9,120 matches
-
În stare să facem tocmai gesturile cele mai simple. Simt ca acum văd clar ce ne poate Învăța marea și Înțeleg că soarele a Învins. În același timp știu cît m-ar costa să fiu constrîns la această singurătate. Cu ironia lui ucigașă, Fontenelle arăta Într-un sonet că dacă Apolo, alergînd după frumoasa Dafne, care a preferat să se metamorfozeze În dafin decît să-l lase pe zeu s-o Îmbrățișeze, i-ar fi spus acesteia pur și simplu că
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Ulise să Întoarcă spatele Ithacăi, Homer l-a Împiedicat să se rostogolească În neant. Dealtfel, nu e unicul exemplu În care grecii se feresc de fascinația prea asiduă a necunoscutului. Prin epigonos ei Înțelegeau descendent, fără ca noțiunea să implice o ironie. Mai mult, epigonii au reușit ceea ce nu reușiseră Înaintașii lor, să Învingă Theba. Exploratorul e un Oedip Însetat de mister, care nu acceptă sinuciderea sfinxului ca victorie; el refuză să se oprească la Theba chiar dacă i se oferă tronul. În
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
și le fac să rodească sînt epigoni. E lesne de Înțeles că n-ar putea exista o lume alcătuită numai din pionieri. Tot ce-a fost smuls necunoscutului s-ar sălbătici la loc. Teama de a fi descendent e absurdă. Ironiile contra epigonilor vor să lovească, de fapt, În gestul care mimează uimirea exploratorului În loc să facă, după puterile sale, terenul să rodească. Ezit să cred ce zicea Delacroix, că geniile nu se afirmă prin noutatea ideilor, ci prin acea idee fixă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
au șters-o parca ploile și a supraviețuit numai un alb neîntinat, străin de tot ce s-a petrecut În preajmă... am uitat cine erau judecătorii lui Socrate, În schimb Îl ținem minte pe cel condamnat, e și aceasta o ironie a soartei care șterge numele celor care condamnă și lasă numai numele victimelor, dîndu-le gloria pe care au rîvnit-o ceilalți... Cine altul decît Sisif, suind pe Acropole, ar putea să răspundă melancoliei lui Saturn? Sisif care știe că În spatele lui
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
a mutilat sfinxul la piramide n-a făcut-o, cred, dintr-o pornire vulgară de distrugere. (SÎnt convins că sculptorul acestui leu divin a insistat asupra buzelor lui grosolane ca Leonardo În fața Giocondei. Dintr-o inimă nepăsătoare nu putea țîșni ironia acestui surîs.) Noaptea, vîntul șuierînd și lovind de arțari ploaia, un țipăt de pasăre, apoi un foșnet de aripi, toate mă trimit la Eschil. Eriniile memoriei fidele le numește el. Dacă vreau să Înțeleg cît de cît revolta lui Oreste
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
vrut să zic „eu Însumi”. Drumul CÎnd Îți aduci aminte aceleași lucruri Înseamnă că, Într-un fel sau altul, ele te definesc. Mă simt În această ultimă seară la mare ca un Ulise bătrîn care știe cît de apropiate sînt ironia și tristețea; un Ulise care mai mult Își amintește sentimentele decît le trăiește; cîndva, În insula nimfei Calypso a ezitat, apoi a vrut să guste din planta lotofagilor, Însă toate acestea sînt acum foarte departe, el se află pe țărmul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
fost înhumat în Cimitirul „Eternitatea“ din Iași. CUSIN, ADI [ADOLF-ARISTOTEL] (1941-2008) POET Poet al esențelor tari, al armoniei și rigorilor formale, Adi Cusin s-a impus de la primele cărți ca un poet original prin viziunea lirică, prin ipostazele ludicului și ironiei textuale, precum și prin ademenitoare accente neoavangardiste. S-a născut la 26 ianuaruie 1941, în localitatea Gleiwitz, Germania. Era botezat Adolf Aristotel, prenume pe care le va înlocui cu Adi. De la debut până la ultima carte a semnat toate scrierile sale cu
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
toate acestea îi veni mai mult curaj, mai multă putere în sine și zise: „Trebuie să mă descurc singură într-o lume străină, altă cale nu am de ales.” I se păru că cineva din interiorul ei o sfidează cu ironii ascunse făcând-o totodată mai curajoasă, mai puternica, în timp ce-i șoptea : „Ai venit într-o țară străină departe de locul unde te-ai născut și crezi că te vei întoarce bogată fără să plătești vreun preț?!”. Suliți reci și mici
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
