1,581 matches
-
că ea era de acum înainte tot ce mai posedam, și am numit-o „viața mea“, ceea ce nu era decât un lucru just, deoarece datorită ei mi-a îngăduit Dumnezeu să scap de la moarte. Două zile și două nopți vântul șuieră necontenit, iar zăpada se îngrămădi, astupând foarte curând intrarea grotei și făcându-ne prizonieri. În a treia zi, niște păstori veniră să degajeze deschizătura, nu cu gând să ne salveze, ci pentru a se adăposti în grotă cât stăteau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în cale - trunchiuri, pietre, crengi, tufișuri -, sărind peste ele în întunericul pădurii, unde nu pătrundea lumina zilei. Nu-și dădu seama că lângă el nu era nimeni. Nimeni nu-l urma. Deodată, lumina unei rariști îl orbi. Vântul răscolea zăpada, șuierând. Și chiar în mijlocul luminișului, nemișcați, erau quazii. Se întoarseră toți deodată. Erau vreo douăzeci. Antonius era singur. Lângă el nu se afla nimeni. Strânse în pumn gladius-ul și ridică scutul la piept. Unde erau soldații lui? Quazii care scăpaseră din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
I le voi oferi Velundei. Sunt pentru Zeiță. Dă-mi-le mie. Ești nebun, ăsta-i un sacrilegiu! Băiatul se dădu înapoi; Vitellius nu reuși să ia prăjiturile. — O să-i pun pe cei din escortă să te jupoaie de viu, șuieră Vitellius. Dă-mi măcar o prăjitură, una. Dacă pui să fiu ucis, cine va mai fi bucătarul tău personal? Nimeni nu știe să facă mâncărurile pe care le gătesc eu. Listarius o porni repede pe cărare. — De asta ești așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
eu. Eu am fost proclamat imperator! Și-apoi, unde-i vasul cu tămâie? Nu mi-ai spus tu că vinul și tămâia sunt simbolurile puterii absolute? Dă-mi și tămâie. Ausper vărsă vinul în zăpadă. — Nu vezi că pare sânge? șuieră el. Fusese o viziune? Vitellius privi în jur - Ausper dispăruse. Se uită la petele roșii de la picioarele sale, apoi la soldați, care nu păreau să fi văzut scena. Își dădu seama că-i era foame. Comandantul escortei se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se gândi Valerius. O clipă, își dori să-l pocnească pe vecinul său drept în față. Oftă și strânse din dinți, neliniștit. Gândul că putea să-l vadă pe Salix murind îl tulbura. — O să învingă, idiotule... De ce te temi? îi șuieră grăsanul la ureche, ca și cum i-ar fi citit gândul. Punem pariu? Un vuiet anunță intrarea campionului lui Vitellius. Skorpius nu intră în arenă pe poarta laterală, ca Salix. În strigătele entuziaste ale mulțimii, se ivi de sub pământ. Apăru mai întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fost nevoie de oamenii ăștia în bătălia de la Bedriacum, care a urmat... Dar ei n-au fost acolo, și nici împăratul n-a fost, iar moralul soldaților, care aveau încredere numai în el, a scăzut. — N-a fost în stare! șuieră Antonius. Povestește-mi bătălia de la Bedriacum... — Au fost niște neînțelegeri între mai-marii armatei noastre. N-am reușit să aflu cauza, se spune că invidia... Dar Annius Gallus, Suetonius Paulinus, Spurinna și chiar Marius Celsus au fost înlăturați din fruntea armatei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a-și pune coiful, Valerius se întoarse spre Flamma, care-i răspunse cu un surâs, sigur pe sine. Erau singuri în centrul arenei ce se întindea în jurul lor asemenea unui deșert populat de fantome. — O să te înving din patru mișcări, șuieră Flamma făcând un pas spre el. Ticălosule! — Fecior de târfă! Violator de femei! răspunse Valerius batjocoritor. O să te trimit pe plajele morților cu un șut în fund. Își puse coiful. Nici un servitor nu veni să-l ajute. Arbitrul privi spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
neașteptat, îi înfipse brusc vârful pumnalului în umăr, în punctul în care știa că rana nu era gravă, dar era foarte dureroasă. Sângele țâșni. Flamma scoase un strigăt; sângele îi șiroia de-a lungul brațului, prelingându-se în nisip. — Nenorocitule, șuieră Flamma, dar Valerius se îndepărtase deja, asurzit de strigătele mulțimii. Se opri. Îi făcu semn lui Flamma să-și ia tridentul și să continue lupta de la egal la egal. Publicul era în delir. Umilit de clemența lui Valerius, Flamma luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aplecă și-i șopti la ureche: — Orpheus... Ai văzut cum l-a învins pe Flamma? De astăzi, el va fi cel mai bun gladiator, după Skorpius al tău. Adu-ți aminte ce a spus preoteasa... Ce știi tu despre asta? șuieră