8,522 matches
-
autentic text. El a început prin a identifica două semne care păreau să identifice variante coerente, și anume folosirea lui „Elohim” sau a lui „Yahweh” drept nume pentru Dumnezeu, și apariția unor povești duplicate sau dublete, cum ar fi două relatări ale creației în primul și în al doilea capitol din Geneza și două relatări despre Sara și un rege străin (Gen. 12 și Gen. 20). El a aliniat versetele pe două coloane, cu versetele cu "Elohim" pe o coloană și
Ipoteza documentară () [Corola-website/Science/322636_a_323965]
-
variante coerente, și anume folosirea lui „Elohim” sau a lui „Yahweh” drept nume pentru Dumnezeu, și apariția unor povești duplicate sau dublete, cum ar fi două relatări ale creației în primul și în al doilea capitol din Geneza și două relatări despre Sara și un rege străin (Gen. 12 și Gen. 20). El a aliniat versetele pe două coloane, cu versetele cu "Elohim" pe o coloană și versetele cu "YHWH" pe cealaltă, iar membrii dubletelor în propriile lor coloane pe lângă cele
Ipoteza documentară () [Corola-website/Science/322636_a_323965]
-
Iuda (Geneza 24:60, Geneza 27:27-29, Geneza 49:8-12; Numerii 24:15-19). Teologia sursei yahwiste se întinde înafara Israelului și include mențiuni că toate popoarele vor fi binecuvântate prin Avraam, sau vor obține binecuvântarea prin Avraam (Geneza 12:3) Relatarea distrugerii Sodomei și Gomorei (Geneza 18-19) deasemenea este atribuită sursei yahwiste. Folosirea numelui de Elohim, care este un nume generic pentru deități, în locul numelui personal, Yahweh, înainte de Exod 3, precum și descrierile lui Yahweh de natură mai impersonală (e.g., comunicarea în
Ipoteza documentară () [Corola-website/Science/322636_a_323965]
-
să-și acordeze chitarele la fel ca pe banjo, și i-a învățat acorduri și cântece simple. Lennon a fondat o formație de skiffle denumită pentru scurt timp Blackjacks, dar i-a schimbat numele înainte de a interpreta în public. Unele relatări afirmă că Lennon a fost cel care a ales noul nume, dar altele îl creditează pe prietenul său, Pete Shotton, cu meritul acesta. The Quarrymen au cântat la petreceri, reuniuni de la școală, în cinematografe și la concursuri de skiffle pentru
The Quarrymen () [Corola-website/Science/322677_a_324006]
-
următor, Vladislav a luat parte la cea de-a doua fază a războiului polono-otoman, o serie de lupte lungi între Polonia și otomani pentru Moldova. În 1621, Vladislav a fost unul dintre comandanții polonezi în Bătălia de la Chocim, unde conform relatărilor, acesta a căzut bolnav, în ciuda faptului că el s-a dovenit a fi o voce a rațiunii, convingându-i pe comandanții polonezi să stea și să lupte. Sfatul său a fost corect și lupta s-a încheiat cu un tratat
Vladislav al IV-lea Vasa () [Corola-website/Science/322775_a_324104]
-
filmelor "Hangmen Also Die" și "Hitler's Madman" (1943); "Atentát" (1964), "Operation Daybreak" (1975) și a viitorului film "Anthropoid" El face, de asemenea, obiectul mai multor cărți, printre care: Povestirea „The Assassination of Reinhard Heydrich” de Jim Shepard furnizează o relatare fictivă a Operațiunii Anthropoid din punctul de vedere al lui Kubiš. Ea este subiectul piesei „Antropoid” de pe albumul "VII: Sturm und Drang" al trupei de groove metal Lamb of God, originare din Richmond, Virginia. Biserica Sf. Chiril și Metodiu, unde
Operațiunea Anthropoid () [Corola-website/Science/322015_a_323344]
-
