4,977 matches
-
că cine trăiește lângă Márta are asigurată viață lungă, dacă nu chiar tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Márta era cu siguranță mai bună decât Gerovitalul, zicea el. Păcat că de când s-a măritat, În ea n-a mai Încăput decât un singur bărbat. Ea ar fi trebuit să fie un bun public, un fel de tonomat național: bagi fisa și asculți melodia preferată. Ca Eleonora, care acum funcționează, cum ar zice Terente Marcovici, În regim de avarie. Se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
era tocmai încremenit și nici tocmai tăcut în timpul nopții. La etaj, ușa încuiată rămânea solidă și familiară și de neclintit. Alături, ușa dormitorului meu - reală și funcțională și nu tocmai închisă. Între ea și canat era un spațiu cât să încapă o pisică, iar asta făcea ca pe palier, din podea până în tavan, veioza de pe noptieră să proiecteze o dâră de lumină galbenă. Dincolo de crăpătura ușii, în dormitor, pe covor caietul acela de neînțeles, patru coloane de numere și un grafic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
-l pe „Mycroft Ward cel Tânăr“, până și cel mai încăpățânat și avar dintre veri recunoscu că cei doi trebuiau să fie rude - deși asemănările fizice erau puține, gesturile, atitudinea și opiniile lor erau atât de asemănătoare, încât nu putea încăpea nici o îndoială cu privire la legătura lor de sânge. Eul lui Mycroft Ward supraviețuise cu succes morții corpului său. Era din nou tânăr în pragul noului secol. E greu de spus de ce noul Ward n-a făcut publică reușita tehnicii sale, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
1990, ființa-Ward devenise o uriașă bancă de date înlănțuită a eului cu zeci de corpuri nodale permanent conectate, care o protejau împotriva defectării sistemului și a atacurilor din exterior. Mintea în sine era acum un gigantic-lucru-omniprezent, prea mare pentru a încăpea într-un singur craniu, coordonându-și nesfârșita înlănțuire de corpuri cu ajutorul download-urilor standardizatoare și-a upload-urilor colectoare de informații. Unul dintre miile de proiecte de cercetare ale ființei-Ward dezvoltă software-uri capabile să depisteze indivizi apți și să impună „aranjamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Pavel Marcovici? - E fumétor. - Vezi? - N-ar fi mai bine un iepure? - Da, cé se ascunde sub pat. - Și nici nu miauné. - Mult mai bine. - Și nici nu-l gésesc prea ușor, cé nu se uité ei sub pat. - Nu-ncap. - Doar dacé bagé un copil. - Se va juca cu iepurele și, Între timp, va arde și el. - Un iepure, hotérît! Nicolai Arsenievici gési printre brebenei lemnul de tei lung de optsprezece pași și-l lué În spinare. Trecu livadă cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
II-lea deopotrivă din exterior și din interior. Nu îmi rămâne decât să îi mulțumesc domnului Nicolae Mareș pentru că s-a nimerit (în cel mai pozitiv sens al cuvântului) ca, în România, opera lui Ioan Paul al II-lea să încapă în mâinile unui om din toate punctele de vedere competent în această privință". Laurențiu Ulici, președintele Uniunii Scriitorilor din România, din cuvântul rostit la lansarea monografiei Ioan Paul al II-lea, Papă pentru mileniul al III-lea, București 7 iunie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
de benzină al străzii mai sufocant, claxoanele mai ascuțite, cupola cerului mai joasă, "orizontul misterului" cît un punct. Îi supraviețuiesc într-o lume mai părelnică, mai tulbure. Cu zile scurte și nopți cînd pînă-n zori mai sînt 112 ore. Toate încap într-un infinitiv: a îmbătrîni. Grădina participă imperfect la starea mea, e oarbă pentru mine. O citesc naiv-poetic, știu. Dar a fost și este rețeta mea: înfrunzită-golașă, înmugurită-destomnată, falnic stufoasă-veștedă, pașnică-temperamentală. De luat în doze egale, pe nemîncate, cu roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Tano. Sper să fi avut instinct bun cînd am acceptat interviul. Mai sper ca Șichy să mă contrazică. E datoria ei să mă șicaneze. Și știu pe ce trebuie să apăs. În nici un caz pe condiția de ratat. Cît orgoliu încape în cuvîntul ăsta, looser! Așadar, te-ai vrut în top, ai avut trepte de urcat, suișuri de cucerit. Nu sînt o autoare de găuri în cer. Doar că am trăit ca evenimente reale (pe pielea mea) ceea ce generația ei a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
