1,639 matches
-
interpret al primului ?) Nu ar fi prea hazardat a face din atitudinea față de Montaigne un test hotărâtor în privința calității spiritelor. Nu a valorii, nu a însemnătății, ci pur și simplu a calității omenesc-intelectuale, a disponibilității comprehensive, a francheței (în toate accepțiile termenului). Respingerea lui Montaigne, opacitatea față de spiritul său, e un fenomen de regulă întâlnit în rândurile posacilor și pedanților suspomeniți. Aceștia ̀ nțeleg cultura ca școală, cum e în principiu normal, dar o înțeleg ca una de corecție, în vreme ce pentru
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
și o școală, firește, cum nu ? dar una în bună măsură buissonnière). Tot la pagina 4 a cuvântului său înainte, Craig face, în legătură cu Montaigne și cu Shakespeare, o suită bruscă de mărturisiri uluitoare ; uluitoare printr-o neobișnuită franchețe (în toate accepțiile) și uluitoare prin ele însele. După toate cele spuse cu privire la Montaigne, ne scurtcircuitează cu această declarație în cursive : nu i-a citit toate eseurile ! I-au fost timp de o viață carte de căpătâi, pe unele le-a citit de
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ne păstrăm trupul disponibil pentru marile impulsuri prin care inima își spune cuvântul. Desigur, iubirea nu e înțeleasă, în pasagiile citate mai sus, numai ca iubire între bărbat și femeie, ci dincolo de eros (dar nu mai presus), are și o accepție mai generală, oarecum în sensul lui agapé. Ea e și o funcție de cunoaștere, așa cum arată Max Scheler într-un eseu celebru. Mai mult decât atât, organul ei, inima, reprezintă pentru Craig singura instanță infailibilă a înțelegerii și deciziei, singura care
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
sovietici și dispărut în tainițele Gulagului. Titlul cărții e imposibil de tradus în românește fără confuzie. Nu merge nici „o atât de blândă”, nici „o atât de dulce Ocupație”, cu atât mai puțin „atât de plăcută”, deși acestea ar fi accepțiile posibile ale termenului ; cât despre cel de „ocupație”, ar putea da ideea de „îndeletnicire”, total necorespunzătoare. E vorba, de fapt, de felul cum s-au strecurat și au trăit Sartre și Beauvoir în timpul ocupației germane în Franța. Cu argumente și
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
din respect pentru subiect și pentru faima autorului. Autor care nu e, decepție, nici guru, nici yoghi, ci un savant occidental care studiază în doctrinele Orientului, precum și în practicile tradiționale ale unor popoare, nu numai extra-europene, structurile de Weltanschauung în accepția metafizică explicată mai sus. Lucrările lui științifice sunt în fond ceea ce el declară la început în prefața Oceanografiei : „Cartea aceasta nu e o carte de gândire, ci una de înțelegere”. De gândit, bine sau rău (rău, cel mai adesea), gândește
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
discreditant, fiindcă s-a abuzat și se abuzează de acest termen care a ajuns să conoteze diletantism, incompetență, superficialitate. Dar să dăm un sens plus pur aux mots de la tribu, cum sună versul lui Mallarmé, și să luăm termenul în accepția montaigneană. Eliade e în primul rând un mare eseist, iar gustul său atât de marcat pentru eseiștii englezi și spanioli este revelator. Erudiția uluitoare și riguroasă, de o rară forță demonstrativă, de care dau dovadă tratatele lui de specialitate, nu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
numai eseuri pe teme culturale ; mai mult sau mai puțin, același lucru se poate spune și despre Fragmentarium. Evident, temele culturale sunt și ele de resortul eseului, întrucât tot ce e uman e de resortul lui. Dar eseuri propriu-zise, în accepția montaigniană și moralistă, sunt cele din Oceanografie. Dacă se va traduce cândva din literatura română cu discernământ și inteligență, și nu pe criterii „diplomatice” sau la întâmplare, ca până acum, această carte ar avea șanse, ținând seamă și de notorietatea
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
joc în sine, ci decurge ca o consecință secundară. Cartea aceasta este, în substrat, o carte despre moarte. Bufoneria, ireverența, molestarea (pamfletară) sunt de esență carnavalescă și au în Nu funcția pe care o au în scenariile de carnaval. Or, accepția originară a carnavalului e de exutoriu al morții. Funcția lui simbolică e cea de paricid (= regicid), cu efect eliberator în sensul reînnoirii. Hecatomba de scriitori maturi și consacrați, săvârșită de unul tânăr, încă neafirmat, poate fi considerată ca un paricid
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
în cartea lui Negoițescu nu una propriu-zis de critică, ci mai curând o carte ea însăși de poezie, o confesiune lirică în prelungirea lecturii postumelor eminesciene, dincolo de critică și de metodele criticii. El are totuși o „metodă”, una implicită, în accepția etimologică a termenului, adică în aceea de „drum”, de itinerar, de orientare deci ; această „metodă”, care îi este proprie, se poate urmări în desfășurarea ei ; ea decurge tocmai din așezarea comentatorului în însuși universul operei comentate, ̀ n speță al
