1,238 matches
-
constrângătoare ale gândirii autorizate, formale, autonome. Aceste două "reguli de definire" ale gândirii vor funcționa, totuși, de aici încolo, cel puțin în pregătirea "descriptivă" a operării primei reducții, cea judicativă a dictaturii judicativului, precum și în operarea ca atare a acesteia. Îndreptățirea lor va fi căpătată ca pentru tot ce servește drept element prim al unei rostiri, potrivit regulilor judicative prin ceea ce decurge în mod direct și, întrucâtva, necesar, din ele. De aceea, discursul din prima secțiune a primei părți a lucrării
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aporiile" lui Zenon, discipolul "dialectician" al lui Parmenides, dar și prin cele câteva zeci de argumente care vizează dificultatea de a gândi pluralitatea, construite de același, reflecțiile "ontologice" și "metafizice" ale maestrului sunt justificate logic. Reflecțiile în cauză, așadar, au îndreptățire, căci pot fi dovedite printr-un demers ce are șanse de a fi acceptat de orice subiect al cunoașterii. Nu eleații însă inventează logica; ei au, în schimb, o intuiție clară asupra unui instrument care ar putea garanta gândirii, odată
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
angajată o perspectivă ontologică în discurs, deschizând astfel o cale pentru problema adecvării cuvântului la lucru, mai bine-zis, a cuvintelor legate la stările de lucruri. Ontologia aristotelică din Categorii este însoțită de o lingvistică, iar nu invers; astfel putem înțelege îndreptățirea scopului "logic" al întregului Organon, pe care și l-a propus Aristotel: "respingerile sofistice". Dar astfel putem înțelege un fapt cu mult mai important decât cel tocmai semnalat, anume prezența chestiunii adevărului în acest context și, în ultimă instanță, constituirea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de cunoaștere, deși nu este imposibilă în orice condiții (o condiție tocmai a fost indicată); ea exprimă, prin urmare, o imposibilitate relativă. Ipoteza acestui tip de cunoaștere a făcut ea însăși carieră filosofică și are, din anumite motive, o oarecare îndreptățire. De exemplu, la Platon, la Descartes, dar și la alți filosofi, poate fi recunoscută această idee; e drept, cu o îndreptățire variabilă, în funcție de context. Dar, de fapt, la toți filosofii care au admis că, în esența sa, cunoașterea posibilă prin
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
relativă. Ipoteza acestui tip de cunoaștere a făcut ea însăși carieră filosofică și are, din anumite motive, o oarecare îndreptățire. De exemplu, la Platon, la Descartes, dar și la alți filosofi, poate fi recunoscută această idee; e drept, cu o îndreptățire variabilă, în funcție de context. Dar, de fapt, la toți filosofii care au admis că, în esența sa, cunoașterea posibilă prin intelectul (rațiunea etc.) omenesc este act de "reamintire" sau măcar de "evidențiere" (realizare a evidenței) a ceva existent deja într-o
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nimic, pentru că, într-un fel, chiar asta este el prin raportare la condiția de lucru. Așadar, ea a dezvăluit semnificația originară a temeiului lucrurilor și își folosește puterea pentru a se îndrepta către acesta, în scopul de a-i testa îndreptățirea, de a-i lămuri apariția. Dată fiind această funcție cel puțin aparent non-formală a conștiinței, mai e firesc să fie numit poate și socotit nimic obiectul ei "nou"? Și nu cumva în felul acesta, gândind pe această cale, putem ajunge
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este tocmai puterea sa.79 O gândire care se gândește pe sine este dincolo de orice posibilitate: ea este act pur. De aici și faptul că eroarea, "oboseala" de gândire (pentru situația în care gândirea este în potență) își pierd orice îndreptățire. Numai că ceea ce o astfel de gândire care se gândește pe sine produce indică, chiar prin sine, imperfecțiunea oricărei gândiri care nu se gândește (doar) pe sine, cum este gândirea omenească. Așa încât, gândirea care se gândește pe sine reprezintă gândirea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
necondiționat împlinit în sine, autonom față de orice, separat, cum ar fi firesc, de orice altceva; dimpotrivă, e vorba, la Kant, de un necondiționat ... condiționat el însuși tocmai de opusul său, dar nu în sensul că el și-ar pierde orice îndreptățire, ci pentru că el are sens numai în "unități sintetice" alcătuite din condiționate. În absența acestora, necondiționatul mai poate fi ceva, numai că o pretenție la cunoașterea sa înseamnă o îndepărtare de rosturile sale firești prin raportare la funcționarea facultății de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dar presupunerea că intelectul s-ar arunca direct către niște obiecte care îi sunt specifice nu poate fi suspendată. Prin urmare, nu ne rămâne decât să luăm lucrurile din perspectiva unei atitudini a intelectului, anume aceea de a-și constata îndreptățirea aplicabilității sale empirice și de a accepta limite de care el, totuși, nu este "conștient", dar pe care tocmai o cercetare de natură "critică", susține Kant, i le poate prescrie. Intelectul tinde către obiectele ca atare, am putea spune, numai
