1,177 matches
-
că s-a făcut o plastie a plăgii cu țesut luat de acolo... Nu îți amintești că am fost lângă tine ? Împreună cu Dorina. Ți-am vorbit, ți-am cântat... Nu îmi amintesc de nimic. Cine știe pe unde hălăduiam... Dora ațipește. A obosit. Nici nu a remarcat că patul de alături s-a ocupat. Victor s-a reașezat și ține între mâinile lui o mână a Dorei, o mână cu degete colorate în galben ca atunci când te dezinfectezi cu tinctură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
întâmplă iar, dragă doamnă ? De unde temperatura asta ? Toate mergeau bine... Ia să mai vedem o dată, poate termometrul... Da, așa este : 39,8 ° ! Îl chem imediat pe internul de serviciu căci mai sunt peste două ore până să vină vizita. Dora ațipește din nou. De data asta o trezește o mângâietoare voce de bas. Deschide cu greu ochii în fața cărora i se pare că vede balansându-se o cruce ce pare sculptată într-un bloc de aur. De-asupra crucii distinge ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
strânsese militarul. Am încercat de câteva ori să mă ridic în picioare și nu am reușit. Minodora era în genunchi, aplecată asupra mea și nu contenea să-mi spună cuvinte drăgăstoase care m-au ajutat să mă liniștesc și să ațipesc. M-am trezit din nou pe când eram târâtă pe o scară abruptă din piatră care părea să sfâșie carnea de pe mine. Apoi am fost trântită pe o pardoseală slinoasă. Am deschis ochiul valid și i-am văzut pe chinuitorii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ca să-i otrăvească lui trupul, nu îndeajuns. Doar sufletul și-l simțea uneori alterat, cutremurat de nemulțumirea permanentă ce-i zgândărea mereu ființa. Avea atâta imaginație, atâtea visuri de mărire, se vedea prin pădurea de munte, rege pribeag străbătând hățișurile. Ațipea de obicei imediat după ce-și punea picături în ochi, se îndepărta de toate. La plecare, în timp ce-i conducea pe oaspeți, tatăl se lovi de căldarea cu apă, era cât pe ce s-o verse, gemu de durere și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fața toată îi radia de zâmbet. Tatăl abia de-și mai făcea simțită prezența în casă, vorbea puțin, parcă se târa neauzit prin odăi, citea ziarul, se trântea de-a lungul patului, își turna picăturile în ochi și înainte de a ațipi lăsa să-i scape un oftat sonor, prelung, înveninat, ce se lățea în toată încăperea fulgerând respirația Carminei, a mamei. Se auzea cum jarul mușcă încetișor din bucata de lemn abia pusă în sobă. Pagina cărții întoarsă de Carmina foșnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să țină cartea în mână, stingea repede lumina și își încălzea palmele intre coapse, apoi clipea scuturând întunericul: ce era adevărat dintre vorbele ce și le spuneau seara, ce era adevărat și ce era fals? Se încălzea greu și când ațipea se gândea că poate Elena este la spatele ei, adormită de mult, cu figura calmă, cu pistruii ei presărați pe nas și pe obraji și că nimic din întâmplările ultimelor zile nu era real. Într-o noapte deschise alarmată veioza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
străină lui, aflată undeva jos, lipită de pământ, își masa pleoapele, îl gâdilau, îl gâdilau până la excitație, înșuruba capacul sticluței pe eticheta căreia era desenat un cap de mort, o așeza în trăistuță, în cealaltă despărțitura introducea pipeta. Înainte de a ațipi, în locul treptelor, a piscului, a oxigenului apăreau diplome albastre, roze, albe, distincții de orice fel, măriri. Tot el, tatăl era acela care a doua zi sau numai câteva ore mai târziu, privind la femeia care spăla în fața ferestrei, ieșea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
era nici foame. Mânca doar pentru că gesturile mecanice din fața farfuriei o reconfortau, îi ofereau sentimentul că a dus o zi la bun sfârșit și poate să se retragă la somn împăcată. Nu se mai frământa deloc, parcă ceva în ea ațipise, poate, spera ea, cu timpul va reuși să capete acea simplitate a muntencelor. Atâta doar că în mintea ei totul se petrecea ca în ceață, o noapte fără nici un sfârșit, cu gesturi greoaie, molatice, cu neputință. Doar ceasul când zbârnâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