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
un filozof român, avizat, al tragicului, l-am numit pe D.D. Roșca, spunea că tragicul și comicul merg împreună... — Da. — Cum s-ar explica acest... Cred că se explică prin următorul lucru : dacă este vorba, la nivelul tragicului, de o accepție mai largă și nu de aceea strictă, legată de structura tragicului ca atare, care e câteodată o formă din care nu se poate ieși. Dacă definim tragicul prin existența unui obstacol pe care, în mod obligatoriu, îl transgresezi, cu consecințe
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
poate ieși. Dacă definim tragicul prin existența unui obstacol pe care, în mod obligatoriu, îl transgresezi, cu consecințe inevitabil fatale, funeste, acesta ar fi ca o lege care te ucide, dar trebuie neapărat s-o transgresezi. Dacă dăm tragicului o accepție mai largă și mai sugestivă, deci nu mai suntem în accepția propriu-zisă a tragicului, aicea evident că această corelație posibilă se oferă de la sine. De ce se oferă de la sine ? Pentru că este vorba de pragurile extreme ale creației. Dincolo de aceasta nu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
în mod obligatoriu, îl transgresezi, cu consecințe inevitabil fatale, funeste, acesta ar fi ca o lege care te ucide, dar trebuie neapărat s-o transgresezi. Dacă dăm tragicului o accepție mai largă și mai sugestivă, deci nu mai suntem în accepția propriu-zisă a tragicului, aicea evident că această corelație posibilă se oferă de la sine. De ce se oferă de la sine ? Pentru că este vorba de pragurile extreme ale creației. Dincolo de aceasta nu mai e nimic. Asta este un maximum. Un maximum este tragicul
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ci numai la „inteligență” și „vedere noosică”.) Vederea noosică e prelungirea percepției prin inteligență (ceea ce înseamnă și imaginație), realitățile invizibile nefiind mai puțin obiective decât cele vizibile. Dar ce e, în definitiv, substanța? Ce e substanțialitatea ? Se vede bine că accepția termenului e fundamental diferită de cea a substanței spinoziene, care era Natura naturans, sau Deus sive natura. Camil spune, de pildă : „Teoretic, noi ne putem gândi la viziunea unui Dumnezeu omnipotent și omniprezent și acest orizont îl vom numi orizont
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
însemnătate) a-i reuni într-o familie de spirite, dar numai unii din ei au, poate, între ei, oarecari afinități. Și nu toți sunt propriu-zis moraliști, în sensul clasic, francez, al termenului. Nici Robescu nu e un „moralist” în această accepție, decât cel mult în treacăt, ceea ce se întâmplă fatalmente oricui își observă semenii cu destulă atenție. Dar se poate spune că e moralist în sensul că propune nu doar un mod, dar chiar un cod de conduită, ce decurge din
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
oamenilor au fost și sunt sau republici sau principate” - Machiavelli, Principele, Editura Minerva, București, 1995, p. 4. footnote>. Contemporan cu Machiavelli, Thomas Morus scrie lucrarea Despre cea mai bună întocmire a Statului și despre noua insulă Utopia, în 1516. În accepția dată de Machiavelli și contemporanii săi, cuvântul stat are la origine termenul latin status. În documentele de cancelarie cuvântul status era folosit în mod curent, dar în înțelesul de stare socială. Un astfel de document a fost dat de Vladislav
Bazele constituționale ale administrației publice by Crina Ramona Rădulescu () [Corola-publishinghouse/Science/219_a_360]
-
mod curent, dar în înțelesul de stare socială. Un astfel de document a fost dat de Vladislav, domnitorul Țării Românești la 20 ianuarie 1368, prin care a instituit o serie de privilegii negustorilor brașoveni. Machiavelli atribuie termenului de stat și accepția de organizare a unui teritoriu dobândit de un principe cuceritor, pe care îl alipește unui principat preexistent. Noțiunea de stat, ca formă instituțională de organizare și exercitare a puterii politice, s-a desprins din noțiunea de regimen (a guverna). În
Bazele constituționale ale administrației publice by Crina Ramona Rădulescu () [Corola-publishinghouse/Science/219_a_360]
-
la statutul zeilor. Componenta pozitivă este eroismul. Spre deosebire de hamartia, greșeală Întrucâtva pasivă, iresponsabilă, așa cum am văzut, hybris-ul este transgresiunea activă, deliberată. Hybris-ul subîntinde o noțiune tragică și juridică apropiată de aceea a „păcatului iremisibil/de neiertat”. În Noul Testament Accepția creștină a verbului este aceea, juridică și morală, de „a greși”, „a păcătui”. Substantivul hamartia, „păcat”, „greșeală” apare de șaizeci de ori la Pavel. Hamartia denumește păcatul universal, comun tuturor indivizilor (Rom. 3,23; 7,14; Gal. 3,22). Omul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
