4,751 matches
-
Bargello, care era fericit că se Îndepărtase de viul care vorbea cu morții. Între timp, poetul se apucase din nou de studiat peisajul dindărătul picioarelor figurii. Mica cetate din stânga părea unul din numeroasele orășele cu turnuri din reprezentările peisagistice ce Împodobeau toate bisericile din Italia, de când moda frescelor prinsese rădăcini. Îi lipsea orice amănunt care să o facă de recunoscut. Numai o poartă, aflată pe mijlocul scurtei Împrejmuiri zidite, se deosebea prin cele patru capete de leu care o surmontau. Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
autoritatea lui Aristotel pentru a combate o asemenea sminteală, semn negreșit al decăderii științei. Secretarul era un om de vârstă mijlocie, chel cu desăvârșire. Apăru În ușă cu o carte sub braț. Paginile erau strânse Între două plăcuțe din lemn Împodobite cu icoane de sfinți. — Doreai să mă vezi, messer Alighieri? Îmi Închipui că vrei darea de seamă asupra finanțelor Comunei. Am adus cu mine... — Mulțumesc, messer Duccio, răspunse Dante retezându-i vorbele. Vom avea timp pentru asta. Dumneata ții socoteala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o plecăciune ceremonioasă. — În serviciul Curiei romane, Îmi Închipui, zise Dante, Încercând să Își ascundă răceala. — Șeful Cancelariei Sanctității Sale. Cândva, confirmă vulpea. Însemnele și prestigiul rangului său erau dezvăluite de lanțul greu de aur și de inelele ce Îi Împodobeau degetele, ca și de luxul ostentativ al hainei negre, țesute cu fire de aur, care sărea În ochi În comparație cu sobrietatea celorlalți. — Bruno Ammannati, maestru În științele despre Dumnezeu, reluă Teofilo, arătând spre un al treilea bărbat care rămăsese deoparte, ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
șoldurile și scuturând tăblițele rotunde din metal pe care le ținea legate la Încheieturile mâinilor. Îi fixa cu niște ochi cum nu se poate mai negri, ca două pietre de onix. Își plecase capul, Îndoindu-și voluptuos pe spate gâtul Împodobit cu o cascadă de cercuri subțiri din aur. Apoi Își mișcă umerii ca și când ar fi fost pe punctul să plece, agitându-și bustul și șoldurile splendide, până când Întregul trup prinse a i se ondula pe călcâiele subțiri, prinse și ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
câine călcat pe coadă, gata să Își Înfigă colții. Se pomeni dinaintea unui bărbat cu un chip larg și surâzător, care Îl fixa cu pumnii pe șolduri. Era Înveșmântat cu straie scumpe de călătorie, prea bătătoare la ochi și prea Împodobite pentru legile pe care Comuna le emanase Împotriva luxului neînfrânat. Totul Îl recomanda ca pe un străin, Începând cu ușoara inflexiune sieneză. — Au trecut mulți ani de când nu mi-ai mai văzut fața, dar iubirea m-a preschimbat oare atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
De parcă nu ar fi văzut și el oase sfărâmate și capete rostogolite În praf, la Campaldino. — Nu, messere. La Acri a Început moartea să mă urmărească. Dar am văzut bine Damietta, În călătoriile mele. — E adevărat că zidurile ei sunt Împodobite cu o mare poartă din piatră albă, Încununată de patru lei pe fronton? interveni Antonio, care părea În căutarea unei confirmări la afirmația sa de nu cu mult timp În urmă. — E Întocmai așa cum spui domnia ta, messere. O poartă mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe străzile Florenței se suprapusese peste mișcarea mlădioasă a șoldurilor dansatoarei. Acum avea, În sfârșit, ocazia de a privi de aproape trupul acela statuar care Îl stârnise Într-o asemenea măsură. Picioarele goale se iveau de sub tivul turcoaz al mantiei, Împodobite cu lucitoare inele de aur. Pe chipul ei, pe lângă ochii cum nu se poate mai negri, se distingeau pielea arămie și dinții mari și albi. Culoarea roșiatică a carnației amintea de eleganța unei statui antice. Clătină Încetișor din cap, scuturându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o flacără Îi țâșnește din piept, urcându-i pe gâtlej Într-o vâlvătaie sinuoasă. Era un tatuaj, care se cățăra din adâncurile tainice ale trupului ei, ajungând În cele din urmă să Îi strângă sânul. Văzu capul unui șarpe stacojiu Împodobit cu o creastă stranie, probabil un vasilisc din tărâmurile de la Răsărit. Se simțea pradă unei emoții de neoprit, gândindu-se unde și-ar fi putut afla văgăuna monstrul acela. Acum, el era cel care Îi căuta ochii. Dar privirea Antiliei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un idol păgân, dinaintea căruia ea Își oficia unul din riturile sale. Acum stătea dreaptă În fața lui, Înveșmântată Într-o simplă tunică din mătase galbenă, care nu Îi ascundea nimic din forme. Când se