10,542 matches
-
brațele în jurul ei și i-am sărutat părul ce semăna cu o perucă. După aceea i-am sărutat umărul cald învelit în mătase. După care am părăsit-o și am încuiat din nou ușa. În orice caz, nu-mi mai pomenise nimic în legătură cu întoarcerea acasă. Fără îndoială, era speriată; și acum se temea să se mai gândească la întoarcere, or, fiecare ceas pe care-l petrecea aici era un punct câștigat pentru mine. Dar mina ei de suferință apatică mă îngrozea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
că plecase. Titus, cocoțat încă pe stânca înaltă, a sărit jos și m-a urmat. Gilbert se afla pe pajiște. Amândoi s-au pornit să-mi pună întrebări, dar am trecut pe lângă ei. Au alergat după mine și ne-am pomenit toți trei pe dig; am înaintat până la mașina lui Gilbert, care se afla încă în aceeași poziție. Ne-am așezat în front în spatele mașinii. Ben venea pe drum, în direcția noastră. Titus i-a aruncat o privire, apoi s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
bătrână decât tine. — Da, însă lucrul ăsta nu prea conta. — Trebuie să fi fost o femeie bătrână. Puțin după acest schimb de replici, Hartley începu să plângă și-mi îngădui să-mi încolăcesc brațele în jurul ei. Nu mi-a mai pomenit de Clement. Era unul din acele momente în care părea că din mila și din iubirea mea încolțește speranța. Și reflectam obsedant asupra faptului misterios că Hartley avea o conștiință la fel de vastă [i o istorie la fel de lungă ca și a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe Gilbert la hotelul Raven să reînnoiască provizia de vin.) Dar chiar și de afară, de la distanță, se făceau auziți, atât de puternice le erau glasurile și atât de încântați erau să-și exhibeze, reciproc, talentele. (Hartley nu mi-a pomenit o vorbă despre cântatul lor; poate că ajunsese să nu-i mai pese de nimic sau, poate, ca și soțul ei, era un pic surdă.) Urlau arii din opere și din comedii muzicale, madrigaluri, cântece pop, cântece folclorice, rondeluri, cântece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Așadar, te-ai întors, asta-i bine! Ce vrei să spui? l-am întrebat. Doar nu-l cunoști, nu-i așa? L-am văzut pe Titus privindu-l fix pe James, de parcă l-ar fi recunoscut. Nu, dar mi-ai pomenit tu de el, nu-ți amintești? Ah, da... O băutură, James? înainte să pleci. — Mulțumesc, orice. Vinul ăsta alb care-i deschis. — Noi îl bem cu suc de coacăze, interveni Titus. — Sunteți văr dinspre mamă sau dinspre tată, se interesă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mi se răsucea dureros, încercând în van să-și echilibreze poziția. Am văzut, în întunecimea difuză a nopții de vară, valurile smântânoase învârtejindu-se chiar sub mine și spiralarea nebună a crestelor înspumate în spațiul îngrădit. Pe urmă m-am pomenit în apă, și răceala de gheață mi-a produs un nou șoc; am început instinctiv să-mi agit membrele în mișcări de înot, încercând să mă înalț deasupra apei; dar trupul îmi era conștient că în acea încrâncenată învolburare de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
din urmă. Îmi dădeam seama că era susținută de o speranță reînviată. Orice i-aș fi spus, nu reușea să creadă în realitatea lui Hartley. Ceilalți au mai trecut să mă vadă, cel puțin Peregrine, Gilbert și Titus. Nici unul nu pomenea despre plecare. Se părea că vacanța avea să continue. La ce alte lucruri se mai așteptau? M-am interesat de James, dar Gilbert mi-a spus că încă se mai odihnea sus, în patul meu, copleșit de o totală epuizare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
păreai, la un moment dat, gata să spui «da» - numai că erai prea speriată de el. În fond, frica e o deprindere. Dar nu simți în inima ta că acum începi să te schimbi? Într-o bună zi te vei pomeni că ești în stare să faci ceea ce ai dorit de ani de zile: să ieși liberă pe ușă. Și, ascultă-mă - vreau să-ți fie limpede un lucru. Nu am de gând să te duc într-o lume măreață și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de valoare, n-ai făcut altceva decât să exploatezi o serie de trucuri pretențioase, și acum, când nu mai este hipnotizat\ de tine, toată lumea își dă seama de lucrul acesta, așa că strălucirea ți-a pălit repede, și-ai să te pomenești