KorAP: Find »[drukola/base=îndărăt & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 ...57 >

1,401 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266

adevăr acolo, proțăpit la marginea vidului, uitîndu-se În jos spre golful Jefuitorilor de corăbii, pe care fluxul Îl acoperise complet. - De cîte ori ți-am spus că nu vreau să te văd pierzînd vremea pe aici? Îi strigă ea trăgîndu-l Îndărăt fără menajamente. Chiar vrei ca mama să te trimită Într-un azil de nebuni? Nu? Ei bine, nici eu nu vreau, dar dacă te mai văd că dai tîrcoale pe aici, exact asta ți se va Întîmpla. Hai, fii cuminte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Mergem acasă, altfel Îți arunc păpușa! Amenințarea supremă. Pierric făcu stînga-mprejur, Învins. Ea Îi dădu Înapoi grămada de cîrpe pe care el o strînse cu putere la piept, lăsîndu-se tras cu părere de rău, tot Întorcînd capul ca să se uite Îndărăt. Erau deja departe cînd urcară strigătele de ajutor scoase de Marie și de Lucas, venind parcă de sub pămînt. Aveau, drept martori, doar șase uriași de granit. * * * Cei doi polițiști Încetară curînd să mai strige. Grota era de acum umplută pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
gesturi de automat, Marie lăsă să curgă apa caldă a dușului și se dezbrăcă. Mintea ei era cu totul copleșită, ca și cum tot ce trăise și Înmagazinase În ultimele ceasuri era atît de intens Încît gîndul trebuia să se Întoarcă mereu Îndărăt pentru a putea integra totul. Frica, doliul, moartea, chiar și dragostea o năpădiseră rînd pe rînd, iar emoțiile astea extreme Încă o stăpîneau, făcînd să dispară realitatea clipei. Un zgomot o făcu să revină la realitate: un obiect micuț tocmai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
puntea din spate a vedetei oprite În largul mării, Marie zăcea inconștientă. O jerbă de stropi Îi udă brusc chipul, se sufocă, deschise ochii și se Îndreptă, Încă năucă. Aplecat deasupra ei, Ryan o observa. Ea dădu să se tragă Îndărăt văzîndu-l că ținea În mînă propria ei armă de serviciu. - Dă-i drumul! El zîmbi și Începu să scoată liniștit gloanțele din Încărcător, aruncîndu-le peste bord. - Calmează-te, singura crimă pe care am comis-o vreodată am plătit-o vreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
cînd se auzi bătînd la ușă. Atunci se ridică În liniște, fără să vadă cum se ghemuise fata ei În poziție fetală, cu brațele adunate În jurul trupului, cu gura deschisă Într-un strigăt mut. Jeanne deschise ușa și se trase Îndărăt cînd văzu reliefîndu-se În prag Înalta siluetă stranie și aproape Înfricoșătoare a lui Arthus de Kersaint. O fixă fără să clipească din ochii rotunzi ca ai unei păsări de pradă. - Ei bine, Jeanne, nu mă inviți Înăuntru? - Ba da, domnule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
beznă... E de ajuns să Închid ochii ca să le aud iarăși. Eram Înlemniți, incapabili să ne mișcăm, darămite să le mai sărim În ajutor... Iar țipetele au Încetat... Am vrut să coborîm În golf, dar valurile fluxului ne-au Împins Îndărăt. Am fugit toți, iar ce e mai rău... Întoarse spre Marie privirea Împăienjenită de lacrimi: - Ce e mai rău e că eu n-am spus nimic. M-am Întors acasă, mama mi-a tras o chelfăneală pentru că m-am dus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
apei. Din nisip se ivea un chip palid cu ochi albaștri fixați asupra unui cer pe care nu-l mai puteau vedea. Gwen. Fiica Yvonnei. Fiica lui. Arthus Își dădu seama atunci că Cel-de-Sus Îl auzise. Plecă fără să privească Îndărăt. Și fără să simtă nimic. Razele soarelui degajaseră landa și plaja de ultimele cețuri, de parcă le-ar fi șters cu guma. Lumina crudă făcea să iasă dur În evidență benzile de plastic galbene, delimitînd un perimetru de nisip curat care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
a lăsat asta pentru tine. Îi Întinse, deschizînd-o, cutioara din piele roșie, Marie văzu scînteind aurul verighetelor. - Venea să-ți prezinte condoleanțe, au găsit-o În lucrurile lui Christian. Jeanne veni mai aproape Întinzîndu-i cutioara. Marie se dădu un pas Îndărăt, Își Întoarse privirea și se Îndreptă spre ușă, așa cum face cineva care vrea să fugă. - Prefer să le păstrezi tu... CÎnd Marie se urcă În mașină, rămase tăcută, Încordată. Lucas o luă de mînă. Ea și-o trase foarte repede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
te ajut să părăsești insula. - Nici gînd! Du-mă imediat Înapoi! tună bătrînul. - Ce păcat! CÎnd avem și noi o dată prilejul să petrecem un moment singuri doar noi doi... Se strică vremea, o să fie grozav! - Îți ordon să mă duci Îndărăt! Ordinul Îl șfichiuise plin de dispreț, Însoțit de o mișcare amenințătoare a bastonului cu măciulie de argint. Ochii mici și negri ai lui PM sclipiră de ură. - Hotărît lucru, niciodată n-ai știut să-mi vorbești altfel decît lătrîndu-ți ordinele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
tăcerea lui suna ca și cum s-ar fi Îndoit de afirmațiile ei. - N-am să ies din sala asta pînă ce n-am să... Se opri brusc. Fascicolul luminos al lanternei tocmai trecuse peste un detaliu care o intrigă. Se Întoarse Îndărăt și se ghemui, Îndreptîndu-și toată atenția asupra unui fir de buruiană care În mod straniu părea blocat Între două plăci de granit bine ajustate totuși Între ele. Lucas Îngenunche alături de ea. Cu precauție, Îndoi capătul firicelului. - E suplu, plin de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

