11,066 matches
-
din Premier de cordée [Cap de coardă]). (50) Apoi, pe strada Pirouette ce se afla drept în fața lor, îi arătă și îi explică fiecare casă. Un singur felinar ardea într-un colț. Casele îngrămădite, umflate, își scoteau înainte streșinile, își aplecau zidurile chiar ca niște "pîntece de femei însărcinate", cum spusese pictorul și se sprijineau unele de altele. [...] Apoi șirul cocoșat al celorlalte case înverzite de scurgerea ploilor se prelungea, cufundîndu-și crăpăturile în beznă, într-un vîrtej de culori și poziții
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
mai abruptă a pantei, coborînd povîrnișurile, urcîndu-le din nou, apoi se arunca în gol de parcă ar fi vrut să plonjeze în zăpadă; dispărea ca mai apoi să apară ceva mai jos, încordat, cu mîinile în sus, cu pieptul înainte; se apleca în față, se ghemuia, sărea și continua coborîrea. Zbura foarte aproape de sol precum o rîndunică ce anunța furtuna. Ținu piept (...). J. Giono, Le chant du monde Într-o DA, doar succesiunea dată este posibilă, previzibilă. În POVESTIRE, din contra, o
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
refuză cultura dominantă dar se asimilează modalitățile de reușită ale clasei dominante, generând conflicte între atitudini sau între sistemele de interacțiune existente în comunitate în raport cu cele prezente în grupurile de copii. O teorie complementară celei etnoecologice, în sensul că se apleacă asupra comunităților de emigranți, a fost explicit formulată de psihologul J.S.Greenberg (1989, apud. Zani, B., Palmonari, A., 2003) și cunoscută ca teoria dislocării socio-culturale. Conform acesteia, emigrantul, indiferent de motive, este afectat de tranziția socio-culturală realizată prin adaptări și
Școala, între comunitatea locală și provocările globalizării by Ţăranu Adela-Mihaela () [Corola-publishinghouse/Science/1050_a_2558]
-
există vreun alt mijloc decât forța pentru a-i face să țină ceea ce au făgăduit și fără de aceasta nu se poate pune pe ei nici un temei". (Federigo Veterani, 1688). Un altul numește și-un eventual antidot: "Așa cum acest neam este aplecat spre toate relele, tot astfel are și o pornire firească sau o îndemânare înnăscută de a-și însuși și ceva bun; acestor oameni nu le vine greu să învețe limbi străine și arte, numai să nu le lipsească o îndrumare
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
învățătoare care la înlocuit pe învățătorul Hristache Popa (arestat) doar 3 zile și apoi dusă la Boghești; vestitul cal bălan al dlui învățător (punea pe unul să-l ia în spate pe altul, i se întindeau hainele și când se apleca, îl lovea cu bastonul, cureaua sau nuiaua), de altfel un excepțional învățător care a făcut oameni din noi; bătăile la Sf. Vasile dintre Plugul Mare și diverse cete, sau cu altele din satele vecine, care începeau uratul, colindatul cu preotul
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
volum de referință pentru toți cei care vor dori să continue această nobilă muncă dar și pentru oamenii iubitori de istorie locală. Este admirabil că un fiu al satului ajuns pe culmile culturii și științei românești găsește timp și se apleacă către trecutul istoric dar și spre actualitatea locurilor din care și-a tras seva realizărilor sale pe multiple planuri: literatura, televiziune, radio, ziar, cultură,famili,viata publica și ... istorie. Ne alăturăm bucuriei din sufletele Dvs. și la acest ceas de
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
nu fusese încă sădit în Germania. Și fiindcă el era pe atunci bolnav, orice dorea să spună la capitul, o făcea comunicând prin fratele Elia. Iar fericitul Francisc, stând așezat la picioarele fratelui Elia, l-a tras de haină. Acesta, aplecându-se asupra lui, a ascultat cu atenție ce-i spunea, apoi îndreptându-se a spus: «Fraților, așa ne spune fratele - arătându-l pe fericitul Francisc care era numit prin excelență „fratele” de către frați - : este o țară, Germania, în care trăiesc
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
unele culturi, bărbații și femeile au reguli diferite despre modul în care pot să salute pe cineva. Bunăoară, cănd coreenii salută (întâmpină) persoane mai vârstnice, profesori sau persoane cu un statut mai ridicat (decât are cel ce adresează salutul), se apleacă rămânând astfel pentru o durată de timp ceva mai mare, evitând totodată contactul cu privirea. Cand se întâlnesc oameni de afaceri sau prietenii între ei plecăciunea este, de regulă, mai scurtă și mai rapidă. Sigur că exemplele pot continua, popoarele
