1,363 matches
-
în curând un univers de blocuri ce vor înlocui locuințele individuale. Și asta, cu toate că românul a fost și încă mai este un individualist convins. Din cele mai îndepărtate timpuri, el a locuit în case făcute pentru o singură familie și împrejmuite de grădini. În aceste case, românul a putut rămâne el însuși, și-a putut păstra libertatea de a primi în locuința sa pe alții sau nu, indiferent dacă era unul dintre cei bogați sau dintre cei săraci. A locui la
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
de peregrinările prin sanatorii, părinții Închiriază pentru fiul lor, În primăvara lui 1935, o mică locuință la Roman. „Strada, dincolo de cazărmi - povestește Sașa Pană - era din liniște ciuruită de goarne. Se chema Costache Morțun. O casă cu cerdac larg, primitor, Împrejmuită de scânduri și, În față, o livadă.” Când Își Întâmpină prietenul, glasul lui Blecher părea că vine de departe... „Clătinat, ca și privirea albastră, mătăsoasă, din orbitele Înfundate. Sub cuvertură, genunchii Împietriți În unghi ascuțit - o scândură frântă - și scursoarea
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
prin același peisaj: copaci, pajiști, cer, simțind subit neputința de a ști de ce Într-un loc totul este albastru, iar În altul se adaugă norii. Simțeau toate aceste terțe persoane Înconjurându-i, Învăluindu-i ca acea sferă imensă care ne Împrejmuiește și ne privește uneori cu un ochi străin, sticlos, făcându-ne să tremurăm atunci când zborul unei păsări taie, de-a lungul, o urmă inexplicabil șerpuită. În camera slab luminată se simți deodată o vastă singurătate rece, strălucitoare ca amiaza”. Tocmai
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
poarta, care te conduce în curtea „reduitului”, nucleul central al fortului cândva, și acum al închisorii. Mergând spre dreapta pe lângă peretele opus reduitului se ajunge după vreo 20-30 m la un gard de lemn de cca, 3 m înălțime, care împrejmuiește o suprafață aproximativ pătrată cu latura de cinci metri, care este betonată. Aceasta este curtea de plimbare aferentă celor „cazați” în secția ultrasecretă a Jilavei. Traversând această curticică se ajunge la ușa de intrare într-un coridor lung de cca.
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
adunare. Când am auzit goarna, am închis ochii și m-am lăsat pătruns de sunetele ei care nu semănau cu nimic altceva. Alunecau pe străzile crepusculare ca niște peștișori străvezii, trecând peste pietrele de pavaj și zidurile din piatră care împrejmuiau casele aliniate de-a lungul râului. Sunetele din aer au pătruns liniștit în fiecare colțișor al orașului, dislocând segmente de timp imperceptibile. Când a sunat goarna în oraș, animalele și-au înălțat capetele de parcă le-ar fi trezit amintiri străvechi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ambele, dar Paznicul acesta a decis să folosească doar una. După ce au trecut toate animalele, până la ultimul, a încuiat-o cu lacătul. După câte știam eu, poarta de vest era singura cale de acces înspre și dinspre oraș. Acesta era împrejmuit de un zid înalt de șapte-opt metri, peste care doar păsările puteau trece. Dimineața, Paznicul deschidea iar poarta, sufla din goarnă și, după ce animalele intrau, încuia poarta la loc. — Adevărul e că n-ar fi nevoie de lacăt, îmi explică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
simțit atunci. — Vin mâine seară la șase. La revedere! zise ea. Am plecat de la bibliotecă, am traversat podul vechi, m-am aplecat peste parapet și am ascultat susurul râului. Priveam orașul din care plecaseră animalele. Turnul cu ceas, zidul care împrejmuiește orașul, clădirile aliniate de-a lungul apei și crestele munților din zare, zimțate ca dinții unui fierăstrău, primiseră deja binecuvântarea amurgului. Erau toate gri-albăstrui. Cu excepția susurului apei, nu se auzea nici măcar un zgomot. Până și păsările se retrăseseră undeva. „Dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Nu e bine să pomenești persoanele dispărute. E de rău augur. Hai, spune-mi ceva despre orașul în care-ai locuit înainte! Nu se poate să nu-ți amintești absolut nimic. — Nu-mi amintesc decât două lucruri: orașul nu era împrejmuit de un zid și umbrele ne însoțeau când ne deplasam. Da, aveam umbre care ne însoțeau tot timpul, dar când am venit în orașul acesta, a trebuit s-o las Paznicului. — N-ai voie să umbli cu umbra după tine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
