8,695 matches
-
a douăzeci și șapte de kilometri, autostrada era o simplă conductă cenușie În cerc, pe alocuri ruginită, cu câteva semne de circulație așezate acolo mai mult pentru a alunga monotonia decât pentru a semnala ceva, pentru că nu aveai cum să rătăcești drumul. „Hei, ați văzut?“ am strigat „În dreapta e un grup de fermioni!“ „Nu-l deranja pe tata, trebuie să fie atent la condus“, mi-a spus mama. Între timp, tata mărise treptat viteza, depășind câțiva leptoni care se mișcau ca
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
munca, dacă nu era grea, nici prea bănoasă nu părea. La portițe megieșii schimbau cu înțelepciune vorbe, uimiți de veștile despre război, crime, imoralitate. Se afla aici o lume deosebită, un loc în care nimic rău nu se putea întîmpla. Rătăcită în vecini, o rață era înapoiată peste grad, prilej cu care se mai schimbau cîteva vorbe de clacă. Plini de cuviință, oamenii vădeau alte idealuri decît tendința celor pentru care timpul naște bani. Spre deosebire de alte așezări prospere, care creaseră procente
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
sub botul unui miel. Curată sănătate. Iarna bag în mine tochitură de porc cu vin care sfîrîie în ulcică. Dacă aș mînca banane ori ciuperci de China, cred că toate mi s-ar întoarce împotrivă. În acest arbore s-a rătăcit un străbun din Hios. Sîngele lui l-a subțiat pe cel vîrtos al țăranilor mei. Poate de aceea am cîteodată plăcere să stau în cerdac, la cafea, cu o țigară bună. Mă tem că grecul se vede doar în acest
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
de efort. Cu mult firesc, Sophie intră glisând pe ușă, de data asta îmbrăcată într‑o rochie de după‑amiază, pentru că trebuie să iasă cu mama în oraș. Din spate, pe ușa de la terasă, pătrunde o lumină puternică și, fără să rătăcească în nici un caz aiurea, își caută imediat sălaș în părul blond al Sophiei. Și parchetul se aprinde puțin. Nimic nu e natural și totuși totul este de la natură așa cum este. Copilul din Rainer plânge în gura mare, cel mai rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mă, poate că o să vină iar vremuri grele, îl avertizează tartina cu margarină. Dar Hans crede într‑un viitor mai bun și n‑o mănâncă. # N‑a trecut încă mult timp de când Rainer și‑a ieșit din fire și a rătăcit cărarea prestabilită de copil al Domnului. Pe atunci, credința catolică îi ținea loc de multe alte lucruri pe care acum speră să le recupereze prin violență. În mijlocul acestui grohotiș, sora lui, Anna, e cuprinsă, în ultimul timp, din ce în ce mai des de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
scrise de pe pat și‑l îndeasă pe la spatele mamei în cuptorul mic de bucătărie, unde teancul se face imediat scrum. Mai târziu, mama va căuta încă multă vreme plicurile dispărute, din nou fără să‑și închipuie unde s‑au putut rătăci. # Höhenstrasse șerpuiește printre coline îndreptându‑se spre Dunăre, totuși cu puțin înainte de a ajunge acolo se oprește aproape de Klosterneuburg, se îngustează, iar autoturismul vechi al familiei Witkowski o cotește și el într‑acolo, odată cu șoseaua, iar în interiorul lui se răsucește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Întâmpla mai nimic, ne-am trezit la poartă cu un Aro al poliției. Nu era prima oară că ne veneau polițiști În vizită, se mai Întâmplase o dată, când un copil greu adaptabil aflat În grija lui Sorin plecase de la fundație, rătăcise vreo câteva zile prin Arad și fusese prins furând dintr-o alimentară. L-a adus potera Înapoi, lucrurile s-au aranjat până la urmă. N-a fost să fie și de data asta așa ceva. De la bun Început părea să fie mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
teste. Nu mă sperie nici ele. Așez penița pe hârtie și nu o ridic până nu obțin rezultatul dorit. Mirosul oțetit al cernelii plutește de fiecare dată în sala mea de clasă, printre copiii ghemuiți din bănci, cu mâinile reci, rătăciți în noianul de definiții, precum o particulă de gheață în infinitul banchizei de la Polul Nord. Când clopoțelul-mesager al bucuriilor inocente și vremelnice sună, ridic ușor penița, spun o rugăciune și înmânez foaia ca un războinic care a biruit. La final de
ANTOLOGIE:poezie by Tania Topciov () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_694]
-
