1,207 matches
-
este fermecătoare. Ea este alcătuită din lumile atotcuprinzătoare ale poemului într-un vers, de 13-14 silabe, de obște sau este distih, tristih - zugrăvind un peisaj, o cugetare, o trăire în imagini sau fiind un haiku, adică instantaneu, clipă surprinsă, fulger încremenit, de oriunde și de oricând. Mai poate fi catren serios, plin de frumuseți florale, înțelepte sau de șăgălnicii, de omagieri madrigalul de patru versuri sau acid, tăios, precum epigrama, chiuitura de la jocurile românilor etc. Specie a poeziei lirice de formă
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
asurzitor al mașinilor mișcând pământul și doborând copacii și, pe măsură ce se apropiau, zgomotul creștea până la a deveni insuportabil. Când ajunseră să vadă luminișul în care evolua primul buldozer ce împingea trunchiul enorm al unui arbore de capoc, indianul yubani rămase încremenit, privind înspăimântat puternicul monstru galben ce dobora tot ce întâlnea în cale. — Nu te teme, îl liniști el. Nu-ți poate face rău. Selva te apără. — Doboară selva... Luă macabrul pachet învelit în frunze de bananier și porni, scârbit, către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
culoare, Înțepeniți acolo În vreme ce Încetinea, Încetinea, Încetinea și se oprea. Ca un șarpe, grebla crupierului se plimbă În susul și-n josul mesei, adunând jetoanele pierzătorilor și Împingând câteva câștigătorului. Și apoi din nou aceleași mișcări, agitația, rotirea și ochii aceia Încremeniți, țintuiți spre roata care se Învârtea. De ce, se Întrebă el, atât de mulți dintre oamenii aceia purtau inele pe degetul mic? Se duse alene În camera alăturată, vag conștient că se despărțise de grup, curios să observe. Într-o cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
și maggiore Ambrogiani. — Mulțumesc. — Cu plăcere, Guido. Ne Întoarcem acasă săptămâna viitoare. — Bun. O vacanță plăcută. — Da, vom avea. Noapte bună, Guido. — Noapte bună. Când puse receptorul Înapoi În furcă, un amănunt al discuției Îi scăpără În minte și rămase Încremenit locului, uitându-se țintă la mâna sa, incapabil s-o desprindă de pe receptor. Contele știuse gradul lui Ambrogiani. El Îi spusese ofițer, dar contele Îl numise „maggiore Ambrogiani“. Contele știa de Gamberetto. Avusese legături de afaceri cu Viscardi. Iar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
alți copii cu care soarta nu a fost atât de darnică. Acum iarna cea friguroasă cu zile scurte și cer posomorât din care cad fluturi albi și pufoși se așterne tacit și sumbru împânzind împrejurimea cu alabastrul său rece și încremenit. Pustietatea pune stăpânire peste tot ținutul, fiori reci se întrepătrund cu cristalele de gheață, dar zăpada e joaca preferată a copiilor iarna. Bulgării zboară pretutindeni, pe pârtie glasurile intense ale omuleților se înalță în văzduh animând cel mai sălbatic anotimp
Mofturile copilăriei. In: ANTOLOGIE:poezie by Raluca Gavrilă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_678]
-
de dincolo de ușă, polițiștii, care, Înainte de a-și scoate, el, mâna din buzunarul pantalonilor, l-au imobilizat, cu tot cu pistolul, după care-și trântise, mâna, În buzunar. În clipele următoare, Îl și Încătușară. Trupa de haimanale Încremeni la intrarea În Încăpere. Încremenită a rămas, cine știe cât, după ieșirea, În dimineața care se vestea lumii, a unui feeric soare, care se avântase spre cerul senin, pe când, duba poliției Îl primea, Încăpătoare, pe nevolnic. Într-o altă mașină, Însoțit de alți polițiști, urca, și Olovinaru
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
demult: datele Înscrise pe recipientul de la prima recoltare, 3081-1. Se Îndoia de reușită. Lars Îi oferise cheia unei porții, dar nu era destul. CÎnd a văzut că pe monitor, alături de 3081-1, apare S.T./94-Gr. a simțit un fel de amorțeală; Încremenit, privea ecranul. Și-a revenit. S.T. - inițialele numelui său! Urmau anul și indicativul de țară. Grecia; Thomas Sorensen dona pentru secția internațională. Un nou click: numele unei femei, un număr de telefon, Salonic. La cîteva ceasuri de zbor cu avionul
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
și aruncat pe asfalt. Filmul s-a întrerupt la fel de neașteptat precum începuse. O voce, nu se știe de unde, i-a poruncit: „Opreștete, omule!” Nevăzătorul s-a speriat A făcut un pas sau doi înapoi și a rămas pe loc, ca încremenit. Mâna cu bastonul rămăsese întinsă, tremurând. În acea clipă a simțit că i se smulge bastonul de o forță nevăzută. A auzit un pocnet sec și atât. Viziuni și gânduri s-au întrerupt. A avut senzația că intră într-un