ăsta e unul dintre păcatele vorbirii: ca să nu pierzi șirul vorbelor, trebuie să știi cât se poate de bine ce zice și celălalt. M-am scărpinat În cap: - Cum adică, minte? - am Întrebat În felul meu, iar oamenii se traseră Îndărăt când auziră bolboroseala molcomă a vorbelor Vindecătorului, amestecându-se cu susurul de apă ce curge mereu al gândurilor mele. - Nu știi să vorbești? - Sunt mut. Dar știu cuvintele. Cele mai multe cuvinte. Fu rândul Vindecătorului să se scarpine În cap. - Cele mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
țeastă. Of, of. - Măi, Enkim, măi, am Început. Nu mai vorbi așa. Cel care ți-a vorbit În minte nu era Tatăl. Eram eu. Suntem vii pentru că am avut noroc, nu pentru că mi-ar fi ascultat Tatăl ruga. Se trase Îndărăt și clătină din cap. - Nu. Am auzit glasul acela ca tunetul și vorbele acelea Încurcate, ca un susur de ape limpezi. Nu putea să fie decât Tatăl. Și pe urmă, cum de-au venit femeile taman după ce l-ai strigat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
ăsta al tău, măi Krog, Îmi strigă. Fugi! Pruncii de acasă și din Runa o să vorbească cu vorbe de-ale tale! Fugi! Tată care poate că nu ești, am grăit eu adânc, dar am zbughit-o fără să mai privesc Îndărăt. M-am trezit pe un povârniș care cobora abrupt și am simțit răcoarea unei ape. Stk, stk, stk! Uriașii alergau la adăpostul copacilor, undeva pe mâna mea tare, și am luat-o la goană În partea cealaltă până ce m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
ditamai lemnul, mare și greu, dar dacă mă rostogoleam pe spate, puteam să-l salt de jos. Asta am și făcut și l-am prăvălit apoi, cât era de greu, peste pășitorii păzitorului. - Câine! icni el și, buimac, se trase Îndărăt. Am Încercat să mă iau după el, dar nu mai aveam putere, iar bulumacul mă țintuia la pământ. Păzitorul se ridică, rânjind. Avea ditamai sulița sprijinită de o piatră la intrare, dar se răzgândi și se aplecă să ridice un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
zile la Marea cea mare. - Marea cea mare? - Așa spun bătrânele că-i zice, dar nici ele n-au văzut-o vreodată, ne mărturisi Runa. Când se făcu lumină, ajunseserăm deja pe povârnișul unui munte Înalt. Când și când, priveam Îndărăt, spre câmpiile acoperite de copaci, dar niciodată n-am văzut semne de-ale urmăritorilor noștri. Runa ne-a Îndemnat să mergem pe căi Întortocheate, pășind mai mult pe stâncă și pe pietriș, numai și numai ca să nu lăsăm urme. Odată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
se dădură aproape și prinseră să mă soarbă din ochi. Vindecătorul se uită urât la unul care dorea să-și plece capul În fața mea, gata-gata să-mi ia palma și să și-o așeze pe creștet. Omul se trase degrabă Îndărăt și râse la Vindecător. - Tu ești Krog, iar ea e femeia prietenului tău. Sorocul ei e aproape, mă făcu Vindecătorul atent. - Foarte aproape. Vindecătorul făcu semn unei babe pipernicite care se apropie de Runa, rânjind. Îi puse mâna pe burtă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
I-am Întins palma rășchirată, dar el făcu atunci un gest pe care nu-l mai văzusem nicicând: Îmi strânse palma Într-a lui, cu putere. Apoi le făcu semn alor săi și făcură cale Întoarsă, fără să mai privească Îndărăt. 22. Am mers nopți În șir peste dune. Enkim și cu mine făceam potecă pe rând pentru Runa - când afundându-ne picioarele În nisipul mai fin decât zăpada, când tăindu-ne tălpile În stâncăria ascuțită. De cum se crăpa de ziuă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Început spre Răsărit dar, după o vreme au cotit-o spre Miazănoapte. S-au urcat pe muntele pe care am fost cu toții, numai că s-au cățărat pe coama cea mai Înaltă. Și-au făcut acolo culcuș și se uită Îndărăt, spre drumul pe care am venit. Așteaptă ceva. L-am privit pe Logon. - Mai bine-l ucideam, i-am spus. Și nu pentru că-l iubeam așa de mult. - Las’ că are Tatăl grijă de el, Încercă el să mă Împace