ridicase, cercurile de aur care Îi Împodobeau gâtul lung și gleznele zornăiseră, iar acum continuau să răsune, mișcate de răsuflarea ei Întretăiată. Părea agitată, ca și când rugăciunea În care o surprinsese continuase de ceasuri Întregi și o extenuase. — Ce faci... aici? murmură Dante. Aici, repetă el, arătând camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a-l lăsa să treacă pe prior, de Îndată Îl recunoscu. Trupul se afla dinaintea cuptorului de cărămidă, cu gâtul atârnat de unul din lanțurile lampadarului. Poate că era, Într-adevăr, Teofilo. Hainele erau ale lui, iar inelul ce Îi Împodobea degetul arătător părea și el să aparțină spițerului. Abia acum, când vedea cadavrul, Înțelese perplexitatea lui Bargello. Capul Îi era acoperit de o scursură gălbuie. Pe jos, În apropiere de cadavru, zăcea răsturnat un cazan din cupru În care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
țopăia și zbiera un mic grup de actori costumați cu niște tunici țipătoare, cu fețele ascunse Îndărătul unor măști grotești și Înarmați cu niște furci de care atârnau niște fâșii de pânză stacojie. La dreapta, sobri În tunicile lor albe Împodobite cu aripi mari din pânză aurie, tot atâția Îngeri, cu fețele prostite Într-o beatitudine idioată, psalmodiau laude Într-o latină anapoda. — Îngerii Încearcă să le smulgă diavolilor sufletul mortului. Ia te uită! mai zise omul de lângă el. Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
noapte, cum crezuse, ci de o bucată grea de lână albă. Deschisă, căpătă o formă de corolă: era o mantie, decorată Într-o parte cu o cruce brodată prețios, ale cărei brațe se lărgeau la extremități. Crucea templierilor, aceeași care Împodobea și pumnalul găsit În biserică. Prin urmare, dansatoarea era Într-adevăr urmașa casei de Svevia și templierii continuau să o ocrotească? Sau... Își dădu un pumn peste frunte. Acum Își amintea vorbele lui Domenico, cămătarul. Nu Ordinul Templului era cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
tainicelor Învățături ale științelor oculte. Shambhala sau Agartha, tărâmul ascuns al celor nouăzeci și șase de regate Închipuind un lotus Înflorit peste care domnește Suveranul Lumii, Metatron, și unde oficiază regele-preot Kuli’Ka, al cărui palat de aur și nestemate Împodobește centrul capitalei fabulosului meleag. Derutantă, orice s-ar spune, includerea misticei Kapala Într-o enumerare de regiuni aparținând geografiei reale. Derutantă, dar și Întâmplătoare? - this is the question. După momentele de vertij satisfăcut În care mă aruncase teribila revelație (sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
dar În sinea mea recunoșteam că interesul pentru comoara templierilor includea dimensiunea fascinației pe care aurul o exercită pervers asupra oricărui om. Ideea că undeva, Într-o peșteră marca Ali-Baba, sunt adunate laolaltă bijuterii, nestemate de tot felul, coliere, coroane Împodobite cu pietre prețioase, monede, multe monede și grămezi de lingouri mă captiva nu - sau nu numai - ca om de știință. Pasajul din Contele de Monte Cristo care descrie momentul când Edmond Dantes dă cu ochii de comoara abatelui Faria, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
polițiste dintr-Însul! Adică, de ce să notăm noi clar și frumos numărul de cont și parola alături, când putem complica totul cu un pic de mister rebusist!? Așa, pentru culoare locală... Păi, să nu-ți blestemi zilele și arborele genealogic Împodobit cu asemenea specimene detestabile? Văzută din afară, supărarea Evelinei avea În ea ceva comic, dar probabil doar văzută din afară. Ce era În sufletul ei, numai cu comicul nu avea tangență. Să speri cu atâta fervoare În himera Îmbogățirii peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
nesfârșit al cosmosului cu atâta tandrețe încât aș putea spune că stăteam pe loc. Mă mișcam încet, cu pas domol, prin șoapta zilei nocturne. Mângâiam Paradisul și am întâlnit un înger: Luna. Dădea din aripi și lăsa ca rămășițele să împodobească cerul. Privesc lumina lunii cum se sparge în mii și mii de cioburi care la rândul lor se sparg. Îmi doresc să merg acolo sus la ea, în casa ei, să pot admira izvorul infinit al luminii din care ies
Rătăcitor printre stele. In: ANTOLOGIE:poezie by Cosmina Bojoga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_660]
-
