1,168 matches
-
zumzet prin somnul cristalelor zboară albinele morții, și anii. Și anii. [1930] * PLAJĂ Platanii suri și cedrii-n mare semințiile și-adapă. În larguri vinetele brazde se-ntind subt pluguri mari de apă. Văzduh și port, pescari și vameși au ațipit în spațial cald. Vântul alb c-un ochi se caută de-aici pe țărmul celălalt. Ins pierdut în ceasul rar mă uit prin spinii de la ușă, oameni goi zac în nisip tăcuți, ca-n propria lor cenușă. În joc cu
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
picioare de păianjen - smulse din trupul care le purta. Dogoare. Pămîntu-ntreg e numai lan de grâu și cântec de lăcuste. În soare spicele își țin la sân grăunțele ca niște prunci ce sug. Iar timpul își întinde leneș clipele și ațipește între flori de mac. La ureche-i țârâie un greier. GÎNDURILE UNUI MORT De mîna-aș prinde timpul ca să-i pipăi pulsul rar de clipe. Ce-o fi acum pe pămînt? Mai curg aceleași stele peste fruntea lui în stoluri și
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
seamănă destul de mult cu acelea de sîmbătă pe care obișnuiam să le am În trecut. Îmi iau micul dejun, Îmi beau ceaiul, apoi mă vîr Înapoi În pat, cu ziarele. Odată ce am isprăvit de citit, de regulă Închid telefonul și ațipesc la loc. PÎnă mă trezesc iarăși, de obicei pe aproape de prînz, mă simt și eu omenește. Dan Îl aduce pe Tom acasă pe la prînz. Linda și Michael au transformat deja fosta cameră a lui Dan Într-una pentru copii, complet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
turiștilor care pleacă plini de entuziasm În vacanță și al copiiilor iritați. Slavă Domnului că Tom se poartă excepțional de bine pentru un copil de un an, În ciuda faptului că a trebuit să-l trezim la cinci dimineața. A mai ațipit În mașină, dar acum pare destul de fericit că e plimbat cu căruciorul. Își strînge În brațe iepurașul (pe care, cu destulă lipsă de imaginație, l-am numit Iepure) și se uită cu ochi mari la nebunia din jur. Eu sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Christos. Era unica armată în care se putea înrola chiar și șchiop. ― Și ce demonstrează asta? ― Că pentru unii, realmente, pământul nu se învîrtește. XXIX ― Aseară, umblam prin pădure, era liniște, și cerul adânc, ars de stele, pe urmă, am ațipit și am auzit un glas. "Tu trebuia să alegi între rug și dispreț. Și ai ales disprețul. Ai preferat să fii disprețuit decât să fii respectat ca martir." "Oamenii, m-am apărat eu, se împart în două categorii: cei care
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
pe aproapele tău". Văd numai iarba, pietrele calde, un cer curat, plin de promisiuni și uit restul. Toate furiile mă părăsesc Melancoliile se calmează. ― Dar amintirile de la Inchiziție, nu. ― Când nu mă mai gândesc la procurori, până și aceste amintiri ațipesc, toropite de soare. Ca șopârlele. Încât îmi vine să nu mă mai întorc niciodată în societate. ― Îți atrag atenția că asta e o soluție pentru sfinți și ratați. ― În categoria rataților aș putea aspira să pătrund acum. Am unele argumente
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
imensa pădure ce se-ntinde pe-o mare parte a domeniului comandantului, locuiau celelalte familii, în total șase centurii, adică șase sute de războinici împărțiți în șaizeci de decanii. Faroald ne aștepta în sală, stând jos lângă fereastră. Părea să fi ațipit. Capul îi era plecat în față, și nu puteam să-i văd pe moment chipul. Mâinile și le ținea una peste alta, sprijinite pe mânerul unui toiag mare, vârât între picioarele încrucișate. Părul alb îi atârna dinainte, unindu-se cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să evite începerea lecțiilor. M-am hotărât să-l las în plata Domnului și m-am tolănit sub un ulm, rezemându-mi spinarea de tulpină. Căldura și tăcerea, bruiată doar de bâzâitul muștelor și al albinelor, m-au făcut să ațipesc. Somnul n-a durat mult. Am fost atacat de un nor de tăuni care nu mai pridideau să-mi sugă sângele. Am sărit drept în picioare, dând din mâini, și am luat-o la goană spre curte, speriind gâștele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
