1,042 matches
-
Mă simt minunat, i-am răspuns eu. Dar nu era așa. Eram zguduit. Nu reușisem să-mi scot nenorocitul de brâu. Doamne, de mult nu mai avusesem așa o idee tâmpită ca în cazul acestui brâu. M-am răsucit, am țopăit și-am blestemat sub privirile însoțitorului. Așa că în final n-am reușit decât să strâng și mai tare în jurul pepenului lichid din pântecele meu. Martina mă striga și nu m-am oprit decât să-mi șterg lacrimile, după care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
bătrâne doamne și a pudelului ei. Nu cred să fi remarcat ceva. Probabil că nu apuci să ajungi o doamnă în vârstă în New York dacă observi prea multe. Îți vezi pur și simplu de treabă, adoptând o mutră de pudel. Țopăind toți trei umăr lângă umăr de-a lungul holului, am auzit sunetul modulat al sirenelor și i-am spus Martinei: — Vreau să ne înțelegem. Dacă sunt deja afară, îi trag una în fund și li-l predau. Fără aiureli. Okay
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
e pur și simplu, nimic altceva, încadrat cu o mare strictețe și simetrie, dar numai aer. Acum perspectiva a dispărut în ceață - fălci căzute cu respirația plină de fum. Week-end-ul de Ziua Muncii, străzile fără personalul lor, câteva mașini care țopăiau pe rampe ca buștenii pe pragurile unui râu. Am coborât din mașină și ne-am așezat la coadă sub o umbrelă roz. Edouard Manet era omul nostru în după-amiaza asta ploioasă. Primul lucru pe care l-a făcut el a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
câte o pipiță mare și lăbărțată trăncănind îndrăcit la recepție), după care m-am oprit în amurgul perfect al Manhattan-ului, aerul păstrându-și acum componentele de gri, argintiu și galben și am privit prin sârma de diamant cum toți copiii țopăiau cu mingea sub gura inelului tremurător. Martina stătea tăcută pe terasă, cu un tricou și un șort comod, cu un braț în șold, în timp ce stropea cu furtunul... Am mâncat afară, pe platforma udă, salată, pâine, brânză, am băut vinul alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
câine, nici urmă de Shadow. Ne-am despărțit și am alergat în cercuri tot mai largi, întorcându-se tot mai rar pentru mângâierile de încurajare. O oră mai târziu alergam de unul singur pe Seventeenth Street, cu burta mea umflată țopăind în desaga ei, alergător muribund cu ochii storși, cu respirația stoarsă. Martina tot spunea în timp ce ne-am întâlnit și despărțit din nou că Shadow fusese furat. Dar eu știam că el fugise spre nord, în furnicarul străzii Twenty-ThirdDoamne, la început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
sunt deja în repertoriul meu. N-am crezut să existe vreun jucător care să mă poată încurca până la jumătatea partidei: cam după a cincea mutare, micul Martin a ieșit din tipar. A făcut o ieșire lipsită de noimă a calului, țopăind pe mijlocul tablei, în timp ce eu îl înghesuiam cu prima mea linie. Există o astfel de deschidere mi-am spus eu și am dublat. După care el m-a castorat! M-am holbat la zarurile mărite... Șahul înseamnă confruntarea unor minți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și pumnul meu a izbit în raftul de deasupra capului său. M-am rotit încercând să lovesc cu dosul pumnului, am căzut peste scaunul jos și spătarul ascuțit mi s-a înfipt în coaste. Am continuat să mă arunc. Am țopăit prin cameră ca o maimuță mare într-o cușcă strâmtă. Dar n-am reușit să-l ating. O, Doamne, pur și simplu nu e aici, nu e aici. Ultima lovitură m-a făcut să mă împiedic de sofaua din piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mirele drăguț, muzica - frenetică. Puteam eu să rămân locului, senină și impa sibilă? Mi-am acaparat partenerul de masă, l-am luat de mână și hai la dans! Săracul era cam perplex, iar ritmul fiind extrem de dinamic am început să țopăim până la extenuare - pentru el, pentru mine nu! Am avut tot felul de parteneri în acea seară, iar o prietenă, văzându-mă atât de flămândă de dans, mi-a oferit, cu destulă reticență, să-l încerc pe soțul ei. Am acceptat
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
zăpadă și pe trandafirii din grădină, și pe acele papyri pe care Augustus le adusese de la Alexandria. În dimineața aceea, văzu ivindu-se din iarba înghețată violetele aduse de la lacul vulcanic Nemorensis. Văzu, după multe săptămâni, bobocii de trandafir, mierlele țopăind pe pământul proaspăt săpat, văzu ieșind din papirusul înnegrit și putred o mlădiță verde. Se întrebă cum de nu văzuse nimic din toate acelea până cu o zi în urmă. Se gândi deodată că, poate, viața îi aparținea. Avea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
