934 matches
-
și Grațian. Înțelegea Însă În același timp că Iolanda trăise starea de acum a lui Petru, cu o seară Înainte, În Restaurantul Gării vechi unde o zărise intrând să-și cumpere țigări, În drum spre casă, dusă pe gânduri, singură, Înfrigurată. Astăzi Însă era cu totul altă femeie: vie, caldă, energică, tandră sau ironică, voluntară sau bovarică și toate astea se văzură Într-o plimbare de zece minute. Cu un necunoscut... În Piața Carolina, seducătoare ca ea, arătându-se doar cui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de la baie, călăuzindu-mă exact spre ceea ce speram să fie bârlogul lui Fritzie. Am încercat clanța și ușa s-a deschis. În cămăruță era beznă. Am înaintat, pipăind pereții, lovindu-mă de rame de tablouri și simțindu-mă sinistru de înfrigurat, până când mi-am julit piciorul într-un obiect înalt și instabil. Era cât pe ce să-l răstorn și mi-am dat seama că-i o lampă cu picior reglabil. Am găsit întrerupătorul și am aprins-o. Lumină. Tablourile erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
În el era o bucată triunghiulară de piele tatuată cu o inimă și cu însemnele Aviației Militare în interiorul ei, iar dedesubt cuvintele „Betty & maiorul Matt“. Am închis ochii și m-am cutremurat din cap până-n picioare. Mi-am încrucișat brațele, înfrigurat, și am încercat să-i comunic lui Betty că-mi pare rău că am văzut acea părticică specială a ei, că nu am intenționat să-mi vâr nasul acolo, că nu voiam decât să o ajut. Am tot repetat asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
la mine, nu judecam decât din punctul meu de vedere. Dar parcă niciodată nu mi-am dat, mai rău ca atunci, în petic. În fâșia de lumină care pătrundea de-afară prin ușa rămasă deschisă, am zărit o femeie căutând înfrigurată ceva. „Ce vrei? Ce cauți aici?” mi se adresă ea pe un ton înfricoșat și răstit. Am înțeles imediat ce căuta: un obiect cu care să se apere. Asta m-a azvârlit brusc în realitate. Nimerisem ca un nătărău într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pot degrada amintirile. Am făcut și greșeala de a urca la etaj. M-au ispitit scara în spirală strânsă și o mică vanitate. Vroiam să-mi revăd numele pe placa de marmură a premianților de onoare. Am căutat cu privirea înfrigurată în locul știut. Pe peretele din fața scării. Dar n-am văzut nimic. Peretele era gol. Poate a fost mutată, mi-am zis. Pe urmă am aflat că placa a fost spartă cu ciocanul și aruncată la gunoi. De ce? Probabil, fiindcă numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cei mai mulți adormiră. Se auzea prin noapte numai răsuflarea grea a vitelor din țarcul înalt și uneori urletele depărtate de șacali. Dimineața era încă destul de departe, când tot satul fu trezit de strigătul omului de strajă. Începură să iasă din colibe, înfrigurați, și întîia lor privire se îndreptă spre cer. Ochiul zeului nu se închisese. În sat părea să fie liniște. Dar îndată fiecare putu asculta, cu auzul încordat, un sunet de tobe străine. Tobele băteau departe, parcă undeva spre apus. Oamenii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
un bumb rotund, după aceea îi spuse: - Acum să te uiți cu luare aminte și în clipa când vezi munții aceia, să apeși acolo unde ți-am arătat. Dar nu întîrzia nici o clipă, nici nu apăsa mai devreme. Nerăbdător și înfrigurat, Auta urmări pământul prin ochean și izbuti să apese bumbul la timp. Hor scoase placa micuță și o dădu unuia dintre semenii săi. După un răstimp foarte scurt, acela îi aduse o placă mare, foarte subțire, pe care Auta recunoscu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mare; știa că urmăritorii nu l-ar mai fi ajuns. Dar își aduse aminte de Auta și se întoarse spre urmăritori, strîngîndu-și și el cuțitul. Auta înțelese primejdia și își dădu seama că nu mai era de ales. Cu mâini înfrigurate își căută arma albastră în hainele de sub tufe, și când cei trei vânători de robi erau la câțiva pași de arcaș, ridică arma în dreptul privirii, apăsă, și cel dintâi mănunchi de raze nevăzute țâșnit din țeavă prăvăli la pământ într-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
subțire și transparentă ca sticla, cu pancarte care Îi avertizau pe amatorii de patinaj sau săniuș de pericol. Împătimiții sporturilor ecvestre tropăiau În sus și-n jos pe alee, cai și călăreți trimițându-și norii condensați ai răsuflării În atmosfera Înfrigurată. În aer se simțea parcă moina și Își miji neliniștit ochii În sus, Încercând să vadă cât de amenințător era cerul. — Oare vine zăpada? Îl Întrebă el pe un Îngrijitor, care mătura aleea. Nu cred, domnu’, zise omul. Orișicum, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
