1,306 matches
-
și pe Vitalius, muiat de apă, să aducă înapoi caii, își concentră atenția asupra bagaudului. — Tu erai conducătorul grupului? îl întrebă. Acela nu răspunse. Metronius, fără să ezite, se aplecă să culeagă un tăciune ce ardea printre resturile colibei și, țintuind omul cu o mână de trunchiul unui copac, i-l împinse până lângă obraz. Bagaudul, amenințat atât de aproape de căldura flăcării, scoase un strigăt de groază și se zbătu zadarnic. — Ascultă, frumosule! mârâi Metronius cu o ferocitate care îl surprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
unii într-alții dintr-un instinct animalic și fiecare bufnitură ce venea dinspre poartă părea să facă să vibreze în minte și până în măruntaiele fiecăruia cu aceleași ecouri de groază. Un colț al încăperii rămăsese gol. Acolo, soldatul îl ținea țintuit la zid pe prizonierul său, ce părea pierdut și înspăimântat. Nimeni, însă, nu-l amenința. Sub presiunea loviturilor din poartă, prezența sa părea acum să trezească numai oroare fugarilor, care făcuseră gol în jurul lui și căutau la el pe sub sprâncene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un picior; apoi, scoțând din foc un tăciune arzător, îl agită energic pe dinaintea botului celuilalt; acela o luă și el imediat la fugă, însă nu prea departe, căci, cu un șuierat rapid, implacabil, securea unui războinic îl ajunse și în țintui în noroi după câțiva pași. Rezervele se împuținau, iar pentru cină un câine mergea de minune. Tovarășul său, mai iute de picior ori poate doar mai norocos, izbuti, în schimb, să se facă nevăzut în întuneric, printre mărăcinii ce înconjurau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
greu să vă răspund. Fiindcă, în ultimii ani, din cauza unor drame din familia mea am fost nevoită să mă retrag din viața publică și încă mi-e greu să reintru în ea. Odată cu moartea mamei, după o pareză care a țintuit-o pentru doi ani la pat - și a trebuit să fie vegheată în permanență de mine și de surorile mele - s-a rupt și legătura cu satul din care veneam. Singurii oameni din lumea literară cu care am comunicat în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]
-
că eu nu sunt cu adevărat o victimă. De aceea, nu mă consider o victimă a atacului cu gaz sarin, ci un supraviețuitor. Sincer să fiu, am avut ceva simptome post traumatice, dar nu așa de grave încât să mă țintuiască la pat. Aș prefera să nu mi le-amintesc, numai gândul mă deprimă. Dacă mă concentrez pe lucruri pozitive, mă refac. Sunt fericit că am scăpat cu viață. Frica și durerea îmi rămân în suflet, n-am cum să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
date, poate atacul nu ar fi avut loc, iar eu aș fi avut afecțiuni mai ușoare. La spital am zărit mai multe din persoanele care m-au ajutat să-i salvăm pe ceilalți din stația Kodemmachō. Unele dintre ele erau țintuite la pat. Toate au inhalat gazul în timp ce au ajutat victimele și li s-a făcut și lor rău. Nu vreau să-mi țin gura. Nu pot. Probabil că lumea a început să uite de acest atac. Eu nu o să uit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
problemă, dar mai mult, nu se poate. De aceea, din a patra zi de spitalizare au venit la spital să-mi spună ce probleme aveau, iar eu le dădeam indicații prin telefonul din hol. Îmi era rău, dar nu eram țintuit la pat. Probabil că și asta m-a ajutat să-mi revin. Apoi nu mai puteam dormi ca lumea. Eram extenuat. Dacă nu mă chinuiam un pic, nu era bine. Mă urcam în același metrou, stăteam pe același loc, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
dorința de a avea puteri supranaturale, dar eu, sincer să fiu, nu pot înțelege această năzuință a lor. Mi se pare că e o pierdere de vreme. Deci, deși nu mă mai ținea nimic legat de sectă, totuși am rămas țintuit locului fără să mă pot elibera de îndoieli. Deja renunțasem la toate celelalte lucruri. Când am intrat în sectă, am ars toate albumele mele cu poze. Am ars și jurnalele. M-am despărțit de iubită. Am abandonat totul. - Aveți douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Nu răstorn nimica. Nici o iotă, să știi! De ce, flcăul tatii? Pentru că în astă seară trecem pe la nașul. Așa spune, băiete. Și nu mai lungi vorba, că aduce pagubă. Au ieșit în aerul răcoros al serii de mai. Un cer limpede, țintuit cu stele, te îmbia să zăbovești ascultând liniștea din jur... Ei însă au pornit grăbiți... Uite la ei cum umblă noaptea, parcă-s holtei. N-au băgat încă de seamă că li s-au albit tâmplele și li s-o
