KorAP: Find »[drukola/base=închega & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 ...72 >

1,776 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

latin, ceea ce amintește, cu lipsuri și reduceri, acel "sermo rusticus" provincial.55 După toate cele arătate, putem încerca unele concluzii. Un document despre "nașterea poporului român" nu avemla fel nu există vreo atestare despre locul și timpul când s-a închegat limba română. În ceea ce privește locul, teritoriul romanizat, unde se vorbea latina populară, acesta cuprindea Moesia Superior, Moesia Inferior, Tracia nord-vestică și Dacia. În regiunile moeso-geto-dace a fost localizată "patria" de naștere, leagănul limbii române, împreună cu poporul român, a limbii primare, protosau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
despre ei le aflăm în gestele ungare din secolul al XI-lea, ei fiind amintiți aproximativ în aceeași vreme cu cei din sud, ceea ce înseamnă că românii, răspândiți pe un spațiu larg, au avut o evoluție comună și s-au închegat ca popor în același timp: secolele X-XI. Ei sunt menționați sub numele de vlahi, blahi sau volohi, în două izvoare narative medievale. Mai întâi, în cea mai veche cronică ungurească, Gesta Hungarorum sau Cronica Notarului Anonim al regelui Bela , care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
romanici. În mijlocul acestei populații autohtone din câmpia munteană trăiau triburi numeroase de slavi, căci "ei au mulți regi", adică conducători (fruntași) ai uniunilor de obști. Din aceste izvoare rezultă, în mod incontestabil, că pătura stăpânitoare a feudalismului românesc s-a închegat din rândurile acestei nobilimi tribale slave, aflate încă în faza "democrației militare". Ei devin treptat ereditari și obțin de la obștile romanice supuse dijmă în produse și clacă (muncă gratuită). Această nobilime tribală, viitoarea clasă feudală stăpânitoare, aparținea aproape exclusiv populației

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
numeroase, ei devin bogați și puternici, inspiră teamă și respect, iar darurile voluntare acordate anterior fruntașilor se transformă, treptat, în dări și prestații sociale obligatorii. Oastea voievodului avea să devină instituția militară a statului medieval, în curs de formare-ea se încheagă, în perioada aceasta, din cetele ostășești ale voievodului, fiind întreținută din dările și prestațiile locuitorilor de rând ai obștei și este credincioasă voievodului ca persoană. Cetele înarmate ale voievodului Transilvaniei, spunea Anonymus în cronica sa, alcătuiau un aparat militar bine

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
le-a acordat acestora o autonomie bisericească. Aici întâlnim un cler grecesc și unul local, străromânesc, prezent ân cetățile și orașele de la Dunărea de Jos, fapt caracteristic acestei provincii bizantine. Ca o trăsătură aparte, menționăm că în Dobrogea bizantină erau închegate modeste așezăminte monastice, într-un mediu popular foarte amestecat etnic-aici a acționat călugărul Eftimie, la mijlocul secolului al XI-lea, pentru creștinarea pecenegilor lui Kegenes. În secolul al XII-lea, istoria politică, ca și cea bisericească, a Dobrogei a continuat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
că, odinioară, într-o epocă îndepărtată, văile râurilor formau unități economice separate, împreună cu satele lor, în mijlocul cărora se afla centrul de schimb și de apărare-reședința voievodală. Aici veneau și negustori străini ce-și vindeau mărfurile și tot aici s-au închegat primele orașe. Unele din ele au nume dublu: unul al așezării, altul al funcției în voievodatul văii (Hârlău, Baia). Aceste târguri de văi s-au născut, mai întâi, în regiunea deluroasă (superioară a văilor), iar mai târziu, și în regiunea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din autohtoni (români), dar și din slavo-bulgari, pecenegi și alte etnii. În zona dunăreană, se alcătuiseră uniuni teritoriale, cu dimensiuni politice și militare, care includeau autohtoni, ca și alogeni. Astfel, în a doua jumătate a secolului al XI-lea, se închegaseră pe malul sudic al Dunării, formațiuni politice autonome, alcătuite din alogeni și localnici, numiți de cronicari "barbari amestecați" (mixo-barbari). Acestea întrețineau legături de amiciție (alianță) cu pecenegii, instalați în nordul Dunării, și se sprijineau pe o populație rurală, păstori și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
80 de goroduri" dunărene, prevăzute cu elemente de autonomie: "o mulțime adunată din orice limbă (neam) și care întreținea o oaste nu mică". Această nouă ordine de lucruri, cu formațiuni politice locale, sub autoritatea superioară a comandantului bizantin, ce se încheagă în aceste părți dunărene, Iorga nu ezită să o numească "Vlașca de la Dârstor", o "țară" românească aflată în sudul fluviului, pentru a o deosebi de cea din nord.17 O scriere bizantină, Fragmente ale toparhului grec, ce datează din secolul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
imitație a ordinii, a ascultării turcești, de la pecenegi, conform mărturiei temeinice a cronicarilor bizantini, Attaliates și Comnena, crede Iorga. Fără a indica localitățile și ținutul asupra cărora se întindea stăpânirea acestora, este o evidență că pe teritoriul din Paristrion se închegau noi formațiuni politice locale. Conducătorii lor, ca și o bună parte a populației, erau probabil alogeni la un moment dat. Însă, indiferent de originea etnică a căpeteniilor lor, formațiunile politice aparțineau celor care au contribuit la dezvoltarea societății locale. Aceste