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
mi fișa, te rog! Laura aproape că i-a smuls hârtiile din mână. Era într-o stare de surescitare vădită. Asistenta nu părea să fie surprinsă, semn că discutaseră despre cel internat. Când a citit numele însoțitoarei, a rămas ca încremenită. Se uita pe hârtie, recitea și nu știa cum să interpreteze. „Iuliana Dobrescu! Deci, cât se poate de clar, sunt soț și soție. Din cauza aceasta nu a mai venit și nici nu m-a mai sunat... Numai dacă este el
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Desfacerea și înlăturarea bandajului a fost însoțită de ultimele explicații oferite de cele două specialiste în oftalmologie. A fost o clipă de tăcere profundă când s-au văzut ochii închiși ai lui Iustin. El a simțit momentul, dar a rămas încremenit. Laura îl prevenise să nu deschidă ochii, orice s-ar întâmpla. De altfel, imediat, ea a ridicat ochelarii de protecție pentru a fi văzuți de public și i-a așezat lui cu gesturi grațioase și pline de afecțiune. Nu a
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
viitorul lui Victor nu putea fi în niciun caz europa, el era făcut să meargă în amerICa. 16. tăcerea orașului îl izbește fizic, ca și cum ar primi un pumn în plex. strada este pustie. seninătatea cerului are ceva straniu. obiectele par încremenite ca într-un acvariu fără pești. nicio trepidație în aer, toate giruetele au încremenit, indicînd aceeași direcție - nordul. să înțeleg că ultima dată vîntul a bătut spre nord ? se întreabă X. X pășește pe asfaltul trotuarului ca pe un patinoar
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
regele este totul. Uneori, totuși, regele poate (dacă vrea) să dea răspunsuri la întrebări nepuse. articolul 10 Pentru rege, timpul nu există. în lumea în care regele este rege nu există trecut și nu există viitor. nu există decît profunzime încremenită. regele este spectatorul propriei sale existențe profunde. După ce ai redactat Constituția și ai semnat-o, ai citit-o cu voce tare în marea piață a orașului, de la balconul palatului ducal. ai multiplicat textul Constituției și l-ai lipit pe ziduri
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
încă prea evident de ce se teme), pe mâna dreaptă, cum te aburcai către centru, o chichineață de cîrciumică răsărise, fandosită, dichisită, 160 DANIEL BĂNULESCU Fata probabil auzea. Se putea spune și că nu auzea. Puteai spune liniștit chiar că tot încremenită rămăsese, tot cu nerespiratul se ocupa, dar, pe nesimțite, ceac-pac, se apropiase, prin băltoaca foșnitoare, la numai jumătate de metru de puști. - A doua zi, Fuzzy, poreclit de la un timp Mercenarul, mi-a convocat toți băieții. Erau niște țânci înfumurați
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
literatura romînă?!!... Se înfierbînta și neglija faptul că nu toți inițiații scriau în ritm și în rimă. Pe de altă parte, nici iubitele nu știau, probabil, exact ce să-i răspundă. Pentru că niciodată nu-i răspundeau. 356 DANIEL BĂNULESCU Rămase încremenită. Se roti lent, cu zgomot de mecanism de orologiu, plasat într-un turn medieval. Trei ture și jumătate. În sensul acelor de ceasornic. Fu oprită din nou în aceeași poziție suspendată. Un glob de pâclă roș-albăstruie (luminat din interior), coborî
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
strângă mai mult unul într-altul, aprinse un bec deasupra și aduse un buchet de flori ceruite, așezîndu-le în brațele miresei. - Acum! zise după aceea. Căută cu mâna un șiret. Nuntașii se uitară la gâtul cutiei. Rămaseră așa, o clipă, încremeniți. Auziră un țăcănit și fotograful le mulțumi. Pozele trebuiau să fie gata după opt zile. Brutarul a plătit și s-au suit iar în trăsură. Se însera. Din pomii înverziți se împrăștia mirosul crud al frunzelor tinere. Caii tropăiau pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lipsa țipetelor înfiorătoare ale animalelor, vorbeau în șoapte. O gură de cișmea curgea năvalnic și curăța cimentul umed de sângele porcilor. 145 În capătul sălii, sub poarta de fier care semăna de departe cu un pieptene de oțel, așteptau vitele încremenite, cu ochii roșii de spaimă. Frica morții apropiate le înțepenea gâtlej urile și păreau de piatră, așa cum stăteau una lângă alta, fără suflet. În coarnele scurte, abia licărea lumina cenușie a zorilor. - Gata! strigă cineva, și parlagiii ridicară mâinile. Drevele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