atâta vreme cât locuiești în orașul acesta, dar nici nu există posibilitatea să mai pleci de aici. În termeni militari, s-ar zice că drumul are un singur sens. De intrat, poți intra, dar de ieșit, nu. Oricum, nu atâta vreme cât orașul este împrejmuit de Zid. — Nu m-am gândit nici o clipă că am să rămân fără Umbră pe vecie. Am crezut că e doar o măsură temporară. Nu mi-a spus nimeni așa ceva. — În orașul acesta nu-ți spune nimeni nimic. Niciodată. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Colonelul nu mi-a răspuns la întrebare. — Vă rog să mă scuzați că vă pun atâtea întrebări, dar nu prea știu mare lucru despre acest oraș și sunt foarte confuz. Habar n-am cum e structurat, nu înțeleg de ce e împrejmuit de un zid atât de înalt, de ce ies și intră animalele zilnic, la ce servește cititul viselor vechi. Nu pricep absolut nimic. Și nici nu am pe cine întreba. Dumneavoastră sunteți singurul cu care-mi permit să stau de vorbă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mișcare! exclamă bătrânul. Ți-ai eliberat Regele, dar îmi pot deplasa și eu Calul. În timp ce bătrânul se gândea la următoarea mișcare, am mai pus de-o cafea. Așa ne petreceam cele mai multe după-amieze. Oricum n-aveam ce face în orașul acesta împrejmuit de zidul cel înalt, mi-am zis eu. 9 În țara aspră a minunilor Poftă de mâncare, dezamăgire, Leningrad Am pregătit cina în timp ce-o așteptam. Am zdrobit în piuliță o prună murată ca să o folosesc la sosul pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu există dușmani. — În primul rând, locul acela e izolat de lume. Acolo nu pot pătrunde alte animale, am zis. Cum ar fi, de exemplu, platourile înalte sau văgăunile adânci din Lumea dispărută a lui Conan Doyle. Oricum, un loc împrejmuit de munți. — Splendid! zise ea, lovindu-mă cu arătătorul direct în inimă. Într-adevăr există și un document în care se vorbește despre descoperirea unui craniu de unicorn exact în asemenea condiții. Am înghițit în sec. Am realizat că mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nici prea mare, nici prea mic. Adică nu era atât de întins încât să depășească puterea mea de imaginație, dar nici suficient de mic ca să-l pot cuprinde cu privirea în întregime. Iată ce am constatat din vârful dealului: Zidul împrejmuiește orașul, râul îl traversează de la nord la sud, apusul face ca râul să capete o nuanță plumburie și va fi curând învăluit de sunetul goarnei și de copitele animalelor. Ca să-mi dau seama de forma Zidului, va trebui să parcurg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de-a lungul Zidului spre sud, am dat peste ceea ce părea să fi fost odată cazarma. Erau clădiri simple cu un etaj, grupate câte trei. Dincolo de ele, un grup de case mici. Între acestea se înălțau copaci, iar zona era împrejmuită de un zid mic de piatră. Totul era îngropat în buruieni și nu se vedea țipenie de om. Fusese probabil teren de antrenament. De fapt, am văzut niște tranșee și un suport de steag. Chiar nu înțeleg de ce s-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
lupte cu norii aceia. Ca să nu mă rătăcesc, am intrat în pădure dinspre râu, cu intenția de a pătrunde până în mijlocul ei, mergând în paralel cu Zidul. În felul acesta puteam prinde pe hartă și conturul părții de zid care împrejmuia pădurea. N-a fost deloc treabă ușoară. Drumul se afunda pe alocuri, șanțurile erau mari și adânci, iar tufișurile spinoase de mure mai înalte decât mine. Terenurile mlăștinoase îmi împiedicau și ele înaintarea. Pânze imense de păianjen mi se lipeau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
luat la revedere de la ea și am pornit singur spre dealul de vest. Vântul aspru vâjâia printre copaci, biciuindu-mi spatele. Am întors capul și am văzut luna. Se zărea doar pe jumătate, plutind singuratică deasupra turnului cu ceas. Era împrejmuită de nori groși. La lumina palidă a lunii, suprafața apei părea neagră ca smoala. Mi-am amintit de un fular gros de lână pe care-l văzusem într-unul din geamantane. Avea găuri făcute de molii, dar dacă-l înfășuram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pe-aci să cădem de mai multe ori, dar ne sprijineam unul de altul și-am reușit să scăpăm cu bine de fiecare dată. Din fundul gropilor se înălța un șuierat oribil, lăsându-ne impresia unor tentacule uriașe care ne împrejmuiseră și care băteau aerul cu putere. Am ciulit urechile și am auzit ceva care semăna cu hioo hioo. Ca horcăitul unor creaturi decapitate. — Se apropie apa, mă anunță ea. Lipitorile au fost doar începutul. Ele vor dispărea la un moment
