8,529 matches
-
042 kPa, iar cel critic la 33,2 K și 1,29 MPa. Solubilitatea în apă este de 1,6 mg/l. Unele proprietăți termodinamice (legate de fenomenele de transport) sunt datorate masei moleculare mici și vitezei termice a unei molecule de 1770 m/s la 25. La temperatura camerei, hidrogenul difuzează cel mai rapid, are cea mai înaltă conductivitate termică și cea mai mare efuziune dintre toate gazele. O vâscozitate mai mică au doar trei gaze poliatomice, unul dintre ele
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
acela de difuzie în fier, platină și în alte metale tranziționale. Aceste proprietăți conduc la utilizări tehnice numeroase, dar de asemenea, și la dificultăți legate de transportul, depozitarea și de prelucrare a amestecurilor de hidrogen. Hidrogenul gazos (în stare de moleculă diatomică) este extrem de inflamabil și la presiune atmosferică se aprinde în aer la concentrații volumetrice cuprinse între 4% și 75%, iar în contact cu oxigenul pur între 4,65% și 93,9%. Limitele între care apare detonația sunt între 18
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
formarea stelelor. Hidrogenul joacă un rol-cheie și în exploziile stelare datorate reacțiilor de fuziune nucleară dintre protoni. În Univers, hidrogenul este întâlnit mai ales sub forma de atom și în stare de plasmă. Proprietățile acestora sunt diferite față de cele ale moleculei de hidrogen. Electronul și protonul de hidrogen nu formează legături în starea de plasmă, din cauza conductivității electrice diferite și a unei emisii radiative mari (originea luminii emise de Soare și alte stele). Particulele încărcate cu sarcini electrice sunt puternic influențate
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
Birkeland și produc fenomenul cunoscut sub denumirea de auroră boreală. Hidrogenul se găsește în stare atomică neutră în mediul interstelar, iar cea mai mare cantitate este întâlnită la sistemele Lyman-alpha. În condiții normale, hidrogenul există pe Pământ sub formă de moleculă diatomică, H, însă nu este foarte răspândit în atmosfera terestră (în concentrație medie de 1 ppm de volum) din cauza masei mici, astfel forța gravitațională a planetei are un efect foarte slab asupra sa. Totuși, hidrogenul (prin compușii săi) este cel
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
Emisia spectrală a atomului de hidrogen este caracterizată prin linii spectrale date de formula lui Rydbeg. Studiul liniilor spectrale este important în mecanica cuantică și la studiul prezenței hidrogenului pentru determinarea deplasării spre roșu. Există doi izomeri de spin ai moleculei de hidrogen care diferă prin spinii relativi ai nucleului. În forma de ortohidrogen, spinii celor doi protoni sunt paraleli și formează un triplet; în forma de parahidrogen, spinii sunt antiparaleli și formează un singlet. La temperatură și presiune standard, hidrogenul
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
astfel pierzându-se materialului lichefiat. Catalizatorii utilizați la această transformare, cum ar fi oxidul feric, carbonul activat, azbestul platinizat, compuși ai uraniului, metale rare, oxidul de crom, câțiva compuși ai nichelului, sunt utilizați în timpul răcirii hidrogenului. O formă moleculară numită molecula protonată de hidrogen sau H este întâlnită în mediul interstelar, fiind produsă prin ionizarea moleculei de hidrogen de către razele cosmice. De asemenea, a fost observată și în straturile superioare ale planetei Jupiter. Această moleculă este relativ stabilă în afara Terrei datorită
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
carbonul activat, azbestul platinizat, compuși ai uraniului, metale rare, oxidul de crom, câțiva compuși ai nichelului, sunt utilizați în timpul răcirii hidrogenului. O formă moleculară numită molecula protonată de hidrogen sau H este întâlnită în mediul interstelar, fiind produsă prin ionizarea moleculei de hidrogen de către razele cosmice. De asemenea, a fost observată și în straturile superioare ale planetei Jupiter. Această moleculă este relativ stabilă în afara Terrei datorită temperaturii scăzute și a densității ridicate. H este unul din cei mai răspândiți ioni din
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
răcirii hidrogenului. O formă moleculară numită molecula protonată de hidrogen sau H este întâlnită în mediul interstelar, fiind produsă prin ionizarea moleculei de hidrogen de către razele cosmice. De asemenea, a fost observată și în straturile superioare ale planetei Jupiter. Această moleculă este relativ stabilă în afara Terrei datorită temperaturii scăzute și a densității ridicate. H este unul din cei mai răspândiți ioni din Univers, jucând un rol important în chimia mediului interstelar. În general, hidrogenul este considerat drept un nemetal, însă la
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