frig. Nu contează cum se intitula. Punct luat în vizor, punct lovit. Și a II-a compunere era "Praf și libertate". În casă era foarte frig, însă nu mă deranja. Și îmi puse să fiarbă clocotit. Azi noapte îngheță. Frigul înfrigurat frigea, nu-mi dădea fiori, întrucât nu mă incomoda. Îl simțeam însă pe nas. Păsărica fu înconjurată de hoți. Ea își strânse cu pumnii mici viața la piept și încercă să plece). Serveam cafeaua rece și veche. Era fierbinte. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
încât nu vei uita niciodată mirarea ce ai simțit când ai văzut ce a fost înainte. Ți s-a întipărit în suflet și te plutește pe o clipă, sus de tot. Să cazi în genunchi. Când se sculă, atât de înfrigurată în pătură, era dimineață rece, ca de gheață. Se îmbrăcă în timp ce în fond se auzeau urletele descreierate ale vecinilor de sus. Nu, nu erau neînțeleși de nimeni, ci doar oameni bătuți în cap. În realitate, de temut este odoarea împuțită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
putrezit a Operei, luna, toate deveniră păhărele de coniac. Chiar și aerul părea saturat c-o suspensie de picături de coniac. Senzație ațâțătoare ce împrospătase bateriile alcooliștilor de dedesubt, făcîndu-i să lopăteze tot mai vârtos și să boncăluiască tot mai înfrigurați pe zid!... Pentru a face din escaladare o activitate cât mai instructivă, deșiratul mârâi nervos. - Cine-i Omoroaica aia? Vreo drojdieră? - Hă! Cum te-ai bunghit că-i nume de gudulancă, cum ai pus botul!... Nu, bă, e o vrăjitoare
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
două noi și costisitoare perechi de sandale. Pe Ulpiu l-au purtat pe umeri, ca pe-un campion de raliu automobilistic, până la biroul său. Aici s-a organizat, în cinstea lui, o scurtă percheziție. După o jumătate de oră de înfrigurate scotociri, tot peste ceea ce au putut da a fost un carnețel de adrese (fiecare polițist simte că vine un moment în care pentru a nota toate pițipoancele din viața sa trebuie să apeleze la un astfel de carnețel de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
punctul forte al lui Susan. La fel cum nu erau nici spiritul organizatoric, planificările făcute cu mult timp înainte sau orice altă formă de comportament domestic. În fiecare zi, Susan cobora la supermarket sau la magazinul din colț panicată, căutând înfrigurată lucrul care i se terminase atunci. Susan tânjea să fie una dintre femeile alea care au totul pus la punct, una dintre femeile alea care, în consecință, duc niște vieți calme și nestresate. Rafturile bibliotecii erau burdușite cu manuale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Era curioasă să vadă ce i-a scris, dar voia să citească mesajul într-o atmosferă destinsă, în natură, departe de tot ce însemna civilizație, doar ea și... el. Nu era încordată și nici nerăbdătoare. Apusese vremea în care aștepta înfrigurată câteva cuvinte din partea lui. Avea nevoie de o oarecare intimitate pentru a citi scrisoarea, testându-și astfel sentimentele. Ajunse greu în parcul de la periferia orașului, autobuzul strecurându-se anevoios printre mașinile grăbite să ajungă la destinație. Dar în sfârșit ajunse
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
din abundență și se formaseră troiene, ulițele erau Înzăpezite iar Ionel făcea bărbătește pârtii de mers spre grajd, poiată, bordeiul bunicului, cotețul lui Ghițî și spre cușca lui Vizanti. Și În timp ce bunicii Îl lăuda pentru hărnicie și bărbăție iar Va, Înfrigurat, urmărea „lucraria” de dincolo de geam, Ionel nu uita să curețe de omăt un loc circular cu diametrul de circa un metru, și să aducă un „străchinoi”, un fel de lighen din lut. Cioplea cu cuțitul un băț de o palmă
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
la mine, dar s-a făcut iar frig aici, te rog mai pune pe foc! Băiatul Înfiorat și plin de o speranță ce stătea pe muchia unui cuțit, se ridică să mai Întărească focul, trase cu ochiul la Ildiko cea Înfrigurată, care tocmai rămăsese numai În combinizonul roz-bombon ce reușea să-i acopere numai ceea ce nu trebuia văzut și, totuși, băiatul „experimentat” putea ușor intui forme și dimensiuni, ajutat fiind de flăcările focului din sobă. Femeia a avut timp să-i
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
