KorAP: Find »[drukola/base=țipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 ...318 >

7,946 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

am privit-o. Nici nu mai respiram de atâta nerăbdare plină de teamă. După câteva secunde, un bărbat nu prea Înalt, cu părul roșu și Început de chelie, se Îndreptă spre Sophia. Marci respiră scurt. —Vai de mine, Dumnezeule mare! țipă ea, În timp ce Sophia și bărbatul roșcat se Îmbrățișau Într-un fel pe care nu prea Îl vezi de obicei În galeriile de artă, ca să nu spun doar atât. Pe chip Îmi apăru un zâmbet care părea să fie acolo de când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
din cafea și priveam cealaltă ceașcă, mă simțeam de parcă stăteam de vorbă cu o fantomă. Fără prea mult interes, am luat un exemplar din New York Post. Am avut șocul vieții mele. „Ce?“ am explodat eu, neadresându-mă cuiva anume. Acolo, țipând la mine În cerneala de un roșu aprins de pe prima pagină a ziarului era titlul: „NUNTA SECRETĂ A PROASPETEI DIVORȚATE! Vezi pagina 3 pentru rochie, detalii și masa festivă!!!“ Am dat la pagina 3. Acolo, radioasă, Lauren zâmbea dintr-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
O, privește! Ea Își aprinde o țigară. Doamne, ce brățări superbe din aur are. Îmi plac la nebunie tipele care poartă bijuterii pe plajă, este atât de decadent. Ce chestie... are În jurul gâtului niște perle superbe... ia stai! Hunter! am țipat eu, dându-i binoclul. Aia de acolo nu este Lauren? Cu Monterey? Sunt sigură că este ea. Hunter zâmbi și luă binoclul. —Hmm... În mod sigur sunt ei doi, confirmă el. Nu părea să fie deloc surprins. Eu, În schimb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Întrebat, suspicioasă. Hunter avea pe chip un zâmbet răutăcios de nedescris. —Iubito, am ceva amuzant să-ți spun. Hunter mă privi și Îmi făcu cu ochiul. Giles este prietenul ăla vechi din facultate de care Îți tot spuneam. —CEEE!!! am țipat eu. —Cei mai buni prieteni, adăugă Lauren cu un rânjet. Se plac atât de mult unul pe celălalt, că Îmi fac griji câteodată... nu ți-a spus Încă? M-am uitat la Lauren, apoi la Giles și, În cele din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