fi halogenii; în acest tip de compuși, hidrogenul prezintă o sarcină pozitivă parțială. Când se leagă de fluor, oxigen sau azot, hidrogenul participă la formarea unei legături puternice numite legatură de hidrogen, ce este un factor important în stabilitatea multor molecule biologice. Hidrogenul poate forma compuși și cu elementele mai puțin electronegative, cum ar fi metalele sau semimetalele, având o sarcină parțial negativă. Acești compuși sunt cunoscuți sub numele de hidruri. Hidrogenul formează o varietate de compuși cu carbonul. Datorita asocierii
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
legat de alte specii moleculare. Pentru a se evita implicarea existența unică a „protonului solvatat” în soluții, se consideră că soluțiile apoase cu caracter acid conțin ionul hidroniu (HO). Totuși, unii cationi solvatați ai hidrogenului sunt mai degrabă organizați în molecule de tipul celei de HO. Alți ioni oxoniu se formează când apa formează soluții cu alți solvenți. Deși nu se întâlnește pe Pământ, ionul H (cunoscut sub numele de hidrogen molecular protonat sau cationul triatomic de hidrogen) este una dintre
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
se obține în urma unor metabolisme anaerobe și este produs de anumite microorganisme, de obicei prin cataliza enzimelor ce conțin fier sau nichel. Cu ajutorul acestor enzime, numite hidrogenaze, se obține hidrogen în urma procesului de fotosinteză. Gena introdusă ajută frunza să descompună molecula de apă în elementele componente. Algele folosite sunt plante unicelulare care produc, în mod natural, cantități mici de hidrogen în timp ce își extrag energia necesară din lumina Soarelui. David Tiede, unul dintre inventatorii acestei metode, afirmă că algele produc hidrogen ca să
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
inginerie și fizică. Se utilizează la sudură, iar datorită bunei conductivități termice este folosit ca agent de răcire în generatoare electrice din centralele electrice. H lichid are un rol important în cercetările din criogenie, inclusiv în studiile legate de superconductivitate. Molecula de hidrogen, având o densitate de 15 ori mai mică decât cea a aerului, a fost întrebuințată drept gaz portant pentru baloane și dirijabile. De asemenea, este materie primă în diverse tehnologii: de reducere a minereurilor, de fabricare a amoniacului
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
oxidare al ionilor se indică printr-un supra-indice după simbolul elementului, cum s-a văzut la Fe, sau de exemplu la oxigen (II), O. Nu se indică numărul de oxidare în cazul în care elementul este neutru. Formula următoare prezintă molecula de iod, I, acceptând doi electroni, modalitate prin care va prezenta un număr de oxidare de -1: Când se scriu reacții chimice, următoarele reguli permit obținerea numărului de oxidare, pe care îl prezintă fiecare element: Câteodată, nu este clar ce
Număr de oxidare () [Corola-website/Science/297152_a_298481]
-
modalitate prin care va prezenta un număr de oxidare de -1: Când se scriu reacții chimice, următoarele reguli permit obținerea numărului de oxidare, pe care îl prezintă fiecare element: Câteodată, nu este clar ce număr de oxidare au ionii unei molecule. De exemplu, în molecula de Cr(OH), nu ni se indică nici un număr de oxidare, dar există o legătură ionică. Din acest motiv, există câteva reguli ce ajută în determinarea numărului de oxidare al fiecărui ion: De exemplu, în compusul
Număr de oxidare () [Corola-website/Science/297152_a_298481]
-
prezenta un număr de oxidare de -1: Când se scriu reacții chimice, următoarele reguli permit obținerea numărului de oxidare, pe care îl prezintă fiecare element: Câteodată, nu este clar ce număr de oxidare au ionii unei molecule. De exemplu, în molecula de Cr(OH), nu ni se indică nici un număr de oxidare, dar există o legătură ionică. Din acest motiv, există câteva reguli ce ajută în determinarea numărului de oxidare al fiecărui ion: De exemplu, în compusul Cr(OH), oxigenul are
Număr de oxidare () [Corola-website/Science/297152_a_298481]
-
în special oxizi) cu majoritatea elementelor. După masă, oxigenul este al treilea cel mai întâlnit element în univers, după hidrogen și heliu. În condiții normale de temperatură și presiune, doi atomi de oxigen se leagă pentru a forma dioxigenul, o moleculă diatomică incoloră, inodoră și insipidă, cu formula . Multe clase majore de molecule organice în organismele vii, cum ar fi proteinele, acizii nucleici, carbohidrații, și grăsimile, conțin aer, la fel ca și cei mai importanți compuși organici, care fac parte din
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
cel mai întâlnit element în univers, după hidrogen și heliu. În condiții normale de temperatură și presiune, doi atomi de oxigen se leagă pentru a forma dioxigenul, o moleculă diatomică incoloră, inodoră și insipidă, cu formula . Multe clase majore de molecule organice în organismele vii, cum ar fi proteinele, acizii nucleici, carbohidrații, și grăsimile, conțin aer, la fel ca și cei mai importanți compuși organici, care fac parte din cochiliile, dinții și oasele animalelor. Majoritatea masei organismelor vii o reprezintă oxigenul