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
la două noaptea: Karin Schluter? Sunt de la spitalul Bunul Samaritean din Kearney. Fratele dumneavoastră a avut un accident. Infirmiera n-a vrut să spună nimic la telefon. Doar că Mark zburase cu mașina de pe North Line Road și că rămăsese țintuit în cabină, aproape degerat când paramedicii îl găsiseră și îl eliberaseră. Mult timp după ce închisese telefonul nu-și mai simțise degetele, până când se pomenise că-și apăsa obrajii cu ele. Fața îi era amorțită, ca și cum ea ar fi zăcut acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Buzele i se strânseră, obrajii i se îmbujorară, iar ochii i se umplură de lacrimi. Sosise momentul când Karin trebuia să-i schimbe lui Mark pantofii și șosetele, vechiul ritual de stimulare a circulației, rămas din săptămânile în care fusese țintuit la pat, la care nu renunțase pentru că n-avea altceva de făcut. Mark stătu docil în timp ce-i scoase pantofii Converse All-Stars. Bonnie își reveni și o ajută la celălalt picior. Cu picioarele goale ale lui Mark în brațe, întrebă: Vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
grăbit. Fălci grozave, mai mari decât un garaj, plescăie pe pământ, zgomotoase. Fiecare strigăt din gâtul ca o peșteră zgâlțâie ziduri și sparge geamuri. Departe, la câteva cvartale mai jos, se zbate coada fiarei naufragiate. Strânsă în chingi de case, țintuită de refluxul ăsta instantaneu. Deasupra, kilometri de aer apasă în jos așa de tare că balena nu poate respira. Nu-și poate ridica propriii plămâni. Moare în oceanul secat, sufocată sub chestia asta pe care acum trebuie s-o inhaleze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Hayes scoase o serie de radiografii, pe care le fixă pe lampă: creierul lui Mark Schluter în secțiune transversală. Tânărul neurolog vedea doar o structură. Weber vedea chiar și acum cea mai rară specie de fluture, mintea înaripată, cu aripile țintuite pe film, obscen de detaliat. Hayes urmări conturul imaginii suprarealiste. Fiecare nuanță de gri vorbea despre funcțiune sau defecțiune. Acest subsistem mai murmura încă; celălalt amuțise. — Vedeți aici despre ce este vorba. Weber se mulțumi să-l asculte pe bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
gata de urmărire. Karin se rostogoli în cameră. Trecu în fugă pe lângă el și înșfăcă fotografia ruptă. —Ce-ți închipui că faci, îți rupi propriul tată? Îl amenință cu bucățile de hârtie. Câte de-astea crezi că avem? Asta-l țintui locului. Furia ei pură îl derutase. Docil, rămase pe loc în timp ce ea potrivi bucățile una lângă alta și cercetă ruptura. —Poate fi lipită, declară ea la sfârșit. Își privi fratele, clătinând din cap. De ce faci asta? Se așeză pe pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
vrei acuma, Hollywood. E cald și uscat - vreme de haină ușoară, cu vânt jucăuș și toate câmpurile culese. Dar lui îi e un frig îngrozitor, îi e frig pe dinăuntru, atât de frig că la fel de bine putea să zacă acolo, țintuit într-un șanț, în februarie, cu fața lipită de parbrizul spart, într-o mocirlă înghețată. Încă o iarnă în prerie, lucrul de care Karin Schluter se ferise toată viața ei de adult. Crescuse cu povești despre fiara din ’36, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
care nu l-a mai văzut niciodată, hora Începe și se Învârte mai tare ca Înainte și vioara lui Ciobi urlă de durere și bate Săcădău În tobă și pielea Întinsă de vițel răspunde ritmic. Bum-bum-bum, bum-bum-bum, ochii albaștri o țintuiesc pe Onica și ea nu se mai uită peste umăr, ce ar mai putea să vadă, când În fața ei stă un bărbat atât de frumos și simte mâinile lui puternice mângâindu-i umerii și atingând În cuprindere mijlocul ei subțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
în locul lui va veni Iisus. Simt în fiecare noapte cum mă cuprinde spaima că va veni Iisus și mă va certa. Încerc să mă ridic să mă arunc în scăldătoare până să vină El, dar durerea din tot trupul mă țintuiește. O să vină și o să trebuiască să-i spun că n am reușit în treizeci și opt de ani să-mi apropii pe nimeni: „Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa”. Asta o să-i răspund