perioada comunistă amalgamau sugestiile literare cu propriile idei, numai că și unele, și altele nu erau 100% „personaleș, ci treceau prin filtrul - alienant - al cenzurii. Iar ea, cenzura, avea drept de final cut, așa cum producătorii marilor studiouri americane fac, ce ironie, dintotdeauna. Cenzura comunistă reteza aluziile prea transparente sau subiectele „neconvenabile și puțin îi păsa de impactul comercial al filmului oricum, cu excepția filmelor istorice și polițiste semnate Sergiu Nicolaescu sau a șușelor actoricești semnate Mircea Drăgan sau Geo Saizescu, nu se
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
rest, ce-i reproșați dumneavoastră Magdei Mihăilescu (chestiuni de topică sau de stilistică ; nimeni nu este scutit de scăpări atunci când lucrează la un ziar) sunt bagatele și, pentru că am ajuns aici, v aș putea reproșa și eu că încercați o ironie cam uzată atunci când îl invocați la un moment dat pe amicul nostru comun Laurențiu Damian (imun la respectiva ironie, aș putea să vă răspund : comun poate ; amic niciodată !). “tiu însă că, în cazul dumneavoastră cel puțin, amic chiar rezonează cu
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
atunci când lucrează la un ziar) sunt bagatele și, pentru că am ajuns aici, v aș putea reproșa și eu că încercați o ironie cam uzată atunci când îl invocați la un moment dat pe amicul nostru comun Laurențiu Damian (imun la respectiva ironie, aș putea să vă răspund : comun poate ; amic niciodată !). “tiu însă că, în cazul dumneavoastră cel puțin, amic chiar rezonează cu niște mici amintiri... Dar apropo de amici și de amintiri : Nae C. mi a reproșat odată că scriu întotdeauna
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
-nceput să mi sune telefonul ceva de speriat. Inițial, am înțeles ; eram întrebat ce cred despre premiul lui. Asta intră în job description. Am zis deci cui voia să audă că este un moment istoric bla bla-bla (chiar este, dar ironia postmodernă nu mă lasă să nu fac mișto !), dar că, dincolo de euforia acestui moment, cel mai important premiu la cel mai important festival de film din lume trebuie să fie un wake-up call (asta am zis-o chiar așa, pe
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
făcută precizarea că Cioran o afirmase cu imaginea unui țuțea de-acum șaizeci de ani, când încă nu devenise gânditorul creștin-dogmatic de mai târziu. Și-apoi, când acesta din urmă spune că geniul este inferior sfințirii, nu este oare o ironie față de cuvintele lui Cioran ? Sigur că ping-pongul teoretic dintre ei este savuros (travaliul de montaj în episodul al II-lea este impecabil), dar nu este mai puțin adevărat că ceea ce vedem, de fapt, sunt pozițiile ireconciliabile ale Diavolului și ale
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Virgil Calotescu, în 1959 ; după fix 10 ani, Reconstituirea lui Pintilie era așadar aproape un copy/paste al filmului precedent, cu semn schimbat : filmul-în-film trimitea direct la infamul documentar de comandă, în timp ce filmul propriu-zis era o acuzare fățișă a acestuia. Ironia face ca Pintilie să fi fost la data respectivă autorul unui film de debut : Duminică la ora 6, care avea toate datele unui... film de comandă : povestea despre lupta ilegaliștilor cu regimul capitalist în anii 30 cu comuniști buni și
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
jocul: o salut și-mi răspunde, o comportare civilizată între doi oameni care se cunosc prin relații de serviciu. Semnul de azi, cu degetele desfăcute, lipite de parbriz, poate fi pentru mine o încurajare. O nouă încurajare, ca viitoarea ei ironie să mă pună definitiv cu botul pe labe. În stație, printre picioarele celor ce așteaptă cursele, neclintită, ca un semn de hotar, stă o piatră hectometrică. Era aici și-acum șapte ani, cînd am venit în oraș. Cîte unul, mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
s-a întîmplat necazul cu Silvia și dintr-o dată m-am pomenit față în față cu noul Vlad, cel care mă măsoară lung cu privirea, pocnește din degete, ca apoi să mă lovească cu degetul arătător în piept, aruncîndu-mi o ironie ori vorbe în doi peri. Brîndușa mă cunoaște de la niște sfaturi tehnice. O salut ori de cîte ori o întîlnesc, dar de fiecare dată ea îmi răspunde de parcă m-ar înjura. I-o fi vorbit Vlad de mine, i-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mă cauți... Cum să îndrăznesc?! Te văd mereu cu un băiat blond, cred că-i prietenul tău... Nu pentru asta, precizează fata. Atunci?! Credeam că studiind atîta timp Biblia te-ai convins să... Știi, încep eu pe un registru de ironie fină, n-am studiat-o în întregime. Mai am de învățat cîteva din pildele lui Solomon... Și-apoi... vezi tu... pe la Apocalipsa Sfîntului Ioan mă cam încurc, nu prea înțeleg... Pot să-ți explic eu. Da, dar unde? Pot veni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
