944 matches
-
ducă o viață cât de cât omenească! Și, totuși, viața rămâne, dintotdeauna și pentru totdeauna, pentru oricare individ, viață! Parșivă, În cele mai multe cazuri; nedreaptă; spintecătoare de idei mărețe și de aruncarea, În cele mai multe cazuri, la canal, a gândurilor și pornirilor Înaripate, a entuziasmului, a evantaiului de bucurii visate, și, nu de puține ori, pornite, incipient, așa, de pildă, ca niște răzișoare de soare, care se Întrevăd, dincolo de orizont, În partea cealaltă a acestuia, vreau să zic, atunci, când, lumina dimprejur arată
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
și cinematografic. Pe câmpul abandonat dintre liniile italiană și engleză, Pietro Bronzi și Melrose contemplă urmele trecutului care se duce, spre a nu se mai întoarce niciodată. Fideli unui ritual cavaleresc ininteligibil celor care nu aparțin acestei specii de semizei înaripați, ei primesc ves tea sfârșitului păcii cu stoicismul celor care trăiesc în preajma morții odată cu fiecare decolare de pe aerodrom. Eliberat de iubirea pe care Luciana i-a refuzat-o, Pietro devine, în acest război pierdut înainte de a începe, eroul a cărui
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Un duh rău s-a amestecat și a voit, dimpotrivă, să mă realizez, într-un fel de îngînare și sugrumare, de precar tunel fără ieșiri... Sunt cel mai demodat poet. Ceva mai mult, un rătăcit, un intrus în ușoara și înaripata gintă. O ambiție neroadă, de adolescent vanitos, m-a determinat să mă pregătesc îndelung (1914-1930) pentru a-i dovedi lui Vianu (tîlharul care mă mortificase, râzând de primele mele jocuri de acest fel), că pot la rigoare simula poezia în
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Crede-mă. Numai matematicile mă fericesc. Poezia mă declasează, tocmai prin surclasarea pe care o încerc. (1947) ATITUDINI FAȚĂ DE POEZIE RÎNDURI DESPRE POEZIA ENGLEZĂ Superstiții comune tuturor continentalilor consacra poezia engleză ca întruparea cea mai înaltă a "lucrului ușor și înaripat" în care Platon recunoștea esența lirismului pur. Dacă ne însușim definiția platoniciană, apoi desigur nici o altă lirică europeană n-a subliniat emoția până la acel "ethereal" unde plutește pulverizat cântecul celor mai reprezentativi din poeții englezi. Decât, mai e un fel
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
pe care i-o conferă o formă avară. Muzicalitatea ei devine acea arhitectonică sonoră despre care vorbea Nietzsche: contrarul vlăguitelor simfonii simboliste. Stanța devine o succesiune de intervale inteligibile, comensurabile: pure, într-un cuvânt. Cu Moréas cunoaștem, în fine, esența înaripată care încorporează uneori această lume de reminiscențe, și pe care o identifică Platon cu Poesis-ul. Deci, problema lui Poe: cercetarea adevăratului domeniu al poeziei, pe care el a rezolvat-o prin adjoncțiune, Moréas o rezolvă prin excluziune. Domeniul poeziei nu
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Îndrepta pe băiat către o viață folositoare. Copilul acela nu era un Fortuny și nici nu avea să devină vreodată. Drept dovadă, se plictisea la colegiu și se Întorcea cu toate caietele pline ochi de mîzgăleli Înfățișînd făpturi monstruoase, șerpi Înaripați și clădiri vii care umblau și Îi devorau pe oamenii neatenți. Încă de pe atunci era limpede că fantezia și invenția Îl interesau infinit mai mult decît realitatea cotidiană din jurul lui. Dintre toate decepțiile pe care le-a adunat În viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
la întrecere cu ascuțimea de minte a lui Euler și cu pătrunzătoarea intuiție a lui Einstein. Recapitulă imagini pe care ochii-i le recoltau din culcușul dintre lespezi al căror prizonier începuse să fie de la începuturi îndepărtate: fațade cu lei înaripați, cu vulturi și cu alte siluete pe care nu le putea vedea, balustrade făcute din fier forjat, simboluri ale Triburilor lui Israel, ornamente arabe și alte decorațiuni orientale... Și, peste tot, albul cuprinzător, albul orbitor, albul răspândit cu generozitate: marmura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
verzi ale unor chiparoși din preajmă. Înțelegea, de asemenea, că vântul risipește, peste falduri de marmură masivă, petale albe de portocali, care zburau prin aer, ca un roi ușor de fluturi străvezii... Exact! Motive ebraice, cu lei stilizați, cu dragoni înaripați, cu vulturi și alte forme zoomorfe, ședeau în umbra chiparoșilor de Sinai. Claritatea, simplitatea și unitatea copleșitoare de exprimare a acestui landșaft oriental nu putea fi decât undeva în Țara Sfântă... Undeva în Ierusalim! Poate că din întâmplare fusese ferecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
