104,540 matches
-
de plecare îl reprezintă, în fapt, un eden pierdut: copilăria. Titlul cărții e dat de un joc pe care-l cunosc copiii din lumea întreagă; un joc în care un copil „pedepsit", aflat într-un cerc format de alți copii, întreabă: ?Es aquí el Paraíso? (Aici este Paradisul?) iar răspunsul vine invariabil: „Nu, nu este aici. Du-te și întreabă în altă parte" Autorul nu crede că acesta e un simplu „joc", ci o nevoie adâncă, dureroasă de a descoperi o
Un nou roman al lui Llosa by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13884_a_15209]
-
-l cunosc copiii din lumea întreagă; un joc în care un copil „pedepsit", aflat într-un cerc format de alți copii, întreabă: ?Es aquí el Paraíso? (Aici este Paradisul?) iar răspunsul vine invariabil: „Nu, nu este aici. Du-te și întreabă în altă parte" Autorul nu crede că acesta e un simplu „joc", ci o nevoie adâncă, dureroasă de a descoperi o lume ideală, poate cea a raiului pierdut și niciodată regăsit aici, pe Pământ. În aproape 500 de pagini, Llosa
Un nou roman al lui Llosa by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13884_a_15209]
-
pe stadion și..." Exact: și? Și dacă ăla suferă de claustrostadionomie? Că zice prietenul meu, Haralampy: mă totdeauna trebă luate în calcul toate ipotenuzele... Da noi ce facem aici? Dar mâine seară, din nou știrile cu oribilitățile românești. Însă, mă întreb, așa, mai temător: oare în țara asta nu se mai petrece nimic bun? Pentru că, într-o singură zi, am numărat 78 de știri de senzație, toate negative.
Mustața lui Radu Coșarcă by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/13915_a_15240]
-
am sărbătorit în fiecare 10 ianuarie și după ce a murit - iată, se împlinesc 30 de ani de atunci -, împreună cu foști studenți ai lui care azi sunt bătrâni profesori universitari. Fiecare își mai amintește câte ceva și toți îl regretă și se întreabă cum ar fi fost dacă ar mai fi trăit. - Dați-mi totuși câteva nume dintre cele mai proeminente. - La Iași, unde a trăit zece ani a fost prieten apropiat cu profesorul Myller, cu Octav Maier, cu Mendel Haimovici. Acești oameni
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
să aibă astm cardiac (cu cincisprezece ani înainte de a muri a abandonat fumatul pentru că doctorul Lupu i-a spus că îi va face foarte rău) declanșat și de viața pe care a dus-o și de moștenirea genetică. L-am întrebat pe medicul curant dacă va putea suporta voiajul, iar el mi-a răspuns: "Doamnă, își dorește atât de mult să plece încât, dacă i-aș interzice, s-ar speria îngrozitor și asta i-ar face foarte rău. Vă sfătuiesc să
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
reușește însă să acopere vidul existențial. Sunt plăcute nopțile astea de iarnă, sub pleduri trupul cald al Martei, iar acolo, afară frigul, la numai câțiva centimetri, atât e de aproape și de inofensivă vremea rea. Și chiar dacă la început ne întrebăm dacă am închis gazul sau rostim zadarnice fraze străvechi, o zi în plus sau în minus, în realitate este de parcă n-am fi spus nimic, ca și cum ne-am adăposti în sunete tihna și ni s-ar mai diminua seriozitatea la
Vreme rea cu fosfene by Coman Lupu () [Corola-journal/Journalistic/13912_a_15237]
-
și pentru cele 94 de trepte pe unde Marta își târăște trupu-i amorțit în fiecare seară și cele opt ore petrecute cu formulare și cu hârtie de calc. Pentru că de data asta chiar că m-a auzit și cu toate că mă întreabă, cu glas melodios, ce faci, iubitule? știu că nu este normal ca această fosfenă să încerce să iasă pe unde nu se cuvine, să caute ieșirea spre înăuntru, să se arunce cu putere în ochii mei și să mă tot
Vreme rea cu fosfene by Coman Lupu () [Corola-journal/Journalistic/13912_a_15237]
-
trecătoare și că nu se termina ca în alte nopți, cu fosfenele ei detestându-mă necruțător pentru insomnia mea, iar capul meu copleșit de durere izbucnind în tăcere împotriva nemiloaselor trupulețe. Mai las să treacă încă o clipă înainte de a întreba prompt: le expulzăm și pe urmă ne culcăm? iar ea, cu tandrețe, îmi declară din nou război fără cruțare: de ce să le expulzăm? oare trebuie să te scoli mâine devreme? Aprinde lumina pentru o clipă, îi văd zâmbetul iute și
Vreme rea cu fosfene by Coman Lupu () [Corola-journal/Journalistic/13912_a_15237]
-
mei cei mai intimi și vulnerabili, cu înspăimântătoarea precizie a științei durerii. Este zadarnic, știu, însă renunț să mai încalc regulile: e vorba doar de un joc, un joc și atâta tot, o simplă distracție, chiar și când ea mă întreabă ce nume i-am putea pune și reapare Alberto pe orizontul fosfenelor, din nou în fața noastră groaza de moarte în piele inedită, cu cordonul său ombilical spânzurându-ne încă o noapte, cu zâmbetul alb și inept al infirmierelor și cu