-mi legenda, precum distinsa doamnă Hariga ; perpetuu bastard, ca prietenul ei, poetul omagiat ; nocturn, nepotolit ca delicata mea felină, ca anotimpul ei firav și maladiv, ca așteptările ei albe, boreale ; hăituit de dorinți și vinovății obscure, elf mereu respins, fugos, rătăcind fără căpătâi între sine și ceilalți, ca un student bâlbâit și bubos. De toate, pentru că nimic... cum se răsfiră întunericul, șuierând subțire, neauzit, legănarea nopții. E lumină peste tot și muzica a încetat. Amfitrionul reapare între noi, își șterge cu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
anumit personaj. Nepăsător, însă, acceptând, poate doar pentru câteva clipe, să apară distant, plictisitor, oficial. — Ați văzut, m-am cărat la această întâlnire cu tot felul de pachete și pachețele. Am vegheat să nu se omită nimic. Să nu se rătăcească ceva. M-am îngrijit chiar, verificând după o listă toate cumpărăturile, să le duc la destinație. Să nu uit, zăpăcit cum sunt, vreunul din daruri. Sunt un cavaler de modă veche, s- ar zice. Îndatoritor cu doamnele care mă onorează
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
secole în urmă, opoziția generatoare de tensiuni nu era încă „între subiect și istorie“. Confruntarea se producea doar cu natura. Piero rămânea fidel doar artei sale, pe când Sia se voise credincioasă ideilor și camarazilor de idei. Liberă, în rest, să rătăcească în sine și departe de sine ? Supliciul o adusese aproape de abandon și demență, o apropiase - să admitem -, chiar dacă doar temporar, nu numai de propriile încă nedeslușite obsesii, ci și de predispoziția inițială a jocului, în care se afla șansa ei
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de jeg, nu s-ar mai vedea decât ochii, arzând de bucurie și nerușinare. ...N-ar ști să-i vorbească despre tranziția, atât de echivocă, de la care realitatea cel mai sever conturată primește aerul fantastic, sufletul nestatornic al orfanului alergând, rătăcind, fără liniște ? Vinovată, poate, pentru tot ce s-a întâmplat, ar găsi curajul să-l roage să-i arate cartea cu animale închipuite de dânsul și pierdută demult, frumusețea nefirească a ființelor între care ar fi vrut să trăiască. Desenate
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se stăpâni. Plăsmuirile tremură o clipă și se sparg. Zac undeva, zgribulit pe fundul vreunui vas. Adâncurile nopții stăruie. Recuperarea se desfășoară incert, pe porțiuni fără legătură între ele. Iarăși copil, pierdut prin lungi curți interioare, năpădite de buruieni ursuze. Rătăcesc printr-un nesfârșit tunel sticlos, pustiul căruia îi dăruiesc, înfricoșat, spaimele și așteptarea. Oasele se lungesc, palide baghete muzicale. Legănare confuză. Mă gândesc la Simonetta Vespucci, la trecutul fastuos, la Sia, la trecutul apropiat și tulbure, din care s-a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
găsește tot mai resemnat. Dar Poetul ? Pierderea acestui prieten e poate o dreaptă lovitură, să mă fortifice. „Ne-am făcut vinovați, am fost necredincioși, ne-am abătut, am osândit, am fost semeți, am scornit minciuni, am înșelat, am dușmănit, am rătăcit și am dus pe alții în rătăcire...“ Încleștarea hărăzită aleșilor ar putea spori în noi puterea trupului și ascuțimea minții ? Ar trebui să privim încercările la care suntem chemați cu o proaspătă curiozitate, în stare a răspunde celor mai neașteptate
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
care tremura lacrima.“ Aude, presupun, răpăitul frenetic al ploii. Nici un gest de surpriză sau consimțire, glacială nepăsare. Compartimentul se încarcă de o ciudată energie obscură, suspiciune și presentimente și neputința de eliberare. „Așa sunt trenurile, doamnă, poartă tot felul de rătăciți în căutarea nălucilor care să înlocuiască religiile, prietenia, iubitele. Boala vremii ne rupe de cei apropiați, ne spulberă apartenența. Inofensivi, totuși, acești orfani care înlocuiesc o iluzie prin alta.“ Nu reușesc să urc cuvintele pe buze. Pledoaria m-ar fi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
făcut vinovați, am fost necredincioși, am răpit, am clevetit, ne-am abătut, am osândit. Am fost semeți, am scornit minciuni, am sfătuit de rău, am înșelat, am batjocorit. Ne-am îndărătnicit, am dușmănit, am săvârșit nelegiuiri, ne-am înrăit, am rătăcit, am dus pe alții în rătăcire.“ Știe ce înseamnă să râvnești alți părinți și alți fii, într-o altă lume, să te revolți, să pierzi apoi speranța, nevrednic de iubirea celor pe care îi iubești, să-ți cauți reazem și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Manole. După întoarcere, fură văzuți mereu împreună. Primăvara îi găsi solidari. Rezonanța părea încă proaspătă. Iar acum încerca să descopere zadarnic unde anume și din ce pricină se frânsese totul. Părăsi în cele din urmă strâmta cameră în care locuia, rătăci pe străzi, obosi repede, poate și din cauza căldurii. Spre prânz, când orașul zăcea zăvorât, tembelizat de arșiță, urcă într-un troilebuz gol, decis să-și reia, încă în această duminică, vizitele de altădată la grădina zoologică, în care regăsise indiferența