coincide cu sacrul, pluralitatea coincide cu unitatea“ . Nuvela poate avea și alte interpretări: „Aici se dezvoltă cu o mai mare artă epică tema ieșirii din timp sau a trăirii simultane în două planuri diferite“. Așadar, timpul, la țigănci, are altă accepție, ar „curge“ după alte criterii. În concepția scriitorului, timpul „profan“, în care omul se zbate, încercând să-și depășească limitele pentru a se integra Timpului sacru, este timpul memoriei și al cotidianului prozaic. Gavrilescu este personajul tipic, în vreme ce Zerlendi, prin
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
ale cetățenilor, ale Românilor, care aveau nevoie Înainte de orice de unitate pentru a gera satisfăcător, pentru ei și generațiile ulterioare, noua stăpânire a teritoriului numit România Mare. 6 În ceea ce mă privește, absența aș putea zice totală a resentimentului, În accepție nietzscheniană, În reflexele mele morale sau psihologice dintotdeauna, la orice vârstă, m-a ajutat decisiv În a nu cădea În toate acele false probleme, chiar depresiuni sau pulsiuni paranoide care Îi vizitează adeseori pe extrem de mulți contemporani ai noștri și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
criptă, a fost expusă un timp la Londra, în calitate de reprezentantă a regalității-cadavru care ne conduce. Domnul de Talleyrand a trădat toate guvernele și, repet, nu a adus la putere și nu a răsturnat nici unul. Nu avea o superioritate reală, în accepția autentică a acestor două cuvinte. O sumă oarecare de prosperități banale, atât de comune în viața aristocratică, nu te duce nici la doi pași dincolo de mormânt. Răul făcut puțin câte puțin de către sclav în folosul stăpânului nu este altceva decât
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
a păstra amintirea, urma, memoria. Pe această filieră avem mormântul, inscripția, statuia, pentru că din monere derivă și monumentum. Nu spunea Ranetti despre momentele caragialești că sunt monumente ? „Monstrul e un avertisment.” („Le monstre est un avertissment.”) spune Jean Clair, iar accepția pe care el o dă avertismentului este aceea de întoarcere a refulatului, a primitivului. Asupra a ce ne avertizează Caragiale ? Ce vede el și noi nu știm încă a vedea ? Și ce anume ne amenință cu întoarce- rea ? Refulatul este
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
din itinerariul nu doar al poncifelor, dar și cel al teoriilor rafinate. Ce înseamnă însă a fi „contemporan” ? Termenul nu o cunoscut în spațiul românesc o dezbatere teoretică în măsură să pună în circulație sensuri noi. Să pornim însă de la accepțiile vehiculate și acceptate ale cuvântului așa cum apar ele în DEX. Primul sens numaidecât actualizabil este cel al raportării directe la prezent, al situării în pre- zent, mai mult chiar, al unei identificări cu prezentul. Contemporanul este un actual. O deformare
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
noi suntem sau nu caragialești”. În reproiec- tarea contemporaneității prin raport cu opera lui Caragiale stă punctul de plecare al demersului meu. Dacă ideea de contemporaneitate nu a făcut obiectul unei reflecții în spațiul culturii românești, este extrem de profitabilă frecventarea accepțiilor pe care le dă termenu- lui Giorgio Agamben, în Qu’est‑ce que le contemporain ? Răspunsul filozofului italian vizează două dimensiuni, una care face parte structural din câmpul semantic al contem- poraneității și anume temporalitatea, iar cea de-a doua
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
străpunge scoarța pentru a intra în miezul lucru- rilor. Chiar și ieșind din raza de acțiune a acestor priviri, tortura se prelungește printr-o cefalee. Durerea de cap este consecința acestui asalt al privirii. Tezele lui Alexandru Dragomir oferă o accepție onto- logică deformării ca expresie a raportului dintre Centru și Periferie, interpretat după grila platoniciană a raportului dintre Idee ăeidosă și Imaginea ei ăeikônă. Reflecția se des- chide profitabil către o discuție asupra simulacrului. Perife ria ca provincie trăiește într-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
al lui „simț enorm și văz monstruos”. Oamenii simpli, autoritățile, mica burghezie locală o împărtășesc, obscuri- tatea este cea care relevă dimensiunea contemporaneității, iar naratorul privește această obscuritate direct scoțând-o preț de o clipă la suprafață. Să ne reamintim accepțiile pe care filozoful italian, Giorgio Agamben, le conferea contem- poraneității în eseul său, „Ce este contemporanul ?“. Filo- zoful îl considera contemporan pe acela care reușește să se extragă din epoca sa pentru a-i privi obscuritatea. Într-o primă instanță
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]