era terminat. - De ce i-ai pus atâtea întrebări? a fost curios să afle Rotari. - Nu-mi place tipul. Misionarii, mulți la număr, nu au obiceiul să folosească bani sau să aibă vreo legătură cu soldații. Urăsc banii și soldații. Am ațipit pe rând, cu capul pe masă. Am pornit din nou la drum; soarele a reapărut spre a ne face parcă să uităm de durerea de oase. Pentru a ajunge acasă trebuia neapărat să trecem prin Postumia; aici ne aștepta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mai rămăsese: două azime, o bucată de caș și oleacă de carne uscată de capră. Ne-am întins direct pe pământ, vlăguiți, nu înainte de a fi pus zăvorul la ușă. Tovarășii mei au adormit imediat, și, când tocmai era să ațipesc și eu, mi-am dat seama că lăsasem fereastra deschisă. În timp ce trăgeam la loc oblonul, m-am uitat afară. La zece pași de mine, sub ploaie, se afla o figură palidă, sprijinită într-un toiag lung. Glasul i se distingea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
permanență cu pietre din vatră. N-a pregetat să iasă în ger sau pe viscol pentru orice aș fi avut nevoie. În a patra zi de boală, când m-am trezit dimineața, am găsit-o pe jos lângă patul meu. Ațipise cu capul rezemat pe mâna mea, istovită. Am fost încercat de un sentiment tulburător și am mângâiat-o pe ceafă. Atunci s-a trezit și s-a uitat la mine mirată. Am tras-o spre mine și i-am sărutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și căruia i-am semnalat o posibilă otrăvire fără să-i spun cu ce i-a privit gingiile, i-a ascultat pulsul și l-a pus să urineze într-o oală de noapte. După ce i-a trecut criza, Rotari a ațipit. În zori, medicul s-a întors și a spus: - Regele meu, ți-am pus urina la fiert până a rămas din ea doar un deget, am pus în ea sare și alte substanțe: e foarte tulbure. Cineva te otrăvește cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în pat, durerea îmi cuprinde pieptul și-l apasă până mi se taie respirația. De câteva zile însă îi simt junghiul între sâni, și nu-mi sunt de-ajuns trei perne ca să-mi aducă ușurare și să-mi îngăduie să ațipesc. Mi se întâmplă ceea ce am văzut cu ochii mei că i s-a întâmplat Bertariei, camerista dăruită mie de Rotari în ziua nunții, și care a murit acum patru luni. Ea mi-a relatat tot ceea ce simțea, și acum știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
iulie, cu Fordul acoperit de pulbere albă. S-au întâmplat multe în noaptea aceea: au intrat în apă orbecăind, au băut șampanie, au cântat pe terasa unei case. Către ziuă, au luat o barcă și-au pornit în larg. Zogru ațipise puțin. Nu și Lili, care, la un moment dat, de liniște și toropeală, a sărit în apă, așa, mai mult ca să trezească lumea. Erau departe de țărm, la mama dracu’, și amândoi erau obosiți. Când Lili a atins apa, Zogru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
scufund în apa parfumată și mă întind pe spate fericită. De vis. Am să stau aici până mă uită Dumnezeu. Închid ochii, lăsând apa să-mi scalde umerii și timpul să plutească pe lângă mine în fuioare lungi. Cred că am ațipit chiar, o vreme. În viața mea n-am petrecut atâta timp în baie. În cele din urmă deschid ochii, iau un prosop și ies din cadă. În momentul în care încep să mă șterg, iau ceasul și mă uit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
dus; suferea deseori astfel de intermitențe. Deși ținea ochii deschiși, e posibil să nu te fi văzut. Cum rareori petrecea câte o noapte de somn neîntrerupt, se Întâmpla, mai ales pe vreme caldă, să se volatilizeze pentru scurt timp, să ațipească, să moțăie, cu brațele lungi atârnându‑i peste marginile fotoliului și cu bizarele lui picioare desperecheate, Întinse. Un picior era cu trei numere mai mare decât celălalt. Și nu numai somnul știrbit Îl ducea la asemenea stări de retragere, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
patru dimineața, dormea dus până la zece, iar Ravelstein, lipsit de tovărășie, moțăia, cu picioarele rășchirate. Doctorii Îl drogau (adică Îl tranchilizau), dar asta nu‑l Împiedica să gândească, - să privească felurite probleme sub aspectul lor originar. Și chiar când era ațipit, puteai Învăța multe despre el urmărindu‑i chipul specific evreiesc. Nu ți‑ai fi putut imagina un receptacul mai bizar pentru un intelect mai bizar. Într‑un fel, calviția lui singulară, totală, aproape geologică, Îți sugera că nu se ascunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ca ieri. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu te mai uita. BĂRBATUL CU BASTON: Nu pot să nu mă uit. Când e așa de negru și stă așa pe capul meu nu pot să nu mă uit. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Încearcă să ațipești puțin. BĂRBATUL CU BASTON: O să mă trezească. O să mă trezească din nou. Cum simte că ațipesc începe să urle. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: E vina noastră. BĂRBATUL CU BASTON: Nu trebuia să trecem pe aici. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu te mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mă uit. Când e așa de negru și stă așa pe capul meu nu pot să nu mă uit. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Încearcă să ațipești puțin. BĂRBATUL CU BASTON: O să mă trezească. O să mă trezească din nou. Cum simte că ațipesc începe să urle. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: E vina noastră. BĂRBATUL CU BASTON: Nu trebuia să trecem pe aici. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu te mai gândi. (Liniște. Cei doi par să fi ațipit.) BĂRBATUL CU BASTON (În șoaptă.): Psst! BĂRBATUL CU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
O să mă trezească din nou. Cum simte că ațipesc începe să urle. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: E vina noastră. BĂRBATUL CU BASTON: Nu trebuia să trecem pe aici. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu te mai gândi. (Liniște. Cei doi par să fi ațipit.) BĂRBATUL CU BASTON (În șoaptă.): Psst! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ce-i? BĂRBATUL CU BASTON: E și mai multă liniște decât ieri. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Cum? BĂRBATUL CU BASTON: E mai liniște decât ieri. Îți dai seama că e mai liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
bun? GUFI: Când mă gândesc cum a fost... Îmi vine să urlu... GARDIANUL: Mie mi s-a făcut inima ca o ciupercă... CĂLĂUL: Uită-te la degetele astea... Simt cum se topesc de rușine... ARTUR (Se întinde.): Eu am să ațipesc puțin... GUFI (Despre ARTUR.): Ce scârbă! COLONELUL: E atât de uscat și de sfrijit incât... CĂLĂUL: Ar merita să scape. GUFI: Asta nu e om. Ne face de râs dacă-l executăm. GARDIANUL: Mai bine-i dăm drumul. Mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
CU VIOLONCELUL alunecă de la unul la altul, dar treptat întrebarea ei obsedantă și neauzită se va orienta spre sală.) DOAMNA CU VIOLONCELUL: Dar cu violoncelul ce facem? BĂTRÎNUL CU BASTON (Către BĂRBATUL CU ZIARUL.): Huh, acu’ chiar că parc-aș ațipi puțin... BĂRBATUL CU ZIARUL: Ațipiți, ațipiți... Vă scutur eu dacă e cazu’... (Pauză. DOAMNA CU VIOLONCELUL traversează sala de așteptare spre BĂRBATUL CU BASTON.) DOAMNA CU VIOLONCELUL: Dar cu violoncelul ce facem? (Pauză.) BĂTRÎNUL CU BASTON (Visător.): Și când te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
piept, încât îi vine să zâmbească. Și prin pâcla ninsorii la hotarul orașului, își mână găinile ude spre coteț. ─ Piii-ca, pi-ca, pica! zice băiatul. Pii-ca, pica!. Sus la etajul șapte, blocul D 3, scara C, apartamentul 91, domnul Popa a ațipit în fotoliul său, odinioară oranj, dinaintea televizorului, un Temp de pe vremea lui Dej. Tresare cu putere când, la pupitrul din Calea Dorobanți 191, o mână vrăjmașă sănătății mintale și auzului ascuțit dă la maximum volumul de difuzare. A, doamna Vasilescuuuuu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
frumos. La maturitate, visele s-au întrerupt. Abia odată la nu știu câți ani dacă mai visa și ea un pom sau o apă. Dar acum, la bătrânețe, bunul Dumnezeu i-a înapoiat visele de odinioară. O floare, de pildă, după-amiază când ațipise pe divan visase o floare fără nume. Și tocmai pentru că se dezbrăcase de nume, frumusețea ei i să dăruia visătoarei complet și adânc, producându-i delicii verticale. Alteori visa cum curge sângele prin rețeaua de vase. Alteori altceva. De fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ori pe săptămână, corespondența secretă la Județeană și seara o cazau la casa de oaspeți din pădure de la Obancea. Goncea îi făcea nopțile mai scurte. „Poate mi s-a năzărit, își spuse Burtăncureanu, întorcându-se cu cheia spre camera Andromadei. Ațipisem probabil, și...“ Nu-și mai duse gândul până la capăt. Tot ceea ce putu să mai facă fu să urle. Urlet greu, de sperietură grozavă, de spaimă sfâșietoare, urletul groazei de a vedea în clipa aceea deschizându-se porțile încinse ale iadului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]