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
se arată această operație, deocamdată, în deschiderea aplicației la analitica existențială heideggeriană. Acceptarea și punerea la lucru a unei căi de reconstrucție "scoatere la iveală ..." -, care pre-formează punerea de întrebări, fiind, din acest motiv, o veritabilă "formă", are, desigur, o îndreptățire la Heidegger, legată de semnificația pre-ontologică a Dasein-ului, care îl plasează pe acesta într-o poziție cumva privilegiată față de ființă dar numai privind întrebarea despre ființa însăși și îi deschide un orizont unde este posibilă însăși formularea acestei întrebări. Tocmai
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
centralitatea temporală în lume a Dasein-ului este neîndoielnică. Cele patru experimente filosofice privind timpul mizează așa cum am mai precizat de-a lungul acestei lucrări pe un privilegiu "temporal" al ființării umane. Acest fapt este cu totul posibil și capătă întreaga îndreptățire în orizontul dictaturii judicativului, cum, de altfel, a dovedit reducția operată până aici. Nu trebuie uitat că reducția judicativă a dictaturii judicativului, pe care o desfășurăm încă, scoate la iveală ceea ce a căpătat chip și ceea ce poate căpăta chip în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Totuși, de pe poziția reducției judicative, înțelegem că nu este posibil însuși conceptul diferenței ontologice fără acceptarea acestui transfer. Fără îndoială, acesta nu atrage după sine și transferul ființial. Dacă s-ar întâmpla astfel, nu doar diferența ontologică și-ar pierde îndreptățirea, dar ar fi pusă în pericol și "poziția" de ființare, cum avertizam mai sus, și statutul de ființă (în sine), atât de important pentru orice reconstrucție filosofică din orizontul dictaturii judicativului. În plus, tocmai acest transfer face posibilă "genealogia" ființei
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
râvnește să instituie. Însăși forța ei forța fiind principala sa însușire este evaluată după gradul de probabilitate al acestei instituiri; probabilitate pe care o ideologie nu o recunoaște, fiindcă există în chiar "logica" sa pretenția la deținerea adevărului absolut privind îndreptățirea unei părți a unui întreg de a ordona totul în "domeniul" său și de a autoriza orice act înlăuntrul acestuia. Prin urmare, ideologia reprezintă exercițiul identitar al "atitudinii naturale", adică al existenței omenești blocată în orizontul gospodăririi lucrurilor în vederea administrării
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lucru: un răspuns capătă șansă în urma unei experiențe prin care să înțelegem faptul că discursul nu iese din "regula" judicativului decât printr-o formă negativă a sa: tăcerea. Îndemnul wittgensteinian din Enunțarea a 7 a din Tractatus-ul său are toată îndreptățirea aici, lângă zidurile împrejmuitoare ale judicativului constitutiv, înlăuntrul cărora suntem noi înșine închiși, gândind, totuși, asupra unei putințe de a înțelege, printr-un gând firav măcar, ceea ce ar putea fi dincolo de ziduri. Tăcerea exprimării nu înseamnă, desigur, lipsa gândirii; dimpotrivă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu prin mijlocire de sine, cum ar spune Hegel, sau prin mijlocirea universalului, a ființei, cum gândesc Kant, Heidegger ș. a., transformarea ei în metodă de existență, a făcut cu putință, de exemplu, ideea descendenței animale a omului: care are suficientă îndreptățire prin exercițiul gândirii, rostirii și făptuirii după reguli exclusiv judicativ-constitutive, dar care, tocmai de aceea, ține de ideologii. Oricum, știința are un cuvânt greu de spus în această privință, în sensul unei corecții. Dar cine mai este în stare să
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tot ce ține de gândirea, rostirea și făptuirea umană; și tocmai pentru că forma, idea (gr.) este gândită și rostită, întrucâtva și făptuită, ea ar putea fi numită cum am facut-o deja "ideologie". Dar acest nume are și o altă îndreptățire, atâta vreme cât prezentuirea, sub care structura celor trei acte survine, cuprinde, "constrângător", adică după un sens dependent de structura însăși, alături de prezentuirea propriu-zisă, și chemarea trecutului și survenirea viitorului. Căci idea timporizată pe linia survenirii viitorului este un ideal, adică un
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al formei și structurii celor trei acte, părtinirea, ordonarea și autorizarea. 5.2.2. Preeminența celei de-a doua timporizări Ideea acestei probleme a fost formulată mai devreme; acum, ea trebuie să intre în "logica" reducției judicative, pentru a căpăta îndreptățire "semantică". Argumentul principal, dar "formal", al acestei idei este următorul: întrucât elementele judecății cele două aspecte, formal și alethic, împreună cu elementele lor, subiectul și predicatul, respectiv verbul și timpul trebuie ele însele să fie ordonate, funcțional și ontologic, apoi autorizate
