1,110 matches
-
chestiune de moralitate în artă, cum o prezintă, sublimat, Maiorescu, ci un lucru cu mult mai grav: o societate bolnavă psihic, incapabilă să-și recunoască propria boală. România devenise deja bolnavă de populism. Aceeași reacție agresivă din partea unui public rănit, înspăimîntat și furios, amplificată poate și de faptul că pretextul literar a căpătat cu timpul autoritate, o va stârni, desigur, și filmul lui Lucian Pintilie "De ce trag clopotele, Mitică?". Este o oglindă netedă în țara unde ne face plăcere să ne
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
încercînd s-o bea, o scuipară cu scârbă. Dar Hapi cel verde trecu destul de repede spre mare și după vreo douăsprezece zile începu să vină Hapi cel roșu. Apele lui păreau acum amestecate cu sânge și soldații atlanți le priveau înspăimîntați. Nimeni nu știa de unde vine acest sânge. Unii credeau că zeul își ucide jertfele lângă muntele de obârșie. Nimeni nu îndrăznea, dintre atlanți, să bea apa asta însîngerată. Numai chinuiți de sete și văzîndu-i pe localnici că-și afundă ulcioarele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu mirare, spuse deslușit: - Eu sunt Auta, robul Marelui Preot din Atlantida. Ființa nu părea că auzise. Stătea nemișcată și doar privea. Auta i s-a închinat ca unui zeu. Credința lui că zeii nu sunt decât născociri ale oamenilor înspăimîntați de ceea ce nu pot înțelege și a preoților cărora le este de folos asemenea fel de născociri iată că se clătina. Iată-i pe zei lângă el. Ce puteau fi decât zei? Semănau cu oamenii, totuși erau altminteri. Și dacă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
din față a acoperișului lunecă undeva în lături și prin al doilea acoperiș, străveziu de tot, soarele umplu încăperea luntrii. Auta rămase înlemnit. Se uită prin fereastra din podea și, văzând că luntrea nu cade, se mai liniști, totuși încă înspăimîntat că luntrea poate sta în văzduh fără să cadă, fără să zboare și fără măcar să se rotească în cercuri ca vulturii. Străinii îl lăsară să se mire, apoi unul îi aduse aminte: - Umbra n-o mai măsori? Auta se rușină
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu te-a mințit! Uluit, Tefnaht uită de cârmaci și se întoarse repede, cât îi îngăduiră curelele, spre străinul din spatele Iui. Apoi întoarse capul spre Auta și-l fulgeră din ochi. Scrâșni și spuse printre dinți: - Ai călcat porunca, șarpe! Înspăimântat, Auta se întoarse spre străinul vârstnic și-i spuse în limba adusă din cer, în vreme ce Tefnaht își mușca buzele, înciudat că nu poate înțelege. - Acum, viață nu va mai fi pentru mine. Ei mi-au poruncit să nu vă învăț
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-i lua nimeni în seamă. Afară de îmbrăcămintea ciudată a străinilor, care nu putea să mire ochii atlanților de-aici deprinși cu toate neamurile lumii, ceata lor nu avea nimic deosebit. Numai pe Tefnaht îl recunoșteau câte unii și se depărtau înspăimîntați. Bucurîndu-se în gând de această împrejurare (ce ar fi fost însă dacă străinii ar fi avut ciudatele lor globuri pe cap!), Tefnaht căută să se depărteze pe nesimțite de ceata în care se afla, strecurîndu-se pe furiș în mulțimea pestriță
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
spre limanul regesc, închinîndu-se puternicilor zei argintii și mulțumindu-le că nu i-au ars și nu i-au ucis, cum poate va face regele (fie el veșnic viu, sănătos și puternic) de va afla ce au făptuit slugile lui înspăimîntate. Dar greul pentru străinii din planeta numită Hor cel roșu începu abia acum. Cine să ridice uriașa luntre în pisc? - Chiar dacă am avea câteva mii de robi, drumul spre pisc e așa de pieptiș că nici n-ar putea-o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
arme. Apoi vor porni spre miazănoapte și după aceea spre răsărit, asupra Marelui Oraș. - Să ucidem pe regele Atlantidei și pe toți slujitorii lui! spuse Mai-Baka. Iahuben păli. - Cum poți să te gândești la asta? Regele e zeu! strigă el înspăimîntat. Fie el veșnic... - Zeii Atlantidei nu sunt zeii noștri! îi întrerupse Mai-Baka. S-o apere zeii ei. Pe noi ne apără zeul nostru puternic Auta, care are pielea neagră ca și a noastră. Iahuben stătu în cumpănă. Zise încet: - Poate
