1,220 matches
-
le rotunjește în același fel." Unii teoreticieni ai clasicismului, d'Aubignac în special, au încercat să justifice verosimilul perfecțiunii formale a stanțelor prefăcându-se a crede că personajul le-a compus în culise, înainte de a intra în scenă. Corneille subliniază absurditatea unei astfel de explicații. "Însă nu aș putea aproba ca un actor, scrie el în Examen la Andromeda, foarte impresionat de ceea ce i se întâmplă în tragedie, să aibă răbdarea de a forma stanțe, sau să aibă grijă să-i
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cea mai fericită pe care o putea primi acest ideal era cea care se putea lipsi cu nai multă ușurință de circumstanțele secundare provenite din timp și din loc." (Seara a 38-a) Bazat fiind pe această remarcă, Lessing subliniază absurditatea regulii unității de timp și de loc din momentul în care corul a fost înlăturat de pe scenă. Francezii au păstrat-o, deși ea și-a pierdut orice rațiune de a fi în dramaturgia lor. Cum intrigile lor sunt mult mai
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și a duratei. De unde trag concluzia că, în cazul în care comedia poate să se desfășoare fără conflicte și fără neconcordanțe într-un loc unic, să o facă; însă dacă trebuie, pentru a obține unitatea de loc, să introducă acolo absurdități, atunci este mai bine să se schimbe decorul și să se păstreze regulile de verosimilitate." (II, 3) Regula îi apare pe lângă asta lipsită de orice fundament. El adoptă, în majoritatea pieselor, "unitatea de oraș" preclasică, situând acțiunea în diferite locuri
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
două la trei ore, că acțiunea durează douăzeci și patru, chiar treizeci și șase de ore, după exigența clasică, sau câteva luni, pentru că, și într-un caz și în celălalt, timpul ficțiunii și timpul reprezentației nu coincid. "Academicianul Ferească Dumnezeu să avem absurditatea de a pretinde că durata fictivă a acțiunii trebuie să corespundă exact timpului material folosit pentru reprezentație. Asta ar însemna atunci ca regulile să fie adevărate poveri pentru geniu. În artele imitației, trebuie să fii sever, dar nu riguros. Spectatorul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe clase sociale se mentine și la J. G. Sulzer (Allgemeine Theorie der schönen Künste, 1792, 1794, articolul Comisch). În plus, cercetătorul german atribuie câte un mod al comicului pentru fiecare în parte: comicului jos îi corespunde burlescul, rizibil prin absurditatea sa, comicului mediu îi este asociat cuvântul de spirit iar celui elevat forma și tonul comediei combinate cu tragismul pasiunilor puternice și grave.39 În prelungirea acestor considerații de natură sociologică poate fi plasată și observația lui Mircea Doru Lesovici
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să insiste în capitole speciale asupra comicului de situații și de limbaj și asupra caracterului. Pentru primul tip sunt descoperite inepuizabile surse precum: repetiția, inversiunea, interferența seriilor având ca principală variantă qui-pro-quo-ul. Celebrul filosof francez găsește oportună precizarea distincției între absurditatea propriu-zisă și cea din care derivă comicul, echivalează ,,absurditatea comică"45 cu cea a visurilor și își susține teoria prin numeroase exemple. Cel al lui Don Quijote i se pare a întruchipa tipul general al absurdității bazate pe iluzie, generând, prin
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și de limbaj și asupra caracterului. Pentru primul tip sunt descoperite inepuizabile surse precum: repetiția, inversiunea, interferența seriilor având ca principală variantă qui-pro-quo-ul. Celebrul filosof francez găsește oportună precizarea distincției între absurditatea propriu-zisă și cea din care derivă comicul, echivalează ,,absurditatea comică"45 cu cea a visurilor și își susține teoria prin numeroase exemple. Cel al lui Don Quijote i se pare a întruchipa tipul general al absurdității bazate pe iluzie, generând, prin contrastul între logica bunului simț și cea a personajului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
găsește oportună precizarea distincției între absurditatea propriu-zisă și cea din care derivă comicul, echivalează ,,absurditatea comică"45 cu cea a visurilor și își susține teoria prin numeroase exemple. Cel al lui Don Quijote i se pare a întruchipa tipul general al absurdității bazate pe iluzie, generând, prin contrastul între logica bunului simț și cea a personajului, un comic de o factură aparte. Criteriul cauzal pare să stea și la baza clasificării din perspectivă pragmatică. În studii relativ recente se propune 46 o
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
simplu text ca acesta demolează instantaneu întregul eșafodaj tendențios al criticii proletcultiste. Pe aceeași lungime de undă cu Monica Lovinescu se plaseaza un alt reprezentant al exilului, anume profesorul N. I. Herescu, autorul unui studiu intitulat Neschimbătorul Caragiale, în care demonstrează absurditatea considerării acestui scriitor drept "un precursor al comunismului"28. Așa cum reiese din lucida tratare a compatibilității satirei caragialiene cu politica veche sau nouă29, Eugen Ionescu împărtășește aceeași părere. În pătrunzătorul portret pe care se simte dator să-l contureze predecesorului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
