2,741 matches
-
credințele și de a exersa capacitatea de a lua decizii reprezintă un aspect important al sănătății globale și este integrată dimensiunii intelectuale a stării de sănătate. Un refuz de a accepta noi informații și de a reanaliza propriile credințe poate încetini procesul de dezvoltare biopsihosocială (Hahn, Payne, 1997). Testele de inteligență sunt recunoscute ca fiind utile, dar ele măsoară doar parțial inteligența. Ele nu măsoară deprinderile de relaționare a unei persoane (inteligența socială) sau cât de fericită este aceasta (inteligența emoțională
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
intensitatea vocii scăzută, facies inexpresiv, tremurături la nivelul degetelor de la mâini, stări de neliniște sau simptome de depresie. Tabloul clinic este dominat de triada: a) bradikinezie, caracterizată prin dificultăți de inițiere și desfășurare a unei activități motoare spontane; mișcările sunt încetinite, iar durata de pregătire și efectuare a acțiunilor voluntare este destul de mare. Pacientul are un mers lent, cu pași mici, iar pe măsură ce boala avansează, devine imposibil; b) rigiditate musculară - este o varietate de hipertonie ce se caracterizează prin exagerarea tonusului
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
gestul de prehensiune - după Larousse (2006) - distingem în general două faze: una de proiecție rapidă a membrului spre obiect, ocupând în jur de 75% din durata totală a mișcării, și o fază de ajustare terminală, în cursul căreia mișcarea este încetinită și mâna pregătește apucarea obiectului. Din punct de vedere ontogenetic, pentru a-și atinge scopurile, acest gest necesită o coordonare a spațiilor vizuale și manuale. În funcție de segmentele implicate și de forța cu care se acționează, se pot distinge următoarele tipuri
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
din ființa sa... îl năpădea dragostea, privind mânzul, cum alerga liber pe lângă maică sa. -Ce mânz frumos aveți, striga un sătean către ei... bunicul și cu nepotul își dădeau din cap în același mod. După un trap pe ulițele satului încetiniră ritmul sus pe deal, așa se apropiară de locul lor, de unde puteau să strângă niște crengi uscate. Pe seară într-un ritm încetinit intrară în sat, voiră să guste din belșug, din liniștea locului, din zumzetul obosit al naturii. Astfel
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
Desdemona reperează vinovatul: părul bărbatului scund. Mirosul de briantină al acestuia Îi provoacă greață.) ― Foarte drăguț din partea dumneavoastră că veniți aici și vă interesați de sănătatea angajatului dumneavoastră, spuse Zizmo. Nu vrem să se Îmbolnăvească nimeni, așa-i? Asta poate Încetini producția. ― O să mă prefac că n-am auzit asta, spuse cel Înalt. Având În vedere că nu sunteți angajat oficial al uzinei de mașini Ford. Totuși - se Întoarse spre bunicul meu - o să vă atenționez, domnule Stephanides, că În raportul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Lina să se mărite cu un cetățean american și să Îți fie garant? ― Despre ce vorbești? Bunicul meu Încerca să rămână rațional. ― Când te-ai Însurat tu cu Lina, eu nici măcar nu știam că o să vin În America. Te rog, Încetinește. ― Ăsta a fost planul? Să găsească un bărbat și apoi să vă mutați la el În casă? Găselnița infailibilă a filmelor cu minotauri. Monstrul răsare Întotdeauna de unde te aștepți mai puțin. Exact așa cum, pe lacul St. Clair, bunicul meu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
orașul, pe de-a-ntregul, iar În 1970 În Detroit, orașul fără impozite, părăsit de albi, capitală a crimei sub administrația Coleman Young, negrii vor locui În sfârșit unde aveau ei chef...) Dar acum, În 1932, se Întâmplă ceva curios. Tramvaiul Încetinea. Se oprea În mijlocul Gropii Negre, și - nemaiauzit! - Își deschidea ușile. Pasagerii se frământau. Vatmanul o bătu pe Desdemona pe umăr. ― Doamnă, asta-i. Hastings. ― Strada Hastings? Nu-i venea să creadă. Îi arătă din nou adresa. Acesta Îi făcu semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
care Înaintează cu gurile deschise, toate impecabile. Cromul scânteiază. Capotele lucesc. Nici o pată de rugină pe nicăieri. (Ceea ce Îl uimește Întotdeauna pe Milton la negri contradicția dintre perfecțiunea automobilelor lor și gradul de paragină al caselor.) ...Dar acum mașinile strălucitoare Încetinesc. Geamurile se coboară și fetele se apleacă să converseze cu șoferii. Se cheamă unii pe alții, se ridică fustele - și așa minuscule - și câteodată se vede câte-un sân sau vreun gest obscen. Fetele negociază și râd, suficient de amețite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