început să strige: - Luați, mă, oameni buni! Luați toată pâinea asta, c-o dau de pomană! Azi fac eu pomană, mă oameni buni! Luți-o, mă, nu vă mai uitați la mine așa... Și a început să împartă pâinile. Muierile rămăseseră încremenite, cu mâna la gură. Nu se apropiau. Ene, știrbul, cum a auzit, a și băgat mâna unde știa el că stăteau pituștile albe la care râvnea de luni de zile. A luat una. Mielu nu i-a zis nimic. A
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Bică- Jumate Mulțimea privea tăcută și neclintită ferestrele casei de peste drum. Femeile, atât de vorbărețe altădată, nu scoteau un cuvânt. Geamurile negre, cu perdelele lăsate nu scăpau nici o lumină. Era frig, într-o zi de iarnă, spre seară. Cerul, mort, încremenit, ca o pătură înghețată. Din el scăpau niște floace albe de zăpadă, rar, parcă fără chef. Câteva sute de oameni așteptau nemișcați în fața porții: muierile, cu broboade negre așternute pe obraz și cu pumnul strâns; în spate, bărbații, mestecând tutunul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
era foarte frică. Mulțimea ajunsese pe un dâmb în spatele cimitirului. De acolo de sus se auzea văicăreala cioclilor, care priveau dricul spart și fărâmat și caii deshămați care o luaseră razna pe câmpul înghețat din jur. Aici domnea o liniște încremenită. Bătea un vânt ascuțit și pașii se scufundau în zăpada moale ca într-un nămol. Strigătele se potoliseră. Patru bărbați cărau cu pași măsurați lada de lemn, privind când și când la chipul lui Bică-Jumate, abia văzut sub seara cenușie
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
găurile mari de ghete în care se scufundaseră ceilalți. La urmă de tot pășeau milogii, orbii și ciungii, cântând fără să știe de ce: "Primește-l, Doamne, în pământul tău!" Aveau niște glasuri dogite de beție, răsunând până departe peste câmpia încremenită. Păreau mulți și înalți, urmând celorlalți în trențele lor murdare, al căror miros pierise în frigul locului deschis. De la cimitir se mai auzea rar clopotele, bătând fără noimă: 222 -Bang! - Bang! -Bang! Rudele plângeau sfâșietor, rătăcite între muierile, și bărbații
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
creadă rămas în nuntă, cădea cum e mai bine. Câmpia dreaptă și înghețată se însufleți deodată. La început nu știură ce era. Parcă la capătul ei cel mai depărtat ar fi alergat o herghelie de cai. Vântul tăie iute fața încremenită a omătului și mișcă țurțurii cenușii ai pădurii. Se făcu din nou liniște, ca și când cineva și-ar fi tras sufletul, apoi zăpada fu spulberată pe neașteptate și ridicată în niște perdele albe și înalte care se prăbușeau. Țiganii fură orbiți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
capcană, nu mai era nici o scăpare. Privi cerul care se lumina spre margini. Câmpia căpătase o scoarță albăstrie, pe care se fugăreau dâre albe de zăpadă spulberată. Era curată, curată. Bucureștiul - nicăieri, poate stătea pitit sub omăt, undeva, dincolo de păduricea încremenită. Dumitru tot mai căuta din ochi un pom mai înalt, până la care să se ducă. Cât vedeai cu ochii nu se zărea decât blana bogată a iernii. Neacșu începea să simtă și el înțepeneala dinaintea morții. Picioarele îi degeraseră și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
neutră a echilibrului, pe când boala este o forță mărită de vecinătatea nimicului. Tot ce nu-i muzical e aparență, eroare sau păcat. O! dacă aburii muririi s-ar înălța melodic spre cer și-ar îmbrăca în imn sonor o stea încremenită! De n-ar fi melancolia, s-ar întîlni vreodată muzica cu moartea? În clipa-n care vom fi reușit să dizolvăm toată viața într-o mare sonoră, nu vom mai avea nici o obligație față de Infinit. Sânt invazii muzicale de o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fi fost când reamintirea îi schimbă fața - gândi Cezara și o duioșie dulce și liniștită îi împlu sufletul... Ea nu mai era aceeași. Din tremurătoare deveni lină - acuma-l iubea. În acea frumoasă statuă de marmură albă, în acel Adonis încremenit ea presupunea un suflet... Îi venea să plângă acum... buzele ei se discleștară c-o dulce espresie de durere și de amor, ea-și înclină capul în perini și-și închise ochii. Simțea că plânge fără să vreie. - Mi-ar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în fața întunecatului geniu. - Cum reamintirea îi schimbă astfel fața, gândi Cezara, și o duioșie liniștită îi împlu sufletul... Ea nu mai era aceeași. Din tremurătoare deveni lină - acuma-l iubea. În acea frumoasă statuă de marmură albă, în acel Adonis încremenit ea presupunea un suflet... Îi venea să plângă acum... buzele ei se descleștară c-o dulce expresie de durere și de amor, ea-și înclină capul în perini și-și închise ochii. Simțea că plânge fără să vreie. - Mi-ar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]