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
astfel, mai degrabă judicativului regulativ, decât celui constitutiv. Fără îndoială, o cercetare propriu-zis logică ar scoate la iveală propriul acestor fapte logice precum și procedurile speciale de acceptare a lor în orizontul judicativului. Aceste fapte "logice" și întăresc determinativul! își primesc îndreptățirea "semantică" prin aplicarea reducției judicative în contextul primei timporizări a timpului; ele sunt însă legate de acest "loc" nou al judicativului de limită (sau evaluat în funcție de propriile limite), în care faptele nu sunt constituite ca atare prin timporizare (judicativă), ci
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
retorică înșelătoare. Mai întâi, autenticitatea nu se moștenește. Ideea că ești descendent al unei „ramuri ereditare foarte puternice“ riscă să se transforme într-un complex de superioritate. De altfel, întreaga scrisoare a domnișoarei C. iradiază un sentiment al elecțiunii, al îndreptățirii proprii, al mulțumirii de sine. Or autenticitatea nu cade nici odată în autocontemplare și, cu atât mai puțin, în auto-admirație. Nu toți descendenții unui ins „autentic“ sunt, necesarmente, monumente de „autenticitate“. Iar a fi „mândru“ de autenticitatea ta e un
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
manevrează, îi momește, îi cumpără. Noii îmbogățiți cred, de asemenea, că banii sunt o justificare suficientă pentru orice tip de licență. Cred, așadar, că își pot permite ceea ce alții, mai peticiți, nu își pot permite. Au, de partea lor, toate îndreptățirile. Pot impune direcții de opinie, pot dirija intriga politică, pot fraieri pe proști, pot grădinări destine. Și, din păcate, li se îngăduie s-o facă. Comportamentul lor capătă, cu timpul, o tentă demiurgică. Ambianța imediată devine neîncăpătoare pentru eul lor
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
simpatică decât cumințenia. Dacă acest furor al neconformității e un mod de a trăi „autentic“, un mod de a demola rutina și ideile gata-făcute, el are o reală - și subtilă - legitimitate. Dar dacă e simplă zvăpăială, sentiment al unei infinite îndreptățiri, gesticulație estetizantă - avem de a face cu o pernicioasă apologie a arbitrarului, dacă nu cu o simplă obrăznicie. Buna cuviință e - inargumentabil - utilă și în detaliul zilnic, și în marile dezbateri ale veacului. Ea aduce, în orice împrejurare, o notă
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
strădanie proprie și ajutor ceresc, reușești să scapi de caruselul acestor șase patimi, e foarte probabil să fii confiscat de urmă toarele două: slava deșartă (îngâmfarea subsecventă unei reușite materiale sau spirituale) și mândria (trufia, orgoliul), adică sentimentul unei infinite îndreptățiri de sine, iubirea de sine nerușinată, disprețul față de tot ce nu e „eu“. Orgoliul ca treaptă supremă a răului individual poate fi, la rândul lui, obârșie a unei noi circularități. Te simți îndreptățit, prin auto-fascinație, să-ți oferi chiolhanuri fabuloase
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
tuturor șanse egale de îmbogățire, pe de alta, aspiră la distribuția egală a bogăției. Nimănui nu i se pot impune limite în fructificarea înzestrărilor proprii, dar tuturor li se cere să ia egalitatea drept limită. S-a putut spune, cu îndreptățire, că, în vreme ce despotismul e o proastă înțelegere a puterii, democrația e o proastă înțelegere a egalității. Înțeleasă strâmb, idolatrizată, interpretată tendențios, egalitatea devine substratul unei frustrări generale. Ea este mereu subminată de un vicios - dat ineluctabil - instinct al comparației: săracul
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
însorite. Cele trei încăperi sunt precedate de o anticameră, în care se găsesc dulapuri cu fragmente minerale și un ceas de nisip. Toate laolaltă alcătuiesc ceea ce Goethe numea „meine Stube“, „odaia mea“. În această odaie se află substanța, energia și îndreptățirea funcțiilor sale publice. Aici se stabilesc criteriile și scopurile, valorile și orizontul. Ritmul acestui spațiu are am ploa rea supra-istorică a geologicului și grația cristalină a mineralității. Pe cât de curtenitor, de ceremonios, e spațiul de reprezentare al casei, pe atât
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
mai degrabă ca lăcomie. Lă comie de bunuri, de însemne ale reușitei sociale, de privilegii. Intelectualul vanitos tră iește mai puțin în lăcomia de câștig, cât trăiește într-o desfigurantă lăcomie de sine. Atașat până la pasiune de calitățile sale, de îndreptățirile sale, de mintea și de farmecul său, de competența sa, de performanțele sale, el vrea să scurtcircuiteze drumul spre statuie, spre demnitățile ultime, spre recunoștința obștească. Și cu cât e mai pornit, mai nărăvit, mai hămesit, cu atât e mai
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]