includea de la sine, timpul ar trebui să stea pe loc. Și a doua zi Sidonia a mocnit în nemulțumirea ei fără să mai scoată o vorbă. Ovidiu, rămas fără logodnică, a vegetat prin apartament, fie mormăind câte un cântec, fie ațipind pe canapea sau telefonând la câte un prieten. Parcă trupurile lor căpătaseră proporții și se acoperiseră cu țepi, ca la arici, nu mai aveau loc unul de celălalt, mereu se ciocneau prin apartament, și se respingeau fără să scoată o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o parte și-n alta, îl simte încruntat crispat, cu mâinile strânse pe volan. Vrea să murim, îi trece prin minte Carminei și o pace plăcută i se instalează în creier, uite că până la urmă o să fim împreună, gândește ea, ațipește pe banchetă zgâlțâită din când în când de denivelări. Viața anostă de zi cu zi își lăsase asupra ei amprenta, parcă rămăsese tot undeva în oraș, departe, confuz, dormea percepând vag în creier, huruitul mașinii, ușoara trepidație a carcasei metalice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de mânuit. Și o omletă era greu de preparat. Se credea bolnavă, spera că este bolnavă, numai așa își putea justifica o asemenea modalitate de a trăi. Liniștitor era faptul că începuse să gândească foarte puțin. Vocea interioară, sâcâitoare altădată, ațipise și ea. Îi era frig, se simțea amorțită. Dimineața nu mai știa cu ce să se îmbrace. Buzele îi erau crăpate, ochii adânciți în orbite, nasul i se ascuțise. Credea că o să moară și faptul n-o alarma deloc. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
te ridicai încet de lângă mine, te mișcai ușurel deși știai că nu dorm, îți plăceau gesturile furișe, te prindea ipostaza de a te retrage din casa mea ca un vinovat. Atunci însă ai adormit profund și într-un târziu am ațipit și eu. Mă trezeam des și pipăiam locul să văd dacă mai ești lângă mine. Faptul că te găseam îmi crea o stare de liniște, ațipeam iar și durata între două treziri mi se părea enormă, îmi era bine încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mea ca un vinovat. Atunci însă ai adormit profund și într-un târziu am ațipit și eu. Mă trezeam des și pipăiam locul să văd dacă mai ești lângă mine. Faptul că te găseam îmi crea o stare de liniște, ațipeam iar și durata între două treziri mi se părea enormă, îmi era bine încât aș fi vrut să nu se mai termine noaptea, să dorm, să mă trezesc, să te caut, să te găsesc, să te încolăcesc cu brațul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
liber acum? întrebă Midori. — Nu știu, ce zi e azi? — Vineri. — Dimineață sau seară? — Seară, bineînțeles. Ce straniu ești! A, uite, e șase și optsprezece minute. A, deci era seară! Mă întinsesem în pat cu o carte în mână și ațipisem. Mi-am pus mintea la contribuție și mi-am dat seama că vinerea nu trebuia să merg la magazinul de discuri. — Da, sunt liber. Unde ești? am întrebat-o eu. — La gara Ueno, dar hai să ne întâlnim în Shinjuku
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
atât de agitată. Se lăsă pe spate de parcă tocmai ar fi rostit o replică memorabilă, apoi, Înainte să Închidă ochii, adăugă Încet: Între timp, fii deștept: prefă-te că ești prost. Luat prin surprindere, m-am uitat la el cum ațipește, În timp ce marele Rigoberto Își punea sentimentele pe tavă, plângându-se de condițiile aspre ale vieții de oraș: Zgomot, revoltă și agitație, gesturi bruște și tropot: În orașul de azi e loc pentru tot Brusc, auzi un țipăt - e curajos sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Nu s-au culcat Încă, a spus mătușa Feride plimbându-se Încoace și-ncolo prin fața camerei fetelor. Oare s-a Întâmplat ceva? Femeile mai În vârstă se duseseră la culcare, la fel și mătușa Cevriye, profesoara cea disciplinată. Mătușa Zeliha ațipise pe canapea. — De ce nu te duci la culcare, soro, și nu mă lași pe mine să păzesc ușa ca să mă asigur că sunt bine? a Întrebat mătușa Banu strângând umărul surorii ei. Uneori, când boala ei se agrava, mătușa Feride
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