este consecvent, tocmai când nu trebuie, așa că la 6 decembrie 2009, Traian Băsescu câștigă din nou alegerile prezidențiale, surprinzând nu atât publicul alegător, cât pe Mircea Geoană, care nici în ziua de azi, nu-i vine a crede că a țopăit degeaba, ca un prostănac veritabil, în seara de 6 decembrie a acelui an. Acum, obosind și eu ca tot omul, să răsfoiesc atâta hârțogăraie de documentare, pentru a rememora fulminanta viață a președintelui nostru, căruia majoritatea îi doresc un mare
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
nefolositoare. La un moment dat, un asemenea exit-poll dădea partidul înființat de ciracii lui Băsescu peste Prut, câștigător cu vreo șase procente în fața partidului adversar. Se pare că și Băsescu atunci când a auzit, exact ca și Geoană în decembrie, a țopăit puțin și a „ras” o halbă de whisky. Numai că dimineață bucuria i s-a întors în tristețe și chiar dacă a depus eforturi supraprezidențiale, nu a putut întoarce din nou whisky-ul în sticlă. Totuși deocamdată, văd că moldovenii de peste
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
rotund. Pe băiatul slăbuț îl învăța mamă-sa să danseze deși el mai mult se bâțâia în ritmuri numai de el știute iar sora, care era puțin mai mare, dansa cu tatăl lor. Adesea, părinții încercau să îi pună să țopăie împreună dar se certau, când stabileau conducătorul dansului și cei mari trebuiau să îi despart, altfel se păruiau, însă acum depășise acea perioadă a copilăriei. Viața lui Stani se desfășura între coordonate fixe, plauzibile, așa cum ar trebui să fie existența
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
său, erau pe chei, pe malul Dâmboviței când văd două fetițe dând din mâini disperate. Aveau viteză și au reușit să oprească mașina, după 50 de metrii. Fetele alergau de mama focului și se apropiau tot mai mult, tropăind și țopăind cu tocurile înalte; între timp ei ies din mașină și l așteaptă curioși, lăsând luminile de poziție aprinse. Deodată fetele se opresc și dau din brațe a pagubă pentru efortul depus degeaba: - Credeam că sunteți italieni! spun ele dezamăgite, când
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Încă un mântuitor care mi-a luat urma. Indiferent câți oameni ar muri, nimic nu se schimbă. Îmi închid pagerul. Și, uitându-se la Mona cum țipă, Helen zice: — Vești proaste? Nimic important, zic. Cocoțată pe tocurile ei roz, Helen țopăie prin noroi și rumeguș, pășind peste cablurile negre. Îi întind mâna și-i zic: — Ține-te. Și se prinde de mine. Și eu nu-i mai dau drumul. Și nu pare s-o deranjeze. Și mergem ținându-ne de mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
încoace umblu așa (cu părul încărunțit în toate părțile) fără tragere de inimă și adus de spate fără să pricep limba despicată crescută la sân sub un clopot de sticlă (pledez nevinovat dar mă apuc de hoție onorată instanță). Netam-nesam Țopăiam (după ce te-am cunoscut cândva) pe-un picior subțire de plai fericit precum gașca de suflete trăitoare în rai (eram în cerul/spitalul al nouălea/nr.9) am strigat răspicat înroșindu-le fețele meselor cu vinul vărsat (trebuia să se
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Virgil îi dădu Marianei cu un aer plin de satisfacție mașina de gătit și o pofti pe maică să ia loc la masă. Maica se închină și dădu să se așeze, dar copilul, nemulțumit, se porni să țipe și să țopăie prin cameră, ca să-i atraga atenția. Ei, ce e, ce spui tu acolo? îl întrebă mama sa amuzată și nedumerită. Ce vrea copilul ăsta al tău, Mițo? se miră și maica. Mmmm, mmmm!... se porni s-o cheme Ștefănel, așezându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de parcă l-ar fi văzut intrând pe Moș Crăciun în persoană: Unchiul Virgil, a venit unchiul Virgil!... Da mari v-ați mai făcut! îi lăudă Virgil și le dădu câte cutiuță cu bomboane. Copiii luară bomboanele și se apucară să țopăie prin casă în culmea bucuriei. Norica avea, însă, o figură abătută și, după ce schimbă cu sora sa câteva cuvinte de complezență, Virgil vru să afle ce se întâmplase. Norica, de felul ei o persoană care știa să-și țină cumpătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Și chiar dacă n-ar fi fost așa, puțină zăpadă nu strica, să aibă pe ce să se dea cu sania Ștefănel și să-i facă diseară un om de zăpadă. Auzind de sanie și de zăpadă, copilul se apucă să țopăie de bucurie și să țipe că vrea afară, dar mama sa îi arse câteva palme la poponeț, ca să-l potolească. Ieșind afară din casă, Virgil se pomeni luat pe sus de vântul năprasnic și înghețat, care-i tăie pentru câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