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se mai uitară un răstimp în oglindă, urmărind luntrea, până când deodată oglinda se făcu neagră o clipă, apoi lumina o albi toată și în oglindă nu se mai văzu nimic, nici munți, nici luntre. Hor sări în picioare și strigă înspăimîntat: - Iată de ce m-am temut! Ieșiră cu toții afară cât putură de repede. Mâna lui Hor arătă cerul dinspre zarea unde trebuia să fie Muntele de Foc. Tot cerul părea prins acolo într-un grătar de nourași lungi și subțiri sau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
CAPITOLUL XXVIII De mai bine o săptămână de când ieșiseră din luntrea lor, străinii și perechea pământeană umblau cercetând podișul și împrejurimile din munți. Numai în ziua a doua au zărit niște păstori, care la vederea lor au început să strige înspăimîntați ascunzîndu-se în vale, fără să se mai arate de atunci. Doi dintre străini, umblau întruna cu o cutie rotundă așezată în vârful unei lănci scurte și subțiri, de care se minună Nefert. După părerea ei, cutia nu folosea la nimic
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de uitase? I se păruse că fostul rob Auta rânjește din mânerul cu atâta meșteșug tăiat în abanos. Zvârli cu mânie toiagul pe lespezile de marmură și porni spre ușă nerezemat. Apoi își aduse aminte de ceva și se opri. Înspăimântați, preoții se sculară. Nu-l mai văzuseră niciodată așa. - Știe cineva de străinii care s-au ivit în Ta Kemet? Preoții îi spuseră, pe rând, tot ce știau. Dar bătrânul dădu din cap nemulțumit: - Nu știți mai mult decât știu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cheamă pe tine, omule? Dar Auta îl ajută să-și aducă aminte: - M-ai văzut în Atlantida, pe Piscul Sfânt... Erai cu Mahukutah, cu Mpunzi, cu Valukaga și cu alții... Ai uitat? - Tu nu poți fi Auta, fratele zeilor! strigă înspăimîntat omul, dîndu-se câțiva pași îndărăt. - Dacă tu ești Utnapiștim, eu sunt Auta și omul de lângă mine este Mai-Baka. Mai ții minte răscoala robilor? Utnapiștim, omul din Sumer, se uită cu luare aminte: - Da, el poate fi Mai-Baka... eram de-o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a fost prețul și cât de mult s-a plătit din el. Prețul este sufletul tău. Ai ajuns să-ți pierzi sufletul. Ai ajuns să nu mai simți. Viața ta, condițiile În care trăiești și slujba ta revendică acel preț. Înspăimântat că n-o să mai ai umbră când stai cu fața la soare, ai Încetat să te mai uiți În sus spre el. Capul tău stă aplecat când nu ești În serviciul noilor tăi stăpâni. Dar acest lucru nu s-a Întâmplat atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
nervos dinspre Estelle. Ea crede că puțoii ăștia glumesc. Nu vreau sam nimidia face cu asta, zice ea. Nu fii sonat Lexo, spune Liddell. Nu posomori un gabor. Fără discuție. O punem dupaia. Încă o voce intervine În conversație, gâfâită, Înspăimântată. — Nui de glumit, hai mă băieți... nu-l putem omorî pe tip... nu piun polițai... agresorul meu Ocky. — Tacă-ți fleanca de ciripitor căcăcios, zice Ghostie, iar eu Îl pot simți de aici pe Ocky cum tremură. Osavem grijă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
această însușire a lui, ca în aceea în care apare ca armăsar biruitor în multe întreceri, care aleargă în galop peste câmpie. Dar cea mai cumplită împrejurare de acest fel este urmărirea lui Hector de către Ahile. Ahile aleargă după Hector înspăimântat, amândoi sunt asemeni unor armăsari care gonesc la jocuri funerare, să câștige un premiu. Dar premiul de la capătul acestei întreceri este viața sau moartea. Ahile aleargă ca un câine de vânătoare care urmărește un căprior și, când acesta se adăpostește
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
era vorba de o imperioasă urgență militară, ci de nerăbdarea lui de a-l ucide pe Hector, de flacăra care îl mistuia. Mai târziu, când, înaintând impetuos în fruntea aheilor, ajunge printre cadavre chiar la porțile Troiei, prin care troienii înspăimântați, istoviți, morți de sete, plini de praf, se retrăgeau în cetate, pierde ocazia unui atac decisiv pentru că, îndârjit să-l omoare pe Agenor (chip sub care se ascundea Apolon însuși) și absorbit de urmărirea lui, se îndepărtează în câmpie, de-
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
această însușire a lui, ca în aceea în care apare ca armăsar biruitor în multe întreceri, care aleargă în galop peste câmpie. Dar cea mai cumplită împrejurare de acest fel este urmărirea lui Hector de către Ahile. Ahile aleargă după Hector înspăimântat, amândoi sunt asemeni unor armăsari care gonesc la jocuri funerare, să câștige un premiu. Dar premiul de la capătul acestei întreceri este viața sau moartea. Ahile aleargă ca un câine de vânătoare care urmărește un căprior și, când acesta se adăpostește
