2,867 matches
-
salva. Nu eram propriu-zis un ateu. Un ateu are un punct de vedere, or la mine vorbea păcatul meu originar. Închipuindu-și că mă înfundă, Dinu mi-a zis odată: În fond, ești un naiv. Chiar prin faptul că-l învinuiești pe Dumnezeu, îi accepți existența. Nu discuți cu vidul. Nu acuzi nimicul. Punîndu-i în cauză, crezi în el." Făcea greșeala de a lua în serios diversele enormități pe care le debitam numai din dorința de a-i dovedi că nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
i-am răspuns prompt: "Mila lui Dumnezeu mi se pare nesigură. Există una de care nu mă îndoiesc și are îmi e foarte accesibilă: a mea." Pe scurt, nu contestam existența lui Dumnezeu, dar îi acceptam existența ca să-l pot învinui eu. Bravadă? Mai mult decât atît: dorința mea pustiitoare de a nu fi limitat, stingherit de nimic și, poate, mai ales de sentimentele pe care le observam la alții. Imaginîndu-mi că trânteam ușile cuștilor, nu făceam decât să mă zăvoresc
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și el că nu-l ajutasem să obțină colivia canarului. "Și l-am rugat în genunchi, fraților. I-am zis: "Domnule scluptor, eu fără o pasăre nu mai sânt om". Și ce credeți? A rîs." Ba și Leon m-a învinuit, pe drept, recunosc, că-mi mirosea neputința lui, iar Dominic, din prietenie pentru Mopsul, o pândea pe Moașa pe coridor, încercînd să deslușească pe figura ei soarta mea. "Prea are fumuri, n-ar fi rău să i se dea puțin
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fac mea culpa pe pieptul altora, sânt gata să înfrunt și zvonul lansat de Mopsul, că vina o purtam totuși eu. Fiindcă mă purtasem cu Laura cum mă purtasem. Numai că răul într-o asemenea situație nu e să fii învinuit, ci să crezi că ai puțină dreptate. Prin vinovăție te mai poți mântui. Arzi rana cu fierul roșu și, dacă nu mori, se vindecă. Dar mie nu mi-a fost dată, se pare, decât infecția. N-am fost în stare
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care, cu puțin noroc, îți poți umple viața iubind, chiar dacă n-ai pictat Capela Sixtină. Dar eu semănam demult cu taurii din arenă care nu mai văd la un moment dat decât o mică bucată de pânză. Și pot fi învinuiți taurii pentru asta? Nici măcar azi, când am altă perspectivă asupra lucrurilor, nu pot să regret că nu m-a mulțumit să cioplesc cruci într-un atelier oarecare, că mi-a fost silă de mediocritatea mea. Pot să regret numai că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de puritate. Dar un corectiv trebuia adus la teoria lui. Uneori cei care locuiesc în aceste oaze aduc murdăria pe picioare, pe mâini și, treptat, murdăria îi îmbolnăvește fără să-și dea seama cum s-a întîmplat. Pe cine să învinuiască atunci? Moașa simțise bine că n-avea nevoie să-mi interzică s-o văd pe Laura. Putea conta pe azil și pe slăbiciunile noastre, pentru ca dragostea mea cu Laura să se învinovățească doar pe ea însăși părăsind oaza pe care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ca să șterg orice urmă. "N-am nici o îndoială că așa s-au petrecut lucrurile, zicea indignat Mopsul. Și cu ce scop? Asta-i bună! Vrea să se așeze pe fotoliul Bătrânului, să bea din limonada lui, nelegiuitul". ― Înțelegi, Daniel, ești învinuit de crimă. Și eu alături de tine. Ce facem acum? Arăta palid. Pretinsese odată că el făcea o distincție între onoare și bunul simț și că în fața lui Dumnezeu onoarea nu înseamnă nimic. Acum mă convingeam că asta nu fusese o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am felicitat pentru asta în clipa următoare fiindcă individul a apărut exclamînd: "Ah, Doamne!" Era bine dispus. Răsturnîndu-se în fotoliu, m-a întrebat: "Așadar, ce dorești?", de parcă atunci mă zărise. I-am explicat că bătrânii vorbeau despre mine vrute și nevrute, mă învinuiau chiar de crimă. "Așa?" s-a mirat el și în vremea asta se uita fix la mine. "Și cu ce vrei să te ajut eu?" Își scoase ochelarii să și-i șteargă. Eu așteptam. Era parcă foarte important să-și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Ce-mi reproșa? încercam să găsesc un răspuns la această întrebare când Domnul Andrei s-a furișat cu mii de precauții ca să-mi șoptească, grăbit, o veste rea: instigat de Mopsul, Anton constituise un tribunal care-mi intentase proces. Eram învinuit de două crime. Prima, că l-am ucis pe Bătrânul. A doua, că am complotat să-i iau locul. Mopsul era extrem de revoltat. "Cum a îndrăznit? striga el. Și de ce a săpat un mormânt pe care l-a umplut cu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