Vitellius întorcându-se spre el, dar chipul lui Listarius era impasibil. — Eram acolo, împăratule. Ai uitat? Cei doi se priviră îndelung. În cele din urmă, Vitellius îi făcu un semn: — Taci! Tu să taci! Listarius făcu un pas în lături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu toate că avea umărul bandajat și brațul legat de gât. Zâmbetul lui sincer mai risipi tensiunea ce domnea în acea adunare, de parcă simpla lui prezență era de-ajuns pentru a-i liniști pe soldați. — Zeflemitor și greu de stăpânit, ca întotdeauna, șuieră Tampius. După ce i-a făcut medicul nostru nepriceput, ar trebui să sufere îngrozitor, dar el... Uită-te la el! — Te surprinde tăria lui de spirit, puterea de a îndura durerea sau demnitatea lui? întrebă Cornelius Fuscus întorcându-se spre Tampius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Dar vânătorii? Bucătarul-șef trecea prin fața coșurilor pline de pești, urmat de ajutoarele sale. Oftă. — La banchet au fost invitați cei mai de vază oameni ai Romei... Va veni și Flavius Sabinus, prefectul orașului și fratele împăratului Vespasianus... — Ești nebun? șuieră Lucilius, privind suspicios în jur. Nu știi că e interzis să vorbești despre Vespasianus? Nu știi că nu el este împăratul, ci Vitellius al nostru? El e singurul împărat, divinul... Iar Vitellius nu vrea să se știe că Vespasianus a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și crede că are sub control tot Imperiul... Nu vrea să audă ce se întâmplă în provincii. Lucilius își scărpină nasul ascuțit. — Mie mi se pare că împăratul nostru are adepți peste tot... — Doar nu crezi tot ce spun mesagerii! șuieră primul ajutor de bucătar. Știi câți îl ajută pe Vespasianus în Orient? Chiar și regina Berenice din Judaea, care e îndrăgostită de Titus, fiul lui Vespasianus... Îl vor ajuta și cei din Pontus și din Armenia. Vespasianus face recrutări, bate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aflau alți doi gladiatori, zdrobind picioarele unuia dintre ei. Gladiatorul zgâria pământul cu unghiile, urlând de durere. Celălalt era deja mort. — I-am nimerit! Glasul lui Flamma răsună triumfător, în aplauzele publicului. Alergă spre scorpiones și ordonă atacul. Patru săgeți șuierară prin aer, străpungând gâtul unui gladiator și pieptul altuia. Impactul fu atât de violent, încât cei doi fură proiectați în spate și se loviră de trac, care se dădu la o parte cu un strigăt, stropit de sângele tovarășilor săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
asemenea lui Salix. Asta era vestea pe care voia să i-o dea ambasadorul roman? — Fratele meu? Ce... — Împăratul meu a hotărât să-l pună pe Skorpius să lupte împotriva lui Orpheus. Antonius îl apucă pe Cerpicus de braț. — Glumești! șuieră. Ausper, prezicătorul, i-a spus lui Vitellius că puterea lui va lua sfârșit dacă Skorpius va lupta cu Orpheus... Crezi că nu știu asta? Vitellius nu poate să nu țină seama de profeția asta, nu poate să-i aducă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
asupra lui și-i puse mânerul tridentului de-a latul pe coif, apăsând cu putere, de parcă ar fi vrut să-l îngroape pe Valerius în nisip. Valerius dădea din mâini și din picioare, din ce în ce mai slab. Înfige-i pumnalul în șold, șuieră Marcus, ca și cum Valerius l-ar fi putut auzi. Ripostează! Deodată, Valerius ridică mâna dreaptă și înfipse lama în fesa stângă a lui Skorpius. Marcus înțelese că mișcările lipsite de vlagă ale lui Valerius fuseseră o tactică menită să-l inducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
paznicul. El e în drum spre Tarracina... A fugit, vă spun... Eu sunt paznicul grădinilor. Soldații îi dădură drumul și ieșiră în grabă. Vitellius râse în sinea lui, nevenindu-i să creadă că reușise să se salveze. — Buni de nimic! șuieră disprețuitor și ieși din gheretă. Se strădui să nu șchiopăteze, deoarece lumea știa că împăratul era înalt, gras și șchiop. Se amestecă printre oamenii care dăduseră năvală în grădină. Unii dintre ei purtau torțe aprinse, ce străluceau în întuneric. Vitellius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vrea, deveni conștient de sforăiturile familiei sale, care, dat fiind că se afla acum pe podea, se contura alarmat undeva deasupra, iar șoldurile lor păreau niște munți prea înalți pentru a fi urcați. Cum să se poată odihni dacă ei șuierau și vibrau ca uriașii? Dacă-și trimiteau sforăiturile până la tavan? Până la tavan și înapoi, rezonanțele deranjante ale fiecărui sunet se acumulau și-l apăsau pe Sampath ca pietrele de moară. Camera era încinsă și sufocantă. Trupul îi era greu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