de nouă zile, armata mongolă s-a întors către urmăritorii ei pe o poziție de-a lungul râului Kalka (poziție necunoscută cu exactitate, considerată a fi râul Kalcik care se varsă în Marea Azov). Izvoarele istorice rusești dau doar o relatare generală a bătăliei propriu-zise și a urmăririi cnejilor prin stepă. Cronicile scriu ce cneji au luat parte și care din ei au murit, dar nu mult mai multe despre mărimea armatelor și numărul victimelor. În ce privește desfășurarea bătăliei, cronicile relatează că
Bătălia de la Râul Kalka () [Corola-website/Science/322043_a_323372]
-
Crispus cât și Fausta au primit „damnatio memoriae”, adică numele lor au fost șterse din inscripțiile și înscrisurile publice. Motivația acestor ucideri este, din punct de vedere istoric, nesigură. Istoricii latini, contemporani lui Constantin, păstrează tăcerea asupra acestor evenimente. Potrivit relatărilor istoricului păgân bizantin Zosimos, trăitor în secolul al VI-lea, reluate de Ioan Zonaras, viețuitor în secolul al XII-lea, Crispus a fost acuzat de mama sa vitregă, Fausta, că ar fi vrut să o seducă, ceea ce ar fi provocat
Crispus () [Corola-website/Science/322121_a_323450]
-
mute exponatele într-un alt muzeu, în [[Giza|Giza.]] Artefactele au rămas acolo până în anul 1902 când au fost mutate, pentru ultima oară, la actualul muzeu din Piață Tahrir În timpul Revoluției egiptene din 2011, muzeul a fost vandalizat, si potrivit relatărilor două mumii au fost distruse Mai multe artefacte au fost, de asemenea, deteriorate. Există două nivele principale ale muzeului, un parter și un etaj. La parter există o vastă colecție de papirusuri și monede utilizate în lumea antică. Numeroase piese
Muzeul Egiptean din Cairo () [Corola-website/Science/322174_a_323503]
-
în urmă. A doua zi dimineața, la 20 martie, Urrea și-a arătat oamenii și artileria nou-sosită. Realizând șansele minime pe care le aveau, texianii în frunte cu Fannin s-au predat. Datele mexicane arată că texianii au capitulat necondiționat; relatările texiane susțin că Urrea le-ar fi promis texianilor că vor fi tratați ca prizonieri de război și că vor fi lăsați să se întoarcă în Statele Unite. Două zile, un grup de oameni ai lui Urrea l-a înconjurat pe
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
nevoit să presteze munci necalificate. În timp, el redevine capabil să vorbească și începe să lucreze la "Cânturile Hyperion", o operă începută sub forma unei parodii la celebra poeziei a lui Keats, dar care se transformă în două opere: o relatare a vieții lui Silenus și o titanomahii în care Hegemonia omului preia rolul titanilor, iar TehNucleul pe cel al olimpienilor. Manuscrisul ultimei opere este publicat cu titlul "Pământul muribund" (o referire directă la seria "Dying Earth" a lui Jack Vance
Hyperion (roman de Dan Simmons) () [Corola-website/Science/322274_a_323603]
-
trupa, în ciuda faptului că renunțase la Facultatea de Teatru în favoarea celei de Litere, păstrează relații de prietenie, jucând regulat operele sale dramatice. După terminarea facultății, tinerii absolvenți au hotărât să nu se despartă și să înființeze o trupă proprie. Din relatările lui Harag György aflăm că acești tineri plecaseră împreună la București, cerând să li se permită înființarea secției maghiare a Teatrului de Stat din Baia Mare. În funcția de director și prim-regizor a fost ales, de către membrii trupei, tânărul lor
Trupa Harag György () [Corola-website/Science/329569_a_330898]
-
absolvenților căci, în cadrul instituției, existase deja trupa secției române. În această clădire s-a născut trupa maghiară, care mai târziu, (după moartea marelui maestru) i-a preluat numele și care funcționează azi ca Trupa Harag György a teatrului sătmărean. Din relatările lui Harag György aflăm că acești tineri plecaseră împreună la București, cerând să li se permită înființarea secției maghiare a Teatrului de Stat din Baia Mare. În funcția de director și prim-regizor a fost ales, de către membrii trupei, tânărul lor