singur cuc, n-ai să rămâi în mintea nimănui nici măcar ca un monstru, toată lumea o să respire ușurată, și-o să-ți plângă de milă, și-o să te dea uitării. A urmat un moment de tăcere. Apoi l-am întrebat: — Dar dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și încerca din toată inima să mă consoleze, vorbind întruna despre subiecte periferice, ocolind chestiunea vitală. — Desigur, Perry nu-ți purta pică, niciodată nu te-a urât, a vorbit așa, într-o doară. Te iubea, îți era devotat, întotdeauna te pomenea cu mare admirație. Într-o după-masă, ne-am întors pe un drumeag care a cotit pe neașteptate în fața fermei Amorne, loc evitat, în general, de mine. Am trecut repede, însoțiți de corul unor dulăi întărâtați, și tocmai încercam o senzație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mării. M-am apropiat de casă și m-am oprit, ca să-mi trag răsuflarea, rezemându-mi mâna de gardul de lemn vopsit în albastru, cu încuietoarea complicată. Vâlvătăi de trandafiri țipători, de toate culorile posibile, scânteiau în soare. M-am pomenit că țineam în mână valiza, pe care avusesem de gând s-o las în taxi, și punga cu fardurile lui Hartley, pe care avusesem de gând să le pun în valiz\. Pe urmă am auzit ceva îngrozitor, oribil, care mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
restul de ceai și i-am întins ceașca. Am mâncat bucata de sandviș strivit pe care fusesem gata s-o vâr în buzunar. Eram atât de zăpăcit, atât de pierit, ca un om aflat într-o țară străină care se pomenește a fi victima unei indescifrabile probleme. Nu puteam înțelege. — Văd că și dumneata te pregătești s-o iei din loc, spuse Ben, arătând spre valiza mea. — O, doar pentru o noapte la Londra... Mă întorc imediat, voi fi aici... — Eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Doamne, îi aud vocea puternică, sonoră, rostind aceste cuvinte, de parcă ar vorbi acum, în cămăruța întunecată. Și, pentru un timp, am pus-o deoparte pe Hartley. După acea perioadă de început a legăturii mele cu Clement, nu i-am mai pomenit nimic despre ea. Ar fi fost o lipsă de bun-gust, și Clement nu ierta lipsa de bun-gust. Poate că o și dăduse uitării. Dar eu n-am uitat-o, Hartley era sădită în inima mea ca o sămânță, și în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Anglia atâta timp cât Titus era dat dispărut? Sau poate că o acceptase? Probabil că nu. Probabil că din această pricină totul i se păruse „ca într-un vis“. Eram sigur că în scurta, stângacea, nevinovata ei discuție cu Titus nu-i pomenise nimic în legătură cu planul de a pleca în Australia. La urma urmei, nici mie nu-mi spusese nimic. Această omisiune îmi apărea acum de bun augur. Nu-mi pomenise nimic, pentru că luase hotărârea să nu plece. Titus o definise drept o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sigur că în scurta, stângacea, nevinovata ei discuție cu Titus nu-i pomenise nimic în legătură cu planul de a pleca în Australia. La urma urmei, nici mie nu-mi spusese nimic. Această omisiune îmi apărea acum de bun augur. Nu-mi pomenise nimic, pentru că luase hotărârea să nu plece. Titus o definise drept o „fantezistă“. Pe măsură ce depănam gândurile, proporția de falsitate din tot ce-mi istorisise ea părea să ia dimensiuni tot mai mari. Structura ei interioară plesnise, asemenea unor oase fracturate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
al lui Gilbert, parcată în față la „Leul Negru“. — Charles! Lizzie m-a zărit venind și mi-a alergat în întâmpinare. L-am văzut pe Gilbert hlizindu-se în ușa cârciumii. Ce rol aveam eu în piesa asta? M-am pomenit simțindu-mă relaxat și zâmbind asemenea unui actor care visează că nu-și poate aminti replicile, dar știe că va reuși să le improvizeze. — Hello, Lizzie, uite-l și pe Gilbert, ce plăcere! — Charles, arăți foarte slăbit și palid. — Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nu avusese intenții rele. Dar minciuna în sine era, într-adevăr, o fisură fatală. Probabil că nu-l pierdusem pe James, dar o pierdusem pe Lizzie, efectiv „o îndepărtasem din cale“, așa cum dorisem cu puțin înainte. Și, acum, m-am pomenit amintindu-mi cu sârg că dorisem s-o îndepărtez pe Lizzie din cauza lui Hartley. Iar în această dimineață, am ieșit din casă alergând, pentru că mi se părea de nesuportat să mai rămân o secundă înăuntru, tot din cauza lui Hartley. Boala