funcții a limbajului reprezintă, de fapt, decesul tragic al acestuia, deces reperat de Diane Blakemore într-o circumstanță reală și transpus de Eugen Ionescu în artă nu numai în prima sa piesă, ci și în Lecția "o mică sumă a absurdităților lingistice"114 sau în farsa tragică Scaunele, unde "nu există comunicare pentru că nu există cui să i se comunice, nici ce să comunice, nici cine să comunice"115. Realizarea comunicării implică transmiterea unui mesaj dinspre polul emițător către cel receptor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lui Donald se prăbușește, împiedicându-se de acest ultim obstacol care-i spulberă întreaga teorie."118 Acest tip comic al silogismului baroc va fi dus la perfecțiune în Rinocerii și în Ucigaș fără simbrie, prin pseudoprelegerile Logicianului, adevărate mostre ale absurdității judecăților deduse mecanic, impuse prin facilitatea demonstrației A=B; C=B => A=C: "Logicianul: Iată deci un silogism: Isidor și Pricot au fiecare câte patru picioare. Pisica are patru picioare. Deci, Isidor și Pricot sunt pisici" sau, mai edificator: "Alt
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Socrate este pisică" (Rinocerii). Uneori, lipsa de logică este semnalată printr-un fals nonsens: "D-l Smith: Nu pricep un lucru. De ce la rubrica stării civile, în ziar, se dă întotdeauna vârsta morților, dar niciodata vârsta noilor-născuți? E un nonsens". Absurditatea raționamentului amintește de frământarea lui Cațavencu care observa cu tristețe: "În Iași n-avem nici un negustor român, nici unul... Și cu toate astea, toți faliții sunt jidani. Explicați-vă acest fenomen, acest mister, dacă mă pot exprima astfel"119. Succesiunea unor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
este scris romanul, cu fabulosul refugiu de tip falanster din Temelia. Utopia organizației himerice din spațiul mental necartografiat al personajului nevrotic, este simultan o revoltă față de legile exteriorului, și o ducere la extrem a acelorași legi pentru a le demonstra absurditatea. Mai exact, dacă la prima vedere, în contextul social-politic circumscris ficțiunii înseși, conacul din Temelia pare o oază de libertate, cel puțin pentru motivul că, datorită unor particularități geografice respectivul loc nu a putut fi identificat și, deci, colectivizat, el
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care macină trăirea autentică. Așadar, recurgând la un comportament zgomotos, la prima vedere jucăuș și iresponsabil, ofensiva lor se îndreaptă de fapt, împotriva logicii, a firescului, a convențiilor și a stereotipiilor de ordin moral, politic și social, toate denudate în absurditatea lor dezumanizatoare. Prototipului caragialian de fanfaron inofensiv, logoreic și spiritual i se conferă astfel noblețe și nebănuită adâncime. În sens opus reabilitării tipului Mitică procedează Mircea Eliade. Spiridon Vădastra, personaj din proiectatul roman eliadesc Apocalipsul, preluat în parte în Noaptea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dintâi relații, aducem ca argument faptul că absurdul se regăsește în cele mai multe enunțuri cu valoare de definiție date comicului printre factorii declanșatori ai acestuia. Aristotel, Platon, Th. Hobbes, Jean Paul spun în esență că râsul este stârnit la descoperirea unei absurdități a altuia. Lessing generaliza scriind că "orice absurditate, orice contrast între deficiență și realitate este comic"11. J.F. Sulzer desprinde chiar o categorie anume a rizibilului absurd generată de contradicțiile discursurilor și acțiunilor, de ceea ce este neadevărat sau incomplet, de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
se regăsește în cele mai multe enunțuri cu valoare de definiție date comicului printre factorii declanșatori ai acestuia. Aristotel, Platon, Th. Hobbes, Jean Paul spun în esență că râsul este stârnit la descoperirea unei absurdități a altuia. Lessing generaliza scriind că "orice absurditate, orice contrast între deficiență și realitate este comic"11. J.F. Sulzer desprinde chiar o categorie anume a rizibilului absurd generată de contradicțiile discursurilor și acțiunilor, de ceea ce este neadevărat sau incomplet, de absurda utilizare a sensului unui cuvânt sau de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau incomplet, de absurda utilizare a sensului unui cuvânt sau de comparația lucrurilor care nu prezintă elemente comparabile.12 Așadar, în cele mai multe cazuri, absurdul receptat conduce la comic. Însă acesta, la rândul său, creat sau nu pornind de la reperarea unei absurdități ca revers al logicului pragmatic sau al simțului comun, poate constitui declicul unei epifanii a absurdului de tip existențial. Un exemplu la îndemână este dat de vârtejul nonsensurilor din Cântăreața cheală, al căror comic deschide mai larga perspectivă a absurdului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
