8,259 matches
-
ar fi fost absorbiți de o Germanie urbană și majoritar protestantă. Dar nici nu simpatizau politica mișcării muncitorești vieneze; În 1934, lovitura de stat pusă la cale de dreapta a distrus bastionul social-democrat din „Viena roșie” și, odată cu el, democrația austriacă. Din 1934 până la invazia nazistă, Austria a devenit un regim clerical autoritar, În care partidul catolic deținea monopolul puterii. Prima și nefericita experiență democratică În Austria era o amintire apăsătoare pentru republica postbelică. Creștin-socialii, reîncarnați În Partidul Popular Austriac, Își
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
democrația austriacă. Din 1934 până la invazia nazistă, Austria a devenit un regim clerical autoritar, În care partidul catolic deținea monopolul puterii. Prima și nefericita experiență democratică În Austria era o amintire apăsătoare pentru republica postbelică. Creștin-socialii, reîncarnați În Partidul Popular Austriac, Își făceau un titlu de glorie din opoziția lor față de anexarea germană În 1938, dar treceau sub tăcere contribuția majoră avută, cu patru ani mai devreme, la distrugerea democrației. Socialiștii - noul nume al social-democraților - puteau revendica un dublu statut de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
puteau revendica un dublu statut de victime: ale războiului civil din 1934 și ale naziștilor. Însă acest lucru camufla entuziasmul lor de altădată pentru Anschluss. Dr. Karl Renner, lider socialist și primul președinte al republicii independente create prin Tratatul Statului Austriac din 1955, susținuse cu entuziasm unirea Austriei cu Germania până În 1938. Prin urmare, ambele părți aveau interes să uite trecutul - am văzut ce s-a Întâmplat cu primele tentative de denazificare În Austria postbelică. Socialiștii reprezentau partidul majoritar În Viena
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din nou cu riscul ca parlamentarismul să degenereze Într-un război civil al culturilor politice. Chiar cu ajutorul unui terț - liberalii, care depindeau În mod stânjenitor de votul ex-naziștilor și a căror popularitate scădea oricum cu fiecare scrutin -, nici unul dintre partidele austriece nu putea spera că va forma un guvern stabil; orice proiect legislativ controversat risca să stârnească amintiri amare. Prognoza pentru democrația austriacă nu era deloc optimistă. și totuși, Austria a reușit nu numai să evite repetarea istoriei, ci să devină
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În mod stânjenitor de votul ex-naziștilor și a căror popularitate scădea oricum cu fiecare scrutin -, nici unul dintre partidele austriece nu putea spera că va forma un guvern stabil; orice proiect legislativ controversat risca să stârnească amintiri amare. Prognoza pentru democrația austriacă nu era deloc optimistă. și totuși, Austria a reușit nu numai să evite repetarea istoriei, ci să devină În scurt timp democrația alpină model: neutră, prosperă și stabilă. Era În parte meritul Armatei Roșii, care a ocupat până În 1955 sudul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au fost Împărțite conform unui algoritm similar: Proporz. La fiecare nivel posturile erau atribuite, de comun acord, unui candidat propus de unul dintre cele două partide. În timp, acest sistem de „slujbe pentru ai noștri” a prins rădăcini În societatea austriacă, formând un lanț de patroni și clienți interdependenți, care rezolvau fiecare conflict fie prin negociere, fie prin schimbul de poziții și favoruri. Conflictele de muncă erau soluționate mai degrabă prin arbitraj decât prin confruntare, Într-un stat bicefal care Încerca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
incluzând părțile adverse În același sistem de beneficii și recompense. Prosperitatea fără precedent din acești ani a permis Marii Coaliții să netezească dezacordurile și conflictele de interese, cumpărând practic consensul pe care se baza echilibrul țării. Anumite grupuri din societatea austriacă au fost inevitabil excluse - micii comercianți, meșteșugarii, fermierii izolați, oricine se plasa, prin profesie sau opinie politică, În afara rețelei de poziții și beneficii alocate. Iar În zonele În care una dintre tabere avea un avantaj covârșitor, regula proporțională ceda locul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de dată recentă a Austriei a fost adoptată cu entuziasm ca emblemă națională, Înlocuind amintirea neplăcută a identităților problematice din trecut - „habsburgică”, „germană”, „socialistă”, „creștină” -, și implicațiile postideologice (chiar postpolitice) ale guvernării-În-coaliție și administrației-prin-Proporz au ajuns să definească viața publică austriacă. La prima vedere, soluția austriacă și cea italiană la instabilitatea politică erau diferite; la urma urmei, o prăpastie politică Îi separa În Italia pe comuniști de catolici - a căror juxtapunere nu e tocmai „postideologică”14. Dar cele două cazuri erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fost adoptată cu entuziasm ca emblemă națională, Înlocuind amintirea neplăcută a identităților problematice din trecut - „habsburgică”, „germană”, „socialistă”, „creștină” -, și implicațiile postideologice (chiar postpolitice) ale guvernării-În-coaliție și administrației-prin-Proporz au ajuns să definească viața publică austriacă. La prima vedere, soluția austriacă și cea italiană la instabilitatea politică erau diferite; la urma urmei, o prăpastie politică Îi separa În Italia pe comuniști de catolici - a căror juxtapunere nu e tocmai „postideologică”14. Dar cele două cazuri erau În realitate similare. Togliatti și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