apropiindu-se tot mai tare. Eram ca niște oameni alergând Într-o frescă. Din profil, cu brațele ca niște cuțite și coapsele umflate, străbăteam iarba care ne biciuia fluierele picioarelor. Când am ajuns la poalele dealului, Jerome părea deja să Încetinească. Flutura din mână, declarându-se Înfrânt. O flutura și-mi striga ceva ce nu auzeam... Tractorul tocmai o cotise pe drum. Așezat În scaunul lui Înalt, șoferul nu mă vedea. Eu mă uitam În urmă, să văd unde era Jerome
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
aer. ― Îmi pare rău. Îmi cer scuze. Nu te mai anchetez. Nu mai spun o vorbă. ― Lasă-mă să cobor. ― Dacă asta vrei, bine. Dar n-are nici un rost. Mergem În aceeași direcție. Te duc până-n San Francisco. N-a Încetinit și nici nu l-am rugat s-o facă. S-a ținut de cuvânt și după aceea mai mult a tăcut, fredonând doar melodiile de la radio. La fiecare oră făcea o oprire ca să se ușureze și ca să mai cumpere sticle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
asta soră-mii, auzi? strigă zadarnic Milton din scaunul mașinii sale uriașe, tapițate. Apoi strigă iar după părintele Mike: ― Hei, boule! Ai auzit vreodată de comisioane? Când schimbi banii ăia, o să pierzi cinci la sută! Tunând și fulgerând la volan, Încetinit de camioanele din față și de petrecăreții din spate, Milton se zvârcolea și zbiera, cuprins de o furie insuportabilă. Claxoanele tatălui meu nu trecuseră Însă neobservate. Vameșii erau obișnuiți cu claxoanele șoferilor nerăbdători. Dar aveau ac de cojocul lor. De Îndată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
sa colectivul unei clasei cu respirația întretăiată și corpul fără viață a unui elev care avuse cele mai bune rezultate la învățătură din toată școala și, implicit, din toată Uniunea. Păream statui în jurul mormântului unui erou. Parcă și timpul își încetinise curgerea pentru a-l plânge pe cel care nu mai era printre noi. Nici piepturile nu ni se mai ridicau sub povara respirației. Încet, încet, câțiva dintre noi au început să-și revină din acea stare de șoc. Împreună cu câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ca o sabie de flăcări în noapte. Despică întunericul, separându-l în pământ și cer. Atunci mi se făcu frig! Ca și cum aș fi fost scufundat într-o apă înghețată, pielea mi se făcu ca de găină și totul începuse să încetinească în jurul meu. Creierul îmi înghețase! Inima îmi pompa gheață prin venele cristaline. Totul în jurul meu se mișca mai greu, încetinit, parcă, de frigul care mă cuprinsese pe mine. Și eu mă mișcam mai greu. Degetele le simțeam greoaie și neîndemânatice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de celelalte foarte puțin, și totuși foarte, foarte mult, asemeni unei scări de culoare, o nuanță de alb diferă foarte puțin de o altă nuanță de alb, dar totuși, în final, se ajunge la negru, atunci totul dispăru. Timpul parcă încetini dintr-o dată. O mână caldă îmi atinse gâtul gol. Atât de înceată era atingerea sa... Atât de plăcută era relaxarea pe care mi-o dădea... Era salvarea din acea furtună, iar mântuirea sa era o ușurare indescriptibilă. Ochii mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
prin ladă, căci nu era tocmai ordonată. Mă uitam la el zâmbind. Era caraghios. Semăna cu un scutier din Evul Mediu care-și pregătea stăpânul pentru un turnir. Zâmbind, ridicasem privirea de la el și mi-o plimbam prin încăpere. Timpul încetinise. Apoi am văzut abisul metalic. BANG! Un tunet străbătu sala și izul prafului de pușcă se răspândi imediat în atmosferă, contaminând-o. Veniseră Gardienii! Câțiva înghețară. Paralizară. Teama îi copleșise. Veniseră Gardienii și au pătruns în cantină! Războiul începuse! Unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
foc, văpaie de iad! N-am terminat bine de zis, că în capul scărilor apăruse! Era palid de furie și în ochi îi sclipea o lumină nesănătoasă de nebunie! Pieptul îi tresălta rapid și amenințător. Trăia atât de intens! Timpul încetinea în jurul său. Dintr-o privire văzuse totul. Mă observă pe mine cum stăteam la geam și mă uitam la TEG, îi privi pe cei care țineau baricada cu greu și îi reperă și pe ei, în spatele poziției întărite cu bănci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