hidoasă, lumea lui Caragiale este posibilă, și chiar nuvele sale fantastice creează un univers în care incredibilul este foarte apropiat de probabil. La Eugen Ionescu, în schimb, irealul a invadat realul și orice distincție între cele două planuri este anulată. Absurditățile debitate de Cațavencu, nonsensurile lui Farfuridi, aberațiile conului Leonida nu pun problema veridicității lor, iar personajele, deși grotești, caricate, schematice, pot găsi corespondenți recognoscibili în realitate. Lumea ficțională a lui Eugen Ionescu este, pe de altă parte, perfect autonomă. Fiecare
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nu pun problema veridicității lor, iar personajele, deși grotești, caricate, schematice, pot găsi corespondenți recognoscibili în realitate. Lumea ficțională a lui Eugen Ionescu este, pe de altă parte, perfect autonomă. Fiecare replică, fiecare ipostază a "personajelor" îi subliniază unicitatea, irealitatea, absurditatea. Sinteză superschematizată a lumii la care se vrea raportată, nu mai seamănă cu aceasta decât printr-o translație complicată. Am putea reduce raportul dintre absurditatea caragialiană și cea ionesciană la relația dintre natural și artificial. Caragiale nu se străduiește să
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de altă parte, perfect autonomă. Fiecare replică, fiecare ipostază a "personajelor" îi subliniază unicitatea, irealitatea, absurditatea. Sinteză superschematizată a lumii la care se vrea raportată, nu mai seamănă cu aceasta decât printr-o translație complicată. Am putea reduce raportul dintre absurditatea caragialiană și cea ionesciană la relația dintre natural și artificial. Caragiale nu se străduiește să creeze un absurd rizibil și înfricoșător totodată, așa cum deliberat procedează Eugen Ionescu, ci se mulțumește să-1 extragă din realitatea în care-l surprinde existând din
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
rizibil și înfricoșător totodată, așa cum deliberat procedează Eugen Ionescu, ci se mulțumește să-1 extragă din realitatea în care-l surprinde existând din abundență. Receptându-1 cu luciditate și amărăciune, îl supune atenției celor care trec pe lângă el nesesizându-l: "Trecem pe lângă absurditate și nu ridicăm măcar o sprânceană revoltați; auzim neghiobia și nu zbârcim măcar dintr-o nară dezgustați; vedem impostura și ticăloșia, și zâmbim frumos, ca la întîlnirea celor mai bune cunoștințe"15. Tocmai această ignoranță i se pare a fi
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și nu ridicăm măcar o sprânceană revoltați; auzim neghiobia și nu zbârcim măcar dintr-o nară dezgustați; vedem impostura și ticăloșia, și zâmbim frumos, ca la întîlnirea celor mai bune cunoștințe"15. Tocmai această ignoranță i se pare a fi absurditatea în stare pură și o va demasca fie direct, în unele schițe, fie indirect, prin elemente ce-i configurează în substrat atitudinea critică. Promovarea constantă a nonvalorii, tolerarea senină a prostiei, acceptarea fără conflicte a inacceptabilului, elogierea falsului, etc., sunt
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
paradoxuri care, nepercepute ca atare, revelează o lume nu doar absurdă, ci și tragică în inconștiența ei. Prin reflectarea acesteia în artă, se ajunge la situațiile aberante din schițele și comediile lui Caragiale. Ceea ce surprinde în primul rând este nu absurditatea situațiilor, ci faptul că sunt percepute ca normale. Astfel, nimeni nu observă oportunismul întruchipat în Coriolan Drăgănescu (Tempora) sau Nicu Ionescu (Autoritate), și nimeni nu e revoltat în fața demagogiei lui Cațavencu, pe nimeni nu miră că dușmanii de ieri devin
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nu miră că dușmanii de ieri devin peste noapte aliați, sau că senilul dar machiavelicul Dandanache va deveni reprezentantul în parlament al urbei X, etc. Astfel de situații absurde sunt frecvente la Caragiale, dar ele țin, demonstrabil, de inconsistența și absurditatea realității exterioare pe care o oglindește, chiar dacă nu întotdeauna cu fidelitate. Pe de altă parte, deși coloratura spațio-temporală dă relief lumii caragialiene, aceasta transcende astfel de limite, pentru că, așa cum observa Eugen Ionescu în subtilul "portret" al înaintașului, "Caragiale nu ne
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
psihice, cele verbale fac din personajele lui Caragiale, așa cum se va întâmpla cu cele ale literaturii absurdului, adevărate păpuși-marionete dependente de un mecanism identificat, în cazul celor din urmă mai pregnant, cu o societate acaparantă, strivitoare, dezumanizantă. O mostră a absurdității în plan lingvistic, ca expresie a noncomunicării, este schița Căldură mare, în care atmosfera caniculară justifică sterilitatea dialogului apropiat de absurd. Pentru sublinierea similitudinilor cu procedeele ionesciene pe care le-am analizat deja în capitolul consacrat parodiei, ne propunem să
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]