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am renunțat foarte repede. Am înghițit două aspirine, am urcat în dormitor și m-am trântit pe pat, așteptând avid - așa cum se întâmplă adeseori în clipele de acută nefericire și șoc - să lunec repede în inconștiența somnului, dar m-am pomenit târât într-un soi de infern. Dacă există vreo tortură mentală sterilă mai dureroasă decât gelozia, aceasta este remușcarea. Până și suferința pierderii unei ființe dragi e mai puțin sfredelitoare; și, de multe ori, aceste două chinuri agonizante se îmbină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
poate locui în el. Firește, nu-i invit niciodată acolo. De altfel, nu invit pe nimeni. Mă instalez în rolul meu de unchi-preot celibatar? Ieri am invitat-o pe secretara mea, domnișoara Kaufman - despre care se poate să nu fi pomenit până acum - la o cafea în oraș și am ascultat o lungă și jalnică poveste despre bătrâna ei mamă. Am invitat-o și pe Rosemary Ashe la prânz într-o bodegă și am ascultat toată povestea despre Sidney și Maybelle
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mirodenii. Mănânc mere Cox’s Orange și mă culc devreme, aproape beat. Nu cred că am structură de alcoolic. Simt in durere în piept, dar bănuiesc că-i ceva legat de Clement. Mă întreg dacă James era nebun? M-am pomenit punându-mi pentru prima oară această întrebare. Oare asemenea ipoteză n-ar explica o sumedenie de lucruri? De pildă iluzia că m-a ridicat din vârtej ținându-mă de subțiori. Dar stai puțin, asta a fost iluzia mea. Poate că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
putea umple niciodată spațiile rămase goale. Oare apartamentul se va dezagrega treptat, asemenea palatului lui Aladin? Primit o scrisoare de la Jeanne, care îmi cere să-i fac o vizită în Iran, unde soțul ei e un soi de prinț. Te pomenești c-aș mai putea fi victima unei crime pasionale. În sfârșit, Capul Shruff a fost vândut, slavă Domnului, doctorului și doamnei Schwarzkopf. Sper să aibă mai mult noroc decât am avut eu în casa asta. Ultimul zvon despre Rosina este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
că în acte am fost tehnician constructor... Și am fost dus să muncesc pe șantier. Acolo am avut mai mulți colegi cunoscuți și am lucrat ca săpător sau betonist manual, că nu era betonieră, până-ntr-o zi când mă pomenesc că sunt chemat și trecut la birou. Era un birou, condus de-un inginer și soția lui, și aveau nevoie de unul care se pricepea la devize, la norme, la treburi din astea și eu am fost selecționat... ăla a
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
pe mine după un timp. Acest Enăchescu a început ușurel cu ancheta... Le știam metodele și-așteptam... Cred că mai mult eu decât el așteptam de data asta. Și atunci când a văzut că eu nu spun, nu recunosc nimic, a pomenit el numele Ioja. Ce crezi, că noi nu știm? Că asta era metoda. Îți îngreunezi situația pentru că nu vrei să recunoști. Noi deja știm, dar am vrut să verificăm. Ce știți, domnule? Preotul Ioja... Atunci am bufnit în râs. Ați
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
rău, ești un puști deștept, te-ai instruit, dar ai căutat totuși să înveți ceva care-i împotriva regimului, chiar de la început. Ai avut literatură subversivă... Eu am citit atâtea romane care nu se încadrau cu comunismu’ sau nici nu pomenea de el. Sau când am vorbit despre istorie, eu îl citisem pe Iorga, și bineînțeles că i-am zis: În primul rând suntem tratați cum merităm, că suntem supuși sovieticilor... Băi, să nu mai spui așa ceva, că mănânci o bătaie
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
până în iulie ’58... După aceea ne-am îmbarcat într-o dubă și ne-a dus la Aiud, și de-acolo la Gherla unde am stat până în august ’59. Acolo a fost un regim de teroare cum nu s-a mai pomenit. Am stat în celula 33... Acolo am stat cel mai mult, după aceea ne-a-mbarcat într-un tren fantomă, care ne-a dus până la Brăila, de-acolo ne-a-mbarcat în niște bacuri și ne-a dus în Balta Brăilei... Unde anume ați
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]