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
care se numește țarcul umbrei. Se află chiar în spatele gheretei Paznicului. Deși i se spune „țarc“, nu e de fapt decât o palmă de pământ. E puțin mai mare decât grădina unei case și are un gard solid de fier împrejmuit cu sârmă ghimpată. Paznicul a scos legătura de chei din buzunar, a deschis portița metalică, m-a lăsat pe mine să intru primul și apoi a intrat și el. Terenul era pătrat, iar în capătul lui se vedea Zidul care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cu sârmă ghimpată. Paznicul a scos legătura de chei din buzunar, a deschis portița metalică, m-a lăsat pe mine să intru primul și apoi a intrat și el. Terenul era pătrat, iar în capătul lui se vedea Zidul care împrejmuia orașul. Într-un colț se înălța un ulm bătrân sub care fusese pusă o băncuță. Chiar că trecuseră ani mulți peste bietul ulm! Lângă Zid fusese înălțată o cabană mică, făcută din resturi de lemn și acoperită cu țiglă veche
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
clar lucrul acesta. Uită-te la cer! Se vede pe el că există o ieșire. Păsările zboară peste Zid, nu? Încotro o iau păsările care trec Zidul? În lumea din afara lui, nu? Există o lume dincolo de el. Orașul a fost împrejmuit cu Zid tocmai ca să nu ajungă oamenii de aici dincolo. Altfel ce rost ar fi avut Zidul? Așa că trebuie să existe undeva și o ieșire. — S-ar putea să ai dreptate. — O găsesc eu și fugim împreună de-aici. N-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Am înconjurat clădirea. Era mai degrabă lungă decât lată și avea ferestre și pe partea asta. Dintr-acolo se auzeau niște zgomote asemănătoare cu vâjâitul vântului. Uși nu existau. Doar un zid plat din cărămidă. Semăna oarecum cu Zidul care împrejmuia orașul, dar când ne-am apropiat și am privit mai atent, am constatat că pe alocuri era ciobit și mult mai aspru la pipăit. De spatele clădirii era lipită o căsuță din cărămidă. Ca mărime, semăna cu ghereta Paznicului. Avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
albă din lemn, pe care am fi trecut-o ușor cu vederea dacă n-am fi fost foarte atenți și dacă fata n-ar fi știut că e acolo. Avea o firmă mică. Era o zonă rezidențială frumoasă, cu case împrejmuite de garduri înalte, cu cedri și pini himalaieni care accentuau și mai mult frumusețea peisajului în amurg. Nici n-ai cum să-ți dai seama că acesta e restaurant, am zis eu în timp ce parcam în fața lui. Era mic, cu trei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
farfuria cu vinete pané. Ea mi-a dat, în schimb, farfuria cu barbun. — Dar vreau să știu, zise ea. — Bine, ascultă. În străfundul conștiinței fiecăruia există un miez imperceptibil persoanei respective. În cazul meu, acesta e alcătuit dintr-un oraș împrejmuit de un zid și prin care curge un râu. Locuitorii orașului nu-l pot părăsi. Numai unicornii au dreptul să iasă și să intre. Ei absorb sinele locuitorilor precum sugativa și le scot din oraș. În felul acesta, orășenii n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
se pare că ceea ce-mi spui tu seamănă cu povestea pe care ți-am citit-o eu despre unicornul găsit în Ucraina? spuse ea tăind vânăta în două. Se presupunea că unicornii aceia trăiseră într-o zonă complet izolată, împrejmuită de stânci uriașe. — Seamănă oarecum. — Or fi existând puncte comune? — Poate, am zis băgând mâna în buzunarul hainei. Am un cadou pentru tine. — Cadou? Îmi plac grozav cadourile. Am scos unghiera și i-am întins-o. A privit cam ciudat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
privire craniilor sclipitoare înainte de a ieși din încăpere. A închis ușa în urma ei. Petele fosforescente dansau pe cranii. Unele erau vise vechi de-ale ei, altele, de-ale mele. Am căutat mult, e adevărat. Am scotocit fiecare colțișor al orașului împrejmuit de Zid, dar a meritat. Am luat un craniu în mâini, am închis ochii și mi-am plimbat degetele peste el. 37 În țara aspră a minunilor Luminițe, introspecție, curățenie Nu știu cât de mult am dormit. Cineva mă scutura de umeri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]