György Harag () [Corola-website/Science/329908_a_331237]
-
diplomatice ale Mării Britanii împotriva Imperiului Rus. A avut până la urmă prilejul să vadă pe unul din aghiotanții acestuia,„naibul” din Caucazul de vest.Rodul acestor ultime experiențe a fost o nouă carte „Campania din Trancaucazia... sub Omar Pasă - o relatare personală”. Împreună cu tatăl său a plecat la Istanbul, unde a fost primit de ambasadorul britanic, lordul Stratford de Redcliffe (căruia îi fusese recomandat de ministrul de externe, lordul Clarendon) și i s-a asociat la o vizită în Crimeea. A
Laurence Oliphant () [Corola-website/Science/328032_a_329361]
-
în Japonia, de care Oliphant a fost cu totul fermecat. Acesta țară i-a lăsat o impresie de paradis, locuitorii ei părând fără prihana. În timpul sejurului în Japonia s-a semnat un tratat anglo-japonez la Edo . În 1859 a publicat „Relatare a misiunii lordului Elgin în Chină și Japonia în anii 1857, 1858 și 1859”. Ediția franceză din 1860 a beneficiat de o prefață scrisă de François Guizot. În 1859, înainte de întoarcerea în Anglia, a aflat de moartea tatălui său, de
Laurence Oliphant () [Corola-website/Science/328032_a_329361]
-
pe insula Tsushima unde a surprins o misiune navală rusă ilegală ce luase controlul asupra unui golf și a convins pe comandantul ei, pe cai diplomatice, să se retragă.. Despre aventurile în Extremul Orient, Oliphant a publicat două volume de relatări în anii 1857 și 1859. Au urmat apoi, în Anglia, o vizită făcută la Broadlands lordului Palmerston, apoi în 1862 vizite în Corfu împreună cu prințul de Wales, cu care împărtășea interesul pentru aventuri cu femei atractive. apoi în Albania, Herțegovina
Laurence Oliphant () [Corola-website/Science/328032_a_329361]
-
a acumulat o mare influență și experiență politică. Bătrânul cancelar i-a încredințat tânărului și inteligentului cleric câteva misiuni importante. În 1495 și 1500 a fost trimis la Roma, iar altădată a fost în Flandra, misiune despre care a lăsat relatare detaliată. De fiecare dată a dat dovadă de înalte abilități diplomatice. Odată cu ascensiunea la tron a regelui Alexandru I Jagiello, care cunoștea prea puțin despre problemele Poloniei și a ales să stea mai mult în Lituania, Jan Łaski a fost
Jan Łaski (1456–1531) () [Corola-website/Science/328092_a_329421]
-
spune că a făcut tot ceea ce i-a stat în putință și, cu smerenie, îl roagă pe cititor, dacă este mulțumit de rezultatul muncii sale, să se roage din când în când și pentru el." Cam in zece ani de la relatarea viziunilor, Brentano a reușit să termine de editat însemnările pentru a fi publicate. În 1833 publica primul volum: "Dureroasele Patimi ale Domnului Nostru Iisus Hristos conform Meditațiilor Anei Ecaterina Emmerich." Apoi Bretano a pregătit pentru publicare " Viața Preafericitei Fecioare Maria
Ana Ecaterina Emmerich () [Corola-website/Science/328153_a_329482]
-
Analizele făcute în biblioteca personală a lui Brentano după moartea acestuia de către experții germani au scos la iveală diferite surse biblice apocrife, hărți și ghiduri de călătorie printre lucrările sale ce ar fi putut să fie folosite pentru a îmbunătăți relatările lui Emmerich. În 1923 în tezele sale teologice, preotul german Winfried Hümpfner care a comparat notele originale luate de Brentano cu cărțile publicate, susține că Brentano a fabricat o parte din materialul pe care l-a atribuit lui Emmerich. În
Ana Ecaterina Emmerich () [Corola-website/Science/328153_a_329482]
-
