8,691 matches
-
Imperiul Mongol a apărut în decursul secolului al XIII-lea ca urmare a unei serii de cuceriri și invazii în Asia Centrală și Asia Occidentală, ajungând în Europa în 1240. Viteza și mărimea expansiunii teritoriale este similară cu cea a hunilor / cuceririlor turcice și a invaziilor barbare a confederației de popoare nomade turcice din Asia interioară (Göktürks). Câștigurile teritoriale ale mongolilor au fost continuate în secolul al XIV-lea în China (de dinastia Yuan), în secolul al XV-lea în Persia (de
Invaziile mongole () [Corola-website/Science/330127_a_331456]
-
continuate în secolul al XIV-lea în China (de dinastia Yuan), în secolul al XV-lea în Persia (de dinastia Timuridă) și în Rusia (raidurile tătaro-mongole împotriva statelor ruse), iar în secolul al XIX-lea în India (de Imperiul Mogul). Cucerirea mongolă a dinastiei Xia de Vest a reprezentat prima invazie mongolă în China. Pentru a jefui și cuceri un stat pe care să-l transforme într-un vasal puternic, Genghis Han a poruncit câteva atacuri inițiale împotriva dinastiei Xia de
Invaziile mongole () [Corola-website/Science/330127_a_331456]
-
largă în 1209. Războiul dintre mongoli și dinastia Jin (蒙 金 战争) a durat peste 23 de ani și, în cele din urmă, dinastia Jin a căzut în anul 1234, an în care Imperiul Mongol controla tot nordul Chinei. Urmează cucerirea dinastiei Song de Sud în perioada 1235-1279 sub conducerea lui Kublai (1260-1294), acesta fiind ultimul pas al mongolilor în stăpânirea Chinei în întregime. De asemenea, este considerată ultima mare realizare militară a Imperiului Mongol. În perioada 1231 - 1259 au avut
Invaziile mongole () [Corola-website/Science/330127_a_331456]
-
1225, Imperiul Mongol a cerut tribut Coreei, dar coreenii au refuzat și ambasadorul mongol Chu Ku Yu a fost ucis. În 1231 hanul Ogedei a lansat o nouă invazie a Coreei, ca parte a unor operațiuni mongole mai ample de cucerire a teritoriilor nordice din China. Mongolii au ajuns la Chungju în partea centrală a Peninsulei Coreene, dar după mai multe lupte ofensiva acestora a fost oprită. În 1235, mongolii au lansat o noua campanie în Coreea, devastând provinciile Gyeongsang și
Invaziile mongole () [Corola-website/Science/330127_a_331456]
-
o noua campanie contra Dinastiei Goryeo. Între 1253 și 1258 au avut loc o serie de atacuri împotriva Coreei. După o serie de bătălii, mongolii au înconjurat Ganghwa și în decembrie 1258 Coreea în cele din urmă s-a predat. Cucerirea mongolă din Birmania a avut loc în a doua jumătate a secolului al XIII-lea și a inclus mai multe incursiuni ale trupelor ale Imperiului Mongol în Regatul Bagan. Kublai, nepotul lui Genghis, a încercat în două rânduri, în 1274
Invaziile mongole () [Corola-website/Science/330127_a_331456]
-
de a-l înfrânge pe sultanul Khorezm Ala ad-Din Muhammad al II-lea. După moartea acestuia din urmă, expediția a fost îndreptată împotriva statelor din Caucaz și Europa de Est. Asia Centrală a fost cucerită în 2 etape în 1218 și în 1219. Cucerirea mongolă a Anatoliei (sau subjugarea mongolă a Turciei în unele surse) a fost un proces rapid și eficient care a avut loc între 1241-1243. Puterea reală asupra Anatolia a fost exercitată de către mongoli după ce selgiucii s-au predat în 1243
Invaziile mongole () [Corola-website/Science/330127_a_331456]
-
mongolii au trimis puternice forțe în centrul și estul Anatoliei, unde au rămas până în 1335. Garnizoana Ilhanatului staționa lângă Ankara. Campania mongolă din Orientul Mijlociu a fost o expediție sub comanda lui Hulagu (1256 - 1260), reprezentând una dintre cele mai mari cuceriri ale armatei mongole îndreptate împotriva musulmanilor din Orientul Mijlociu, unii istorici (Rene Grousset, , Lev Gumiliov) numind-o cruciada galbenă. Bagdadul este cucerit de mongoli în 1258, în timpul califului Al-Mustasima. După cucerirea Bagdadului a început campania siriană a mongolilor. La începutul lunii
