KorAP: Find »[drukola/base=încuviința & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 ...377 >

9,411 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

palmă. - Nu se explică, rosti din nou Alberto. Tânărul Amid se apropiase și el și privea În tăcere. - Învăluită În nori e și voința lui Alah, murmură el. Dante ridică din umeri. - Ai zis că funcționează. Arată-mi cum. Celălalt Încuviință, iar mâna sa se deplasă Îndărătul mecanismului. Undeva mai jos, Într-un punct pe care poetul nu-l putea zări, din mașinărie ieșea o tijă cotită. Alberto o apucă și Începu să o Învârtă, scoțând un hârșâit metalic. - Cotul acesta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ar putea fi vorba de un orologiu? - Priorule, nici un timp omenesc n-ar putea fi măsurat de mașinăria asta. Poate că e, Într-adevăr, o sferă ce reprezintă mișcarea astrelor, Însă gândită pentru alte ceruri și pentru alte lumi. Dante Încuviință Încetișor. Își ridică apoi privirea spre el, după care Îl fixă pe Amid, În speranța firavă că arabul ar fi avut ceva de adăugat. Dar tânărul tăcea mâlc, vădit suspicios față de mașinărie. În spatele lui, perdeaua după care Își avea patul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
La școala lui Elia da Cortona ți-ai deprins subtilitatea? Încercă el să glumească. - De la el și de la alții. Însă de la el am deprins căldura cercetării, pe lângă răceala raționării. - Se spune că era intim al Împăratului Frederic, continuă Dante. Arrigo Încuviință În tăcere. - Până Într-acolo Încât să-l slujească și În lucrările sale de arhitectură, insistă poetul. Se pare că al său era proiectul unui castel ieșit din comun, cu niște forme uimitoare. Castel del Monte, o lucrare al cărei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
pe una din laturi, ocrotită de un cristal gros. Filosoful atinse cu un deget suprafața metalică, ca și când ar fi vrut să Îi parcurgă conturul. - E ultima operă a maestrului meu, Elia da Cortona, zise el cu afecțiune. - Un felinar? Arrigo Încuviință. - Dar de un tip extraordinar. Fratele Elia a spus că lumina lui va putea trece peste mare, ajungând și până la necredincioșii din Palestina. Pe o parte a ciudatului obiect era un gemuleț Închis cu un mâner. Dante desprinse dispozitivul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
face rău. Mi se poruncește să aștept, când cu o scurtă cercetare aș putea să Îi descopăr ascunzătoarea. Sfătuiți-mă cum să fac. - Dante Alighieri, șuieră cardinalul, mijindu-și ochii până când și-i transformă În două fante. Iarăși el. Căpetenia Încuviință. - Iubirea pe care papa Bonifaciu o nutrește pentru orașele care Îi sunt credincioase mă Împiedică să intervin În treburile cetății voastre, explică Acquasparta, și ca atare rău aș face dacă te-aș sfătui să nu te supui ordinului unei autorități

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
cerând de băut. Dar se vedea că așteaptă pe cineva. Se tot ridica și mergea până la ușă, ca să se uite afară. Apoi, ultima oară, a făcut un semn Încolo și dus a fost. Dar n-am văzut cu cine. Dante Încuviință, apoi se Îndreptă spre cămăruța de la primul etaj. Ușa nu era Închisă, ca și când Bernardo nu s-ar fi temut pentru bunurile sale. Poate credea că nici un hoț nu putea fi interesat de niște foi scrise sau că, Într-un oraș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
o căldură tainică În vorbele lui. - Și nu numai al lor! Îl Încolți poetul. - Vino cu noi! repetă celălalt. Să-l răzbunăm pe ultimul Împărat, acvila asasinată. - Cu voi? Cu Ordinul Templului? șuieră priorul. Monerre se Îndreptă din șale. Apoi Încuviință Încet. - Cum ai descoperit? Nu era dezamăgire În glasul său, ci doar surprindere. Stânjeneala unui copil surprins În timpul unui joc interzis. - Am fost sigur atunci când ți-am auzit cuvintele. Povestirea călătoriilor dumitale și obiceiul despre care mi-ai pomenit, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
pentru morți. Călugărul Îl fixa uluit. - Trebuie făcută repede Înmormântarea, Îi explică poetul. Nu e bine ca mânăstirea voastră să fie târâtă Într-un scandal. Chiar În noaptea asta vreau ca trupul să fie dus dincolo de ziduri, fără lumini. Călugărul Încuviință și se făcu nevăzut. Trecuse poate un ceas, când fu anunțat că cei după care trimisese se aflau la poartă. Venise abatele Însuși, Îngrijorat, să Îi dea vestea. Își aruncă o ocheadă rapidă spre mort, ferindu-și de Îndată privirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
se Întoarse către poet. - Așadar, era În mâna dumitale. Ar fi trebuit s-o știu, zise el, arătând spre sacul cu mecanismul. Eram sigur că o distrusesem. - Alberto, mechanicus, a reconstituit-o... Înainte să Îl Îmbrâncești În Arno. Guido Bonatti Încuviință. - Era iscusit. I-am văzut lucrările, În atelier. Aproape la fel de iscusit ca diavolii aceia care au făcut asta, zise, arătând din nou spre mașinărie. - Ca și omul de la Răsărit, pe care l-ai asasinat după ce te-au primit pe galeră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
de la Răsărit, pe al-Jazari, cu mașinăriile lui, și pe Guido Bigarelli, pentru a clădi locul Încercării. Spre a descoperi cât a călătorit lumina În cele șase zile ale Facerii. Voia să cunoască amplitudinea universului, să măsoare Împărăția lui Dumnezeu. Bonatti Încuviință Încetișor. - Frederic era nebun și blasfemator. Un campion al imposibilului. Dacă lumina ar avea o mișcare a ei, aceasta ar continua și În prezent, Într-o cursă către un neant cumplit și infinit. Oricare certitudine, oricare stabilitate a Facerii s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262

