cam generală și nedetaliată, pomenisem de Titus, dar, dintr-un motiv oarecare, nu-i spusesem Rosinei nici că era copil adoptat, nici că fugise de acasă. Poate că eu însumi, în reflecțiile mele, aveam rezerve cu privire la subiectul Titus, și la felul în care acesta mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
reflectând asupra acestei nevoi, mi-am dat seama în ce măsură, de-a lungul acelor ani, Hartley mă apărase împotriva lui James. Mi se părea ciudat acum că, practic, nici unul din ei nu știa de existența celuilalt. Lui Hartley abia de-i pomenisem despre James, iar lui James nu-i vorbisem niciodată despre Hartley. Ea n-avea să știe nicicând cu câtă vigoare mă apărase dragostea ei împotriva prăbușirii mândriei mele. Acum voi transcrie scrisoarea pe care am compus-o pentru Hartley, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
flăcările lumânărilor, nu am putut desluși nimic, și mi-a trecut deodată prin minte gândul ciudat că, în timp ce stătusem de vorbă cu Hartley, uitasem cu totul de mare, uitasem că se află acolo, și acum mă simțeam buimac și neajutorat, pomenindu-mă, pe jumătate orbit, printre stâncile amenințătoare. Nu era nici urmă de Hartley, probabil că se cățărase și sărise, cu agilitate de copilă, undeva, peste cercul de stânci care împrejmuiau pajiștea mea. Am strigat tare: „Hartley!“, și chemarea a răsunat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
stâncă, la marginea drumului. Astea-s bunurile tale lumești? — Nu chiar toate. Când am cotit pe dig, Gilbert a ieșit pe ușa din față a casei și a rămas împietrit de mirare. Mi-a dat prin minte că niciodată nu pomenisem de existența lui Titus nici față de Lizzie, nici față de Gilbert. Gilbert știa doar ce-i povestise Lizzie despre „vechea iubire“, și îi frânasem încercările curioase de a afla mai mult. Titus nu făcuse parte din poveste; și chiar în relatările
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
dar purta tot cămașa vărgată, deschisă la gât. — Mi-ați spus că-i vedeți “întâmplător“. Asta mi se pare ciudat. Ani de zile ați fost pentru ei „sperietoarea“, dracul în persoană, îmi aduc aminte de privirea ei deznădăjduită ori de câte ori se pomenea numele dumneavoastră. E posibil să vă fi iertat? În regulă, n-ați făcut nimic rău, dar înțelegeți ce vreau să spun. Vă duceți la ei în vizită și jucați bridge, sau cum se întâmplă? — Nu, desigur că nu. El continuă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să-i simt atingerea degetelor și a genunchiului. Ochii ei căpătaseră nuanța violetă, iar fața avea acea expresie de stranie încordare care, în tinerețe, îi dădea un atrăgător aer de sălbăticie. Acum, îi dădea un aer de nebunie. M-am pomenit zâmbind bucuros, din pricina senzației de siguranță pe care mi-o dădea mașina închisă, și din pricina vitezei. Mă copleșea încrederea unei evadări reușite, îi zâmbeam lui Hartley ca un smintit. Când mașina a oprit la digul rutier, nu i-a venit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]