le apară cât se poate de limpede. Pentru întâia oară simțeau cât de dificil e să-ți imaginezi precis faptele și gesturile celui care lipsea. Deplângeau atunci faptul că n-aveau habar despre felul cum își petrecea celălalt timpul; se învinuiau de ușurința cu care neglijaseră să se informeze despre aceasta și se prefăcuseră a crede că, pentru o ființă care iubește, ocupația celui iubit nu este izvorul tuturor bucuriilor. Le era ușor, începând cu această clipă, să se reîntoarcă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Cei mai mulți erau sensibili mai ales la ceea ce le deranja sau le atingea obiceiurile ori interesele lor. Îi sâcâia sau îi irita și acestea nu sunt sentimente cu care poate fi înfruntată ciuma. Prima lor reacție, de pildă, a fost să învinuiască administrația. Răspunsul prefectului față de criticile al căror ecou se făcea presa ("Nu s-ar putea lua în considerație o înmuiere a măsurilor preconizate ?") a fost destul de neprevăzut. Până atunci, nici ziarele, nici agenția Ransdoc nu primiseră o comunicare oficială a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
nefericită. Până acum ciuma făcuse mult mai multe victime în cartierele mărginașe, mai populate și mai puțin confortabile, decât în centrul orașului. Dar ea părea să se apropie și să se instaleze dintr-o dată și în cartierele de afaceri. Locuitorii învinuiau vântul că transportă germenii infecției. "încurcă lucrurile vântul ăsta", spunea directorul hotelului. Dar oricum, cartierele din centru știau că le venise rândul, auzind cum vibrează în noapte foarte aproape de ele și din ce în ce mai des sirenele ambulanțelor care făceau să răsune sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
altor comisari care încercau să mă salveze - ziceau ei - măcar în ultima clipă - dacă voi avea luciditatea să recunosc că am greșit și să mă grăbesc a mă alinia lor și de a defila în pas muncitoresc. Repetat, repetat eram învinuit, mereu eram amenințat și treceam prin noi încercări traumatizante, îngrijorându-mă și înfricoșându-mă! Mă aduseseră într-o stare disperată, încrâncenată, obositoare, încât am zis: Mulțumesc Ție, Doamne! că am scăpat numai cu atâta, atunci când sub fereastra mea a frânat
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
lui Fănel, fostul preot Iordan Lupu, și din discuțiile lor aflăm despre alte personalități locale arestate, recunoscute de subsemnatul ca trăitor în epocă, deși apar cu numele modificate. Vâlvă mare a stârnit în rândul maselor arestarea samavolnică a evreului Grinberg, învinuit pe nedrept că a ascuns aur în closetul gării Bârlad și obligat să coboare pe o scară și să scoată aurul inexistent. Omul rezistă angelic înscenării ce i se face, în timp ce masele alarmate țin partea nevinovatului. Această înscenare diabolică este
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
Statelor Unite. Mă numesc Judd Bonham. Îi întinse mâna. Maggie îi ignoră gestul, îndreptându-se ușor cu spatele spre scaun. Recapitula. Mai întâi Edward și cutiile și acum asta. Inițial, îl luase drept un psihopat obsedat, un soț părăsit care o învinuia pe ea pentru divorț. Nu ar fi fost foarte greu să găsească pe internet povestea vieții ei și apoi să o bage în sperieți cu asta. Dar se înșelase în privința lui. Venise aici cu treburi oficiale. Dar care naiba ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de aur a lui Ahmed și își blestemă zilele. De ce nu a găsit el comorile alea? Ce anume l-a împins să meargă să scotocească într-o pivniță întunecată când avea la dispoziție podoabele strălucitoare ale Babilonului? Soarta era de învinuit sau destinul. Sau ambele, pentru că hotărâseră că, orice s-ar întâmpla, Salam al-Askari va fi un perdant. —Ce-i asta? Salam acoperi instinctiv tabla de lut, ca și cum ar fi stat ghemuit. Dar degeaba: sora lui de nouă ani o văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nu-i pe măsura ei. Oricine poate adulmeca mirosul ca de mosc pe care îl exală masochismul său. S-a răspândit peste tot în locuințele sclavilor. În plus, pare destul de beat. — Și tu mă urăști, monstru uriaș ce ești, îl învinui marinarul pe Ignatius. Ignatius îl lovi zdravăn pe Timmy de mai multe ori în cap