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-ne pe toți să râdem dar, după o vreme, când ne ajungea oboseala, era rândul lor să ne ia În râs, căci puteau să meargă zile În șir, țopăind În felul acela al lor. Când și când ne mai uitam Îndărăt. Norul de praf se mărea din ce În ce, dar Tek și Kikil nu apăreau să ne spună ce e cu el. Spre seară, simțirăm cum se Întețește vântul de Miazăzi, aducând cu el un miros pe care Începeam să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cearcăne, dar zâmbea precum un copil. Gheața Îi Înghețase În barbă și pe gene, ochii Îi erau roșii și abia mai răsufla, de ziceai că Îmbătrânise mult-mult, bietul de el. După ce s-a apropiat de mine, a mai privit o dată Îndărăt, peste Marea cea mare. Era cenușie și rece. Vântul ce bătea dinspre pământuri prinsese a se Înteți. Undeva departe, deasupra pământului, se zăreau lumini pâcloase, izbucnind și stingându-se scurt: semn de fulgere. - Adus pe toți, Îmi zise Logon. Tek

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
zi, gheața se frânse sub o mulțime de oameni care dispărură În adâncurile mării reci. Ne-am repezit să-i scoatem din apă, dar gheața a prins a se frânge și sub noi, așa că, ce să facem, ne-am dat Îndărăt până la gheața tare și n-am făcut altceva decât să ne uităm cum cei mai vânjoși se cățărau afară din mare, pe ghețarii mărunți. Chiar și așa, cei mai mulți dintre ei n-au mai ajuns până la noi. Începură cârtelile. Câțiva Întrebau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Nunatuk mă făcu să mă zbat din toate puterile. Unde erau ticăloșii ăia de pândari pe care Îi lăsase Logon de pază? Am reușit să-l mușc până la sânge pe cel ce mă strivea. Îmi dădu drumul și se trase Îndărăt, horcăind, dar ceilalți vânători se și năpustiseră asupra mea. Am Împărțit câțiva pumni, Însă uriașii erau prea mulți. - Krog! răcni Nunatuk și se repezi, ca vai de ea, În Învălmășeală. Unul dintre netrebnicii ăia o izbi În țâțe și-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
văzut pe Scept. Avea ochii roșii de furie și sângera din bărbie. Ținea o suliță cu amândouă mâinile și se repezea la un om de-al meu prăvălit la pământ. - Enkim! am strigat, recunoscându-mi prietenul care se târa grăbit Îndărăt, proptindu-se În călcâie și În coate. Sulița lui Scept Îi trecu dintr-o parte În alta a gâtului, aproape descăpățânându-l. Șiroaie de sânge Îi țâșniră din beregată. - Enkiiiim! Frate Enkiiiiiiiim! M-am repezit spre Scept, fără să mai privesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469

Nu pot să neg că nu l‑am socotit utilizabil. - Utilizabil nu‑i cuvântul potrivit. Voi doi n‑ați fi Îmbrăcat nici o sperietoare de ciori cu el. Ravelstein, fumător În lanț, care aprindea o țigară de la alta, s‑a tras Îndărăt, poate ca să evite flacăra brichetei, poate pentru că se scutura de râs. Când a fost În stare să vorbească, mi‑a răspuns: - Mă rog, nu era chiar Lanvin. Tu ai vrut să‑mi faci un bine. A fost un gest generos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
să afle informația direct de la sursă, așa Încât l‑a pus la curent cu ea din respect și afecțiune. Mai știa și că Ravelstein deținea noiane de informații istorice și politice menite a fi aduse la zi și păstrate. Acestea mergeau Îndărăt până la Platon și Tucidide - sau poate chiar până la Moise. Toate marile strategii ale conducerii de stat - orientate retroactiv, via Machiavelli, până la Septimiu Sever și la Caracalla. Și era vital ca deciziile imediate privitoare la Războiul din Golf - considerate de niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]