Semiotica limbajului nonverbal în relația părinte adolescent by Livia Durac () [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
și, în plus, "era și cinstit: nu voia s-o aibă fără dragoste". Reîntâlnind-o acum, după ani, o găsește totuși ispititoare ca "o știmă a lacului", iar femeia, încurajată de dorința bărbatului și de lumina blândă a lunii "se aplecă deasupra lui, cu ochii mari, negri, poruncitori, cu buzele roșii, deschise, ademenitoare", astfel încât "nici nu-și dădură seama când gurile lor se împreunară, într-o strângere tăcută și adâncă". Odată refăcută legătura cu trecutul, Marta trece la etapa confesiunilor, sugerând
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
literare, după atenta consultare a Poeticii lui Aristotel și a unei bibliografii impresionante dedicate problemei. Un prim indiciu al teatralității romanului lovinescian îl constituie, în opinia exegetei, stereotipia gesticulației personajelor, al căror comportament se reduce la ticuri. Astfel: Lulù "își apleacă ușor capul pe umărul stâng", își mișcă pleoapele "cu încântări și mirări de copil" și își ridică rochia "ca pentru a trece o apă" când e vorba de căsnicia ei; la Andrei se remarcă "aplecările repetate ale capului, paloarea și
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
posibil numai între Anù și Dumuzi, în religiile unde erau respectate patronatele și autonomiile. În Dobrișean, cartea vieții este întoarsă. Au ieșit la iveală numerele destauratoare. Mihnea începe să respire aer turcit, iar balada din mit-legendă tinde spre istoriere. Domnitorul apleacă prea ușor, în spiritul timpului, urechea spre șoaptele intriganților, iar purtătorii de vîsle își joacă rolul în ton cu vremea. Retorica lor este iscusită, cu aluzii la posibile conflicte de putere, în forme învăluite, dar amenințătoare: „Ce-ar fi cerul
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
din cîteva epitete: fudul, mîndru, deschis, vesel, darnic, vorbăreț. La schița portretistică se adaugă, uneori, și partea onomastică. Nechifor are numai semnificație onomastică; însă Gheorghiță înseamnă numele de taină (mitică și erotică) pentru Vitoria. Autorul îl introduce în conștiința cititorului, aplecînd la eresuri folclorice, încărcîndu-l de sentimentalitate. În oralitate poate fi identificată o întreagă tipologie numenală cu funcție mitico-familială și estetică. Este suficientă simpla citare a numelui într-un text, ca individul căruia i se adresează să fie convențional avansat în
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
într-un leagăn, un pătuț îngrădit, pus pe două tălpi arcuite, făcut de tata. Tarzan a venit și s-a culcat la umbra leagănului. Leon tocmai venea din fundul grădinii, de la closet. A ajuns în dreptul leagănului meu și s-a aplecat să mă drăgălească un pic. Nu știu ce i s-a năzărit câinelui nostru că deodată a ieșit de la umbră, s-a ridicat pe picioarele dinapoi, a mârâit scurt și a așezat pe umerii lui Leon două lăboaie, rânjindu-i în față
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
pregeta să facă moarte de om în vreo încăierare, căci era un cuțitar vestit. S-a oprit crăcănat în cadrul ușii și și-a căutat cu privirea victima. Apoi s-a proțăpit în picioare, lângă umărul stâng al tatei. S-a aplecat, a mușcat o bucată zdravănă de cârnat de la umărul tatei și i-a băut paharul din față. - Iancule, ia dă un rând, că mi-e sete! i-a spus tatei. - Du-te, nea Turcule, acasă, că ești beat, l-a
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
invita la un pahar, dar tata n-a făcut niciodată tovărășie cu asemenea oameni. Odată Turcu intră în crâșma lui Culiță State. Tata era la masa preferată, cu trei prieteni, ca de obicei. Fierarul a scos pălăria de pe cap și aplecându-se, îi spuse tatei: - Am onoarea, nene Iancule! - Am, Turcule, când mai dorești o papară, poftește, țio dau cu plăcere. - Mi-ajunge, mi-ajunge..., mormăia Turcu. Toți mușterii din crâșmă, râdeau în batjocură de Turcu. Acum nu le mai era
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
timp, cu urechile atente la zgomotele nopții care, de fapt, erau ca și inexistente. Doar lângă mine se auzeau țârâind greierii. Tata a sprijinit bastonul de gard, așa de aproape de mine încât puteam să-l ating cu mâna, s-a aplecat spre stâlpul porții pe care intrasem noi, a moșmolit ceva acolo, apoi s-a furișat vizavi și iarăși s-a aplecat. Pe urmă a venit în mijlocul străzii și, cântând în gura mare, s-a întors de unde venisem noi, împleticindu-se
