11,564 matches
-
privirii. Menirea ei reală este aceea de a focaliza energia necesară schimbării, saltului dincolo de masca nedorită a oglindirii. Cu cât stagnarea este mai umilitoare și agitația mai stearpă, cu atât speranța este mai nebunească. Schimbarea mult dorită în ordinea lucrurilor întârzie. Privirea în oglinda din ce în ce mai încețoșată începe să semene cu uitarea de sine, cu o translație neașteptată de planuri, cu o descindere în lumi irecognoscibile, percepute ca uriașe iluzii optice. Prezențele fizice sunt mereu confiscate, apariții morgnatice, in-consistente. Dar tocmai neîncrederea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ale geografului I. Gugiuman. Cum în această parte a Podișului Moldovei cercetările geologice de amănunt erau incomplete, I. Gugiuman a acordat atenție și acestor aspecte, aducând precizări asupra limitelor dintre diversele etaje și subetaje stratigrafice. Deși aceste cercetări geologice au întârziat munca geografică, rezultatele au fost remarcabile: descoperirea, pentru orizontul de trecere de la sarmațianul mijlociu la sarmațianul superior, a depozitelor fosilifere ale sarmațianului superior și identificarea unor noi puncte fosilifere meoțiene. Materialul paleontologic a fost de-pus spre păstrare și determinare
BAZINUL LOHAN Studiu fizico-geografic. Scurte consideraţii asupra vechimii locuirii şi evoluţiei utilizării terenului. by DANIELA BRĂNICI () [Corola-publishinghouse/Administrative/530_a_940]
-
împărțea pur și simplu suma birului la numărul de gospodării, ci aprecia puterea de plată a fiecărui contribuabil. Egalitarismul, ca normă socială internă a comunității, ajunge adeseori să intre în conflict cu legile formale, cu nivelul constituțional. Acest conflict nu întârzie să se manifeste nici în cazul plății birului în momentul în care statul încearcă să impună legi care nu se pliau pe normele comunității. Astfel, atunci când statul încerca să impună impozitul individual , toți contribuabilii, de comun acord, continuau să se
Satele devălmaşe româneşti – o analiză instituţională a proprietăţii în comun. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]
-
Îngrozitor, spusese mama, către Andreea care lăsase jos geamul din dreptul lor. Trenul se pusese ușor În mișcare. Încet, Încet gara rămânea În urmă, trenul schimba liniile una după alta. Bine că a plecat la timp, spusese mama, resemnată. Va Întârzia destul pe parcurs, nu-ți face iluzii, adăugase Andreea posomorâtă. Cred că am să aprind o țigare, spusese femeia trecută de 40 ani, vizibil iritată. Dar ai promis că le lași acasă...de ce-ți faci rău singură? Dar nu
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
ispite, fără căinți, lăsate în margini de dorinți. Ritual așezat într-o altă lume a credinței mele. Aproape de cer am strâns amintiri inelate; în al doilea joc din loc în loc schimbate, din carul de carne în cel de foc. Uneori întârziem să intrăm în moarte, nu se știe de ce, poate de teamă, nu prea avem ce să mai spunem sub clopotul greu de aramă. Stare în timpuri căzute simultan peste noi în salt, înalt acoperă talerul amiezii liniștit și lucid! Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
rămase în somn sub portretul de glorii ale bătrânului domn. Am visat o pădure de cerbi! Aveau ramurile umbroase și dure, bătrâni ca a lunii petală de argint clătinată în salbe duceau cu ei pădurile albe. Un colind de vânătoare întârzia la ferestre, unde o fată, cât o mărgea, a murit ferecată. De atunci, colindul celor plecați la vânătoare urcă sus, la margini de lumi, fără soare în oglinzile mătuite de brumă. Pădurea și cerbii au pierit în apele negre ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
emigrare trebuia înaintată o cerere care de cele mai multe ori era respinsă în prima fază (chiar și la a doua sau a treiaă, că răspunsurile veneau cu încetineală calculată, că după obținerea formularelor urma concedierea și că răspunsul final putea să întârzie și doi ani. Dar a apărut o procedură legală de emigrare deschisă oricărui cetățean român, fără a fi nevoie de „privilegiul” unei origini anume sau de intervenții excepționale. Din gest sancționabil, emigrația devenea pentru toți cetățenii României, un drept pentru
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
care mama semnează carnetele. Și între timp au mai apărut două note proaste și un mesaj de la dirigintă: „Vă rugăm să aduceți adeverință medicală pentru absențele din zilele...” − Care absențe? Voi n-ați fost la școală?!? − Ba da, dar am întârziat puțin. − Puțin? Uite ce scrie aici. Ce s-a întâmplat?!? Bla, bla, bla......, povestesc fetele. Și colac peste pupăză, atunci sună la ușă și vecina de jos. − Asta ne mai lipsea, spun fetele într-un glas.
