897 matches
-
în oraș cu așa o figură, să-l oprească primul basidji 1 care ar fi fost de patrulă. Două nopți nu dormi, măcinat de tristețea că prietenul Shams nu-i dădea un semn. În vinerea rugăciunii, când ochiul lovit se îngălbenise, apăru în bazar, însă Shams nu era în niciunul dintre locurile lor cunoscute. O durere uriașă îl înăbuși pe când înțelese că nu știa mai nimic despre prietenul său, unde locuiește și dacă acela era numele lui cu adevărat. Alergă spre
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pentru un infirm de război: — O recunosc, frate, dar nu-i știu numele. O iau uneori din Piața Vanah ori te miri de unde, însă mereu singură, e o femeie de treabă și care tace. Nu, zău! De-aia te-ai îngălbenit ca dovleacul? Da’ lasă! Tot ce nu-mi zici mie ai să ciripești mâine, la șef. Și fiindcă ți-am spus la ce să te-aștepți, ai putea să mă răsplătești! — Sigur, aș putea, frate, dacă aș avea vreun toman
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
cer albastru fără să sufăr prea mult că mâine, poimâine, n-o să-l mai văd. Când urc din vale, unde aerul e umed și rece, aici pe coline, mă toropește plăcut căldura. Și nu mă satur să umblu prin iarba îngălbenită de soare. Trebuie să mă rușinez de asta? Nu mi se pare că-mi poate spune cineva de la obraz așa ceva. Iar dacă ar face-o, aș avea și eu dreptul la dispreț. De ce, în timp ce pe seama mea se clevetesc vrute și nevrute, nimeni
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
primăvara nu-i mai vedeai. Aglaia strângea ce mai avea pe afară, cumpărau de la Obor un sac de faină și unul de mălai, două sute de chile de cartofi, așezau murături la butoi și așteptau ammdoi iarna. Salcâmii rari ai Cuțaridei îngălbeneau. Frunza lor rotundă suna trist seara. Câmpul învinețea. Ierburile opărite în vipiile verii se măcinau. Din cerul leșiatic cădea câte un stol de brabeti, împrăștiindu-se pe pământul tare. Nu mai soseau nici căruțele. În noiembrie, toată frumusețea aceea pălită
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ascuțit. Femeia se așeză pe marginea patului, obosită. Stere îi simți mâna pe cearșaf. Nu spunea nimic, ca și când n-ar fi fost acolo... Iepe de șișic Vara pleca. era adâncă și verde. Vântul culcase ierburile sălbatice. Frunza măselariței începea să îngălbenească. Gheorghe știa răcoarea asta care-i înfiora pielea și cerul ostenit, stins, cu lungi scame fumurii. Șobolanii ieșiseră din găurile lor și mișunau înfrigurați, tîrîndu-se după urmele sărace ale soațelui. Hoțul scuipa în silă. Erau mari, grași, cenușii ca fierul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
joc, mă, de sufletul țâncului ăsta? De ce-l otrăviți? - Cine-l otrăvește?! îl învățăm! se făleau ăilalți. - Să știe de mic! Copiii erau însă deprinși cu toate relele. Ascundeau țigări prin buzunare și fumau pe maidan, câte doi-trei, pută se îngălbeneau la obraz. Aveau frați mai mari la care se uitau, cine să-i stăpînească? Bărbații erau plecați toată ziua la muncă, femeile cu treburile lor, ei slobozi. Fugeau de la școli, tot în câmpul Cuțaridei se adunau cete-cete. Și de se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și-au vrut să se strecoare. Când, în față, pe cine văzură? Pe Rică și pe Sulă, cu două bice în mână. Cel tânăr nu-i cunoștea. Nu-i văzuse decât noaptea pe camionagii, la furtul iepelor. Codoșul s-a îngălbenit. -La tras de mână pe ucenic într-o parte. Era prea târziu. Huidumele îl știau pe Gheorghe. - Uite-i pe-ai lui Bozoncea! a strigat unul, și le-au căzut în cârcă. Nu mai aveau ce să facă. 233 Bine
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lor subțire se zbătea sângele în niște vinișoare albastre. Vorbi târziu, cu gura pe jumătate: - Ia zi, mă, unul din voi, care știe ce-i cu caii ălora? Paraschiv își mușcă limba. Trase cu coada ochiului la Gheorghe. Acesta se îngălbenise de tot. - Care cai, dom' comisar, să trăiți? se bâlbâi. Șeful tăcu, parcă n-ar fi auzit. Sergentul își potrivi mai bine chipiul. Lumina de afară crescuse. Se auzeau muștele lovindu-se de geamuri. - Ia spune, mă, tu, ălălalt! Ce