Vreme rea cu fosfene by Coman Lupu () [Corola-journal/Journalistic/13912_a_15237]
-
poate chiar mai mult, prozei. Însă trebuie să precizez că libertatea și conștiința la care se referă De Man au scăzut proporțional cu intensificarea controlului pieței asupra producerii și receptării operelor scrise de către tineri. De altfel, De Man însuși se întreabă dacă nu cumva e vorba de un fenomen firesc, propriu tinereții "expresia modernă a acelui mal du siècle" , pentru ca tot el să răspundă că nu, că e vorba de o criză mai profundă. De Man și-a scris articolul cu
Canibalii preferă carnea tînără by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/13911_a_15236]
-
De Man și-a scris articolul cu puțin înainte ca epoca să se preschimbe în ceea ce s-a numit postmodernitate. O categorie care a servit pentru a autoriza ideologic această situație de fapt și în legătură cu care va trebui să ne întrebăm în ce măsură reprezintă o separare față de conceptul de modernitate și în ce măsură ea înseamnă inovația unor tineri față de care s-a evitat orice formă de critică, din momentul în care aceștia au renunțat la a mai fi critici. Dacă e așa, să
Canibalii preferă carnea tînără by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/13911_a_15236]
-
care zilele libere de Paște și cele încă mai libere de 1 mai reprezintă idealul suprem de bunăstare poate fi încă dusă cu vorba. Cu această categorie, perdantă la jocurile istoriei, nu mai e din păcate nimic de făcut. Mă întreb, însă, ce se va întâmpla peste doar câțiva ani, când numărul șomerilor și-al pensionarilor ne va covârși, iar nici un PIB de zece ori mai mare decât al României n-ar face față presiunii sociale. Va mai fi tânăra generație
Paște cu Orwell by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13920_a_15245]
-
cu mine însumi: să scriu o carte despre niște autori perimați, antipatici, obosiți de școală, citați mereu și aproape niciodată citiți cu plăcere: Văcăreștii, Conachi, Cârolva, Heliade Rădulescu etc. Aceștia mi-au terorizat anii adolescenței. Ce-a scris Ienăchiță Văcărescu? - întreba profesorul de română. Ienăchiță Văcărescu a scris testamentul Urmașilor mei Văcărești, răspundeam automat. Și ce-a mai scris Ienăchiță? - întreba, sadic, profesorul. D-le profesor, răspundeam, a mai scris versurile ‘Spune, inimioară, spune/ Ce durere te răpune?’ Bun, făcea profesorul
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
citiți cu plăcere: Văcăreștii, Conachi, Cârolva, Heliade Rădulescu etc. Aceștia mi-au terorizat anii adolescenței. Ce-a scris Ienăchiță Văcărescu? - întreba profesorul de română. Ienăchiță Văcărescu a scris testamentul Urmașilor mei Văcărești, răspundeam automat. Și ce-a mai scris Ienăchiță? - întreba, sadic, profesorul. D-le profesor, răspundeam, a mai scris versurile ‘Spune, inimioară, spune/ Ce durere te răpune?’ Bun, făcea profesorul, dar Alecu Văcărescu, el ce ne-a lăsat?.. Ei, aici, lucrurile se încurcau. Să fie ‘puișor canar’? Nu eram sigur
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
reversul: cum cotați o teză care nu e foarte la curent cu tot ce se petrece în critica savantă, dar nu e străină de un proces mai larg de interpretare și are ambiția de a-și crea propriii termeni? Vă întreb acest lucru fiindcă, repet ceva ce am mai spus, nu folosiți termenii altora decât după o foarte atentă elucidare a sensului la care vă referiți. E.S. Este o chestiune pe care n-aș vrea s-o discut. }ine de alt
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
fine, să aplici, dacă poți, sfatul cel mai înțelept pe care l-am citit vreodată: fă (acționează) ca și când ai trăi o veșnicie, roagă-te ca și când vei muri mâine... Sfaturi, cum vedeți, bune. V-aș rămâne îndatorat de nu m-ați întreba dacă le-am respectat sau nu... L.V. Cum ați descrie literatura contemporană în trăsăturile ei fundamentale? E oare Desperado o etichetă pe care ați putea-o accepta? E.S. Literatura este în criză, desigur. Dar a fost vreodată altfel?... Este, în
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
ce absurditate Stîngaci, strivit de inhibiții, șters, face figură lamentabilă". Ca și: "Citesc «Jurnalul» lui Mircea Zaciu. Lectură agreabilă. Maestrul scrie «bine» ( romancier ratat). Pasaje plicticoase ( atît de desele descinderi în Capitală), intercalări filosofarde, citate abundente din autori străini. Mă întreb: de ce și-a publicat jurnalul abia din ^79, omițînd o perioadă (anii ^70) la fel de «tumultuoasă», de contradictorie și tristă pentru literatura noastră, despre care a avut, cu siguranță, notații zilnice?". Ca și, mai cu seamă: "Citit «O zi din viața