partid creștin-democrat cu intenții reformiste, o stângă parlamentară, consensul general că diviziunile ideologice sau culturale moștenite nu trebuiau Împinse până la polarizare sau destabilizare politică, precum și o populație depolitizată - acestea erau trăsăturile distinctive ale stabilității postbelice În Europa de Vest. Modelul italian sau austriac poate fi reperat, În configurații diverse, mai peste tot. Chiar și În Scandinavia mobilizarea politică s-a diminuat constant după apogeul atins la jumătatea anilor ’30: vânzările anuale de insigne pentru Ziua Muncii au scăzut constant În Suedia din 1939
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
NATO și constituirea Pactului de la Varșovia. În același timp, Moscova a Început să reînnoade legăturile cu lumea „nealiniată” - Începând cu Iugoslavia, pe care Hrușciov și mareșalul Bulganin au vizitat-o În mai 1955 (la doar o lună după semnarea Tratatului austriac) cu scopul de a reanima relațiile sovieto-iugoslave după șapte ani de Îngheț. În al treilea rând, Moscova a Început să-i Încurajeze pe reformatorii partidelor din statele-satelit, permițând critica moderată a „greșelilor” vechii gărzi staliniste și reabilitarea unora dintre victimele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Înapoiate. În 1950, trei din patru adulți activi din Iugoslavia și România erau țărani. Una din două persoane active era angajată În agricultură În Spania, Portugalia, Grecia, Ungaria și Polonia; În Italia, două persoane din cinci. Unul din trei angajați austrieci lucra În ferme; În Franța, aproape trei din zece persoane angajate erau fermieri de un tip sau altul. Chiar și În Germania de Vest, 23% din populația ocupată muncea În agricultură. Doar În Marea Britanie, unde cifra era de doar 5
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trei milioane În 1962 și șapte milioane doi ani mai târziu - În Spania lui Franco, chiar și francul francez era puternic, mai ales după reevaluarea gaullistă)18. Turiștii germani au urmat ruta comerțului medieval către sud, revărsându-se prin Tirolul austriac și mai departe prin pasul Brenner către Italia, În număr din ce În ce mai mare. Mulți continuau drumul până În Iugoslavia, care, ca și Spania, s-a deschis turismului străin În acei ani: deja În număr de 1,7 milioane În 1963, turiștii străini
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lor mai vârstnici observau și regretau tendința tinerilor europeni de pretutindeni de a condimenta conversațiile cu americanisme reale sau imaginare. Un studiu a estimat că, pe parcursul anilor ’60, aceste „americanisme” s-au multiplicat de paisprezece ori În presa germană și austriacă; În 1964, criticul francez René Etiemble a publicat Parlez-vous franglais?, o plăcută (și, s-ar putea spune, profetică) analiză a daunelor aduse limbii franceze de poluarea anglofonă. Antiamericanismul - neîncrederea și antipatia de principiu față de civilizația americană și toate manifestările ei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
42%; Partidul Muncitoresc Norvegian a câștigat constant Între 43% și 48%; cât despre social-democrații suedezi, ei au obținut la toate alegerile postbelice minimum 45%. La alegerile din 1968 au depășit chiar 50%. Nu cifrele În sine sunt remarcabile: Partidul Socialist Austriac a avut ocazional un succes comparabil, iar la alegerile generale din Marea Britanie din 1951, laburiștii lui Clement Attlee au primit 48,8% din voturi (deși conservatorii, cu mai puține sufragii, au obținut mai multe locuri În parlament). Remarcabilă este constanța
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de șomaj și de vârstă generoase, acces universal la educație și Îngrijire medicală, rețele de transport exemplare subvenționate de stat -, ea se deosebea de Suedia prin alocarea sistematică de posturi, fonduri și favoruri În funcție de afiliația politică. Felul În care statul austriac și resursele lui erau apropriate pentru a stabiliza piața preferințelor politice avea mai puțin de a face cu idealurile sociale decât cu amintirea traumelor din trecut. În umbra experienței lor interbelice, socialiștii din Austria se străduiau mai degrabă să stabilizeze
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