îndepărtă. — Stai! Armata le fugări, renunțând la lupta cu plasele. Domnul Chawla fugi după ei și după Ammaji. Mulțimea de devotați, care spărsese liniile polițiștilor și, în cele din urmă, chiar și polițiștii cei leneși, fără Superintendentul lor, fugeau cu toții, șuierând, icnind disperați. Și Pinky se alăturase goanei. În fața ei, brigadierul afișa o mină neînfricată. Simțea din plin nevoia de a-l apuca de fese. Oare nu-i spuse tatăl său să țintească mai sus decât ea, nu mai jos? Spionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
case și tot tacâmul. Poate că-mi lipsește subtilitatea, nu știu. Când se uită la mine, am impresia că-mi spune: Cum ai putut? Tare aș vrea să mi se spună care este hormonul vinovat pentru tot ce se întâmplă. Șuieră ca gloanțele pe aici hormonii ăia și îmi distrug sănătatea. Dacă pun vreodată mâna pe hormonul ăla... Nu se mai dezbracă. Fără chestii de bordel sau șmecherii vestimentare ca în revistele pentru bărbați, dar nici izmene sau pijamale de spital
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Mi-a urmărit linia bărbiei cu arătătorul, cu o privire blândă. —Eu mă gândeam la altceva... I-am îndepărtat mâna. —Doamne, Hawkins, este destul de grav numai că ai venit în mașina aceea, dar să mă și atingi pe scări, am șuierat. Chiar trebuie să plec. M-am grăbit la dubiță și m-am urcat înainte ca el să mai insiste. „Bărbații ăștia“, mă gândeam în timp ce mă îndepărtam. Tipic. Când te au, se plâng că lucrurile sunt foarte dificile, și când nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
iar acum ochii îi sticleau a nervozitate și, micșorați de furie; nu putea înțelege de ce nu mă doborâse încă. Dacă mi-ar fi dat acum un pumn, m-ar fi terminat. Era destul de puternic pentru a mă omorî. Respirația îi șuiera printre dinți, singurul zgomot din cameră în afară de soneria ușii. S-a aruncat iar spre mine, dar a fost lent și a lovit de departe, iar eu m-am aplecat din nou; tejgheaua era în spatele meu, dar aveam destul spațiu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
gînduri, Francisco Javier ridică arma și ochi. Ulterior, martorii au spus că pe chipul său nu era nici mînie, nici turbare. Francisco Javier afișa aceeași răceală de automat cu care Își executa muncile de curățenie din grădină. Primul glonț trecu șuierînd pe lîngă capul lui Julián. Al doilea i-ar fi străbătut gîtlejul, dacă Miquel Moliner nu s-ar fi repezit la fiul portarului și nu i-ar fi smuls pușca, luîndu-l la pumni. Julián Carax contemplase scena uluit, paralizat. Cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-i caut buzele, convins că, la ceasul acela, canibalismul era incarnarea supremă a Înțelepciunii. — Daniel? zise Bea cu un firicel de glas. — Ce-i? am Întrebat. Răspunsul nu-i mai ajunse pe buze. Dintr-o dată, o limbă de aer rece șuieră pe sub ușă și, În acea secundă interminabilă, Înainte ca vîntul să stingă lumînările, privirile noastre se Întîlniră și simțirăm cum farmecul momentului se făcea țăndări. Nu ne trebuiră mai mult de cîteva secunde ca să ne dăm seama că de partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Unul dintre agenți se grăbi să inspecteze apartamentul. Tata se zbătea În zadar În strînsoarea celui de-al treilea polițist. Dacă m-ai mințit și Îl găsim În casa asta, Îți jur că-i rup amîndouă picioarele lui taică-tu, șuieră Fumero. — Tata nu știe nimic. Lăsați-l În pace. — Tu habar n-ai În ce joc ai intrat. Dar cînd o să dăm peste amicul tău, s-a isprăvit jocul. Nici judecători, nici spitale, nici cafteli. De data asta, o să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cenușii din creierul uman; ei bine, toți acești trenchea-flenchea se adunau, cu mic, cu mare, În jurul omului-locomotivă, umblând pe șine sau târându-se pe traverse În urma lui și făcând cu toții o larmă Îngrozitoare. Uneori, În salon se oploșea, când crivățul șuiera pe străzi, și piatra-kilometrică Bikinski, lipindu-și adidașii de calorifer... După câteva zile, refăcându-și forțele, piatra Își lua tălpășița pe șosea... Oamenii-mâini și oamenii-picior erau compuși, de obicei, din oameni-degete și oameni-unghii, grupați câte cinci sau șase, uneori mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]