nu au fost luate în considerare de către Vatican în procesul beatificarii. Helen Ram, autoarea unei biografii mai restrânse după cea a lui Schmoger, răspunde astfel acestor suspiciuni constante: "Obiecții au fost aduse de unele persoane în ultimii ani în privința veridicității relatărilor edițiilor lui Brentano, pe baza faptului că fiind poet, tentația de a adăuga ceva din propria eleganță a limbajului și bogăție a imaginației unui geniu ar fi putut să îl facă să dea simplelor povestiri ale călugăriței umile o strălucire
Ana Ecaterina Emmerich () [Corola-website/Science/328153_a_329482]
-
Piroska, Nagy Iza sau Soós Angéla, dar li s-au alăturat și actori mai în vârstă, cum ar fi spre exemplu Nádai István. După terminarea facultății, tinerii absolvenți au hotărât să nu se despartă și să înființeze o trupă. Din relatările lui Harag György aflăm că acești tineri plecaseră împreună la București, cerând să li se permită înființarea secției maghiare a Teatrului de Stat din Baia Mare. În funcția de director și prim-regizor a fost ales, de către membrii trupei, tânărul lor
Teatrul de Nord (Satu Mare) () [Corola-website/Science/327631_a_328960]
-
la Vijulan”, „Bărbatul meu nu este mort”, „Gogin din Buduhala” ș.a.). Două dintre acestea sunt cântări „clasice”, răspândite în Oltenia rurală: „Ce faci moșule-n grădină?” (sau „Uncheșelul” / „Moșnegelul”) și „Ghiță Cătănuță”. Celelalte balade, numite de folcloriști „jurnale orale”, sunt relatări de evenimente senzaționale recente, lipsite de eroism. („Focul de la Costești”, „Bărbatul meu nu este mort”, „Gogin din Buduhala” sau „La nuntă la Vijulan”). Interesantă este „Cântarea lu Cojin” („Gogin din Buduhala”), bărbatul ucis de pădurar pe când fura lemne. Cântecul are
Folclorul muzical din Gorj () [Corola-website/Science/327640_a_328969]
-
ineficient, iar o forță mică formată din călugării de la mănăstire conduși de starostele lor și susținută de voluntari locali, cea mai mare parte din nobilime, au infrânt pe mercenarii germani numeric superiori, au salvat icoana lor sacră și, conform unor relatări contemporane evenimentelor, au schimbat cursul războiului. La scurt timp după aceea, în catedrala din Lviv, la 1 aprilie 1656, Ioan Cazimir, regele Poloniei, pronunță în mod solemn jurământul lui de a consacra țara protecției fecioarei Maria, pe care a proclamat
Madona Neagră de la Częstochowa () [Corola-website/Science/327750_a_329079]
-
fotomodelul Christie Brinkley și Jane Krakowski, în roluri mai mici. Scenariul a fost scris de John Hughes, inspirat din povestirea "Vacation '58" din revista "Național Lampoon" Magazine, anul petrecerii acțiunii fiind schimbat în cel de 1983. Povestea originală este o relatare fictiva a excursiei ghinioniste a propriei sale familii la Disneyland (schimbat în Walley World pentru film) atunci cand Hughes era un copil. Succesul filmului l-a ajutat în cariera lui scenaristica. A apărut în 1985. "Vacanță prin Europa" (în ) este un
National Lampoon's Vacation (serie de filme) () [Corola-website/Science/327771_a_329100]
-
dintre cele trei persoane sau ipostaze ale Sfintei Treimi, celelalte două fiind Dumnezeu Tatăl și Sfântul Duh. Cele trei ipostaze ar avea aceeași substanță, cea a Dumnezeului unic, conform unor dogme care nu sunt acceptate de toți creștinii. Lipsa de relatări extrabiblice din epoca în care se pretinde că a trăit Isus Hristos, fac istoricitatea personajului nesigură pentru o minoritate de istorici. Majoritatea istoricilor care au studiat acest subiect consideră indubitabilă existența lui Isus ca persoană istorică. Bart Ehrman, istoric al Noului
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]