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Tata a sprijinit bastonul de gard, așa de aproape de mine încât puteam să-l ating cu mâna, s-a aplecat spre stâlpul porții pe care intrasem noi, a moșmolit ceva acolo, apoi s-a furișat vizavi și iarăși s-a aplecat. Pe urmă a venit în mijlocul străzii și, cântând în gura mare, s-a întors de unde venisem noi, împleticindu-se. N-a durat mult și l-am văzut pe tata fugind înapoi, iar în spatele lui, se auzeau mai multe tropăituri. Mi-
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
aveam, dar nu primeau nimic, cu toate că le curgea gura apă după ele, sau ni se părea nouă. Doar un caporal, am aflat mai târziu că-l chema Olteanu, furișându-și privirea în lături de parcă se temea de ceva, s-a aplecat puțin spre mine și mi-a șoptit: - Mai păstrează și pentru tren! Frați, surori, mame și tați, prieteni și bunici, verișori și nepoți se aflau dincolo de poartă și mai strigau: „Sandule, vezi, în tren e curent, să-ți pui fularul
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
duc, mi-a răspuns, făcând să dispară găina și sticla într-o tășulcă kaki ce se afla la șoldul lui, marș soldat la loc și te anunț eu! Și pentru că nu știam ce să răspund, adică “să trăiți”, m-am aplecat reverențios, cu un picior adus înapoi și cu o mână pe piept, cu ochii în ochii lui și ne-am retras spre locurile noastre, văzând totuși în căutătura lui multă omenie, ba chiar și un zâmbet vag în colțul gurii
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
făptură mi-a mai spus:Du-te, du-te fără grijă, n-am să trag! - Și am luat-o peste zăpezi, continuă el să povestească. M-am uitat în urma mea. Mariusia întorsese calul și pleca înapoi, spre lagăr, cu capul aplecat între umerii aduși în față. Nu ne spusesem nici un cuvânt în plus, ce era de spus se risipise parcă în gerul Siberiei. Aveam fața plină de lacrimi căci, totuși, a fost o despărțire între două biete făpturi care nu se
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Vor trece ani, prea mulți ani, până voi încerca să vă cunosc cu adevărat, dacă va fi asta vreodată.. Jimy nu a trecut pe acolo. Și dacă a trecut, a lăsat dâră! Lucru rău pentru el, iar pentru mine... Îmi aplec obrazul brăzdat de atâtea lovituri, cicatrici, asupra unei insecte verzi, o lăcustă, mare, uriașă, verde și iarăși mare, cu aceste picioroange care... am prins-o și mă uit la ea: în palma mea ești mică și dacă te-aș strivi
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
plătit, am luat permisele și chitanța și mă îndreptam spre ușă când frumoasa mea m-a oprit. - Hei, așa se pleacă? Un pupic nu dai? - N-am îndrăznit, am zis eu aparent timid. M-am îndreptat spre birou, m-am aplecat și am sărutato pe un obraz. Știu eu că ar fi vrut pe buze, nici mie nu miar fi displăcut, dar, totuși, n-am îndrăznit. - Apropo, uitam, i-am spus, îmi spuneți cumva în ce direcție o luăm spre Gorgova
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
un canal mai lat, în care, pe o parte era o puzderie de nuferi, care mai de care mai mari și mai frumoși. Era un peisaj de vis. Am rămas cu ochii țintiți la ei, fermecat de priveliște. M-am aplecat să rup unul. - Nuferii mor foarte repede dacă-i rupi, m-a avertizat băiatul cel prizărit. Ei nu sunt ca alte flori, nu se simt bine decât în elementul lor, apa. Atunci mi-am retras mâna care era cât pe
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
a încuscrit cu cinstitul neam al Bălăcenilor și umblă să se încuscrească și cu Bălenii, să șteargă ura. Bine face! Acum, că ți-am spus toate astea, parcă-mi este mai ușor. Mihai nu mai avea nimic de zis, se aplecă, sărută mâna bătrânei și o privi cu drag. I se păru tare frumoasă, așa cum sta în picioare ruptă de șale, cu trupul de la jumătatea de sus aplecat înainte și cu capul drept. A doua zi, venind Mihai cu caleașca s-
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
parcă-mi este mai ușor. Mihai nu mai avea nimic de zis, se aplecă, sărută mâna bătrânei și o privi cu drag. I se păru tare frumoasă, așa cum sta în picioare ruptă de șale, cu trupul de la jumătatea de sus aplecat înainte și cu capul drept. A doua zi, venind Mihai cu caleașca s-o ia la Mitropolie - nevastă-sa cu fetele se duseseră la Biserica Doamnei -, Ilinca îl aștepta gătită ca o adevărată prințesă ce era. Când au ajuns sus
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]