1,000 matches
-
diferite de-ale colegilor mei. Mihnea ofta, cu privirea lui tricoloră ațintită spre vestiar, lui Cătălin îi cădeau șurubelnițele din pantalon, iar Cezar, agățat în vârful gardului, încerca să lege o conversație: „Nu-număru’ 9, ma-mamă ce bună ești!“. Coboram împroșcați de apă și-o ploaie de înjurături, și-o luam la fugă printre blocuri, apoi prin părculețul de pe Aviator Mărășoiu, până când râsetele, întunericul și greutatea ghiozdanelor ne obligau să ne-oprim. În părculeț, după o bancă, băieții își scoteau sexele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nou spart, din 50 în 50 de metri: veneau echipele cu pickamere, pentru a scoate canalele și gurile de gaz la suprafață. Între timp, străduțele laterale pocneau de gropi, iar șoferii înjurau de mama focului, cu bucșele rupte sau parbrizele împroșcate de criblură. Din Unirii, am cotit la dreapta pe Splai, apoi încă o dată la dreapta, spre Curtea Domnească. Ruinele rămăseseră intacte, le numărai zidurile și turnulețele în geamurile clădirilor cu zece etaje. M-am frecat la ochi, ferindu-i de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Bill Gates, dar nici grăsuțul ochelarist din reclama de pe televizor, care-și deschidea unitatea de CD-ROM și, după ce-o studia mirat, își proptea acolo paharul de plastic plin cu cafea. Bineînțeles că unitatea se închidea brusc, storcindu-i păhărelul și împroșcând cafeaua jur-împrejur. Mi-am amestecat și eu o cafeluță, slabă, fără cofeină, de amator. Cafea bună, în orașul ăsta fără terase și cafenele, se făcea doar la „Caffé Latte“, pe Schitu Măgureanu. Nu găseai niciodată loc, trebuia să te strecori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
drept. Încheieturile se sprijineau discret de tăblia mesei, iar degetele rupeau pâinea cu o singură mână, fără să producă explozia de firimituri. Lingura nu vâslea prin ciorbă, iar furculița și cuțitul nu săreau dintr-o parte într-alta a farfuriei, împroșcând sos și bucăți de legume peste bord. Încă mai simțeam făcălețul maică-mii prins între brațe la spate și palma babacului după ceafă, când mutam pe ascuns furculița din stânga în dreapta. În timp ce Maria își savura cruditățile, mi-a venit o idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
trâmbe de fum violet. Pereții cerebrali rămâneau avariați, spoiți cu resturi de fraze și mutre, cu iubiri bătrânicioase și prietenii inutile, cu imaginea șosetelor verzi de plastic din metrou mărindu-se exponențial, până îi ieșeau vârfurile prin sandale și urechi. Împroșcam jur-împrejur cu amintiri și lichid cefalo-rahidian. Uneori, reparația eșua, și-atunci apelam la frații „Brothers“ sau la echipa lui Moiceanu. Cartierul fusese împărțit în două de ei, pe zone și numere: stradă cu stradă, casă cu casă, canal după canal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
venea să întind mâna și să-l trag pe erou de cămașă, chiar când trecea pe lângă noi. Sau să-i pun piedică. Răzvan, Chiriac, Trahanache; care cum se nimerea. Nici unul nu stătea degeaba: săreau de colo-colo, gesticulau neobosit și ne împroșcau cu stropi de salivă. Le-aș fi modificat destinele fără milă, sucind scena în direcții imprevizibile. La sfârșit, după rateuri și bâlbe, trozneau aplauzele. Indiferent de piesă, oamenii se ridicau, bubuind frenetic. Îi vedeai pe toți în picioare, la orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
necrozat înfipt la vreo 20 de metri înălțime într-o furculiță de marmură (lumea îl botezase-n fel și chip: cartoful în țepușă, chifteaua pe băț, coiul canceros; autorul îi zicea mai simplu, „monumentul eroilor“). Noaptea, lumini verzi și portocalii împroșcau statuile cu-o ceață orbitoare, prin care dansau fluturi și musculițe. Nu trecea nimeni să se uite. Dincolo de piețe și parcuri, Bucureștiul respira fără viață. Mirosurile care îl străbăteau îți mutau nările din loc, ca un vânt proaspăt de toamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care îi avertizează pe imprudenți să nu se-apropie. Încălcarea ei echivalează cu un dezastru: anvelopa tăiată, ventilele confiscate, afișele lipite cu prenadez de geamuri, capota stropită cu lichid de frână, portierele zgâriate cu cheia sau, încă mai umilitor, parbrizul împroșcat cu bulion sau ulei încins de la etaj. (Personal, am optat pentru un amestec de oțet, apă și ulei: turnat cu grijă de pe balcon, e aproape invizibil și nu mai iese decât cu soluție degresantă; în plus, cu cât încerci să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
indiferentă, excitată. Muzica nu conta, puteai să-i spui oricum, house, trance, drum’n bass, oricum nu se-auzea, doar hipnoza silențioasă a ritmului părea să țină mulțimea vie, fără să se prăbușească. Pe ecran curgeau pete verzi și bleumarin, împroșcate de lasere tridimensionale, decupând brațe, pulpe și abdomene. Fetele aveau șepci negre și ochelari-lacrimă, chiloței negri mulați, top și lanțuri subțiri prinse de gât și-n jurul taliei, ca o centură frântă de castitate. Rujul mov, căpșuniu sau caramelizat strălucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