Amory n-a zis nimic, așa că mama lui a continuat: — Regretul meu e că n-ai fost Încă În străinătate, dar, fiind bărbat, e mai bine să te maturizezi aici, sub aripile vulturului care rânjește - am folosit termenul corect? Amory Încuviință. Ea n-ar fi apreciat invazia japoneză. — Și când plec la liceu? — Luna viitoare. Va trebui s-o pornești spre Est ceva mai devreme, ca să-ți dai examenele. După aceea ai o săptămână liberă, așa că vreau să mergi pe fluviul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
cenușii și un zâmbet vesel, a apărut În ușa Întredeschisă. — Ai un ciocan? — Nu, regret. Poate că are unul doamna Doisprezece sau cum s-o fi numind. Străinul a pătruns În cameră. — Ești un locatar al acestui azil? Amory a Încuviințat, mișcându-și bărbia. — Groaznic grajd, la chiria pe care o plătim. Amory s-a văzut obligat să aprobe. M-am gândit să locuiesc pe campus, a spus, dar se zice că-s așa de puțini boboci, Încât se simt pierduți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
uitat la pozele a zece promoții; asta Înseamnă că din cincisprezece studenți cu părul deschis la culoare din ultimul an, unul este membru al consiliului, iar pentru cei cu părul negru raportul este de unu la cincizeci! — Așa e, a Încuviințat Burne. Bărbatul cu părul mai deschis la culoare este, În linii generale, un specimen mai evoluat. Am verificat o dată această constatare cu președinții Statelor Unite și am constatat că mult mai mult de jumătate din ei aveau părul blond și totuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
doua după-amiază, ar fi putut părea una din primăverile absolvenților din trecut. Amory Își dădea totuși seama, cu acuitate, că era ultima primăvară sub vechiul regim. — Ăsta-i marele protest Împotriva supraomului, a declarat Amory. — Cred că ai dreptate, a Încuviințat Alec. — Supraomul este absolut incompatibil cu Utopia. Câtă vreme el există, există și nenorocirile și tot răul latent care face ca gloata să-i dea ascultare și să se lase influențată de vorbele lui. — El nefiind, firește, decât un om

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Hello, bătrâne, s-a auzit Îngăimând. — Sunt Jim Wilson. M-ai uitat. — Sigur, Jim, tu ești, Îmi amintesc. — Te duci la reuniune? — Doar știi! Brusc, și-a dat seama că nu se ducea la reuniune. — Pleci În străinătate? Amory a Încuviințat din cap, cu privirea ciudat de Încremenită. Făcând un pas Înapoi, ca să-i permită cuiva să treacă, a răsturnat bolul cu măsline, care s-a făcut țăndări pe podea. — Ce ghinion! a murmurat el. Să bem ceva. Wilson, dând dovadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
prins Într-un joc prea periculos, tinere! Amory a râs: - Ei și? Căpetenia celor trei i-a făcut semn cu capul unui om solid, În costum cu carouri. - Dă-i drumul, Olson. - Am Înțeles, domnule O’May, a zis Olson, Încuviințând cu bărbia. Ceilalți doi au aruncat o privire curioasă prăzii și s-au retras, Închizând mânioși ușa. Tipul solid l-a măsurat disprețuitor pe Amory. - Dumneata n-ai auzit de legea Mann? Vii aici cu ea - arătă spre fată cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296