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cerșetorului și i-a pus la loc, s-a uitat cu scârbă la ruda gagicii, și cu degetul mic i-a tras afară cravata din flanelă. Titi Aripă avea o cravată de mătase, 277 mândria lui de pește. S-a îngălbenit tot, de ziceai că dă moartea-n el. A vrut să spună ceva. Bozoncea 1-a scuipat drept în gură. De unde se găsise și el să fure! Asta nu putea să i-o ierte Stăpânul. De atunci nu-l mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
întrebat într-o doară, ca trecător: - Da ce s-a întîmplat? Pungașul a spus speriat, cu ochii în zăpadă, căutând parcă: - Am pierdut un portofel, și în spate nu venea decât dumnealui. -Lam întrebat dacă nu -la găsit. Provincialul se îngălbenise. Se jura pe copiii lui de-acasă: - Să nu mai văd dacă știu ceva! Sânt om serios. Codoșul îl luă cu binișorul: - Parcă dumnealui zice că -lai luat dumneata? Dar să te caute, sau mai bine să te caut eu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
i-a făcut voia. Când se învîrtea mai cu foc, cine intră pe ușă? Sandu-Mînă-mică cu una, cloșcă. Trosnitorul s-a oprit, a vrut s-o șteargă, dar Paraschiv a și fost lângă el: - Ce mai faci, suflete? 358 Celălalt îngălbenise și-i tremurau buzele. Îl trecură nădușelile. Spuse curvei cu care era: - Tu du-te la masă... Pe față simțea ochii verzi ai șutului, neslăbindu-l de loc. - Nu bei un pahar de vin cu noi? îl întrebă Paraschiv. Ce
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
iar Hugo și Bill împărțeau, în virtutea unui armistițiu stânjenitor, cabina vedetei, care practic era formată din două cabine mai mici, unite, cu o chiuvetă la mijloc. Însă cabina lui Hazel era model clasic: o chichineață în care pereții văruiți se îngălbeniseră din cauza vechimii și care se scorojeau în locurile unde șiruri nesfârșite de actori au tot prins ilustrate și fotografii, cu bucățele de Blu-Tack1 și piuneze rămase în urmă și păstrând, cu înverșunare, colțurile sfâșiate ale cine știe cărui poster pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
știm ce căutăm, avem o țintă, scontăm un rezultat. Nu o dată Însă, cotrobăim din inerție, să nu ne pierdem reflexele, mânați de fascinația pură pe care o exercită asupra intelectului și a imaginației noastre hârtiile acelea roase pe la colțuri și Îngălbenite de timp, printre rândurile cărora palpită viața unor oameni ce și-au pierdut identitatea, devenind concepte și categorii, embleme reci ale așanumitelor epoci istorice, ei care au fost cândva prezentul, existența, lumea vie cu mișcarea, freamătul interior și diversitatea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de frigurile copilăriei, tresări. De afară se auzi un urlet prelung și cutremurător de jalnic. - E Suru! murmură el cu glas tremurat și cu răsuflarea tot mai grea... pe frunte îi răsăriră broboane reci de sudoare. O frică dureroasă îi îngălbeni obrajii. I se păru că toată napasta lumii are să se abată asupra lui. - Acuș mă duc... mă duc după baba mea!.. Și, gândul îl purta cu ani mulți în urmă, când a Gheorghe TESCU 190 adus-o din Tăcuța, de peste
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
sigur că nu visa decât niște gratii după care un crai de poveste-i cânta doar numai ei: "Dona, dacă mă iubești / Vino sus la Văcărești"... Apoi, brusc, Grătărel s-a apropiat de mine și mi-a întins un plic îngălbenit de vreme: "E cadoul meu; cel mai grozav cadou pe care l-am oferit cuiva vreodată. Nu-l deschizi? Hmm... N-ai bani acolo, pentru că nu am așa ceva. Ai două flori magice: iarba fiarelor și busuiocul. Le țin de-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
pasiențe, capoate de zenana adresîndu-se unul altuia madam cutare sau madam cutare, o epocă a capoatelor de zenana. Domnișoara a coborît din fereastră cam În aceeași perioadă cînd mireasa de pe Lipscani a fost scoasă din vitrină pentru că voalul prea se Îngălbenise de tot și petele de muște care-i acopereau obrazul și brațele de carton lăsau o impresie deplorabilă. Aș vrea să vizitez un muzeu de manechine goale. În comparație cu muzeul figurilor de ceară, cît de multe ne-ar putea spune aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