privesc, ridică ochii, se convinge mai întîi că economista și Don Șef nu-s atenți, apoi mă privește, învăluindu-mă în tot albastrul ochilor săi și-mi surîde scurt, surîs ce poate fi o încurajare, la fel de bine ca și o ironie -, după care își continuă munca. Din plimbarea lui, Don Șef s-a oprit lîngă fereastră, ținînd încă șuba larg desfăcută pe umeri. Stă neclintit și privește fix, cu groază, afară. Apoi mîinile îi coboară pe lîngă trup, iar șuba i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
șantier pe care și-o îmbracă din mers. Sărut mîinile, Fulvia! îi șoptesc, ajungînd-o din urmă, prinzînd-o de braț. Ia te uită! exclam eu cînd întoarce privirea spre mine, îți stă de minune în costum de șantier. Bună, vecine! Lasă ironia, că-ți zic vreo două. Dă-mi zece lei, întinde mîna spre mine, să am cu ce-mi lua un bon la cantină dacă șefii se opresc să mănînce. Eu mi-am lăsat banii în birou și nici mîncare nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
astea nu le putea spune decît trăind din plin starea de fericire. Ar fi prea mult să cred că doamna Teona a jucat teatru tot timpul. Și chiar dacă a jucat, nu am făcut bine că i-am vorbit urît o ironie fină ar fi durut-o mai tare decît vorba mea vulgară. Sau poate că nici de ironie nu era cazul; puteam să-i promit că mă duc și să nu-mi țin promisiunea. Ba cred că nici de promisiune nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cred că doamna Teona a jucat teatru tot timpul. Și chiar dacă a jucat, nu am făcut bine că i-am vorbit urît o ironie fină ar fi durut-o mai tare decît vorba mea vulgară. Sau poate că nici de ironie nu era cazul; puteam să-i promit că mă duc și să nu-mi țin promisiunea. Ba cred că nici de promisiune nu era nevoie; puteam sfîrși toată discuția printr-un surîs dublat de o strîngere din umeri, din care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
viitoarea mea soție, nicidecum o coautoare la ceea ce voi mai scrie. Întrebarea mi se pare absurdă, răspund. Absurdă?! se miră Cristina. Dacă e absurdă, de ce ai tresărit așa?!... Mă măsoară îndelung cu privirea o privire senină, clară, fără urmă de ironie, fără acea persiflare pe care am descoperit-o în atîtea alte priviri cînd a venit vorba de literatură. Chiar oameni de la care mă așteptam la o cu totul altă părere, îmi aruncau, scăpîndu-le de sub control, cîte o privire în care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de balustradă. Lovește încet lemnul balustradei cu agenda și surîde batjocoritor: Băiețaș, dacă nu te pun eu cu botul pe labe, să nu-mi zici mie pe nume! Pe nume nu vă zic nici acum, doamnă, surîd eu simplu, fără ironie, plimbîndu-mi privirea între ea și Tamara. Cît privește poziția "botul pe labe", vă reamintesc că e poziție de cîine rău, poate chiar de dulău; potăile n-or să stea niciodată astfel; ele vor lătra mult și vor da din coadă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
aibă putere să-i dea Brîndușei declarația oh!, ce satisfacție voi avea cînd voi afla că sînt acuzat pe baza declarației dată de Cristina!... Declarația Tamarei n-o mai pun la socoteală, va fi cinstită; dar a Cristinei... ha!... ce ironie!... Cineva îmi pune mîna pe spate: Mihai... Tresar. Mă ridic brusc de pe scaun și mă uit speriat la cel de lîngă mine: e Dinu Zaharia. Are un zîmbet trist, semn că a ascultat o bună bucată din convorbirea mea cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
topesc. A doua zi, cînd am ajuns la combinat, făcîndu-mi munca prin instalație, dar gîndindu-mă la ce mi s-a întîmplat, am ajuns la concluzia că-s un om mic, ca mulți alții. Și tot în aceeași zi, ca o ironie a sorții, ori ca o palmă în plus, mi se comunică pe la prînz că sînt trecut la o primă excepțională de o mie de lei cam atît cît pierdusem din cauza celor două sancțiuni... De data asta mi-am anunțat eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]