Invaziile mongole () [Corola-website/Science/330127_a_331456]
-
lui Hulagu (1256 - 1260), reprezentând una dintre cele mai mari cuceriri ale armatei mongole îndreptate împotriva musulmanilor din Orientul Mijlociu, unii istorici (Rene Grousset, , Lev Gumiliov) numind-o cruciada galbenă. Bagdadul este cucerit de mongoli în 1258, în timpul califului Al-Mustasima. După cucerirea Bagdadului a început campania siriană a mongolilor. La începutul lunii septembrie 1260 a avut loc Bătălia de la Ain Jalut între armata sultanatului mameluc egiptean (condusă de Saif ad-Din Qutuz și armata imperiului mongol condusă de noyanul Kitbuqa. Campania din Vest
Invaziile mongole () [Corola-website/Science/330127_a_331456]
-
este arhitectură dezvoltată în cadrul Imperiului Otoman, care a apărut în Bursă și Edirne, între secolele XIV și XV. Arhitectură Imperiului Otoman, dezvoltată din arhitectura selgiucizilor , a fost influențată de arhitectură islamică , iraniană , precum și tradițiile bizantine după cucerirea Constantinopolului de către turci. După aproape 400 de ani de arhitectură bizantina, artefactele precum biserică Hagia Sophia au servit că modele pentru multi dintre arhitecții care au lăsat în urmă unele dintre cele mai spectaculoase moschei otomane. În general, arhitectura otomană
Arhitectura otomană () [Corola-website/Science/330117_a_331446]
-
au participat peste 6.000 de infanteriști, în cea mai mare parte canadieni, sprijiniți de un regiment canadian de blindate, un corp al infanteriștilor marini britanici și câteva grupuri de debarcare ale Royal Air Force. Obiectivele atacului vizau demonstrarea capacității de cucerire și păstrare a controlului asupra unui port inamic pentru o scurtă perioadă de timp, dar și culegerea de informații despre inamic - prin interogarea prizonierilor, cucerirea unui centru de spionaj maritim din oraș și a unei instalații radar de pe un deal
Raidul de la Dieppe () [Corola-website/Science/330147_a_331476]
-
britanici și câteva grupuri de debarcare ale Royal Air Force. Obiectivele atacului vizau demonstrarea capacității de cucerire și păstrare a controlului asupra unui port inamic pentru o scurtă perioadă de timp, dar și culegerea de informații despre inamic - prin interogarea prizonierilor, cucerirea unui centru de spionaj maritim din oraș și a unei instalații radar de pe un deal din apropiere și capturarea de materiale militare. Deși obiectivul principal nu a fost îndeplinit, iar cele secundare au fost îndeplinite parțial, au fost adunate o
Raidul de la Dieppe () [Corola-website/Science/330147_a_331476]
-
condițiile în care aliații aveau în plan și declanșarea Operațiunii Torch peste aproximativ trei luni. Există relatări conform cărora generalul Roberts, comandantul raidului, s-a opus bombardamentelor care ar fi făcut imposibilă deplasarea pe străzile orașului, încetinind viteza atacului după cucerirea și părăsirea plajelor. Debarcările de la Dieppe au fost planificate să se desfășoare pe șase plaje, dintre care patru în fața orașului și câte una pe flancul vestic, respectiv estic. De la est la vest, plajele au primit numele de cod Yellow (Galben
Raidul de la Dieppe () [Corola-website/Science/330147_a_331476]
-