din umeri: — Nu știu. — Trăiesc mai mulți calmari Într-o anumită regiune? — Nu știu. Vom mai vedea vreunul? — Nu știu. VIZITATORUL Norman coborî În centrul de comunicații ca să vadă dacă putea conversa cu Jerry, Însă acesta nu răspundea. Probabil că ațipise În scaunul din fața consolei, căci ridicându-și brusc privirea fu surprins să vadă un marinar negru cu uniforma bine pusă la punct, care se ivise chiar În spatele său, privind ecranul peste umărul lui. — Cum merge treaba, domnule? Întrebă marinarul foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Mda. Vrei să te ridici? — Da, o să mă lungesc nițel În pat. Sunt realmente obosit, Norman. Aș putea dormi un an. Norman Îl ajută să se ridice. Harry se aruncă grăbit pe patul cel mai apropiat. — Te deranjează dacă o să ațipesc o vreme? — Nu, deloc. Asta e bine. Sunt realmente obosit, Norman. Aș putea dormi un an... — Da, ai mai spus asta... Fraza se rupse. Harry sforăia deja. Norman se Întinse ca să scoată ceva mototolit de sub perna pe care se culcase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
cânta boreal la pian aplecată și muzica o împrejmuia în cercuri ca și cum în apă când arunci o auroră într-o zi de miercuri Pianul nu se afla în odaie și nu era nimeni doar câteva pustii de scaune pe care ațipiseră părelnice umbre friguroase din nordice saune. PARIS Totul s-a spus ieri la colțul străzii Luxembourg Era sâmbătă ea avea o pereche de sâni stereo El își clătina burta plină cu bere Ea avea unghiile roșii El era mecanic la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
mai devreme la asta. Ar putea pur și simplu să dea cărțile pe față și să i-o ceară direct lui Jack. Așa Laurence nu trebuia să afle nimic. Liniștită de acest gând și legănată de ritmul roților de tren, ațipi. Se trezi chiar când intrau în Woodbury, descoperind că fusta îi era ridicată, lăsând să se vadă o bună bucată din coapsă, și că tânărul din fața ei o privea în timp ce făcea ceva de nedescris sub suplimentul despre mașini al unuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
expresia confuză. — Știi, Francesca, mi-e greu să spun asta, dar cred că se întâmplă ceva cu creierul meu. Fran își ascunse fața în umărul lui pentru o clipă, ca nu cumva s-o vadă plângând. După ce luară cina, el ațipi pe scaun, în timp ce Fran îi studia îngrijorată chipul. Avusese loc acea subtilă inversare de roluri, în care copilul devine părintele și, în loc să ceară protecție, trebuie s-o ofere, oricât de înspăimântător ar fi. Tânjea să stea de vorbă cu cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
nu unul din gama de vinuri de duzină cumpărate de la supermarket pe care Jack o numea în glumă crama lui de vinuri. Nu se punea problema să ții vinul la păstrare în casa asta. Majoritatea sticlelor abia dacă apucau să ațipească puțin. — Pot să stau lângă tine, tati? ciripi Louise, trântindu-se pe locul de lângă Jack. Carrie, observă el, nu numai că-l așezase în capul mesei, dar se aștepta ca el să împartă friptura. Chiar dacă se simțea stânjenit de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
a întors, a deschis ușa și s-a dus. Îmi era cald, perdelele erau lăsate și stăteam tolănit pe pat, învăluit de umbră ușoară, prin care răzbăteau firele de argint ale soarelui. Așa stăteam, nici nu mă gândeam la nimic. Ațipisem fără dorinți, fără cugetări, copleșit de somnul plăcut de după masă. Cât am stat așa nu știu. Deodată am deschis ochii. Parcă mă chema cineva. Dar nu mă chema nimeni. Nevasta lui Dragoș sta lângă ușă și aștepta să mă trezesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
intrat în casă și s-a așezat pe scăunaș, la vatră, aprinzând încă o țigară? Cățelușa s-a sculat din ungherul ei și a venit să-și puie botul pe genunchiul lui. Nana Floarea s-a culcat lângă prunc. Ana ațipise. Când s-au petrecut acestea? Câtă vreme a întârziat pe-afară? De când a venit aici? Îi lipsește o parte din timp, pe care nu știe cum l-a întrebuințat. Ornicul cu lanțuguri din părete, între ferestre, arată ceasul al doilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dat am ajuns însă în dreptul unui mormânt frumos, bine întreținut, plin de flori și cu o cruce mică de marmură neagră, având un medalion de porțelan cu imaginea unui copil bucălat și surâzător. Poate că atunci destinul a tresărit dacă ațipise cumva. N-ar fi vrut să trec mai departe. Acel mormânt era motivul pentru care mă adusese acolo, în cimitir. Dar s-a liniștit și a surâs ironic probabil când a văzut că silabiseam numele de sub medalionul de porțelan. Știa
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]