și rîs fericit ("ce cuvînt demodat, Iordana, se aude vocea mea de-a doua, auzi, fericire"). Fata cu pălărie apretată, ridicîndu-i borul cu-n deget, să i se vadă ochii fericiți pentru că, din spate, Iordan o ținea de talie. Talia încăpea perfect între mîinile frumos desenate. El spunea "desemnate". Uitase și de caninul ieșit în afară, ca să rîdă cu toți dinții. Rîsul ei fericit. Îmi mușca rotula piciorului drept, să mă facă să rîd. De-asta m-o fi durînd așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Genunchii de fetiță erau prea fragili pentru greutatea lui. S-ar fi jucat cu mine, dar, fiind vehicul lung, cu labe foarte scurte, foarte groase și foarte strîmbe, era depășit de situație. Se mulțumea să mă împingă spre cușca unde încăpeam amîndoi. Mînca orice, de la biscuiți "Progresul" la pîinea mea cu unt. Îi păstram mîncarea în ghiozdanul de tablă. Și ochii uzi-gălbui, de cîine trist, cînd m-au trimis la "tătișor", la București. După ce-am plecat, nu voia să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
în răspăr cu generația Bumbești-Livezeni, în frunte cu prorectorul, votat "ca bun stăpîn și altul nu ne trebuie" (cum zicea Anonimul Brâncovenesc despre Brâncoveanu) și cu Alexandru Andru. Carp, vechiul decan, e mort, dar Alandru se bîțîie pe Copou, abia încăpînd de sinele lui cosmic, pe care lumea nici nu-l merită. Lui Herr Professor, generația bumbesc-livezenilor i-a pus ștampila (să-i vorbesc lui Șichy despre felul cum foștii tovarăși de brigadă, de șantier comunist se susțineau la o adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
nu semna condica de prezență, iar avantajele materiale nu erau de disprețuit. Merita să cureți scame ideologice, să faci răul, ca să-ți lustruiești pantofii cu cremă franțuzească. Hada, în delir scriptic pentru Dumnezeu-Popescu și alți dumnezei de roșu, convenea. Ce încăpea în el, umflat ca un cauciuc de tir cum era? Păi citate din "Scînteia", mult Gherea, toate "temele majore" trasate de PCR, o baghetă de șuncă și o palincă pînă se crăpa de zece, orice număr de telefon util, "reconsiderările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
poporul-erou care "libertate ne-a adus", în '44, și ne-a trecut și strada, vrînd-nevrînd. Magda U. a revenit cu telefonul: Ei? Che ti dice la patria, fac eu apel, dintr-o acută senzație de neputință, la Hemingway. În democrație încape multă ipocrizie. Aibi răbdare, Iordana. Futurologii prevăd că-n 2050 politica n-o să mai intereseze pe nimeni. E prognoza lor. Or să dispară și militantismul politic, și specia de tocșoiști pe subiecte politice. I-am răspuns, în șarjă prietenească: Fuku
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
știre că, după sentința ultimă a lui Mistrie, mi se cam gătise făina, cum spunea bunica Leonora cînd era supărată. Trecutul? O haină mai mare cu nu știu cîte numere. Prezentul mă strîngea în spate, iar viitorul nu mă mai încăpea. E o metaforă pentru dezastru. Trebuia să-mi construiesc o anume normalitate într-o lume normală. Trebuia să nu mă mai las rănită de afecte. Altfel, muream. Fuseseră prea multe frămîntări, prea multe necazuri. De unde putere să-l revăd pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
un kunderescu, un Sami Malraux. Ar fi un Márquez la Coarnele Caprei. Și tartufi memorialiști, cîtă frunză, cîtă iarbă! La rîndul lui, poetul lăudat își țucălește criticul: "N-am nici un dubiu, nu există nici un dubiu. Privitor la vocația lui nu încape nici o aporie". Cognitifff, ce mai! Cine-ar găsi cuvinte mai potrivite decît Arghezi? Noi suflăm pe-același flaut, Laudă-mă să te laud". Strîng pe făraș talentele închipuite, genialoizii, diamantele astea, să le zvîrl la gunoi. Tano are pe nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
în gazeta lui Pestrițu, pe care o directora onorific. Da, a fost, dar ieul lui social n-are nici în clin nici în mînecă cu eul profund. Creierul i-a fost mereu liber-liberal. Cum institutul nu putea să-l mai încapă, a ajuns să predea la Universitate un curs opțional Ieminescu. La pensie a ieșit după tergiversări. "Nu mă pensionez. Pe mine mă ține cureaua. Ieu rămîn". Mai avea energie și pentru polemica dură cu Carp: "Ești o secătură totală care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
-te de ea, am văzut-o cum ți-a pus deja gând rău. Și-apoi, rulându-și ochii peste cap: Mi-o ia întotdeauna înainte, ticăloasa! În timp ce vorbește, își scoate limba ascuțită, foarte lungă, ce pare să nu-i mai încapă în gură printre cuvinte. Apoi, își îndreaptă ochii șerpești spre masă, unde zace un ou lucios verde, asemănător oului de bibilică, cu coaja lipită, pusă cap la cap ca un puzzle. Întinde degetul arătător cu unghia întoarsă înăuntru și arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