puțin de a face cu idealurile sociale decât cu amintirea traumelor din trecut. În umbra experienței lor interbelice, socialiștii din Austria se străduiau mai degrabă să stabilizeze o democrație fragilă decât să revoluționeze politica socială 5. Ca și restul societății austriece, social-democrații locali și-au uitat prompt trecutul. În alte țări, social-democrații au abandonat mai greu nostalgia transformărilor radicale. În RFG, Partidul Social-Democrat și-a reformulat obiectivele abia la Congresul din 1959 de la Bad Godesberg. Noul program adoptat susținea fără ocolișuri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
detașeze de marile partide, riscând diviziuni Între simpatizanți, fără ca acest lucru să pericliteze nici majoritatea guvernamentală, nici șansele proprii. Partidele cu cauză unică apăreau adesea, după cum am văzut, În urma unei crize, a unui scandal sau a unei propuneri controversate: ecologiștii austrieci s-au afirmat În urma unei confruntări neplăcute cu autoritățile În 1984 pe tema proiectului hidrocentralei de la Hainburg, În estul Austriei. Cauza mediului Înconjurător a fost Întărită de conflictul aferent Între activiștii ecologiști și coaliția condusă de socialiști: deși guvernul a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
guvernului din Bolzano (capitala provinciei) avea ca scop exclusiv educarea localnicilor În privința modurilor În care puteau beneficia de „Europa” și de resursele europene. Din 1995, provincia are și o reprezentanță la Bruxelles (Împreună cu provincia italiană vecină Trentino și cu Tirolul austriac). Site-ul oficial al Provinciei Bolzano (cu versiuni În italiană, germană, engleză, franceză și ladino, o varietate a dialectului romanș vorbit În Elveția) afișează, cum e și normal, o eurofilie ardentă. Tirolul de Sud și alte situații păreau să demonstreze
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de stat (asigurări, locuințe, pensii, sănătate și educație) puteau fi asigurate mai eficient În sectorul privat și achitate de cetățeni din venitul pe care Îl Înghițeau În prezent resursele publice. În viziunea celui mai faimos adept al pieței libere, economistul austriac Friedrich Hayek, chiar și statele cel mai bine administrate sunt incapabile să proceseze eficient datele și să le transforme În politici viabile: ele distorsionează informația economică chiar În timp ce o extrag. Acestea nu erau idei noi. Erau teoriile unei generații anterioare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Vânzarea regiei britanice a petrolului Începuse din 1977, așa cum am văzut; guvernul vest-german s-a debarasat de combinatul chimic Preussag prin ofertă publică Încă din 1959 și și-a vândut acțiunile la Volkswagen doi ani mai târziu; până și statul austriac Își vânduse, În cursul anilor ’50, 40% din acțiunile la două bănci naționalizate, iar În 1972 a renunțat la partea importantă din Siemens pe care o deținea. Dar acestea erau privatizări sporadice și - cum ar veni - pragmatice. În anii ’80
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ei străinilor, au istorii diferite. Boemia și Moravia - provinciile istorice care formează Cehia - se mândresc nu numai cu un trecut medieval și renascentist În sânul Sfântului Imperiu Roman, ci și cu un rol important În industrializarea Europei Centrale. În jumătatea austriacă a Imperiului Habsburgic, cehii s-au bucurat de o autonomie crescândă și de o prosperitate aparte. Praga, una dintre gloriile continentului, a fost până În 1914 un centru major al modernismului În literatură și În artele vizuale. Slovacii, În schimb, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
franceza, gemana sau slovena. Nemulțumirile locuitorilor din aceste zone fuseseră atenuate printr-o serie de acorduri care delimitau regiuni autonome: Val d’Aosta În regiunea alpină din nord-vest unde se Învecinează Italia, Franța și Elveția; Trentino Alto-Adige În vecinătatea Tirolului austriac; Friuli-Venezia Giulia În zona etnic incertă situată de-a lungul frontierei cu Iugoslavia (ulterior Slovenia). Aceste regiuni beneficiau (cum am văzut În cazul micuței Alto-Adige) și de subvenții regionale și alte facilități din partea Uniunii Europene cu sediul la Bruxelles. În anii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu viză temporară” și alți străini din Austria aveau prea multe avantaje și privilegii. Influența lui Haider a ajuns la apogeu la sfârșitul secolului XX, În urma alegerilor din octombrie 1999, când partidul său a primit sufragiile a 27% din electoratul austriac, Împingând Partidul Popular pe locul al treilea și ajungând la 290.000 de voturi distanță de socialiști, aflați pe primul loc. În februarie 2000, Partidul Popular a format un guvern de coaliție cu Partidul Libertății (deși nu cu Haider Însuși
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
2000, Partidul Popular a format un guvern de coaliție cu Partidul Libertății (deși nu cu Haider Însuși), spre oripilarea ușor exagerată a partenerilor europeni ai Austriei. Acesta era Însă rezultatul unui calcul politic pragmatic făcut de Wolfgang Schüssel, noul cancelar austriac. Partidul Libertății era o mișcare de protest, un partid „Împotriva lor” care li se adresa „celor mici, asupriți” (pentru a-l cita pe Pierre Poujade, prototipul populismului). Odată ajuns la putere, expus la uzura provocată de actul de guvernare și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]