cu hangerul de plastic și omul mării scoase un geamăt slab. — Dumnezeu știe ce fantezie obscenă îi trece prin cap, comentă Ignatius. — O, mai lovește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mult mai mult în comparație cu problemele în sine. Evidența legată de posibilitatea tot mai mare a apariției fenomenelor extreme, cum ar fi furtunile de categoria 5, este tot mai pronunțată. Fără nicio urmă de îndoală, niciun uragan individual nu poate fi învinuit pentru încălzirea globală. Dar numeroși experți au demonstrat că temperaturile pe întreaga planetă sunt din ce în ce mai ridicate, iar temperaturi mai ridicate înseamnă creșterea nivelului mărilor și tot mai multe evenimente extreme legate de vreme - totul, începând de la uragane la furtuni cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
în care blonzii constituie cea mai mare proporție. Oamenii de știință spun că în prezent prea puțini oameni mai au gena blondă, așa că blonzii nu vor mai rezista prea mult. Cercetătorii sugerează că așa numiții blonzi din sticlă „pot fi învinuiți pentru dispariția rivalilor lor naturali“. Nu toți savanții sunt de acord cu predicția referitoare la această dispariție iminentă. Dar un studiu al Organizației Mondiale a Sănătății indică faptul că este posibil ca blonzii naturali să dispară în următorii două sute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
să fie pe aici, că pentru barbotină nu e bună pasta roșie care conține caolin, iar a noastră are caolin, cel puțin treizeci la sută, Nu mă mai ajută capul, cum de nu m-am gândit la asta, Nu te învinui, nu suntem obișnuiți să lucrăm cu barbotină, Așa e, dar sunt cunoștințe olărești de grădiniță, abecedarul meseriei. Se uitară unul la altul deconcertați, nu mai erau tată și fiică, viitor bunic și viitoare mamă, ci numai doi olari puși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
eram singurul stăpân. Nu mă mai contesta nimeni. Adevărata mea copilărie s-a petrecut, poate, sub soarele deșertului și al junglei, pregătindu-mă, fără să știu, pentru sala cu oglinzi de la azil. Tata venea uneori să-mi facă morală. Mă învinuia că-mi pierdeam timpul și mă amenința că mătură „gunoaiele” de pe pereți; adică imperiile mele. Atunci îmi arătam colții: „Îndrăznește”. Știa la ce mă refer. Suferea de migrene teribile și era o adevărată sărbătoare pentru mine să tropăi, când îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
salva. Nu eram propriu-zis un ateu. Un ateu are un punct de vedere, or la mine vorbea păcatul meu originar. Închipuindu-și că mă înfundă, Dinu mi-a zis odată: „În fond, ești un naiv. Chiar prin faptul că-l învinuiești pe Dumnezeu, îi accepți existența. Nu discuți cu vidul. Nu acuzi nimicul. Punându-l în cauză, crezi în el.” Făcea greșeala de a lua în serios diversele enormități pe care le debitam numai din dorința de a-i dovedi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
i-am răspuns prompt: „Mila lui Dumnezeu mi se pare nesigură. Există una de care nu mă îndoiesc și care îmi e foarte accesibilă: a mea”. Pe scurt, nu contestam existența lui Dumnezeu, dar îi acceptam existența ca să-l pot învinui eu. Bravadă? Mai mult decât atât: dorința mea pustiitoare de a nu fi limitat, stingherit de nimic și, poate, mai ales de sentimentele pe care le observam la alții. Imaginându-mi că trânteam ușile cuștilor, nu făceam decât să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și el că nu-l ajutasem să obțină colivia canarului. „Și l-am rugat în genunchi, fraților. I-am zis: «Domnule scluptor, eu fără o pasăre nu mai sunt om». Și ce credeți? A râs”. Ba și Leon m-a învinuit, pe drept, recunosc, că-mi mirosea neputința lui, iar Dominic, din prietenie pentru Mopsul, o pândea pe Moașa pe coridor, încercând să deslușească pe figura ei soarta mea. „Prea are fumuri, n-ar fi rău să i se dea puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fac mea culpa pe pieptul altora, sunt gata să înfrunt și zvonul lansat de Mopsul, că vina o purtam totuși eu. Fiindcă mă purtasem cu Laura cum mă purtasem. Numai că răul într-o asemenea situație nu e să fii învinuit, ci să crezi că ai puțină dreptate. Prin vinovăție te mai poți mântui. Arzi rana cu fierul roșu și, dacă nu mori, se vindecă. Dar mie nu mi-a fost dată, se pare, decât infecția. N-am fost în stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]