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
au arătat că apa este formată din două volume de hidrogen și unul de oxigen, iar în 1811 Amedeo Avogadro a dat interpretarea corectă a compoziției apei, bazându-se pe ceea ce acum se numește legea lui Avogadro și pe ipoteza moleculelor diatomice elementale. Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, oamenii de știință au realizat faptul că aerul poate fi lichefiat, iar componentele sale izolate, prin compresie și răcire. Folosind o metodă de cascadă, chimistul și farmacistul elvețian Raoul Pierre Pictet a
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
ordinul doi, și este adesea simplificată în descriere ca o legătură dublă sau ca o combinație dintre o legătură a doi electroni și două legături a trei electroni. Oxigenul triplet (a nu fi confundat cu ozonul, ) este starea fundamentală a moleculei de . Configurația electronică a moleculei are doi electroni nepereche care ocupă doi orbitali moleculari degenerați. Acești orbitali sunt clasificați ca orbitali de antilegătură (micșorând ordinul de legătură de la trei la doi), astfel că legătura oxigenului diatomic este mai slabă decât
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
simplificată în descriere ca o legătură dublă sau ca o combinație dintre o legătură a doi electroni și două legături a trei electroni. Oxigenul triplet (a nu fi confundat cu ozonul, ) este starea fundamentală a moleculei de . Configurația electronică a moleculei are doi electroni nepereche care ocupă doi orbitali moleculari degenerați. Acești orbitali sunt clasificați ca orbitali de antilegătură (micșorând ordinul de legătură de la trei la doi), astfel că legătura oxigenului diatomic este mai slabă decât legătura tripă a azotului diatomic
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
la doi), astfel că legătura oxigenului diatomic este mai slabă decât legătura tripă a azotului diatomic, în care toți orbitalii de legătură moleculară sunt sunt complet ocupați, însă unii orbitali de antilegătură nu sunt. În forma sa normală de triplet, , moleculele sunt paramagnetice. Mai pe larg, ei formează un magnet în prezența unui câmp magnetic, din cauza momentului magnetic al spinului electronilor nepereche din moleculă, și a interacțiunii de schimb negativ dintre moleculele de vecine. Oxigenul lichid este atras de un magnet
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
sunt sunt complet ocupați, însă unii orbitali de antilegătură nu sunt. În forma sa normală de triplet, , moleculele sunt paramagnetice. Mai pe larg, ei formează un magnet în prezența unui câmp magnetic, din cauza momentului magnetic al spinului electronilor nepereche din moleculă, și a interacțiunii de schimb negativ dintre moleculele de vecine. Oxigenul lichid este atras de un magnet într-o așa măsură încât, în demonstrațiile de laborator, un firicel de oxigen lichid poate rezista împotriva propriei greutăți între polii unui magnet
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
antilegătură nu sunt. În forma sa normală de triplet, , moleculele sunt paramagnetice. Mai pe larg, ei formează un magnet în prezența unui câmp magnetic, din cauza momentului magnetic al spinului electronilor nepereche din moleculă, și a interacțiunii de schimb negativ dintre moleculele de vecine. Oxigenul lichid este atras de un magnet într-o așa măsură încât, în demonstrațiile de laborator, un firicel de oxigen lichid poate rezista împotriva propriei greutăți între polii unui magnet puternic. Oxigen singlet este numele dat unor specii
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
laborator, un firicel de oxigen lichid poate rezista împotriva propriei greutăți între polii unui magnet puternic. Oxigen singlet este numele dat unor specii variate de de energie majoră, în cadrul cărora toți spinii electronici sunt pereche. Este mult mai reactiv față de moleculele organice decât oxigenul molecular în sine. În natură, oxigenul singlet se formează de obicei din apă în timpul fotosintezei, utilizându-se energia solară. De asemenea, este produs și în troposferă prin fotoliza ozonului realizată de lumină de lungimi de undă scurte
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
grei ca O este dezintegrarea beta pentru a produce fluor. Oxigenul e un gaz incolor, inodor si insipid. El e putin solubil in apa, dar e mai solubil în apă decât azotul. Apa în echilibru cu aerul conține aproximativ o moleculă de dizolvat pentru fiecare 2 molecule de , comparat cu un raport atmosferic de 1:4. Solubilitatea oxigenului în apă depinde de temperatură, și de 2 ori mai mult (14.6 mg·L) se dizolvă la 0 °C decât la 20
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]