de debarcare s-au abătut de la curs și o bună parte a unui batalion a ajuns la mare depărtare de locația planificată, la vest de râul Scie, (în loc de estul cursului de apă). Din această cauză, militarii, care aveau ca obiectiv cucerirea dealurilor de la est de localitate, a trebuit să intre în Pourville după traversarea râului pe singurul pod existent. Mai înainte ca atacatorii să ajungă la pod, germanii au avut timp să plaseze mitraliere și tunuri antitanc cu ajutorul cărora au organizat
Raidul de la Dieppe () [Corola-website/Science/330147_a_331476]
-
sprijin corespunzător forțelor terestre și acest fapt a dus la crearea unei Forțe Tactice Aeriene specializată în sprijinirea principalelor ofensive terestre. O altă urmare a acestui raid eșuat a fost renunțarea la părerea planificatorilor militari aliați conform căreia era necesară cucerirea unui port important pentru crearea celui de-al doilea front european. Concluzia la care s-a ajuns a fost aceea că bombardamentele necesare distrugerii apărării germane ar fi scos practic din funcție toate instalațiile portuare și ar fi făcut portul
Raidul de la Dieppe () [Corola-website/Science/330147_a_331476]
-
Site-ul oficial al Mănăstirii Partoș: www.partos.ro este o mănăstire ortodoxă din România, situată în satul Partoș, comuna Banloc, județul Timiș. Cea mai veche mențiune a acestei mănăstiri datează din 1571, după cucerirea Banatului de către turci, ieromonahul Laurențiu, aflat în drum spre Transilvania, poposește aici timp mai îndelungat și face o danie. Locul a fost sfințit și de petrecerea ultimilor trei ani de viață a Sfântului Iosif cel Nou, de la Partoș, mitropolitul Timișoarei
Mănăstirea Partoș () [Corola-website/Science/330218_a_331547]
-
Candaules) debutând cu întalnirea dintre Solon și bogatul rege discutând despre „oamenii cu adevărat fericiți”. Solon îi răspunde lui Cresus că soldatul atenian Tellos a fost persoana cea mai fericită din lume, răspuns care îl mânie pe rege. Sunt relatate cuceririle sale legendare și este descrisă bogăția faimoasă a lui Cresus care provenea din bogățiile naturale din Asia Mică, printre care se numără aurul obținut din râul Paktos și tributul plătit de orașele ionice grecești (Smirna, Halicarnas, Efes, Milet și insulele
Istorii (Herodot) () [Corola-website/Science/330255_a_331584]
-
al II-lea (un cetățean simplu ce a uzurpat tronul lui Apries, a cărei domnie a fost înfloritoare și ne este prezentată relația de prietenie cu elenii și influența sa puternică în Cyrene). Cartea a II-a se încheie cu cucerirea Ciprului de către faraonul Amasis, care avea sa fie penultimul faraon dinaintea cuceririi persane. În cartea a III-a (Thalia), Herodot relatează cum a atacat Cambyses al II-lea Egiptul, după ce a fost păcălit de faraonul uzurpator Amasis, care trimisese o
Istorii (Herodot) () [Corola-website/Science/330255_a_331584]
-
a cărei domnie a fost înfloritoare și ne este prezentată relația de prietenie cu elenii și influența sa puternică în Cyrene). Cartea a II-a se încheie cu cucerirea Ciprului de către faraonul Amasis, care avea sa fie penultimul faraon dinaintea cuceririi persane. În cartea a III-a (Thalia), Herodot relatează cum a atacat Cambyses al II-lea Egiptul, după ce a fost păcălit de faraonul uzurpator Amasis, care trimisese o altă fată pentru căsătoria cu Cambyses, în locul propriei sale fiice. În cadrul expediției
Istorii (Herodot) () [Corola-website/Science/330255_a_331584]
-
pe regele egiptean Psammmenitos în Bătălia de la Pelusion (autorul macedonean Polyaenus susține că Cambyses a folosit o strategie nemaiîntâlnită: a atașat pisici pe scuturile soldaților săi, știind că egiptenii nu vor avea tupeul să le loveasca considerându-le sacre). După cucerirea Egiptului, Cambyses pregătise o campanie prin care dorea să cucerască Etiopia și Cartagina, dar nu a reușit să o mai declanșeze. Cambyses a trimis apoi o armată spre oracolul lui Ammon de la Oaza Siwa. Armata de 50.000 de oameni