stiloul în pagina de ziar împăturită de pe birou și zice: — Cuvânt din șapte litere pentru „rozător“? Din stația radio bolborosesc fel de fel de cuvinte, mormăieli și lătrături. După fiecare propoziție se aude „Recepție?“. „Recepție?“ - asta se aude. Helen Boyle țipă: — Nu cred că o să mă dreagă cafeaua asta. Peste o oră trebuie să prezinte un apartament dublu în stil Queen Anne, cu cinci dormitoare, cu două șeminee pe gaz și cu o toaletă de serviciu în a cărei oglindă apare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
și-ți scrii materialul în ultimul moment. I-l arăți editorului, care îl respinge pentru că n-ai precizat ce culoare avea globulețul. Roșu, sau verde? N-ai văzut, și nici nu ți-a dat prin minte să întrebi. La tipografie țipă după prima pagină, iar opțiunile tale sunt: Să-i suni pe părinți și să-i întrebi ce culoare era. Sau să refuzi așa ceva și să-ți pierzi slujba. Aceasta este cea de-a patra putere. Presa. Și, pe vremea când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
capului un gunoi din mașină te izbesc fără să stea pe gânduri cu bubuitul radioului. Oameni care nu ți-ar sufla în ruptul capului fumul de țigară în față într-un restaurant aglomerat zbiară cât îi ține gura în celular. Țipă unii la alții la două palme distanță. Oamenii ăștia, care n-ar da în ruptul capului cu ierbicide sau insecticide, își otrăvesc vecinii cu boxele din care urlă muzică scoțiană de cimpoi. Operă chinezească. Country și western. E plăcut să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
peste. Dar aspectul acela pergamentos care trece drept frumusețe după o anumită vârstă este la ea prea bătrânicios. Are deja pielea exfoliată, jumulită, pătată, hidratată și reconstruită, încât începe să arate ca o mobilă refăcută. Retapisată în roz. Restaurată. Renovată. Țipă în telefonul mobil: — Cred că glumești! Da, sigur că știu ce înseamnă demolare. E o casă de patrimoniu! Își ridică umerii, adunați strâns de-o parte și de alta a gâtului, apoi îi lasă să cadă. Întorcând capul în partea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
carte. Cei izolați. Imaginați-vă o lume de pustnici. După încă o cafea, mă taie pișarea. Henderson, de la știri naționale, mă prinde în toaletă în timp ce mă spăl pe mâini și zice ceva. Nu se-nțelege nimic. Cu mâinile sub uscător, țip la el că nu-l aud. — Duncan! zbiară Henderson. Zbiară peste zgomotul apei și al uscătorului: Avem doi morți într-un apartament de hotel și nu știm dacă e o știre sau nu. Unde-i Duncan? Trebuie să se intereseze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Boyle îmi zice că trebuie să-mi spună o povestioară. Capitolul 10 Când mă întorc în redacția de știri, îi găsesc pe toți foarte tăcuți. Unii vorbesc în șoaptă lângă filtrul de cafea. Alții ascultă cu gura căscată. Nimeni nu țipă. Henderson mă prinde în timp ce-mi pun haina în cuier și zice: — Ai sunat la Regent-Pacific Airlines în legătură cu păduchii lați? Și-i zic că nimeni nu scoate o vorbă până nu intră pe rol procesul. Henderson zice: — Ca să știi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
al XIV-lea și se uită la un radio cu ceas. Pe plăcuța de pe birou scrie Mona Sabbat. Lângă radioul cu ceas e o stație de interceptare a frecvenței poliției, care pârâie. La radioul cu ceas o femeie în vârstă țipă la o femeie tânără. Se pare că femeia tânără a rămas însărcinată fără să fie măritată, iar femeia în vârstă o face curvă și parașută. O curvă proastă, zice femeia în vârstă, din moment ce parașuta s-a tăvălit fără să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
fasole, zic. — Cu? zice Stridie și scutură cartonul. Cu nimic. În cameră este atâta liniște, că se aude de alături bătălia de la Gettysburg. Din apartamentul de sus se aude un depresiv care cântă la chitară o melodie folk. Un actor țipă, un leu rage și din văzduh șuieră bombele. — Cu sos Worcestershire, zice Stridie. Deci anșoa. Deci carne. Deci cruzime și moarte. Ține cutia cu o mână și arată spre ea cu mâna cealaltă, zicând: — Asta merge direct în veceu, acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
braț. Ține în mână o broșură lucioasă, pe care mi-o vâră sub ochi, și zice: — Hai să mergem acolo! Te rog eu! Nu ne ia mai mult de două ore! Te rog! În fotografiile din broșură sunt oameni care țipă, cu mâinile ridicate, într-un montagne russe. În poze sunt oameni care conduc carturi pe o pistă mărginită de anvelope uzate. Alții mănâncă vată de zahăr și călăresc căluți de plastic într-un carusel. Ații sunt prinși de scaunele unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
brațul în jurul gâtului lui Helen, pe la spate. Dintr-o mișcare, o doboară la pământ și, în timp ce ea smucește mâinile ca să-și țină echilibrul, îi înhață poemul cuprins de flăcări. Descântecul de adormire. Helen cade în genunchi, scăpată din strânsoarea lui; țipă scurt în clipa în care genunchii ei se lovesc de cimentul trotuarului și se rostogolește în rigolă. Încă mai ține cheile strâns în mână. Stridie lovește de coapsă poemul cuprins de flăcări. Îl ține cu ambele mâini; își mișcă ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
îmi sună din nou. Același număr de la care mă sunase și ofițerul de poliție. Încă un mântuitor care mi-a luat urma. Indiferent câți oameni ar muri, nimic nu se schimbă. Îmi închid pagerul. Și, uitându-se la Mona cum țipă, Helen zice: — Vești proaste? Nimic important, zic. Cocoțată pe tocurile ei roz, Helen țopăie prin noroi și rumeguș, pășind peste cablurile negre. Îi întind mâna și-i zic: — Ține-te. Și se prinde de mine. Și eu nu-i mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
că nu se pot sparge. Pot suporta o tensiune și o presiune constante, dar un impact brusc, punctual le poate face praf. Jos, pe platformă, Mona vine alergând prin rumeguș până sub noi, fluturând din mâini. Sare în sus și țipă: — Uhuuuuu! Haide, Helen! Roata se smucește, pornind din nou. Scaunul se înclină, iar poșeta lui Helen alunecă, dar o prinde. Piatra cenușie e tot acolo. Darul de la Stridie. Îi alunecă în schimb agenda, care se deschide în aer și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Mona. Mă uit la Helen, și dă din cap. Tot cu spatele la noi, Mona zice: — O să-l aduc înapoi pe Patrick. O să-i aduc înapoi pe toți copilașii, zice. O apuc de talie pe la spate și-o ridic în sus. Mona țipă, mă lovește cu călcâiele peste fluierele picioarelor și se zvârcolește într-o parte și-ntr-alta, ținând cartea strâns, iar eu îmi ridic mâinile pe sub brațele ei până reușesc să ating pielea de mort. Sfârcul de mort. Sfârcurile Monei. Mona