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1197, la numai un an de la uciderea lui Asan, însuși Petru va fi ucis și, în acest fel, Ioniță a rămas singur conducător al noului țarat de la Târnovo (1197-1207). Lui îi revenea misiunea dificilă de a menține și consolida statul închegat sub conducerea fraților săi. El a continuat cu strălucire opera lor politică, a extins frontierele statului său de la Dunăre până la râul Marița, și de la Marea Neagră la râul Vardar, în Macedonia. Kaloian a supus autorității sale pe acei boieri recalcitranți, a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
statului întemeiat de ei, continuatoarea celei a primului țarat bulgar, s-a menținut până la sfârșitul acestuia (1393-1396). Structurile politice din nordul Dunării-voievodate, cnezate și țări Condiționările și împrejurările istorice diverse au frânat cristalizarea politică-statală pe teritoriul românesc, determinând soarta formațiunilor închegate în secolele XII-XIII. Acest proces este unitar în substanța sa, dar prezintă deosebiri zonale, ca și cronologice, iar ritmul evoluției social-politice avea să ducă la decalaje în spațiul medieval românesc. Valurile migratoare din stepa răsăriteană au dus de timpuriu la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
localizarea Cruceburgului și unele probleme legate de ea, în vol. Culegere de studii și cercetări, Brașov, 1967, p. 121-135. 51. Istoria Românilor, vol. III, p. 427. CAPITOLUL X ULTIMUL VAL MIGRATOR ( SECOLELE X-XIII) În secolul al X-lea, românii erau închegați ca unitate de neam și limbă, iar sub aspect social-economic se aflau în plin feudalism timpuriu. Evoluția lor firească a fost brutal întreruptă de năvălirea noilor popoare migratoare de rasă turcă, pecenegii, uzii și cumanii, urmate mai târziu de mongoli

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fi decât pe versantul ardelean al Carpaților Răsăriteni, spre care se îndreptaseră fugarii pecenegi din Bugeac și Covurlui, pe linia ce ducea la trecătoarea Ghimeș-Oituz, satul Beseneu fiind un alt indiciu. Această conviețuire cu pecenegii, crede Iorga, care s-a închegat în secolele X-XI, ar fi un argument suficient pentru vechimea populației românești în Ardeal. Transilvania, în secolele X-XI, trebuia să se apere prin forțele sale românești, deoarece regalitatea ungurească nu stăpânea pe atunci teritoriul. Era nevoie ca această provincie să

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
două secole dintre români și cumani au rezultat și împrumuturi de obiceiuri, ca și influențe politice de cea mai înaltă ordine, după aprecierea lui Iorga. În partea de apus a Dunării, în dreptul Vidinului, se afla "Vadul Cumanilor", unde s-a închegat un adevărat centru cuman în partea unde, în secolul al XIII-lea, s-a născut dinastia Terterizilor și cea a Șișmanizilor. Tot pe Dunăre, la Caracal, se afla "Turnul Negru", atribuit cumanilor. Deducem astfel că ei, cumanii, par a fi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Hoardei de Aur. Situația demografică în împrejurimile Cetății Albe-oraș (port) și hinterland-aici populația era mai rară. În jurul acestor arii de locuire s-au conturat, în perioada aceasta, formațiuni teritorial-politice al căror nume nu-l cunoaștem, care apoi s-au închegat într-un stat la est de Carpați. Tabloul complet al lumii românești rurale de la est de Carpați trebuie completat cu necropolele (cimitirele), fiecare sat avea cimitirul său situat în marginea așezării. Dintre centrele urbane (orașele) aflate la răsărit de Carpați

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
era intensă în toate regiunile sud-carpatice. În Dobrogea, ținuturile populate erau mai ales malul dunărean, țărmul pontic și văile. În Muntenia și Oltenia, văile râurilor Ialomița, Argeș, Olt și Jiu sunt dens locuite. Astfel, treptat, în secolele XIII-XIV, s-a închegat structura rurală medievală a Țării Românești. În aceste secole, se generalizează marile concentrări de sate: în vestul și estul Munteniei, în nord-vestul și centrul Olteniei, în zona Vâlcei, în triunghiul Curtea de Argeș-Câmpulung-Pitești, în zona Bucureștilor, apoi Slatina, Ploiești, Târgoviște