să-și găsească adăpost. Acolo, în acel labirint de creste și viroage pe care le bătuse de atâtea ori mergând pe urmele caprelor sălbatice, răposatul său frate Ajamuk descoperise din întâmplare intrarea într-o enormă peșteră al cărei interior era împodobit cu o mulțime de picturi delicate cu antilope și gazele, ce păreau vechi de mii de ani. Era la fel de înaltă și încăpătoare ca și cea mai mare dintre moscheile unde nu se rugaseră niciodată, răcoroasă și întunecoasă; servise probabil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cred că are vreo importanță numărul lor. Sunt de-ajuns două duzini de fanatici dispuși să îndeplinească ordinele Sfatului bătrânilor, pentru ca jumătate din concurenții noștri să se întoarcă acasă între patru scânduri. — O imagine scârbos de plastică! — Dacă vrei, o împodobesc cu o fundă, că oricum asta mi-e meseria, dar cred că în cazul ăsta demagogia nu servește la nimic. Dacă Fiii Vântului, care au fost stăpânii deșertului secole de-a rândul, își propun să-i vâneze, păi îi vânează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ascunse pentru lumina conștiinței. Veșnic în conflict și puși pe harță. Bărbați și femei beți cui, încoronați cu zăpadă proaspătă, începuseră un dans sălbatic în jurul lui Cupidon și Eros. Se dansa până la istovire. Geniul înghețului trebuia să inaugureze o grotă împodobită la intrare cu păsări de gheață și cu toate plantele care trebuiau să apară în primăvară. Dar toți parcă uitaseră scenariul și acum strigau în neștire, glumind, aruncându-și chiar unul altuia cuvinte pline de nerușinare din cauza băuturii și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
scotea când era neliniștit, interjecție care s-ar putea transcrie fonetic în orice limbă astfel: „kai!”. Cu un urlet, directorul sări cu picioarele pe birou, unduindu-se, țintuind cu privirea sa goală și verde câteva dintre ciudatele vestigii ce îi împodobeau încăperea. Clossettino înșfăcă două dintre ele cu o asemenea forță, încât le îndoi, trădându-și astfel energia anormală, de proveniență Luciferică. Era vorba despre un craniu, respectiv o suliță bizantină ieftină, probabil un suvenir mizer adunat de prin cine știe ce călătorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
al doilea, care cădea greu și izolat, ca o picătură de ploaie înaintea furtunii. Venea apoi și al treilea detaliu, urmat de altele care se adunau într-o ploaie bogată, care-i încetinea și îi îngreuna vorbitorului înaintarea prin evenimente. Împodobite cu florile aruncate peste ele, vechile morminte păreau familiare și vii, de parcă ar fi fost săpate cu o zi înainte. Și acesta era doar începutul. Pe măsură ce, în continuarea acestui început, veneau spre noi și casele vechi, și oamenii de demult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
știe. Toți i-am adus laude. Au venit și de prin vecini să-i vadă opera. PÎnă și nepoțelul lui drag și-a manifestat sincer admirația. Și uite așa a Început totul. A urmat fereastra de la baie, pe care a Împodobit-o cu floricele mărunte de cîmp, albăstrele, dar a lăsat-o baltă, șoldie, Încît acest motiv floral pictat direct pe sticla geamului crea iluzia unei perdele un pic ridicate. De atunci s-a apucat serios de treabă, picta neobosit, zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
exteriorul au fost acoperite cu scândură. De o deosebită valoare artistică este catapeteasma, care are un minunat decor sculptat în lemn de tei. Pictura, executată de un meșter necunoscut, de la începutul 240 secolului trecut, se subordonează bogatei decorații sculpturale ce împodobește registrele icoanelor dispuse în scară și bombate la mijloc. Executat în unul din centrele specializate ale Moldovei, iconostasul de la Mărăști are o valoare deosebită, mai alesă datorită abundenței motivelor florale sculptate, precum și a combinației acestora, formând compoziții originale, de mare
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
un obicei necunoscut în satele județului Bacău și în Moldova la sărbătorile de iarnă. Preotul catolică s-a simțit jignit când, în ajunul Crăciunului, un grup de flăcăi a făcut urări sătenilor, purtând un cap de porcă pe o tablă, împodobit cu ce se găsea la îndemână. Învățătorul Gheorghe Pastoiu a fost dat în judecată pentru profanare de religie și, dacă n-ar fi avut un avocat bun la Curtea de Apel din Iași, ar fi făcut 3 luni de pușcărie
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
toți domnii învățători care țin cursuri de dimineață. în orele de după amiază, predă la clasa I dl Dumitru Arbureanu, învățător gr. II și la clasa a II-a dna Ermina Moisei, învățător definitiv. Sălile în care se țin cursurile sunt împodobite cu frumoase hărți și desene lucrate de elevi, făcând un aspect foarte frumos. Curățenia sălilor nu lasă nimică de dorit. Părintele paroh I. Păvăluță, care era prezent la școală, predă religia la toate clasele. Am examinat elevii cursului complementar, conduși
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]