lui în Cuțarida și se apucă să numere banii strânși la nuntă. Puse miile una peste alta, adună sutele de metal într-un săculețe de pânză, sugrumîndu-l la gură, ridică perna și acoperi totul. Stinse apoi lampa și își așteptă înfrigurat nevasta, speriat că n-o să mai vină. Ii trecu o clipă prin gmd că ea a plecat peste maidan. Se uită afară. 47 Lina ședea rezemată de scînduii, privind cerul. Trecu o ceată de câini, mușcîndu-se și lătrând. Ea îi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de șișic Vara pleca. era adâncă și verde. Vântul culcase ierburile sălbatice. Frunza măselariței începea să îngălbenească. Gheorghe știa răcoarea asta care-i înfiora pielea și cerul ostenit, stins, cu lungi scame fumurii. Șobolanii ieșiseră din găurile lor și mișunau înfrigurați, tîrîndu-se după urmele sărace ale soațelui. Hoțul scuipa în silă. Erau mari, grași, cenușii ca fierul, cu cozile năpârlite. Alături, pungașii suceau babaroasele. Stăpânul mesteca zarurile în pumnul lui mare și negru și privea întunecat pământul bătătorit cu palmele. - Doi-doi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
bucurie n6uă și necunoscută, cu durere, și plânse, și râse, îl mângâie și-l sărută și ea și rămaseră unul lângă altul multă vreme, încremeniți într-o îmbrățișare veche de când lumea. 270 Țăranii ședeau în același loc, ca niște curcani înfrigurați, cu mindirele lor roșcate pe umerii ridicați. Picoteau de-a-n picioarele. Dinspre Grivița tot mai cădeau sunetele curate ale clopotelor de la Sfânta Vineri. Lumina se schimbase puțin. Se apropia seara. Vetei i se făcu deodată frică. Avea în tot trupul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
glas stins: - Fugiți, mă, d-acilea, ce să caute lupii-n București! Tăcură, ascultând încordați. Acum nu se mai auzeau decât crengile pomilor, lovindu-se și frecîndu-se. - Un chibrit... aveți careva un chibrit? se dumeri cel dinții starostele. Se căutară înfrigurați. Neacșu găsi o cutie prin fundul nădragilor. Dădu să aprindă, dar crivățul stinse flacăra mică a bățului umezit. - Îți tremură mâna, ai? râse iar Anghel mânzește. Adu la mine. Încercă și el stricând câteva chibrite. Dumitru se uită îngrozit Împrejur
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
miercurea următoare. Asta însemna azi. O anchetă de la televiziunea germană; o invitație de a apărea pe un panou radio al BBC. Se uită mai departe, sperând să găsească vreun mesaj de la Ahmed Nour sau orice ar fi putut explica cuvintele înfrigurate ale lui Rachel Guttman chiar din acea casă cu două zile mai devreme. Se uită în căsuța de mesaje trimise, dar nu erau multe lucruri care să iasă în evidență acolo și, cu siguranță, nici o comunicare cu Nour. Cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Dar a doua zi, imediat ce se află că Guttman nu era înarmat, că și-a făcut loc spre rândurile din față la miting pentru a-i înmâna un bilețel prim-ministrului, Kishon începu să-și pună întrebări. La baza telefonului înfrigurat pe care i l-a dat vechiul lui prieten ar fi putut sta scornelile aiurite ale unui om care o luase razna, în pragul unui colaps, dovedit de încercarea de tip kamikaze de a sta de vorbă cu prim-ministrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
printre traverse, pe șine, pe acoperișul gării, pe sub scaune și pe bănci, atârnând de ziduri și de ferestre - zeci de păsări moarte. Câteva păsări se mai zbat ușor. Grubi, cu o mătură, încearcă să le adune grămadă. Grubi mătură plictisit, înfrigurat, îmbrăcat într-o manta groasă și înfășurat cu un fular. E îmbătrânit și chinuit. Pe măsură ce mătură și se apropie de fotoliul-leagăn devine tot mai contrariat. În sfârșit, îl vede pe CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE și face ochii mari, pare că-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
bărbie, se strânge în fotoliu și continuă să doarmă. HAMALUL (Atingându-i umerii.): Hei... domnule... (Își repetă de câteva ori mișcarea.) N-ați plecat? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Se trezește greu, chinuit, își freacă ochii, privește în jur, rămâne mai departe înfrigurat, ascuns sub pătură.): Ce e?... Ce?... (Își freacă mâinile, gâtul, cască.) Tu ești, Grubi? HAMALUL (Nemulțumit.): Eu. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Frecându-și genunchii.): Brrr! Ce frig e la voi. HAMALUL: N-ați plecat încă? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Eu? Nu... HAMALUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]