Conotațiile libertății (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13927_a_15252]
-
dl Robert Șerban: "De ce fapt anume credeți că ține acest lucru". Și definiția: "De capacitatea unui om, numit scriitor, de a descoperi acea zonă privilegiată a afectivității lui, care, în cele din urmă, devine regula afectivității umane în general." l Întrebat de ce n-am avut în politica anilor de tranziție un Havel, dl Gabriel Liiceanu răspunde: "Nouă nu un Havel român ne lipsește - sînt convins că-l avem - ci o societate românească aptă de un Havel... În Cehia a existat nevoia
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13918_a_15243]
-
--- Stimată redacție, Mă întreb de mai multă vreme care sînt criteriile de selecție a cărților pe care revista dv., ca de altfel și celelalte cu profil asemănător, le are atunci cînd recenzează noile apariții. Întrebarea nu e fără un anume tîlc. Am observat, nu
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/13942_a_15267]
-
facem. Ba din contră, părem exagerați dacă pretindem vreun onorariu... În timp ce la Paris am o primire foarte bună, în România trebuie să demonstrez la infinit cine sînt și ce vreau... De altfel, dacă lăsăm ipocrizia la o parte, ne putem întreba cine nu dorește să-și prezinte creațiile și pe alte scene importante din lume? Aceste invitații sînt cu adevărat tentante, pentru că îți oferă șansa de a întîlni artiști importanți, de a te măsura cu tine și cu ceilalți într-un
Mihai Mihalcea - Prietenul meu elefantul by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/13935_a_15260]
-
N.A.T.C.), din spectacolul Hora iubirilor al lui Felix Alexa de la Teatrul Nottara, precum și din Prăpăstiile Bucureștilor al Adei Lupu, montat în același teatru amintit. I-am remarcat și i-am apreciat întotdeauna calitățile reale, forța, mai ales, și m-am întrebat cum poate fi temperat excesul pe care îl face mereu pe scenă, îngroșîndu-și aparițiile, cum îi poate fi direcționată tocmai forța, înainte să se tranforme în șablon. Lucru amendabil și aici, la Casandra. Sigur că personajul este o tînără sălbatică
Faptul divers by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13937_a_15262]
-
ceaușiste". Alt și mai înalt personaj se burzuluiește la... Cioran și Eliade: "Ancuța s-a întors mîhnită acasă de la serviciu. C. Pavlovici, care girează postul de șef al secției culturale, a fost chemat la televiziune de Răzvan care l-a întrebat «de ce culoare» e redacția culturală. «Nu vi se pare că se vorbește prea mult despre Cioran și Eliade?» l-a admonestat sever patronul. Rămîn stupid. Trăim (inconștient) în plină desfășurare a societății comuniste". Oare numai "inconștient"? Orice critică la adresa "mărețelor
Conotațiile libertății (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13954_a_15279]
-
toate astea se preschimbaseră în disperare, iar blonda sulimenită îmi făcea viața imposibilă. Și dacă, așa cum sînt, cu ce am pe mine și fără cravată, cu haina pe braț și nasturele de la gît smuls, aș rămîne în seara asta?", mă întrebam insistent. M-am așezat la marginea paraginii năpădite de bălării și mi-am scos cravata ca și cum ar fi fost o liană încolăcită strîns. "O arunc sau o păstrez, în caz că mă răzgîndesc?" Am păstrat-o, în buzunar. Cu priviri piezișe treceau
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
de bric-à-brac, de mărunt amatorism care nu reprezintă nici România, nici spiritul românesc. Dacă ar fi așa, dacă ceea ce vedem pe simeze ar reprezenta cu adevărat țara, ar fi vai și amar de sufletele noastre și de viitorul țării. Mă întreb atunci, ce sens a avut alegerea acestei producții cu pretenții artistice să reprezinte România? Răspunsul este fără echivoc: nici unul. A fost o greșeală. Ne înșelăm cu ușurință atunci când bolnavi fiind ne ducem să ne tratăm la pictor, iar când vrem
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
numai esențialul nu s-a spus niciodată. De ce? Pentru că toți cei care au atacat subiectul nu erau competenți să o facă. Dl Sergentu a spus că Eminescu nu are ce căuta la Vevey. Ar fi stat bine la Ipotești îl întreb? Desigur că nu! Eminescu este prea mare ca să nu poată sta oriunde pe acest pământ. Nu asta este problema, nu așa se privesc lucrurile în artă. Problema esențială și unică este că sculptura de la Vevey, denumită Eminescu nu este o
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]