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
era vorba de o imperioasă urgență militară, ci de nerăbdarea lui de a-l ucide pe Hector, de flacăra care îl mistuia. Mai târziu, când, înaintând impetuos în fruntea aheilor, ajunge printre cadavre chiar la porțile Troiei, prin care troienii înspăimântați, istoviți, morți de sete, plini de praf, se retrăgeau în cetate, pierde ocazia unui atac decisiv pentru că, îndârjit să-l omoare pe Agenor (chip sub care se ascundea Apolon însuși) și absorbit de urmărirea lui, se îndepărtează în câmpie, de-
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
disperarea prin obiectivare și exteriorizare a angoasei: Am auzit o poveste cu unul înghițit de un chit. (Mirându-se) Ei, nu mai spune, serios? Pescuia, tot așa, și vine chitul cel mare și "haț", apoi "gâl, gâl", și gata. L-a-nghițit. (înspăimântat) Și-a mai ieșit din el zdravăn? Cum să iasă? Păi, te întreb și eu. Povestea ce zice, ce ne învață? Nu știu, că am auzit numai partea asta, a-ntâia, care ne învață clar că poți fi înghițit de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
funcție specifică, dar și pentru a participa la o dimensiune care îl definește în relație cu transcendentul) și al sinelui (aspect psihologic o cultură care și-a pierdut "centrul mitic", sau ale cărei mitologii sunt fragmentate și diverse, produce indivizi înspăimântați și derutați, care sunt în derivă printre culte și ideologii). Trei artificii culturale încearcă să păstreze conexiunea cu "misterele primordiale": dogma (încercarea de a păstra misterul sub puterea gândirii, prin scriptură, teologie, catehism, irosind însă substanța sensului), riturile (reînscenări simbolice
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
ochiul acela adânc și cenușiu înecat de tristețea singurătăților acelei ierni... PARTEA ÎNTÂI „Necesitas morimor!.. finisque ab origine pendent!“ Murim când ne naștem!... Sfârșitul atârnă de la începiut deasupra noastră! Manilius „-Dacă ați fi stăpânit furtuna din voi, din inimile voastre înspăimântate, o biruiați și pe cea din afară. V-ați rugat...?!“ Le-a spus Iisus ucenicilor săi pe o furtună în lacul Ghenizaret. Călcau Sfinții, pe valuri, cu mare sfială și cu inima cât un purice. CAPITOLUL I Între viață și
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
clipe, abia, în tăcerea chinuitoare din odăiță, veni ca o poruncă, glasul ei stins și sacadat, în loc de răspuns: - Antoane... să ai grijă de fată, să ai grijă de fată, pentru că eu..., și alunecă într-un somn adânc, fără capăt. Pădurarul, înspăimântat, se tot întrebă: „Ce‟nseamnă vorbele aestea?“, simțind cum i se clatină mintea. Un val de furie, devastatoare, se năpusti și împotriva lui, a neputinței lui... „ O, Doamne, cât de nevolnic sânt!“ Se lăsă în genunchi la marginea patului, iar
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și spinarea semăna cu niște desene pe care nu le mai văzuse. Anton se apropie de el, inima îi bătea cu putere. Când îl simți apropiindu-se, micul animal își întoarse botul negru și umed, spre el, și cu ochii înspăimântați încercă să se ridice și să fugă; instinctul de apărare îl obliga să fugă... dar, căzu din nou, greu, la pământ și nu se mai putu urni. Anton se ghemui lângă el, sub lăstăriș, și abia atunci observă ca bietul
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
dom‟șoru Tudor întri noi...! Anuca tot a me‟ a să cie... să știu, că fac moarti di om! ..mârâi el cu ochii însângerați ca la câine turbat. În crâșmă se lăsă o tăcere ca de mormânt; toți schimbară priviri înspăimântate... în aer pluteau întrebări fără răspunsuri. Feciorul Zenoviei, a ridicat capul încet către bătrân, dar nu s-a încumetat să-i cate în ochi. Simțea că în albastru acela dintre pleoape ardea ceva greu de îndurat. Peste mintea limpede, care
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
o horhăială, învălmășită; schelălăieli gâtuite ale lui Pârvu, iar Sultan în grajd, necheza și lovea cu copitele podelele, tropotind zgomotos. Câinele parcă turbase. A schimbat lătratul lui gros într-o schelălăială ca o implorare... parcă ar fi cerut ajutor. Fata înspăimântată se repezi afară. Doi lupi mari îl împresurară pe Pârvu; unul se năpusti și-l mursecă, apoi se repezi și-l mușcă din nou... și iar sări la o parte... ăsta-i felul de a luptă al lupului, mursecă și
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]