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de amploare și de durată (1211-1300) ce avea să ducă la alcătuirea statului românesc de sine-stătător-prima țară românească liberă. Sursele istorice ne oferă imaginea realităților politice românești din sudul Transilvaniei și de dincolo de Carpați, înainte de 1241-în spațiul acesta, s-au închegat două entități politice românești, "Țara Oltului (Făgărașului)" și "Țara Hațegului". Ambele țări sud-transilvane se aflau în raporturi strânse cu țările românești corespunzătoare de pe versantul sudic al munților. Alte entități politice românești în sudul Transilvaniei erau "Pădurea românilor și pecenegilor", o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Marii, în Marienburgul de la Feldioara, poartă pecetea prezenței și stăpânirii lor. Pentru teutoni, regele Ungariei era ca și regele Ierusalimului-el nu le poate impune pe episcopul lui, iar dregătorii lui n-au ce căuta la dânșii. Ei nu urmăreau să închege un stat, așa cum vor face ulterior în Prusia, ci oriunde ajung ei aspiră la întemeierea cetăților și constituirea "comandaturilor". Astfel, ei treceau Carpații în Buzău și Muscel, pentru a întări cealaltă parte a trecătorii. De-aici, în mijlocul Câmpulungului românesc, ei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
teritorii a fixat unele căpetenii aici, sub numele de "nobiles" și "reges", de fapt, foști conducători de ginți și triburi. În acest mod, cu ajutorul cumanilor, cu forțele militare ale românilor (autohtonilor) și ale coloniștilor aduși în regiune, regatul ungar a închegat un brâu protector în teritoriile extra-carpatice pentru protejarea Transilvaniei, dar și o bază pentru viitoare acțiuni de cucerire în zona dunăreano-balcanică. În schimbul recunoașterii de către cumani a dependenței față de coroana ungară, regii Andrei II și Bela IV le-au garantat printr-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de interese cu regatul ungar și nu este o întâmplare că viitorul stat, Moldova, s-a născut în nord-vestul regiunii sub suzeranitate maghiară. Dar forța politică și militară ce avea să oprească, definitiv, expansiunea ungară în regiunea extracarpatică s-a închegat la est de Olt, în teritoriile voievodatului lui Seneslau, situate în Cumania unde, după 1241, regatul arpadian nu și-a mai putut restaura vechea dominație.31 Cruciadele și românii P. P. Panaitescu este poate singurul istoric român care face referire

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
origine cumană la începuturile Țării Românești, încerca să explice nașterea târzie a statelor medievale românești. Mai întâi, el constată dezamăgit: "Nu văd să fi încercat până acum vreunul dintre istoricii noștri să explice de ce vor fi apărut primele state românești închegate cu mai multe veacuri după formațiunile statale din jurul nostru". Istoricul enumeră apoi ordinea cronologică a apariției lor: statul bulgarilor, la sfârșitul secolului al VII-lea ("carevasăzică cu șase sute de ani înaintea noastră"), al rușilor, secolul al IX-lea, al croaților

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
se apropia Renașterea." Într-o altă carte a aceluiași istoric, De ce este România altfel?, referindu-se la întârzierea istorică românească, în general, el este și mai explicit: Totul începe cu o întârziere impresionantă. Statele românești Țara Românească și Moldova se încheagă abia spre mijlocul secolului al XIV-lea, ultimele, și de departe, de pe cuprinsul Europei. Întârziere politică și instituțională împletită cu o întârziere culturală de aceeași amploare. Până târziu, în secolul al XIV-lea, teritoriul viitoarelor țări române nu produce nici un

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Litovoi și frații săi, amintiți în 1285 din care se recrutau conducătorii formațiunilor politice românești. Aceasta stare de lucruri presupune admiterea unei ierarhii în sânul marilor stăpânitori locali, desemnați sub numele de nobili, cnezi și voievozi. Această ierarhie s-a închegat din practica administrativ-teritorială, cea fiscală (dări), judecarea unor pricini (cauze), organizarea militară, apărarea teritoriului și ordinea lăuntrică. Se închegase un întreg aparat de stat, alcătuit din slujitori nobili, viitori mari dregători feudali, prin existența acestor funcții se prefigura viitorul mecanism

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
presupune admiterea unei ierarhii în sânul marilor stăpânitori locali, desemnați sub numele de nobili, cnezi și voievozi. Această ierarhie s-a închegat din practica administrativ-teritorială, cea fiscală (dări), judecarea unor pricini (cauze), organizarea militară, apărarea teritoriului și ordinea lăuntrică. Se închegase un întreg aparat de stat, alcătuit din slujitori nobili, viitori mari dregători feudali, prin existența acestor funcții se prefigura viitorul mecanism statal medieval. În paralel cu voievodatul lui Litovoi din dreapta Oltului (Oltenia), în partea stângă a lui, în Muntenia, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
el, "aparent șocantă", nu este o "butadă", nici măcar un "paradox" ci o "simplă constatare". Autorul plusează: "acest lucru s-a ferit până acum istoriografia românească să-l semnaleze: să explice cauzele relativei întârzieri a întemeierii statelor medievale. Ele s-au închegat la "câteva secole" după statele din vecinătatea noastră".9 După aceste enunțuri din "Introducere", în următoarele capitole ale cărții, autorul încearcă să aducă o serie de argumente. El precizează că premisele apariției primului stat românesc "s-au derulat în cei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]