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3085]
-
școala în care a învățat doamna Ludmila. Au venit să o susțină, să se bucure împreună cu ea de succesul obținut. Toți care erau acolo se bucurau împreună cu ea. Era foarte frumos și bine. Eu am plecat după prezentare, ca să nu întârzii la rutieră. Atunci, a fost prima noastră întâlnire în real, de atunci nu ne-am mai văzut. Dar am comunicat online. Și simt aceaste discuții, de parcă ar fi în real. Parcă-i aud vocea și simt cum se bucură împreună cu
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
îi ia mâna ca să-i ghicească în palmă. Un gest spontan, „natural”! Este, pare-se, impresionată de mâna lui mare, de țăran, și mai ales de palma cărnoasă, cu protuberanțe pronunțate și linii adânci. Îi place să creadă că ea întârzie în a-i ține mâna, că are o vizibilă satisfacție la descoperirea unor anumite „calități” în liniile din palmă. Rememorând, chiar i se pare că în căutarea lor se ascunde o mângâiere abia reținută, aproape o „promisiune”... Încălzit de propria
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
adevărat. În preajma ei încearcă un inedit „complex de sentimente”: admirația pentru mama devotată; prețuirea pentru inteligența nativă și caracterul integru; „fiorul viril” resimțit în fața farmecului ei feminin. Toate acestea îl fac să se considere mai mult decât un „Don Juan întârziat”. Din păcate, bucuria de a o fi întâlnit este urmată adesea de presentimentul că o va pierde. I-a mărturisit-o într-o zi, pe un ton „fatalmente elegiac”, motivând cu inexorabila amenințare a îmbătrânirii și neputinței. Răspunsul ei i-
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
clipei. Ci glasul ferm al unui om străvechi îmi dă porunci cu însăși șoapta mea să te iubesc cum n-am putut iubi când gândul prizonier zăcea-n umila carne. 28 iulie 2006 Dimineața devreme. Nu mai am somn, dar întârzii un pic în pat. Încă nu iau caietul lui P.H.L. de pe „noptieră”. Mă întreb ce mă atrage spre lectura unui autor despre care nu mai știe aproape nimeni, demult îngropat într-un colț de istorie literară, sub trei rânduri scrise
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
merge mai jos, cu mângâieri, ca altădată. Trebuie să admită că de-acum trupul dragei sale nu-i mai aparține! Da! Gândul egoist al bărbatului care nu acceptă cu toată inima schimbarea partenerei din amantă în mamă... Dorința de a întârzia în sfera de atracție a instinctului acuplării este partea „întunecată” a naturii masculine. Este ca o ceață „organică” ce se împrăștie numai când soarele iubirii desăvârșite se strecoară în cămara ascunsă a sufletului. Profesorul știe că de acum înainte dragostea
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
de publicistică. Azi au ajuns aproape de final. Când s-a ridicat de pe scaun, ceva mai greu decât altădată, s-a sprijinit cu mâna pe umărul lui. El i-a luat degetele, sărutându-i-le de câteva ori, parcă voind să întârzie cât mai mult, material și sufletește, în cercul de căldură al trupului ei plin de viață (la propriu!). Sau, poate, ca să păstreze pe buze ceva din energia ce iradia generos, aproape organic, din toată ființa ei. Domnul R. trebuie să
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
șoseaua. Bărzăunul nu se dădu bătut. Cît e ceasul, tanti ? întrebă el cu glasul cel mai dulce. Păi... e trecut de 8, catadicsi ea să dea răspuns, fără să se uite la ceas. Phii, exclamă Bărzăunul clătinînd din cap. A întîrziat peste 20 de minute? Oare de ce? Eu știu?... O fi avut, poate, vreo pană... Că hîrburile de pe traseul nostru... mamă, mamă! Mai bine le-ar duce pustiului de pe-aici, ori ar face borș cu ele! Iar pe șoferi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
dornice de musafiri și care i-au atacat fără nici un preaviz. Au căutat un trunchi de copac răsturnat la vreo 50 de metri mai spre dreapta, de unde puteau supraveghea mai bine drumul pe care trebuia să vină Nuțu. Cum acesta întîrzia însă cam mult, după ce-i adresară cîteva cuvinte nu prea frumoase, se hotărîră să guste vinul chiar și fără paharele de plastic comandate la bufet. Și l-au gustat. Formidabil! Extraordinar! Licoare, dom'le! Ăsta vin, nu borșul de la bufet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