Istorii (Herodot) () [Corola-website/Science/330255_a_331584]
-
el este mai mult cunoscut pentru activitatea sa de antrenor, conducând echipe ca AC Milan, Săo Paulo FC, FC Porto, Benfica și C.A. Peñarol. Cel mai mare succes l-a avut cu Benfica, pe care a condus-o spre cucerirea a două Cupe Europene în 1960-61 și 1961-62. Alături de Márton Bukovi și Gusztáv Sebes, Guttmann a format triumviratul antrenorilor maghiari radicali, care au introdus schema 4-2-4 în fotbal și de asemenea el este considerat a fi mentorul lui Eusébio. În
Béla Guttmann () [Corola-website/Science/330333_a_331662]
-
domniei lui Ieroboam al II-lea (Yaravam ben Yoash sau Yaravam Hashení) (aprox. 798-748 î.Hr.). În timpul său regatul s-a extins, iar aristocrația din Samaria și-a întărit puterea. Orașul a fost suferit distrugeri prin anul 721 î. Hr. în vremea cuceririi țării de către asirieni sub conducerea regelui Salmanasar al V-lea și a urmașului acestuia la putere, Sargon al II-lea. Sub asirieni, localitatea a devenit reședința guvernatorilor asirieni ai provinciei numite Samaria. Numeroși locuitori ai Samariei au fost luați de
Samaria (oraș) () [Corola-website/Science/330347_a_331676]
-
de limbi semite, ai Mesopotamiei, care au dat naștere populației cunoscute mai apoi sub numele de samariteni. Sub stăpânirea persană ahemenidă, începând din 529 î.Hr. orașul a fost capitala satrapiei Samarina. Samaria și-a pierdut cu totul specificul ebraic-samaritean după cucerirea Palestinei de către Alexandru Macedon, devenind un oraș grecesc elenistic.Numele în limba română și în alte limbi provine din pronunțarea grecească a numelui orașului - Samaria. Samaritenii s-au revoltat prin anul 331 î.Hr împotriva stăpânirii greco-macedoniene și l-au
Samaria (oraș) () [Corola-website/Science/330347_a_331676]
-
de cuceritori în urma ei. Drept consecință, Samaria a încetat de mai fi principalul centru al samaritenilor, acesta fiind transferat la Sihem (Shhem) și la templul de pe Muntele Grizim. Samaria elenistică a fost distrusă până la temelie în anul108 î.Hr.în cursul cuceririi ei de către regele hasmoneu al Iudeii,Ioan Hyrcanos (Yohanan Hyrkanos). După cum indică monedele găsite la fața locului,Samaria a fost din nou locuită încă în vremea Hasmoneilor. În anul 63 î.Hr. ea a fost cucerită de Pompeius și anexată la
Samaria (oraș) () [Corola-website/Science/330347_a_331676]
-
200 d.Hr. așezarea a primit statutul de colonie romană. În epoca bizantină orașul Sebastia a decăzut, el fiind amintit ca „„orășel” în scrierile lui Eusebiu din Cezareea. În 636 ea a fost cucerită și distrusă de arabi. În vremea cuceririi cruciate în 1099 Sebastia era un mic sat, având o mănăstire. Ulterior cruciații au transformat-o într-un loc de pelerinaj, în virtutea unei legende după care aici a fost îngropat capul lui Ioan Botezătorul. Ei au înălțat aici un sanctuar
Samaria (oraș) () [Corola-website/Science/330347_a_331676]
-
(367 - 283 î.Hr.) a fost un general macedonean și regele elenistic al Egiptului. La mai puțin de un deceniu de la cucerirea, fără luptă, a Egiptului, de către Alexandru cel Mare, în 323 î.Hr., în Alexandria, capitala fondată de cuceritor, se instala cel mai important dintre diadohii imperiului macedonean: Ptolemeu Lagos. Avea atunci 44 de ani. General strălucit, politician, abil, aureolat de înrudirea
Ptolemeu I Soter () [Corola-website/Science/330372_a_331701]