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Tu ai uitat călătoria. Nici eu nu mi-o mai amintesc cum trebuie și, tare mi-e teamă că am s-o uit de tot, puțin câte puțin, tocmai din cauza cuvintelor, de parcă nesfârșita călătorie a lui Krog s-ar fi rătăcit deja În vorbele care, de acum, nu mai sunt doar ale lui Moru și ale mele. De parcă vorbele astea, blestematele, ar Îngropa chiar călătoria care le-a născut. De parcă Însăși viața lui Krog ar fi răpită de ele, de curvele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Săgeți. Le pui În arc așa, și le ațintești asupra vrăjmașului. Runa! am strigat În minte, iar ea s-a ridicat, cu burta mare de-acum, și a scos arcul cu săgețile din traiste. A văzut un trunchi de copac rătăcit În peșteră și a tras În el trei săgeți care s-au Înfipt una lângă alta, alcătuind ceea ce Selat numea un triunghi perfect. - Oh, făcură vânătorii strânși În jurul focului. Triunghi, spuseră și ei cuvântul cel nou. Ce se face cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
apă limpede când era seceta mai mare. Eh, printre celelalte stele ale Câinelui Mare, Tuni Îmi arătă una căreia Îi spunea Binu Tolo. Apoi, mă puse să-mi Încordez privirea, ca să Încerc să văd o altă stea, mai micuță, care rătăcea prin văzduh alături de Binu Tolo. N-am văzut nimic. - Nici n-ai cum s-o vezi, pufni Tuni În râs. Nimeni n-o vede pe Po Tolo. Po e cel mai mic lucru pe care Îl știe un Dogon. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
stăteam În fața ei, mut și prost, nu făcuse altceva decât să tragă vânturi. Asta făcuse, de fiecare dată când dăduse ochii cu Krog, pe atunci ucigaș și acum stăpân al vorbei. Ia, era și ea o femeie ca toate celelalte, rătăcită de-acum printre sumedeniile de amintiri ale coborâtului din Tatăl, pe jumătate fiu al Psarei și nepot al Milei. Dacă voi ajunge vreodată Înapoi acasă, și dacă pe deasupra voi fi victorios, poate că Siloa o să catadicsească să se uite la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
locul În care mă duceam la scaldă În copilărie, am zărit stânca ce se asemăna cu Tatăl, am recunoscut locul de unde pândeam urșii, și am recunoscut și valea adâncă unde hăituiam mamuții Înainte să prăvălim pietroaie peste ei. M-am rătăcit și m-am Întors pe urmele mele? - m-am Întrebat, așezându-mă alene pe un bolovan. Ce fel de călătorie a fost asta? M-am Învârtit În cerc? Ce naiba făcusem? Ce mai conta? Am răsuflat adânc și am recunoscut mirosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
doi ani. Barra se uită la munții mei, clătinând din cap. Nici pe departe nu aduceau cu Muntele Mamă, și nici de speriat nu ne speriau la fel. Numai iarna trebuia să fii cu băgare de seamă să nu te rătăcești În viscol; altminteri erau munți tare buni. - Păi, făcu Barra, ce Înseamnă asta? - Cred că am isprăvit călătoria, i-am zis. Ne-am așezat amândoi, la sfat. Tot vorbiserăm despre clipa asta, că Într-o bună zi o să Încheiem călătoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Înguste, cu numai un dram de minte și o fărîmă de curaj, cu povara ta uriașă de superstiții urîte și Învechite. Vai, tu, biată făptură plămădită din aluat și untură, hrănită cu mîncare puțină și adăpată cu băuturi proaste. Ai rătăcit pe străzi Îndrugînd fraze răsuflate ce scrîșneau ca pietrișul În gura ta, pe cînd viața Îți oferea bucurie, faimă, măreție, dar nu te-ai Înfruptat din ele pentru că nu purtau parfumul șefului, binecuvîntarea preotului sau acordul meschin și inutil al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
-nțelegi cu un prostănac ca ăsta? Mi-am dat seama că n-are rost să-ncerc să-i mai explic, tot n-o să priceapă ce-i spun, așa că i-am zis doar atît: — Ei, nu-i nimic. Poți să te rătăcești, asta-i tot. Cum să mă rătăcesc? zice. Păi, n-am cum să mă rătăcesc. Am o hartă, zice. — O hartă? Red Hook! Doamne! Apoi tipul Începe să-mi pună tot felul de Întrebări aiurite: cît e de mare Brooklyn-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]