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
fluierele picioarelor și se zvârcolește într-o parte și-ntr-alta, ținând cartea strâns, iar eu îmi ridic mâinile pe sub brațele ei până reușesc să ating pielea de mort. Sfârcul de mort. Sfârcurile Monei. Mona nu se mai oprește din țipat și-mi înfige unghiile adânc în mâini, în pielea fină dintre degete. Își înfige unghiile în pielea de pe dosul mâinilor mele până reușesc s-o prind de încheieturi și să-i sucesc mâinile în sus și-n lături. Cartea cade

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
agenția imobiliară Helen Boyle, și să rețineți un bărbat adult pentru cercetări...“ Ceaslovul cade și se lovește de birou cu zgomot. Tinctura de iod, amoniacul, oțetul și zeama de varză împroașcă peste tot. Hârtiile și cărțile alunecă pe jos. — Mona! țipă Helen. Nu o omorî! îi zic. Nu o omorî, te rog! Și Helen îmi apucă mâna cu mâna ei pătată și zice: — Cred că ar fi mai bine să pleci de-aici. Îți mai aduci aminte unde ne-am întâlnit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
biroului îi zic că abia aștept să fim din nou împreună. Am nevoie de ea. Și Helen zâmbește și zice: — Așa și trebuie. În secretariat, Mona mă apucă de încheietura mâinii. Își ia geanta și-și agață bareta pe umăr, țipând: — Helen, ies să mănânc. Trebuie să stăm de vorbă, dar nu aici, îmi zice. Descuie ușa ca să ieșim. În parcare, lângă mașina mea, Mona dă din cap și zice: Nu te-ai prins ce se-ntâmplă, nu-i așa? M-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
și împingându-mă în perete. Cu spinarea și picioarele lipite de cimentul rece. Ridicându-mi capul și dându-mi-l pe spate, strângându-mă de gât cu mâna, polițaiul cel tânăr zice: — Ai grijă cum te porți cu dom’ sergent, țipă el. Ai băgat la cap? Și dom’ sergent își ridică privirea cu un zâmbet slab și zice: — Da. Ai auzit ce-a zis?! Și-și trage nasul. Și polițaiul cel tânăr își ia mâna din gâtul meu. Se dă înapoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
grăbi să dai de Helen. Să nu facă cine știe ce gest disperat... Trântește portiera și începe să dea în marșarier ca să iasă din parcare. Pe geam, Mona strigă: — Du-te la centrul medical New Continuum! Sper să nu fie prea târziu, țipă, în timp ce se îndepărtează. Capitolul 43 În camera 131 de la centrul medical New Continuum podeaua scânteiază. Linoleumul pârâie și plesnește când pășesc pe el, peste cioburile și așchiile de roșu și verde, de galben și albastru. Picăturile de roșu. Diamantele și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

în timp ce impiegatul coboară trîntind ușa în urma sa. Dorin ajunge în fugă pe peron, se uită la tăbliță să se convingă dacă asta-i cursa rapidă pentru Valea Brândușelor, se repede la ușă și o deschide. Nu vezi că dau înapoi?! țipă șoferul frînînd. Merg și eu spune Dorin, cu o ultimă sforțare. Cursa-i plină. Merg în picioare, vă rog! Asta-i cursă rapidă, nu iau în picioare. Mergi cu escală în Tâgușor, peste două ore. Vă rog! răsuflă din greu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mai și insistă. Și-ncă la cine!... "Și-ncă la cine !..." repetă Paula, fluturîndu-și brațele larg desfăcute. Iată-mă tîrfă de-a binelea; n-au decît să-mi facă bărbații cu ochiul și... De ce nu-i trîntești telefonul în nas?! țipă Radu, întorcîndu-se către ea. Pentru ce?! i-o taie la fel de tare Paula. Să fiu divertismentul tău? Să mă iei din nou cu tine, la Hotel Nord, cînd te duci să-ți mai dai nu știu ce examen, să-ți fiu iar pisica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
față, pe șosea, ceva negru, neclar, de care se apropie cursa în viteză. Frînă bruscă. Pasagerii se trezesc săltați în picioare, apoi, în secundele următoare, cînd panica e în toi, cursa lunecă încet spre dreapta cu jumătatea din spate; lumea țipă și, pe măsură ce țipetele se accentuează, roțile din spate intră în șanț iar cursa înțepenește prăvălită. Lumea a amuțit. La numai un metru în față, un camion stă răsturnat în dreapta, în șanț. Șoferul cursei coboară, se uită la roțile din spate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]