alt vis. Se trezi, din somnul lui epuizant, simțind încorsetarea aceleiași platoșe de oțel scandinav, observând că în vârf de minaret, înalt și svelt, strălucește lugubru Semiluna de aur. Falduri de marmură albă șed nemișcați ca și altădată, iar leii înaripați străjuiesc depărtările. Era misiunea Svetlanei să întâmpine cu alămurile fanfarei pe oaspeții de la Sans-Souci, care năvăleau, acolo, în hoarde, pentru a-i împiedica pe acești naivi și zbanghii, puși pururea pe chefuri, să constate tristețea serbărilor din imensul domeniu lăbărțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Asta dacă Piatra cea minunat de frumoasă ar fi intrat în stăpânirea unei singure furnici! Între Vrăjitoarele acelei vremi era Marea Farmazoană, cea care însuma toată înțelepciunea Lumii vietăților de pe Pământ și care întemeiase în lumea noastră, a furnicilor, Ordinul înaripatelor fără de aripi. Învățăcelele sale, după multă carte și pricopsire cu multă minte, în care intrau mai ales învățăturile cele solomonice, după multe cercări istovitoare, pe care nici exercițiile soldaților Cetății nu le pretind, parveneau la biruințe, șiretenii, vicleșuguri și trucuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pe sus, prin văzduhul străveziu, așa cum putem noi să alergăm pe pământul tare. Mai puteau să facă și alte solomonii de care tuturora le era frică și tremurau. Însă Legea, prima lege a învățăcelelor Marii Farmazoane, a celor din Ordinul înaripatelor fără de aripi, era aceea că, niciodată și nicidecum, nu aveau voie să facă o solomonie cât de mică, recurgerea la astfel de metode fiind considerată o vulgară nesăbuință. Pentru a înlătura orice posibilitate ca Piatra azurie să intre în puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cațere până în vârful Turnului înalt și să atingă Piatra azurie, dar nimănui nu îi era dat să facă imposibilul, atâta de înalt și de alunecos era Turnul cu Piatra azurie în vârf! Într-un rând, însă, o furnică din Ordinul înaripatelor fără de aripi, discipol mărunt al Marii Farmazoane, s-a încumetat să încerce să fure Piatra azurie, pentru ca să o ducă la ea acasă, unde aștepta fiica ei, o furnicuță năzuroasă, care atâta își dorea acea Țandără de Cer cu puteri magice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ducând Piatra, cu toatele, împreună, la locul ei din vârful cel înalt al Turnului făcut din piatră lucie ca oglinda. A fost mare tămbălău în Cetatea noastră în toată noaptea aceea... Iar pe furnica-hoață Marea Farmazoană a exclus-o din Ordinul înaripatelor fără aripi, fiindcă încălcase știuta Lege ca, niciodată, să nu apeleze la ceea ce era neîngăduit: la vulgarul Miracol! Seara, la sindrofia solemnă, greierele-viorist, căruia îi plăcuse de tânăra furnică, atât de simplă în felul ei de a raționa (c'est
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
zi deopotrivă la capătul nelocuirii! Mama ei de prefăcută... Mă răscolește o stare de indigestie cumplită, de suflet vomat sub gardul cimitirului, de hoit putred, de amintiri voalate, de pământ afânat sub excavatorul lui Dumnezeu. La dracu cu ciudățenia asta înaripată cuibărită pe umărul stâng! Ieri s-a ascuns într-un cuptor de locomotivă pe o linie moartă; alaltăieri, de frica procurorului, sub o limbă de ceas și-a găsit scăpare. Când îmi măsura tata spatele cu funia udă, păzitorul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fără să știu ce spun. Și poate ea știe că eu sunt acolo. Nu te mișca. Deocamdată am impresia că partea aceea din ea care lipsea a ajuns-o din urmă și îi acoperă spatele ca o fâșie de cârpe înaripate. Las portiera deschisă și alerg pe pietriș. — Ce s-a întâmplat? Poate e mai bine să mănânc. O ajut să se ridice și, în timp ce o îmbrățișez, îmi ridic privirea deasupra capului ei. La primul etaj, în spatele unei ferestre mari, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
se culce la loc. Adriana încerca să o liniștească, să-i dea ceva de mâncare, s-o țină în brațe, să se joace cu ea și, până la urmă, a încuiat-o în baia de oaspeți, cu lumina stinsă, dar mica înaripată își continua tirul verbal. — Fată grasă! Fată grasă! Fată grasă! chirăia aceasta bălăngănind din cap în sus și-n jos ca un cățeluș de jucărie care se pune în spatele mașinii. Ia ascultă aici, ticălos mic ce ești, șuieră Adriana, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
seama că fusese păcălită. Ieșise deja din baie și se afla în hol pe la jumătatea drumului, când Otis strigă din răsputeri “Graso!” de trei ori la rând, oprindu-se numai să cârâie între țipete. — N-ai decât să crăpi, șobolan înaripat. Sper să fie o moarte lentă și chinuitoare. O să țopăi de mormântul tău de pasăroi nenorocit. Toată povestea asta o înfuria peste măsură! Doar pentru că Emmy se simțea prea vinovată ca să vândă sau să omoare blestemata aia de pasăre nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