zăpezile siberiene sau polare (vorba lui Viniciuc, cu răzbunarea lui Stalin, nu era doar o figură de stil). De-o asemenea iarnă nu-și amintea nimeni, nici chiar cei bătrâni, care văzuseră și trăiseră multe la viața lor. Doar Ștefănel țopăia fericit nevoie mare, chiuind și tot pomenindu-l pe Moș Crăciun, cu toate că sărbătorile de iarnă trecuseră de mult. O să te-arunc afară-n zăpadă, gol pușcă!... îl speria Virgil în glumă, amenințându-l cu degetul. Să vezi atunci...! Afară, ograda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
deschiși, cavitățile negre ale nărilor și o gură plină de dinți În ceva ce putea fi un zâmbet, un rânjet ori un strigăt Înghețat. Păpușa era singura ființă vie de pe scenă Îmbrăcată Într-o haină obișnuită de lucru. La stânga sa, țopăia și zbiera un mic grup de actori costumați cu niște tunici țipătoare, cu fețele ascunse Îndărătul unor măști grotești și Înarmați cu niște furci de care atârnau niște fâșii de pânză stacojie. La dreapta, sobri În tunicile lor albe Împodobite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se legăna violent, Însă expresia rămânea aceea de stupoare Îndurerată, imprimată de artizan, ca și când n-ar fi priceput nimic din disputa al cărei obiect Îl constituia În lumea de dincolo. Între timp, Îngerii Își Întețiseră invocațiile cerești și prinseseră să țopăie Încoace și Încolo, Într-o simulare de zbor, agitându-și aripile din carton. Departe de a evoca o ardoare serafică, acea frenezie dezlânată aprinse În fantezia lui Dante imaginea unui stol de harpii care se năpusteau asupra fantoșei moarte. Oricare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
care urca din grămezile de pământ sfărâmicios înălțate pe margini. Trecuseră ore de când călătoreau astfel și oboseala stinsese, parcă, în mașină, orice urmă de viață, când, deodată, de afară se auziră strigăte. Copii îmbrăcați în burnusuri, învârtindu-se ca sfârlezele, țopăind și bătând din palme, alergau în jurul mașinii, care înainta acum pe o stradă lungă, cu case scunde. Intrau în oază. Vântul sufla și aici, dar zidurile opreau firișoarele de nisip, care nu mai întunecau lumina. Cerul rămânea însă acoperit. În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
data asta în fața idolului, apoi stăpânii au început să iasă unul câte unul. Când ușa s-a închis în urma lor muzica s-a pornit din nou, iar vrăjitorul a aprins un foc din scoarță de copac și a început să țopăie împrejur, silueta lui înaltă se frângea de muchiile zidurilor albe, pâlpâia pe suprafețele netede, umplea încăperea de umbre săltărețe. A scrijelit pe pământ într-un colț, un pătrat, iar femeile m-au târât acolo, le simțeam mâinile uscate și ușoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nepătruns. Acolo, cu totul pe neașteptate, începea pădurea. D'Arrast îl căuta pe Socrate în mulțime, când se pomeni cu el în spate. - Azi sărbătoare, râse Socrate, sprijinindu-se cu amândouă mâinile de umerii uriași ai lui d'Arrast și țopăind în voie. - Ce sărbătoare? - Cum? se miră Socrate, și trecu în fața lui d'Arrast. Tu nu știut? Sărbătoarea lui Domnu' nostru Iisus Hristos. În fiecare an toți venit la grotă cu ciocan. Socrate arătă cu mâna, dar nu spre grotă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pe vine și încercând să-și stăpânească greața care-l cuprindea. Când deschise ochii, aerul era tot înăbușitor, dar zgomotul încetase. Numai tobele răpăiau surd și fără întrerupere, iar în toate ungherele colibei grupuri de bărbați înveșmântați în pânză albă țopăiau pe loc. În mijlocul încăperii, de unde paharul și lumânarea fuseseră luate, câteva fete, în stare semihipnotică, dansau cu mișcări lente, mereu gata parcă să se lase depășite de ritmul tobelor. Cu ochii închiși, drepte, se legănau ușor înainte și înapoi, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]