stingă țigara-n orbite.“, am admis, cu jumătate de gură. Cât nu puteam eu să sufăr facultatea asta, tot mă apucau nervii când era devastată. Unde întorceai capul, găseai numai chiștoace, urme de tălpi pe pereți și statui ciobite sau împroșcate cu suc. La intrare, patinai pe rahații rămași din timpul nopții, de la cerșetori: unul după altul, ca mușuroaiele de cârtiță. Le-aș fi tăiat o mână vinovaților, ca-n Arabia Saudită. Doar cine nu-i văzuse pe Eminescu și Densusianu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pentru că stătea cu spatele și se vedea mic, ca bunicu’ Vitalian în avionul lui deasupra Bucureștilor) ardea o bucată de hârtie într-o chiuvetă. Mâinile înmănușate se-apăsau pe robinetul din aur masiv, apa curgea în mii de picături prețioase, împroșcate pe porțelanul alb. Te încerca un amestec de milă și mândrie, poate și de curiozitate (ce scria pe biletul distrus?), ca într-o poveste oribilă, cu familii nobiliare și cumsecade, care încep în negura istoriei și se termină sub ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din fire. Nici să povestească ceva nu se pricepe! Începând o dată să vorbească urât și neîntâmpinând rezistență, Ganea își pierdea treptat toată stăpânirea de sine, cum se întâmplă adesea cu unii oameni. Încă puțin și poate ar fi început să împroaște cu scuipat, într-atât era de furios. Însă tocmai din cauza furiei orbise, altfel și-ar fi dat seama că acest „idiot“, pe care îl trata cu atâta dispreț, cam prea repede și cu finețe se pricepe uneori să înțeleagă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
luase nici un fel de măsuri. Și iată-l pe general aici, de față cu toată lumea, ba încă ferchezuit solemn și în frac, iar toate astea se întâmplă tocmai în momentul când Nastasia Filippovna „nu caută decât prilejul de a-l împroșca pe el și pe ai lui cu batjocuri“. (De asta era convins.) Însă, la drept vorbind, ce altă semnificație poate avea vizita ei de acum? O fi venit ca să se împrietenească cu mama și cu sora lui sau ca să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de mult pe cei prezenți. — Ar fi foarte bine dacă ați pune capăt singur și pe loc acestei tărășenii, spuse Aglaia cu o seriozitate cumva deosebită, apropiindu-se de prinț. Iar nouă permiteți-ne să fim martori. Vor să vă împroaște cu noroi, prințe, și dumneavoastră trebuie să vă justificați în mod solemn: de pe acum mă bucur grozav pentru dumneavoastră. — Și eu vreau ca, în sfârșit, să se termine cu această pretenție infamă! strigă generăleasa. Ia-i tare, prințe, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că Lizaveta Prokofievna a rămas acum cu dumneata numai fiindcă ești bolnav - numai dacă într-adevăr ești pe moarte -, ca să zic așa, din milă, din pricina jalnicelor dumitale cuvinte, domnule, și nici un fel de noroi nu-i poate, în nici un caz, împroșca numele, calitățile și aprecierea de care se bucură... Lizaveta Prokofievna! încheie generalul, care se înroșise tot la față. Dacă vrei să pleci, atunci să ne luăm rămas-bun de la bunul nostru prinț... — Vă mulțumesc pentru lecția pe care mi-ați dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fiecare trăsătură de pe chipul lui părea că se zvârcolește și vorbește. — A, de asta vă temeați! Credeți că „chiar așa trebuia să se întâmple“? Atunci aflați că, dacă urăsc pe cineva dintre cei de aici, zbieră el cu horcăituri, strident, împroșcând stropi din gură (pe toți, pe toți vă urăsc!) - pe dumneavoastră, suflet iezuit, dulceag, idiot, milionar-binefăcător, pe dumneavoastră vă urăsc mai mult decât pe oricine, mai mult decât orice pe lume! V-am înțeles de mult și am început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Lebedev, alții sunt la mijloc, alții și, ca să zic așa, e mai degrabă o fantezie decât o intrigă. — Păi despre ce-i vorba? Explică-mi, pentru numele lui Hristos! Chiar nu înțelegi că mă privește în mod direct? Doar este împroșcat cu noroi Evgheni Pavlovici. — Prințe! Prealuminate prințe! începu iarăși să se strâmbe Lebedev. Doar dumneavoastră sunteți cel care nu-mi permite să spun tot adevărul; doar am mai început să vă spun adevărul; nu m-ați lăsat să continui... Prințul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și schelălăind de durere, își descleștă fălcile și am văzut că reptila sfârtecată încă i se mai zbătea de-a curmezișul botului, prelingându-i pe limbă, din trupul ei aproape strivit, mult lichid alb, asemănător cu cel pe care îl împroașcă un gândac negru atunci când îl strivești... În clipa asta m-am trezit și a intrat prințul.“ — Domnilor, spuse Ippolit, întrerupându-și brusc lectura și parcă rușinându-se. N-am recitit textul, dar mi se pare că într-adevăr am scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
unui "întârziat" într-un "neoclasicism" aflat în contratimp cu modele. Iar după 1989 desincronizarea cu jocul simulacrelor, cu bășcălia și cu pornografia ghidușă a fost și mai izbitoare. Iar peste toate, într-o vreme când e de bon ton să împroști cu noroi pe Eminescu, C. D. Zeletin mărturisește că dintre toți poeții români se simte cel mai apropiat de autorul Odei (în metru antic). Mărturisesc că nici eu n-am fost pregătit să-l înțeleg altfel pe poetul C. D.