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
chemat în ajutor, am venit. Acum, vezi bine nu pot să te las și să plec nepăsător. Mă gândeam să-l chemi pe duhovnicul măriei tale, pe ieromonahul Ștefan, să te spovedești și să te împărtășești. Nu poți să stai țintuit în pat știind că vine El să te întrebe și să nu te pregătești să-I răspunzi cum se cuvine. Cheamă-ți duhovnicul, o să te ajute. Nu pot, nu îndrăznesc. De atunci, de când cu testamentul... Da, știu. Ți-l trimit
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
lui, se simțea izolat de ceilalți, îi vedea agitându-se îngrijorați, dar îi și auzea vorbind despre el cumva la persoana a treia, parcă încercând să se scuture de orice implicare. Simțea cum îi ard obrajii, o durere binefăcătoare îl țintuia în jilțul domnesc, simțea că nu poate să se ridice și totuși trebuia să fie energic și necruțător. Trebuia să acționeze, să-i despartă pe cei care cu această ocazie eventual ar complota. — Chemați garda, porunci el aproape țipând. Cei
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
a lui Pylarino, nu se văzuse nici un progres. De câte ori intra Selin în odaia în care suferea bolnavul și își propunea să se apropie și să cerceteze mai bine ca să nu fie înșelat, de fiecare dată însă se oprea în dreptul ușii, țintuit de ceea ce vedea. Din pânzeturile albe, zilnic fierte în leșie, apărea umflată și roșie vineție fața lui vodă. Boala i se întinsese și la pielea capului, și la gât. Umflătura era asimetrică și, pe sub pielea lucioasă de la o ureche la
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
te-aș ruga să-l chemi la noi și pe marele spătar Mihai ca să rămână rudele între ele. Rămași doar cei trei - vodă, Mavrocordat și Ștefan - domnul a întrebat: — Cum de am fost chemat aci tocmai când boala m-a țintuit la pat? Cine a uneltit împotriva mea? — Măria ta, să stăm strâmb și să judecăm drept. Când s-a făcut planul venirii măriei tale la Edirne erai sănătos. De uneltit, eh, greu de spus, azi cine nu uneltește este suspect
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
stolurile de corbi au început să se abată. Vulturi leneși de munte, obișnuiți să vâneze puii de căprioară, fuseseră atrași de mirosul sângelui. Atunci am pus de au desprins de trup capul Bălăceanului și l-am adus de l-au țintuit în poarta de la București a caselor lui. Mi-a fost greu să las capul să zacă un an în prepeleac, în fața ochilor tușii Anca, sora tatii, intrată prin cuscrie în neamul Bălăcenilor. Nu-l judecam aspru pe aga Constantin. În
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
doamnei Marica, boierul Ianache Văcărescu. Adunând hârtiile, preafericitul Hrisant uitase de ceasul prânzului, uitase și de necazul său cu percheziția, prinsese din vorbele ienicerilor care făcuseră descinderea amănunte despre torturile la care erau supuși Brâncoveanu și Ianache Văcărescu. Imaginea voievodului, țintuit în jilțul său fără spetează, cu picioarele sângerânde, cu pielea de pe spinare și piept arsă la flacără nu-i putea ieși din minte. Nu mai rămâne decât rugăciunea. Trebuie trimiși la Athos și în Sinai frați care să poruncească de la
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pe lângă mașină, s-a uita la mine cu o privire îngrozită care semăna cu cea a iepurelui de munte când vede că nu mai poate scăpa de animalul care-l vânează. Nu știu de ce am făcut asta, dar am stat țintuit locului până când a pornit mașina predicatorului și m-am uitat cum se îndepărtează cu acea bătrână. Presupun că e încă în azilul de săraci. Soția domnului Williams a mers la biserica predicatorului, așa am aflat despre mama. Domnul Williams mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
să alerge printre cazanele instalației de încălzire, să ocolească în cerc, la nesfârșit, mașinile de spălat - fără să lase din mână sticla de Squeeze. Unchiu-meu l-a înghesuit, însă, într-un ungher, l-a trântit la pământ și l-a țintuit la podea până când Heshie și-a golit complet sacul cu obscenități pe care i le azvârlea în obraz - l-a țintuit locului (dacă e dăm crezare legendelor Portnoy) cincisprezece minute, până când lacrimile capitulării au umezit, în sfârșit, genele hollywoodiene, lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]