puși special să deguste. Au mai gustat o dată și încă o dată și numai bine cînd sosi Nuțu la fața locului cu cele comandate de Nicanor de la bufet, canistra se ușurase mai bine de un sfert. Întrucît pîinea caldă (datorită căreia întîrziase Nuțu peste prevederi), telemeaua și ceapa verde avură darul să-i asmuță și asupra unei gustări, nu mai amînară această problemă pentru altădată. Se hotărîră deci să lichideze pe loc cu astfel de activități străine de scopul lor pur științific
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
zîne, iar ea îl întreabă de ce nu se încheie la șireturi!... Dar știe ea ce lucru mare-i să poți scrie o poezie? De cum ajunseră la grup porniră cu toții imediat, fără să-l întrebe nimeni pe Bărzăun de ce-a întîrziat. Doar Virgil și Vlad îi aruncară priviri nu prea prietenești și se apropiară amîndoi de Ilinca pentru a-i lua din mîini unul o sacoșă mică, în care avea o tartină și trei mere, iar celălalt bluza de la trening pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cititorul sensibil la poezie, primul impact rămâne însă cel al revelației esențiale. Aceste revelații reîntemeiază unui poem o altă viață pentru fiecare cititor, o altă față a adevărului poetic, o altă perspectivă a deschiderii estetice. În poezia ermetică, relevarea sensului întârzie pentru a izbucni artezian odată cu decriptarea. Dar, de pildă, muzicalitatea din lirica lui Stéphane Mallarmé, sau versuri de mare frumusețe ca sunet și înaltă rostire din poeziile lui Ion Barbu, sunt receptate nemijlocit și rămân persistente în memorie. Ținem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
precădere la intențiile mamei de a-l stabili pe țar la Paris, în mansarda unei braserii care avea să-i devină o a doua casă. Mama nu l-a iertat, evident, niciodată pentru lipsa lui de sensibilitate. Represaliile nu au întârziat să apară, sub forma unei diete anoste, departe de fanteziile persona jului ei călător, la care ne-a condamnat în bloc, dar pe care numai tata a resimțit-o așa cum fusese ea intențio nată - un surghiun în rutina milioanelor de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
am celulită. Voce. Nervi. Migrene. Nu am nimic. Nu sunt. Nu am degete, nu apăs taste, nu am buletin. Sunt doar Ema. Nu trebuie să te întorci acasă, la mine. Nu te-aștept cu mâncarea. Nu te cert c-ai întârziat. Nu-ți caut prin buzunarele sacoului. N-o să-ți fac copii. N-o să te stresez. N-o să te trimit duminică dimineața la supermarket, după apă plată. Nu te tapez de bani. Nu trebuie să mă scoți în oraș. Să-mi
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
prietenul ei, care s-a trezit mai târziu, trebuie că erau certați, dar astea nu sunt lucruri de pus pe tapet la prima întâlnire cu un David care-ți e antipatic și pe care-l domnești. A doua cafea. El întârzie. Ea a dat gata o farfurie de ouă cu șuncă și trei biscuiți. Are procese de conștiință că a mâncat așa mult... nu, nu e nevoie să-mi spună chestia asta ca s-o văd cum se ridică și cum
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Mâinile în buzunare. Buzunare mari. Pantaloni cargo, tricou bleumarin cu dungi albe. Sau alb cu dungi bleumarin... — ...și atunci mi-a atras atenția un document de pe Desktop. „alx“. L-am deschis și... restul îl știi... Da, probabil. El a mai întârziat cel puțin douăzeci de minute. Ea a aștep tat până când nervii i-au sfârâit ca-ntr-o tigaie încinsă. Tastele telefonului, apăsate cu arătătorul. — Ce faci, nu vii? Spanioli, patruzeci patruzeci și cinci, boemi, nu foarte bine dispuși. Ea e
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
încruntătură de sprâncene a lui Al-Walid. Sau că, într-o noapte, cu sau fără stele, ea va pieri și, în dimineața următoare, Musa, scuturat de vraja ei, va porni spre Damasc. Numai că nu se întâmpla nimic. Sacul de oase întârzia să-și dea sufletul. Așteptau. Lâncezeau, mai bine zis. Din când în când le ajungeau la urechi vești despre uneltiri care ar fi putut mătura cu totul curtea de la Al-Isbili. Din când în când, câte unul din oamenii lui Musa
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
mai mult, ci copilul care-i semăna. Tu nu păreai să ai prea multă nevoie de mine. Eu, da. Nu m-ai iertat niciodată pentru că te-am ales pe tine. Știu. Tu credeai că sufăr și-mi trăiesc o adolescență întârziată din cauza remușcărilor legate de David. Sufeream, într-adevăr, pentru că simțeam că nu am nimic de oferit, nu am ce să te învăț, nu am cum să te fac să mă iubești din nou, nu am cum să câștig tot ce
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]