rudă cu sfinxul, cu cap de leu, trup de capră și coada de șarpe, a cărui gură voma flăcări. Apoi zeii l-au părăsit și chiar l-au urmărit cu ură. Belerofon a vrut să se ridice cu calul său Înaripat și să cucerească Olimpul, dar zeii l-au prăbușit, ne explică Pindar. Căderea sa Încheie ceea ce biruința asupra Himerei Începuse. Beat de victorie, Belerofon n-a recunoscut În sîngele Himerei care-i mînjea mîinile singurătatea care-l aștepta. Acum aventurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
mele sunt cele ale unei zeițe". Platon, în dialogul Ion, afirmă că poetul nu este un creator propriu zis, ci un mijlocitor, transmițător al "șoaptei divine", asemenea Pythiei : Nu este vorba de o artă, ci de o putere divină... Poetul înaripat, sfânt, nu se află în starea de a crea înainte de a fi inspirat de un zeu, din afara lui, dincolo de propria sa rațiune... Este un privilegiu dumnezeiesc... Poeții nu sunt altceva decât interpreții zeilor" (Ion. 533c-534e). Pentru Platon, inspirația este "delir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
află în starea de a crea înainte de a fi inspirat de un zeu, din afara lui, dincolo de propria sa rațiune... Este un privilegiu dumnezeiesc... Poeții nu sunt altceva decât interpreții zeilor" (Ion. 533c-534e). Pentru Platon, inspirația este "delir divin, o gândire înaripată" (Fedru, 244), care vede esența dumnezeiască din lucruri. Despre o voce cerească va vorbi și Augustin: este iluminarea Maestrului Interior; nu se poate scrie poezie înaltă fără avea în spirit o insuflare de la zei. Ideea insuflării divine este reluată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
epoche-ul, punerea în paranteză a nesemnificativului, a comunului, a zilnicului. * Gândirea poetică vorbește despre metafizică în vibrații și iradieri cu ajutorul intelectului "eroic". Poezia gânditoare nu vorbește despre metafizică, ea creează spații, universuri metafizice care sunt deschideri totodată sensice și melodice înaripate. Gânditorul rostește Ființa, poetul întemeiază Ființa, așa cum recunoștea Heidegger: "esența poematică a gândirii salvează domnia adevărului Ființei". O scoate din vremuire și o transformă în prezent etern nunc stans, al lui Boethius. La Eminescu adevărurile poetico-metafizice reprezintă intuiții, acele "fulgurații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
născut încă". Este unul din poemele cele mai încărcate de suflu cosmic din literatura universală: Acele păsări fără lăcaș, Zi și noapte, pe lumină și beznă, De la un țărm necunoscut la altul neștiut aleargă! Tot golul este umplut de Cosmosul înaripat Și de cântecul său unic: "Nu aici! Nu aici! Mereu în altă parte ! Altunde ! Mereu dincolo ! * Dintre poeții români ai suflului cosmic, în afară de Eminescu, se detașează Lucian Blaga și Vasile Voiculescu. Acesta din urmă, în Ultimele sonete închipuite ale lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în care se consideră străin, suie mai departe: un stol de lebede purtând pe aripile lor nu numai pe poet, ci și cerul, pământul, întreaga lume zboară fără oprire către un Dincolo care nu este nicăieri întâlnit, astfel că goana înaripată va dura etern: pentru că absolutul nu este atingerea unui capăt, ci este o tensiune continuă. Absolutul ca oprire definitivă, este "frate cu moartea", afirmă Eminescu. Bucuria de a trăi este exprimată prin excelență și de pictură, sculptură, arhitectură, precum și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care ne determină ziua de azi a noastră". Și Schopenhauer și Eminescu au relevat că geniul este un străin în lume. La Nietzsche totul este seducție: ideile rostite și purtând in apex intellectu, noutatea deschiderilor sufletești și spirituale, stilul ritualic înaripat răsunând în templul universului devenit un infinit sanctuar mistic un univers pur omenesc, omul fiind propria sa divinitate, cu excluderea oricărei dependențe. Pentru Nietzsche, problema valorilor este mai fundamentală decât a certitudinii. Unul din criteriile ce duc spre certitudinea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lor vesel trezesc talazuri de încântare în mările aerului. Pământul, oceanele, astrele, munții pădurile toate capătă aripi și se avântă în iureșul înălțării magnetizată de chemarea acelui Dincolo care se depărtează neîncetat. Întreg universul este transmutat într-o nemărginită ființă înaripată, al cărei zbor este impulsionat de cântecul lebedelor, metaforă a morții întru renaștere, ciclu repetat la nesfârșit, nicăieri oprire, mereu altundeva: ...Dintr-odată la această oră și în cerul serii Pe vastul abis, izbucnirea, fulgerul sunetului Care lunecă aerian de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]