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
normal ca banii să conteze, dar nu e bine să deschizi tu discuția despre ei; 4. Criticarea foștilor șefi. Gândește-te înainte de interviu la un răspuns elegant pentru întrebarea „De ce ți-ai părăsit vechiul serviciu?”, ca să nu începi să-ți împroști cu noroi foștii angajatori; 5. Neputința de a te uita la intervievator în timpul conversației. Când vorbești cu un om, în general, te uiți în ochii lui, cu sinceritate și cu interes, așa că trebuie să faci asta și la interviu; 6
Biblioteconomie şi ştiinţa informării,Vol. 2 : Ştiinţa informării în întrebări şi răspunsuri by Nicoleta Marinescu () [Corola-publishinghouse/Science/521_a_1237]
-
adevărată ierarhie valorică, dar... o facem din nou cu insinuări, dacă nu chiar cu imixtiuni grosolane politice? Și-apoi... cine să o facă? Tinerii cronicari, nemulțumiți nu rareori de exigențele unei redacții literare, fug la un cotidian de tiraj, de unde Împroașcă cu un venin prost distilat pe cine vrei și nu vrei În numele unei „arte noi, aproape de public, sincere, autentice”, până la limitele pornografiei; chiar, și nu rareori, mult dincolo de aceste limite... Iar când se află În criză de gloanțe ideologice, recurg
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
alarma aeriană. De la Zemun, locul său natal, pînă la Belgrad era o azvîrlitură de băț. Dar n-a fost nimic. Liniștea apăsa și așteptarea exaspera. Pe înserate, din nou au sunat sirenele. De data aceasta avioanele au sosit și au împroșcat moartea și disperarea. Explozii imense luminau cerul, fum gros otrăvea văzduhuri. Vuk aleargă la postul de jandarmi pentru noutăți. Marița îl roagă să rămînă cu ea, dar Vuk n-aude. Un avion se retrage și mai aruncă o bombă spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
reflectă direct pe cea care se poate stabili între aceste stări ale lumii fizice ; sub aspectul instabilității, starea gazoasă se situează deasupra stării lichide... Totuși, abia la sfîrșitul secolului al XIX-lea, odată cu apariția cronofotografiei, s-a descoperit că lichidul împroșcat în urma căderii unei picături prefigurează o coroană de conte, iar o explozie gazoasă - o coroană regală sau imperială ; și asta cu toate că oamenii care au conceput aceste coroane și le-au inventat forma n-au putut, deoarece le lipseau mijloacele de
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
inalterabile într-o montură de metal prețios ce evocă prin finețea lucrăturii grația, capriciul și precaritatea formelor vii. Să extindem problema. Oamenii din trecut nu-și puteau reprezenta forma pe care, timp de o fracțiune de secundă, o iau lichidul împroșcat în urma căderii unei picături sau o explozie gazoasă. Însă o imagine a instabilității le era oferită în mod nemijlocit de durata limitată a existenței individuale ca rezultat al riscurilor la care este expusă ori pur și simplu ca urmare a
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
Îndeletnicirile noastre de vânător chiar de semeni. Aici e important impulsul, adică viteza aplicată massei. Când, pentru a neutraliza un adversar e suficient un bolovan aruncat cu un metru pe secundă sau cele cîteva zeci de grame ale unui glonte Împroșcat cu 600 m/s. În ambele cazuri se depășește “necesarul” de doar 10 kg-m/s... Și dacă massa capătă importanță pe lângă viteză, Îmi amintesc de masivitatea tancului, al aceluia antic, pe care Alexandru Macedon Îl descoperea În India: elefantul
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]