ceva, atunci eu sunt acela. Ha‑ha‑ha, hi‑hi‑hi! În sfârșit, grupul cel vesel se desparte, după ce s‑a pus și întrebarea dacă băiețelul a făcut‑o deja sau încă nu și dacă are voie, la care tatăl încuviințează mândru și spune că l‑a școlit el personal. Rainer însă n‑a făcut‑o niciodată, ceea ce nu trebuie să știe decât soră‑sa, fiindcă spusele lui afirmă contrariul. Din câte spune el, a făcut‑o de multe ori cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275

verde e numai bună, pentru că e bogată În vitamina C. Monkey se aplecă din nou asupra paletei metalice și trase pe nări Încă un rând de cocaină. — Vrei să spui că berea are un gust mai bun cu cocaină? Monkey Încuviință cu un semn din cap. Atenția Îi era concentrată asupra prafului alb. — Dar după aia nu mai poți dormi, nu? Asta doar pentru că am exagerat și am luat prea multă. După o doză mai slabă, n-ai nici cea mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
mai las niciodată pe nimeni să mă rănească. Așa că am făcut tot posibilul să nu accept că tu erai o persoană care conta cu adevărat pentru mine. Cât de proastă am putut fi! Mergeam braț la braț și o ascultam, Încuviințând fără a ști cu adevărat ce anume Încuviințam, incapabil să-i spun că eu fusesem prostul, că ea nu avea nimic să-și reproșeze; nu eram În stare de nimic decât să mă las purtat de parfumul acestei femei Încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
Așa că am făcut tot posibilul să nu accept că tu erai o persoană care conta cu adevărat pentru mine. Cât de proastă am putut fi! Mergeam braț la braț și o ascultam, Încuviințând fără a ști cu adevărat ce anume Încuviințam, incapabil să-i spun că eu fusesem prostul, că ea nu avea nimic să-și reproșeze; nu eram În stare de nimic decât să mă las purtat de parfumul acestei femei Încă Îndrăgostite de mine. Era trecut un pic de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
Nu am de gând să-ți fur iubitul, Însă nu mă pot abține. Și eu Îl iubesc. E atât de atrăgător, nu ți se pare? Noriko Își dezlipi mâinile de pe față, o privi drept În ochi pe Keiko Kataoka și Încuviință. Își dădea seama că Keiko Kataoka Îl iubea Într-adevăr pe bărbatul acesta și avea o asemenea putere de convingere Încât i se făcu pielea ca de găină. — Hai, vino aici. Arată-i și tu cât Îl iubești. Știi bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
ascunse dorințe, sensibil la orice stimul. În vremea asta gardianul ei se Îndepărta din ce În ce mai mult de ea. — Îți place? o Întrebă el pe un ton blând. Noriko Înțelese că nu ar mai fi primit nimic dacă ar fi protestat, așa că Încuviință din cap. Majoritatea oamenilor nu-și dau seama că momentul În care Își recunosc plăcerea Înseamnă totul. Bărbatul Învățase că În clipa În care și-ar da acordul, În clipa aceea s-ar prăbuși totul, voința i-ar fi Înfrântă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
Se vede? Ai văzut? A forțat-o de mai multe ori să-și aplece trupul până ce ajungea cu capul Între coapse, de parcă ar fi fost o ședință de gimnastică ce necesita flexibilitate extremă. Noriko nu mai putea suporta durerea și Încuviință, după ce bărbatul Îi spusese: „Răspunde clar și răspicat!“ — Da!“, se auzi clar vocea ei Înecată În suspine. Nu-mi face rău! Te rog, nu-mi face rău! Fii blând cu mine, fii blând, fii blând, fii blând! repeta ea, trăgându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
necesară. Autoritățile consulare coreene sunt foarte cooperante, În vreme ce comunitatea japoneză nu face aproape nimic pentru membrii ei. Într-o săptămână Yama va fi probabil mort. Ar fi al patrulea deja. Tu Îl cunoști și pe Yazaki, nu-i așa? Am Încuviințat În tăcere. Tocmai mă pregăteam să-i Întreb ceva, dar ei au fost mai rapizi și mi-au pus aceeași Întrebare. Cine este tipul ăsta, Yazaki? Am stat și noi de vorbă cu el de vreo câteva ori, dar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
observat că albul cel mic de Înălțime purta peste tricou un șorț de bucătar. — David, Îl strigă Yazaki pe nume. Mă duc să mă odihnesc un pic În camera de la etajul doi. Tânărul alb care răspundea la numele de David Încuviință cu un zâmbet și apoi dispăru În spatele restaurantului. Am urcat scările cu răsuflarea Întretăiată. Erau niște scări de lemn care-mi aduceau aminte de școala generală din orașul meu natal, cu treptele scobite pe mijloc de la atâția pași care trecuseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]