că ești dispus să oferi orice? Te va durea incredibil pentru că presupune ruperea în două a ceea ce Tatăl a dat unul singur omului. Și te va slăbi îngrozitor de mult!" "Totul!" "Și sufletul?" Și!" făcu el fără ezitare. "Trebuie să îți încetinești simțămintele. Am nevoie de toți Sfetnicii. Pentru că ei nu ocupă doar o parte din minte, ci și o parte din spiritul tău." Se concentră și, cât mai rapid posibil, își aduse la un minim durerea. O stinse cu fericirea adusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
și ceilalți. Trecurăm de vreun minut de locul unde era Sala cu cei Patru Piloni. Gâfâiam deja! Vedeam în apropiere o ramă care semăna cu cea a unei uși. Era distorsionată și lucrată în grabă. Trecut de ea, mi-am încetinit pasul. Ne găseam într-o cavernă imensă, în formă de dom, cu pereții cenușii de piatră prelucrați într-o anumită măsură. Peste tot se găseau cutii și saci plini aruncați fără noimă. Astea trebuiau să fie proviziile duse pe Perir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cu ea, și sunetul hornului. Venea din depărtare ca o stea și aducea cu el tot atâtea speranțe cât ne puteam închipui. Era un tren! Un tren! Hornul izbucni din nou și lumina locomotivei electrice inundă discret caverna. Începuse să încetinească și în curând abia se mișca. Nu se opri, ci doar continuă să se târâie de-a lungul primei căi ferate. Când trecu de marginea cavernei și lumina ei nu mai orbi pe nimeni din dom, puturăm vedea vagoanele albastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
firișoarele de țelină date pe răzătoare. După cât de repede mestecă, Ianuarius înțelege că l-a supărat foarte rău. — Țelina-i foarte sănătoasă, rostește încurajator. Tot nu l-a îmbunat pe bătrân. Mai face o încercare: — Este ușor de digerat, nu încetinește inteligența și nici nu stârnește pofta de pâine. Surâde ușor. Unde mai pui că e bună și pentru potență, deși probabil că nu-i prea mai folosește. Instantaneu, zâmbetul se transformă într-un rânjet autocompătimitor. Râde ciob de oală spartă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Aude un „pleosc“ dat cu sete, urmat instantaneu de țipete de plâns. Lângă ea, Domitia - căreia abia i s-au uscat lacrimile - se pune și ea pe urlat. Lucrurile se petrec prea repede pentru ca Occia să poată interveni. I-au încetinit și ei reacțiile din cauza vârstei. E conștientă că, după un moment de panică, Claudia le ia pe ambele fete pe după gât și încearcă să le potolească. Clatină nemulțumită din cap. Întâi de toate, numai Marele Pontif are dreptul să ridice
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mai devreme decât își făcuse el socoteala. Chipurile, o fetiță moartă. Durerea din abdomen se accentuează. Genunchii îi tremură. Dacă totuși copilul trăiește...? O fetiță, ziceau. După cât sunt de mincinoși, ar putea fi chiar și un băiat. Fiul lui Nero... Încetinește pașii, atent la strigătul de alarmă dinăuntrul său. Flaccus s-ar putea să știe. E omul Liviei, care-și bagă coada peste tot. Imposibil să nu fi mirosit ceva. Chibzuiește adânc. Mai bine își moderează tonul și împotriva lui Flaccus
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cheile casei. Aude brusc soneria clepsidrei. Anunță ora a șaptea. Pe Hercules! S-a făcut târziu. Cu ce a zăbovit până acum? N-o să mai apuce să îmbuce nimic până vine Scribonius Libo. Dar, în loc să se grăbească, mersul i se încetinește de la sine. Privește în pământ, cu ochi tulburi. Este momentul când el și Vipsania parcurgeau într-o intimitate plăcută o mie sau două de pași. De oboseau, se așezau. Vorbeau. Discutau și râdeau. Ce modestă era Vipsania pe vremea aceea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cum s-a purtat la ședința de recitări organizată de Vipsania... Germanicus însă încuviințează imperceptibil din cap. Evident, este și el frapat de îmbrăcămintea ei somptuoasă. Dar țesătura vopsită în nuanțe multiple nu i se pare câtuși de puțin deplasată. Încetinește pasul în același timp cu Iulius Agrippa. Amândoi, sensibili la frumusețe, doresc instinctiv să câștige un pic de răgaz pentru a putea admira în voie albastrul furat parcă de pe bolta cerului, îmbinat atât de natural cu auriul lămâii, cu verdele
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Înapoi pe șine. O porni Înainte, urmându-le. Nisipul și pietrișul fuseseră Îndesate bine și bătătorite Între traverse, așa că se mergea ușor. Terasamentul neted trecea printre mlaștini ca un dig. Nick merse Înainte. Undeva tot trebuia s-ajungă. Când marfarul Încetinise, trecând prin fața depoului de la Walton Junction, Nick sărise-n el. Și trenul care-l ducea pe Nick trecea prin Kalkaska când Începuse să se Întunece. Acum ar trebui să fie aproape de Mancelona. Patru sau cinci kilometri de mlaștini. Mergea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]