fereastră Îl duceam pe Tiberiu la ea cînd aveam bilete la film sau ședință de cenaclu Bucur Obor aici Îmi dădeam Întîlnire cu Nino au trecut douăzeci și șase de ani la cinematograful Moșilor i-am văzut prima oară mîinile Îngălbenite de tutun Îi tremurau cînd Își apropia flacăra chibritului de țigară rîdea ca un copil la Stan și Bran și emoția lui ridicolă cînd ne-am cumpărat primul aparat de radio Îmi făcea daruri pisoi mici schilozi culeși de pe străzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de rufe, vase cu smalțul sărit, pantofi scîlciați, scaune și mese vechi jupuite la colțuri, porțelanuri pătate de muște, pahare de baccara desperecheate cu irizări roșiatice și verzui În rotunjimile sticlei, relicvele unei existențe care se anunțase cîndva strălucitoare. Fotografiile Îngălbenite pe care le ținea Într-o cutie de pantofi, Înfățișau un bărbat frumos, În costum gri, Încheiat la două rînduri, purtînd o pălărie de fetru moale cu borul lăsat, alături de o femeie tînără, suplă, cu ochi foarte blînzi. Părea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de detenție a fost eliberat cu scuzele de rigoare: Ne pare rău, dar ați fost victima unei erori judiciare. CÎnd m-am mai obișnuit cu Întunericul din cameră, am observat că era nebărbierit de multă vreme, avea buzele crăpate și Îngălbenite de tutunul ordinar al țigărilor naționale, Își ducea simultan mîna stîngă la frunte și pe cea dreaptă la ceafă. Am crezut că e un tic, dar omul acesta care nu Împlinise Încă cincizeci de ani Îți lăsa impresia că joacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cărții. Știi care e, de fapt, rolul meu În toată povestea asta? Să te-mpușc cu un pistol ascuns În spatele unei perne din canapeaua ta. — Nu există nici un pistol aici. — Verifică. Vera a vârât mâna În spatele pernei și s-a Îngălbenit. Zăpăceala ei a durat vreo două secunde, iar apoi a scos arma și a Îndreptat-o către mine. — Nu asta e soluția, i-am spus cu blândețe. Dacă vrea să te radă, până la urmă o s-o facă folosindu-se de
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
care‑l transformă într‑unul artificial; însă Anna și Rainer nu pun așa problema, doar ei vor cu tot dinadinsul să răspândească peste tot artificialitatea. Fețele lor palide, nedormite se ascund în spatele unor ochelari de soare ieftini, degetele lui Rainer, îngălbenite de nicotină, tresar și se îndreaptă spre țigări, cu gând să provoace un incendiu în pădure. Se aud păsări țipând strident. Frunze se preling ușor la pământ. Trenurile fluieră în depărtare. E duminică. Anna vorbește despre Noapte transfigurată de Schönberg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
asta doar ca să vezi că vorba era deja ca un fel de peșteră ce te scotea pe alte tărâmuri, neștiute și nebănuite semn că, deși cuvintele erau puține, tot apucaseră să nască niște meleaguri numai ale lor. Deodată, Barra se Îngălbeni la față: - Și dacă s-a gândit și Scept la fel? Să-l ucidă pe Krog, adică? - era atât de speriat Încât mi-era limpede că vorbele mele ajunseseră la el. - Păi, nu sunt eu sânge din sângele Tatălui? - am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
vrut să fiu În pielea lui astăzi nici pentru un milion de dolari“ - a zis. „Bagă de seamă ce-ți spun“ - a zis - „n-o să uite el ce i-a zis Pentland astăzi cîte zile o mai avea. S-a Îngălbenit la față cînd l-a auzit“ - a zis - „și vorbele lui or să-l urmărească pînă-n ceasul morții.“ La judecată ieșise la iveală - a dovedit-o Zeb Pentland - că Dock Hensley Împușcase și omorîse optsprezece oameni de cînd era În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
invadată Cehoslovacia. Credeam în ceva, mai presus decât ființele noastre tinere și simțeam că suntem în stare să înfăptuim acel ceva. Poate că dacă intrau rușii cu tancurile și la noi, acum, eu nu eram decât undeva într-o foaie îngălbenită de hârtie, ca erou. Sau cine mai știe... „Istoria este scrisă de învingători", a spus pe bună dreptate, Winston Churchill. Și nu e de mirare, fiindcă ei doresc să-și justifice lupta, pentru a-și putea glorifica la maximum victoria
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
și ger, exact ca atunci când totul a luat sfârșit, iar viitorul meu a devenit un lanț de amintiri. Mă încăpățânasem să rămân în seara zilei de 31 decembrie la fereastra hotelului unde era încartiruit departamentul de presă al candidatului. Luna îngălbenea troienele uriașe de zăpadă murdară. Umbra zimțată a hotelului se lățea peste piața plină de movile ca un câmp de cârtițe. În urechi îmi țiuia ceva ca un fluid gregorian: ordinarium missae. Apoi, un om gârbovit ieși tiptil în stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]