sentiment de singurătate. O zi ca oricare alta. Sub semnul Iormorogului Astăzi a fost singura dată când i-am vorbit Iormorogului. Sau, mai exact, când el ne-a vorbit nouă. În fața culei lui, pe o bancă uriașă pe care am încăput toți trei, Iormorogul la mijloc, cu o față îndreptată spre mine și una spre ea; cele patru picioare erau încălecate pe banca fără spătar, singurul gen de bancă pe care el ar putea să stea. Pentru că nu pot sta lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
aceea el nu dorește să ne mai vedem decât numai în acest spațiu. La fel cum "tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte" nu pot exista decât într-un spațiu mitic. Tocmai asta vrea el să spună. Noi doi nu încăpem în aceeași realitate, pentru că fiecare este circumscris în spațiul lui închis. Doar aici, în acest spațiu și timp artificial, putem exista în doi fără să ne distrugem. Poate că asta ar vrea el să spună, și are, în parte, dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
din curiozitate, dar fără prea multă convingere, fiind cunoscut că virtuțile lui din starea de veghe nu ar fi diferite de cele ale unui om normal. Îmi place efervescența acestui orășel mai scrie ea format dintr-o piațetă minusculă, unde încap zilnic zeci de autocare înțesate de turiști, deopotrivă cu bolnavi sau nebolnavi răsfățați de bolile lor închipuite sau efemere sau pur și simplu atrași de lumina de aur arsă, ce conturează colinele din Ouro Prieto, de aerul irizat de pulberea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
toate iubirile ei de-acum înainte, ca un spectru, ca o paranteză neînchisă. Ea era încredințată de asta. Se gândea la albatroși ca la niște ființe fericite tocmai că au o memorie foarte mică și persistentă, în care nu poate încăpea decât poezia unui singur partener. Atât! Și acea memorie se va reactiva an de an la estru. În schimb, memoria oamenilor este ceva prea complex, în plus, este foarte dispersată, asociativă; orice legătură a noastră are mii de proiecții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
-l mențină treaz mulți ciorchini de vremi. Curiozitatea. Și începu să citească, înainte de a fi scrise, cele ce urmează. * * * S e înșela sau se afla într-o cameră fără ferestre cu o ușă de stejar cu vizetă îngustă cât să-ncapă o carte subțire ca aceea primită de curând de la Mama: Povestiri din altă lume, din care nu înțelesese mare lucru (în afară de Prolog), scrisă de un actorastru care scrâșnea între pagini despre vise în vis, șoimi tiranici, peneluri crude și atotștiutoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
chinezesc sau simplu, ușor de mutat sau de mulat după cazuri, necesități, capricii, dorințe, voințe cu tine însuți, voințe cu alții, voințe cu Mama, cu închisoarea însăși? Dar alt glas interior ce încăpător este omul! nemăsurata ființă a sa dacă încap în el fără să se umple niciodată, atâtea necunoscute de aici sau de... antiaici! Consultanța dădea roade: descoperi că omul are în el o mulțime de oameni. Oamenii se ascund după umărul celorlalți oameni din ei, care nu sunt altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în perlele mele, în cristalele de cuarț de pe lada mea cu amintiri, de pe vremea când devenisem eu însămi amintire, pentru că mă miram în fiecare zi că sunt și dacă nu aveam amintiri mi le cream, nici nu știi câtă lume încape într-o cameră, și să nu râzi de mine, dacă am să-ți spun, și cerul, după cum voiam. Nu vreau să mă mai nasc. Nu mai vreau să fiu doar un suflu, o respirație, un oftat, o lacrimă ștearsă. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
țeasta Pământului. Era războiul cromozomilor împotriva structurii atomilor. Prostia nu e numai odihnitoare, dar și călăuzitoare și îndrăzneață. Trei însușiri care stau la baza tăvălugului direcționat spre distrugere. Cimitirele își salvară orgoliul terfelit, îngropându-și morții în picioare. Pe 4m2 încăpeau patru morți bătuți ca țărușii în pământ. La un mormânt se odihneau, astfel, patru familii îndoliate, prilej de o nouă polifonie, dar și de o nouă... sindrofie! Lăcomia inventivității se transmise ca un flagel și stuparilor. Concurența acerbă i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]